Iar mă uit la Festivalul Annecy fără să plec de-acasă

Festivalul de desene animate de la Annecy e cel mai șmecher festival de desene animate din lume, anul trecut a fost în întregime disponibil onlain din cauză de Covid. Anul ăsta au și evenimente în persoană la ei în Franța, dar varianta onlain rămâne, e accesibilă de oriunde și costă vro 20j de euro. Puteți să vă cumpărați și voi bilet virtual până mâine inclusiv, festivalul durează până sâmbătă.

Ce se poate vedea de banii ăștia? Lungmetrajele se proiectează numai la fața locului, din păcate, în schimb întreaga competiție de scurtmetraje e disponibilă, precum și niște programe speciale care includ un film unguresc vintage foarte trippy despre Făt Frumos, Fiul Iepei (???).

Cică așa arăta Făt Frumos, fiul iepei, în viziunea ungurilor.

N-am apucat să mă uit încă la el, dar m-am uitat printre filmele scurte. Prea multe dintre ele sunt despre carantină și Covid, nu aștept deloc cu bucurie următorii zece ani de artă alcătuită din colaje și poezioare despre carantină. Iată câteva vorbe despre câteva filmulețe remarcate până acu:

Continuă lectura „Iar mă uit la Festivalul Annecy fără să plec de-acasă”

Nadia și muzica clasică

Poză făcută de mine la concertul din Floriceii de Jos

Pe vremea când se potcovea puricele cu nouăzeci și nouă de oca de fier și încă existau concerte cu public, îmi plăcea să mă culturalizez prin oraș. La Institutul Cultural Român din Londra se petrec(eau) des concerte gratuite de muzică clasică, așa că am sugerat unei prietene să mergem și noi o dată. “Ah”, a zis ea, „aș veni, dar uite, îi zice Seria Enescu, și mie nu-mi place Enescu, m-am plictisit cu cât m-au frecat la cap cu el la școală.”

De unde am tras concluzia că am o problemă gravă. Prietena mea, care a făcut liceul la Sava, știa suficiente chestii despre muzică clasică cât să aibă un compozitor de care s-a plictisit. Eu, în schimb, care-am fost la un biet liceu de cartier, nu numai că n-aș fi putut face diferența între Enescu și Schumanninov, dar tot pot recunoaște din opera lui Enescu e cântecul ăla care începe cu versul “Măi, stejar pletos și verde.” Cunoștințele mele de muzică clasică vin în general de la patinaj artistic (de exemplu Habanera din Carmen o recunosc și trezită din somn, și-mi apar rochii roșii și crizanteme-n păr în fața ochilor) din filme (când aud Wagner văd elicoptere aruncând napalm peste Vietnam) și din desene animate (când aud Dansuri ungare îi văd pe cei 3 purceluși).

Continuă lectura „Nadia și muzica clasică”

Glasgow Film Festival 2021: femei care iubesc vârtelnițe de bâlci și femei care iubesc gogoșari

Nu sunt foarte convinsă că cei doi cititori și jumătate sunt din cale-afară de interesați ce festivaluri de film mai vizitez eu via laptop, dar hei, ce să facem dacă nu m-au angajat critic de film la Cahiers du Cinema? Scriu și eu acilea.

Carevasăzică: Festivalul de Film din Glasgow anul ăsta nu a fost în Glasgow deloc ci pe Interneți. Eu am văzut 2 filme regizate de femei, despre femei și amor.

Continuă lectura „Glasgow Film Festival 2021: femei care iubesc vârtelnițe de bâlci și femei care iubesc gogoșari”