Explodează budinca

Am văzut la Annecy luna trecută un scurtmetraj animat care reflectă în mod realist societatea contemporană: nu ne place să vorbim despre probleme sau să le rezolvăm, așa că ele se transformă într-o budincă, pardon, problemă din ce în ce mai mare.

Pentru că mi-a plăcut filmulețul am voit să iau un interviu regizorului, și iată interviul (în engleză).

A lot of people read differently into the film. One of my tutors who watched it said: “It’s crazy that you made a film about the Coronavirus”, and I was like, “Oh, did I? I didn’t know. I guess I did!” Some people thought it was about Donald Trump, others thought it’s about environmental change. For me, it’s about all of those things. Basically, whatever you are ignoring, that’s what it’s about.

Necrolog

A murit un om în vârstă de aproape 100 de ani care trăise aproximativ toată viața în puf și bogății imense și avusese parte de tot ce-i mai bun, inclusiv cele mai bune îngrijiri medicale posibile. Lucrurile astea erau ale lui pentru că și părinții lui trăiseră în același puf, la fel și părinții părinților lui, și tot așa până ce arborele genealogic se pierde în negura vremurilor și ajungem la ceva nobil feudal care poate s-a remarcat fiindcă storcea de vlagă mai mulți serfi decât alți nobili din cartier. Toți oamenii sunt egali, dar unii se nasc mai egali decât alții.

Acest deces a fost cu siguranță un eveniment trist pentru familia omului cu pricina. În general, când moare un om, e un lucru trist (chiar dacă la vârsta de 100 de ani moartea nu e doar o chestie previzibilă și naturală ci de-a dreptul iminentă). Mi-a părut și mie rău preț de vreo 5 minute când m-am gândit la soția lui de-o viață și cum o fi să rămâi fără cineva cu care ai trăit atâta vreme. Apoi nu mi-a mai părut rău, pentru că nu-l cunoșteam. Posibil să fiu psihopată, dar ținând cont că zilnic mor pe planetă sute de mii de oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, cei mai mulți dintre ei semnificativ mai tineri de 100 de ani și mai puțin bogați, pur și simplu timpul și resursele emoționale pentru o părere de rău nițeluș mai lungă în cazul de față s-au dovedit absente.

Continuă lectura „Necrolog”

Glasgow Film Festival 2021: femei care iubesc vârtelnițe de bâlci și femei care iubesc gogoșari

Nu sunt foarte convinsă că cei doi cititori și jumătate sunt din cale-afară de interesați ce festivaluri de film mai vizitez eu via laptop, dar hei, ce să facem dacă nu m-au angajat critic de film la Cahiers du Cinema? Scriu și eu acilea.

Carevasăzică: Festivalul de Film din Glasgow anul ăsta nu a fost în Glasgow deloc ci pe Interneți. Eu am văzut 2 filme regizate de femei, despre femei și amor.

Continuă lectura „Glasgow Film Festival 2021: femei care iubesc vârtelnițe de bâlci și femei care iubesc gogoșari”