Straniul incident al VIOLENȚEI NEPEDEPSITE FAȚĂ DE UN BIET CÂINE

Câinele care va fi a 2-a victimă a psihopatului omorâtor de câini din această carte

-dialog imaginar cu Mark Haddon, autorul britanic viu al bestellerului multipremiat „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”-

Nadia: Domnule Haddon, tocmai am terminat cartea dumneavoastră și am ținut să stăm de vorbă pentru că am câteva plângeri de făcut.

Haddon: Ah, încă o autistă furioasă!

Nadia: Ha?

Haddon: (trage aer în piept) Dragă domnișoară. Am mai spus-o și o mai spun: cartea mea nu e despre autism sau sindromul Asperger, nimic de genul ăsta. Apare undeva în carte că e vorba despre autism? Nu. Ba chiar am zis clar că nu știu mai nimic despre Asperger și alte alea, și protagonistul meu e Diferit dar nu neapărat autist, așa că dacă ești încă o hipsteriță supărată despre cum e înfățișat autismul în cartea mea, te rog să…

Nadia: Domnu’ Haddon, nu prea mă convinge argumentul ăsta, la primele ediții scria chiar pe copertă că protagonistul are sindromul Asperger și n-ați avut nimic împotrivă să adunați laude, premii și bani căcălău de pe urma lui, când ați adunat și critici nu v-a mai convenit. Poliția britanică folosește romanul dvs de ficțiune fictivă, scris de un ne-autist care n-a făcut nici un fel de cercetare despre autism, ca ghid întru înțeles oamenii cu autism. Ați produs un soi de RainMan 2, o poveste pe care „normalii” o adoră pentru că îi îndeamnă să se felicite singuri ce bine înțeleg ei acuma „anormalii”, în timp ce pe oamenii în cauză nu-i întreabă nimeni ce părere au, ca de obicei. Dar nu despre asta voiam să vorbesc cu dumneavoastră, treaba asta e complet previzibilă.

Dialog imaginar nereuşit cu un scriitor decedat

-pentru că n-a vrut să vorbească cu mine-

El era pierdut între gândurile lui care cuprindeau întreaga lume, refugiat în acea parte a sufletului lui pe care nimeni n-o putea înțelege sau consola, când deodată auzi vocea ei, și o urî în sinea lui că a rupt tăcerea și că încearcă să-i absoarbă sufletul astfel.

Nadia: Dle Dî Hî Lawrence, vreau să vorbim despre romanul dumneavoastră Fii și amanți.

O cititoare! Dintr-o dată, el se suci la 180 grade și o iubi în sinea lui. Cât de frumoasă îi păru ea acum, o femeie care aștepta, cu inima tremurândă și buzele ca niște petale de crin, să cunoască munca lui. Dar era ea capabilă cu adevărat să cunoască munca lui? Era ea în stare să se aplece asupra paginilor cu simplitate și dăruire, să accepte ce avea el de oferit, sacrificiul lui continuu de artist, singura formă de iubire pură, fără să ceară mai mult?

Nadia: Adică mai precis și la obiect, am o plângere de formulat.

O POVESTE MAI ORIBILĂ DECÂT CEA MAI ORIBILĂ CHESTIE IMAGINABILĂ, ÎNMULȚITĂ CU ZECE

-conversație imaginară cu scriitorul decedat (sau poate răpit de Cthulhu, sau căzut în altă dimensiune, sau înlocuit de o dublură malefică) HP Lovecraft-

Într-o zi ca oricare alta, Nadia stătea liniștită și-și vedea de treaba ei citind o carte despre expediții polare (am mai zis că am o obsesie cu expedițiile polare, da? știați că a existat un om care a vrut să ajungă la Polul Nord în balon?), când deodată, o creatură sinistră, cu membre lungi și subțiri și ochii holbați a groază, răsare de după un scaun!

Nadia: Dle Lovecraft, era să fac un infarct. Nu vă mai furișați așa.

Lovecraft (în șoaptă): Am auzit că…îți plac…poveștile despre exploratori polari!

Nadia: Îmi plac, ce-i drept. Dar de ce vorbiți în șoaptă?

Lovecraft: Am și eu…o poveste polară pentru tine! O poveste groaznică, aproape mult prea oribilă pentru a fi spusă! Se numește….(în șoaptă și mai șoptită) În Munții Nebuniei!

Nadia: Și la pol, și munți, și nebunie? Sună promițător și exact pe gustul meu! Bine, s-auzim.