SPĂLAȚI-VĂ PE MÂINI

„Când am auzit prima dată de epidemia asta, imediat m-am gândit la tine”, mi-au zis cel puțin 4-5 cetățeni diferiți zilele astea.

Așa sunt eu, o fată deosebită: cum aude cineva de o epidemie mortală, cum se gândește la mine.

Sunt un om foarte ipohondru, e piticul cel mai perseverent pe care-l am pe creier. De-a lungul vieții am avut obsesii temporare pentru o gamă largă de boli, de la chestii larg răspândite până la ciudățenii de care n-a auzit nimeni sau antichități care n-au mai apărut prin Europa de dinainte de 1900 toamna. Eram încă mititică atunci când i-am explicat foarte serios unui doctor că s-ar putea să am ceva boală a sistemului imunitar, de pildă SIDA, pentru că am ganglionii cam mari. Doctorul nu a părut îngrijorat de această ipoteză dar a întrebat-o iritat pe maică-mea de unde știu eu cuvântul „ganglioni”- se vede treaba că a avut dreptate o mătușă de-ale mele, un copil care citește prea mult se tâmpește. Când gătesc ceva cu carne am grijă să carbonizez carnea cu pricina pentru că există tot felul de microbi care se transmit prin carne crudă, de pildă campylobacter sau E.coli, dar apoi nu prea îmi mai tihnește să mănânc pentru că mâncarea arsă crește riscul de cancer la colon.

Pe scurt, sunt ipohondră, și momentan SUNT ÎN IAD. Continuă lectura „SPĂLAȚI-VĂ PE MÂINI”

Romanță la Radio Surrey

Tot în Surrey stau și anul ăsta. Tot Radio Surrey ascultă Gogu în mașină, și ascult și eu, în general când ne îndreptăm către vreun parc să ne holbăm la ciocănitori prin binoclu. De curând am dat peste o emisiune care nu mi-e clar dacă avea ca scop să dea sfaturi amoroase, sau chiar făcea lipeala ascultătorilor cum face The Guardian, sau era pur și simplu de sanchi- n-am prins de la început.

Crainica din studio nr 1, să-i zicem Amelia: Îl avem acum la telefon pe Jack din Brighton! Jack, spune-ne câte ceva despre tine, ce fel de parteneră cauți?

Jack: Da, bună ziua, deci, vă mulțumesc, eu sunt Jack, am 29 ani și îmi doresc să cunosc…o fată care să fie, ăă, onestă, să-i placă să iasă în oraș, să zicem…dar mai ales…să fie foarte de familie, să-i placă familiile foarte mult.

Crainica nr 2, să-i zicem Abigail, pe tonul cu care ar vorbi cu un copil cu handicap, sau cu un cățeluș nou-născut: Ah, ce drăguț!

Amelia: Să înțeleg că tu ești apropiat de familia ta, Jack? Continuă lectura „Romanță la Radio Surrey”

Revelion în vece

Am observat că în ultima vreme e tot mai trendi să zici că petreci revelionul în liniște în pijama, eventual cu pisica în brațe. Eu am fost dintotdeauna Gică Contra, așa că după vreo zece revelioane în liniște în pijama m-am dus la un party la cârciuma din cartier. Au avut silent disco, despre care voi ăștia cu vieți mai interesante ați auzit deja cu siguranță. Silent disco e o inovație foarte amuzantă pentru că fiecare dansează în legea lui (probabil pe altă muzică, sunt mai multe canale), iar dacă-ți dai jos căștile și te uiți împrejur în liniște pare că ești înconjurat de nebuni.

Ultima dată când am fost la un revelion, am rămas încuiată în vece fix în momentul vital când se numără invers și toată lumea ciocnește. Adicătelea a fost cam așa: am avut nevoie să mă duc la vece pe la ora 23:45, m-am dus, apoi, când să ies (pe la, să zicem, ora 23:48), am observat că ușa e blocată. Am bătut în ea, dar afară era zgomot de party și nu m-am auzit nimeni. Eu în schimb am auzit foarte bine numărătoarea inversă de afară și toată lumea strigând LA MULȚI ANI ANUL DOUĂ MII NU ȘTIU CARE!, ceea ce a fost oarecum deprimant. Apoi pe la 00:10 altcineva a avut nevoie la vece și m-a ajutat să mă eliberez. Continuă lectura „Revelion în vece”