Fotbal și corazon

Mi-a făcut taică-miu observație că am cam abandonat blogul de când m-am englezit, ceea ce e corect, deși nu s-a întâmplat din cauză de englezeală, ci mai mult de oboseală, viața offline fiind și anume extrem de epuizantă și pe alocuri ușor telenovelistică în ultima vreme. N-am murit, nu mă predau. Doar că mă transform, nu mi-e clar exact încă în ce, dar e clar că mă transform. Mă trezesc în ultima vreme că sunt mai încrezătoare, vorbește gura fără mine ca un om normal fără să se bâlbâie, aproape am învățat să conduc o mașină, aproape că sunt convinsă uneori că-s o tipă mișto, aproape că nu mai plâng când sunt singură acasă, am și față-n față cu alți oameni propriile păreri care nu-s ale maică-mii sau ale lui Gogu- în ritmul ăsta, cine știe unde ajungem? Are dreptate tata că 2019 e anul schimbărilor conform tabelului meu astrologic. Și săptămâna viitoare îmi vine la poștă și pașaportul de englezită, na.

Am văzut niște filme zilele astea care m-au făcut să mă gândesc la niște chestii.

Continuă lectura „Fotbal și corazon”

Tic tic

Am căutat în tagul Nadiafilms să văd dacă am mai postat până acu acest filmuleț experimental despre insomnie pe care l-am făcut la masterul de film acum enșpe sute de ani, pentru un curs de film experimental. Se pare că nu, așa că îl postez acu, că e relevant pentru starea mea actuală. Da’ vă avertizez că e cam experimental.

Din fericire, nu am ceas cu tic-tic, dar orice chestie cu ceas e traumatizantă când te străduiești să adormi, dai cu ochii de ecranul de la mobil, de pildă, și afli de câte ore te zvârcolești și te holbezi la tavan. Eu am ceas și la cuptor. Și locuiesc lângă o biserică unde bat clopotele din oră în oră. În principiu aș fi mai mulțumită într-o societate care nu se străduiește non-stop să-mi spună cât e ceasul.