Cu fundu-n două luntrii, part deux

Născut la Lugoj, deci român get-beget, nu? Nu? Nu?

În ultima vreme mă gândeam destul de mult la ce-nseamnă să faci parte dintr-o anumită nație sau alta, din varii motive: pentru că tovarășul meu de viață Gogu și o prietenă tot româncă și-au luat cetățenia britanică de curând, pentru că și eu mă gândesc să candidez la ea, pentru că îs plecată din România de (din ce în ce mai) mulți ani, pentru că naționalisme vânjoase de tot soiul sunt foarte la modă peste tot în lume, etcetera, etcetera.

Nu demult, vorbeam despre asta cu o prietenă, adică mai precis eu îi povesteam diversele mele bălăreli filozofice.

-Dacă aș reuși să iau cetățenia britanică, britanicii m-ar accepta drept britanică în general? Nu pare foarte probabil, am enunțat eu o dilemă (despre care am și blogărit de curând.)

-A, în nici un caz, a răspuns prietena mea. Sigur că n-or să te accepte. N-o să fii niciodată britanică, poți să ai și enșpe diplome și patalamale care să zică chestia asta. Nu-ți mai bate capul, nu înseamnă nimic. E doar o chestie legală de care ai nevoie că să trăiești liniștită. Continuă lectura „Cu fundu-n două luntrii, part deux”

Se-ntoarce acasă! Nu se-ntoarce acasă! Se-ntoarce acasă! Nu se-ntoarce acasă!

Cine, dom’le, cine nu se poate hotărî dacă se-ntoarce acasă ori ba?

Nu Lassie, ci fotbalul. Adică Fotbalul. Pentru că fotbalul a fost inventat în Anglia (asta dacă nu cumva a fost inventat în Scoția? Dar cine-și mai pierde vremea cu asemenea detalii?). Așadar, când Anglia câștigă ceva la fotbal, fotbalul se întoarce acasă, da? Da? V-ați prins? Da?

Dacă mi-ar fi dat cineva un pui de găină pentru fiecare ocazie când am auzit propoziția FOTBALUL SE ÎNTOARCE ACASĂ de când a început Cupa Mondială, aș avea acum un număr impresionant de pui de găină în posesie cu care să încep o afacere fulminantă în avicultură. Pentru că FOTBALUL SE ÎNTOARCE ACASĂ s-a auzit zilele astea pe aici aproape la fel de mult ca SORRY. Aproape. Să nu exagerăm, suntem totuși în Anglia. Continuă lectura „Se-ntoarce acasă! Nu se-ntoarce acasă! Se-ntoarce acasă! Nu se-ntoarce acasă!”

E varăvară, e soare-afară

Deși în general nu pun multe poze cu mine pe-aici, ca să nu mă caute un psihopat și să facă supă din mine (cum m-a avertizat mama), se mai găsește totuși moaca mea din când în când. Totuși cred că niciodată până acum nu a mai apărut pe blog o poză cu Gogu, prietenul Nadiei. Așadar, iată mai sus: o fotografie exclusivă cu Gogu, prietenul Nadiei, în timpul valului de căldură care vălurește zilele astea (sau, mai precis, lunile astea) peste Londra.

Serios acu, așa vară cu soare și prăjeală aproape non-stop nu mai văzui de când sunt în Anglitera. Dar înțeleg că în patrie plouă în fiecare zi, ca la tropice. S-a întors lumea cu fundu-n sus, iar eu am ajuns, pare-se, o britanică-wannabe care vorbește tot timpul despre vreme.

Cu fundu-n două luntrii

Am uitat să zic, după lupte seculare care au durat 8 ani, am obținut în sfârșit, spre bucuria părinților, o patalama care atestă că am petrecut o groază de timp în țara lui Șxspr: cardul de rezidență permanentă, tocmai la timp să se schimbe toate regulile din cauză de Brexit și să nu mai fie de nici un folos. Un amic m-a rugat să explic și altor compatrioți cum am reușit și care e procedura (care, din cauză de Brexit, o să mai fie valabilă încă zece secunde). Așadar, explic:

Pasul 1: Se ia o mașină a timpului și se călătorește cu cinci ani în urmă.

Pasul 2: Timp de cinci ani, se colecționează toate facturile și contractele de la chirie, lumină, gaz, apă, Internet, televizor, toate formularele P60, toți fluturașii de salariu, toate scrisorile de la bancă și de la NHS și de la Fisc și toate ambalajele de la bomboane. Se pun toate într-un dosar mare (care nu trebuie să fie cu șină pentru că nu suntem în România).

Pasul 3: Pentru toate perioadele în care nu sunteți angajat, se încheie o asigurare medicală privată. Se azvârle dovada în dosar și se amestecă cu o spatulă. Continuă lectura „Cu fundu-n două luntrii”

Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian

Am citit ieri în The Guardian un articol (nu foarte informativ, mai degrabă un soi de perorație scrisă la supărare) care m-a enervat, și acum simt nevoia să scriu și eu propria perorație la supărare. Blogul Nadiei, unde 70% din conținut e format din chestii scrise la nervi!

Mai întâi, citiți-l p-ăla din The Guardian. Nu vă grăbiți, aștept.

Așa.

Întâi, să fie clară o treabă, dacă nu era clară deja: eu nu sunt din aia care vrea să facă străinii să creadă că România e Grădina lu’ Maica Precista. Articolul cu pricina trece în revistă câteva lucruri adevărate și în esență de bun simț: România se zbate în sărăcie, da, și-n corupție, și-ntr-un capitalism postcomunist de tip mafiot, și sistemul medical se prăbușește, și ăla de învățământ, desigur, și în general tinerii pleacă în timp ce ăia rămași îmbătrânesc, așa e, și ăia care pleacă nu se duc tocmai în El Dorado, ci de multe ori îs exploatați și suferă nasol, copiii lor suferă de dorul lor, și experiența emigrantului e uneori foarte tristă.

Bun.

Problema mea nu e cu lucrurile astea, ci cu unghiul de abordare.

E O TRAGEDIE PENTRU PATRIE CĂ TRĂIESC ATÂT DE MULȚI ROMÂNI ÎN UK!

Stai, ce? Asta e tragedia? Continuă lectura „Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian”