Mândria familiei mele nu există

Ziceam mai demult că nu știu dacă fostul meu prof de la Fejesece, dl Marian Petcu, s-a învrednicit să includă în Istoria Jurnalismului din România compilată de dumnealui și revista “Lumea animalelor cu și fără stăpân”, mândria familiei mele în anii 90.

Au trecut mulți ani, suficient timp ca dl Petcu să fie și cancelat nițel, dar am în sfârșit ocazia să verific: am adus cu noi din România chiar capodopera cu pricina. Are 1444 pagini, și, dacă indexarea e corectă (nu e exclus să nu fie), nicăieri nu s-a găsit loc pentru “Lumea animalelor cu și fără stăpân”, o publicație adevărată, reală și autentică pentru a cărei existență depun mărturie cu mâna pe inimă. Rușine, Dinu Patriciu Marian Petcu! Măcar avem o consolare: nu apare nici rivala noastră de moarte, „Câinele meu.”

Am găsit, în schimb, cu nostalgia unei babe scormonind prin amintiri, propria contribuție din studenție: o însemnare despre “Caiet selectiv de Pielărie, Cauciuc, Sticlă şi Ceramică Fină” din anul 1952, pe care d. Petcu și-o atribuie lui însuși. De aici deduc că i-a plăcut de mine și mai puțin decât am constatat eu când mi-a dat ca temă anul de stalinism tembel 1952 (alte contribuții compilate din temele studenților la Istoria Presei sunt marcate cu C de la Colaboratori studenți.)

Continuare la Călăuza alcoro-vegană

Episodul I aici. Unii dintre dumneavoastră au observat poate o șopârlă în ilustrație, menită să vă testeze vigilența la conspirații secrete.

Împăcat cu gândul că i-a arătat el nemernicei care i-a frânt inima, superspionul Paul Varain pornește spre misiunea malteză deghizat în marinar peruan. Pe drum, se uită la filme ca să afle totul despre Malta. Și eu am aflat totul despre Mexic uitându-mă la telenovele, m-aș simți în stare de o misiune de spionaj în Cancun la o adică.

Octogonul i-a pregătit lui Varain niște colaboratori și oameni de legătură, dar pentru orice eventualitate, eroul nostru se hotărăște să-și stabilească o legătură locală de back-up. Așa că se duce la un bordel, unde recrutează o fată foarte urâtă și îi spune, oftând, că seamănă din cale-afară cu exa lui multiubită (după cum știm, femeile urâte sunt recunoscătoare pentru orice firimitură de atenție de la un bărbat). Fata cu numele de scenă Lolita se îndrăgostește de el imediat și îi dă cheia de la apartamentul ei.

În apartamentul Lolitei, Varain respinge caracatița psihotronică a bubulilor, cu ajutorul Lupului Alb dacic

Călăuza alcoro-vegană

Când eram liceană, mama a lucrat o vreme la o librărie a editurii Miracol- când ești sărac muncești ce găsești și nu poți să faci nazuri, na. (Nu știu dacă editura mai există, site-ul lor arată de parcă ar fi putut fi construit oricând între 1994 și săptămâna trecută.) În orice caz, mă învârteam și eu pe-acolo destul de des ca să o ajut pe maică-mea, să frec menta și să citesc cărți pe gratis.

Oferta editorială ataca mai multe nișe simultan: aveau și cărți de slăbit, și oculta mondială, și Isus, și OZN-uri, și câte și mai câte. Cel mai popular autor era de departe Pavel Coruț cu seria lui Octogonul, din care pe vremea aia se aștepta volumul 56, “Călăuza Alcoro-Vegană”. Veneau cetățeni zilnic să ne întrebe dacă am băgat Călăuza, de-ar fi făcut-o geloasă și pe JK Rowling. Nu mai știu dacă până la urmă am adus Călăuza, dar știu sigur că eu n-am citit-o, și că în general eu și mama aveam o atitudine cam condescendentă față de literatura coruțiană și fanii ei.

Astă-vară când am luat în primire lucrurile lui taică-miu în România, am descoperit în apartamentul lui mai multe romane din Octogon și alte serii coruțiene, așa că m-am hotărât să încerc și eu unul, ca să îmi fac o idee despre aceste bestsellere neaoșe. Tot ce știam despre nenea Coruț e că a fost securist și că a scris cărți de aventuri cu securiști, ca un Ian Fleming român. Tata nu avea „Călăuza Alcoro-Vegană”, și oricum n-are nici un sens să începi o serie la nr 56, așa că, în ciuda titlului, v-am indus în eroare: o să vă povestesc nr 1 din Octogon, „Quinta spartă”, în caz că sunteți tineri, sau, cine știe, printre românii mai puțin trendi care erau în viață în 1993 și totuși nu l-au citit.

Superspionul Petre Varain ascultă întâlnirea secretă Bush-Gorbaciov, deghizat în iarbă de mare