Nadia la școala de șoferi, episodul 5 + alte povești cu animale

Misiunea Imposibilă a Nadiei de a deveni șoferiță continuă. Luna asta nu mai am lecții de condus (cred), căci instructoarea a plecat în vacanță (cred) și nu-mi mai răspunde la mesaje. Poate s-a hotărât să fugă de mine, precum instructorii români înaintea ei-în curând voi fi, poate, pe lista neagră a tuturor instructorilor de șofat și dentiștilor din lume. Între timp, însă, nu lâncezesc: încerc să învăț teoria.

Și ocupându-mă eu cu teoria, m-am lovit de o problemă: trebuie să știu tipurile de treceri de pietoni, și nu reușesc, din 2 motive: 1. sunt bătrână, și nu mai învăț chestii așa de ușor ca în tinerețe, 2. trecerile de pietoni din Marea Britanie au nume cretine de animale și păsări, pe care creierul meu refuză să le memoreze în semn de protest.

Adică, OK, Zebră, am înțeles, avem Zebre și în România, e oarecum intuitiv, niște dungi pe jos. Dar în Țara Lui Cănuță Om Sucit care conduce pe partea ailaltă a drumului există și trecerea de pietoni Pelican, și trecerea de pietoni Tucan, și trecerea de pietoni Pinguinul Pufin, și trecerea de pietoni Cal Magic Înaripat, AKA Pegas, și ce mama dracului, ăștia fac mișto de mine? Oi fi eu oarecum infantilă și desenatoare de pinguini, dar când învăț să conduc vreau să fiu tratată ca un adult. Continuă lectura „Nadia la școala de șoferi, episodul 5 + alte povești cu animale”

Vacanță în Anglia de la A la Z

În fragedă pruncie și tinerețe, tot ce-mi doream era să văd și eu Altă Țară într-o vacanță, dorință care mi s-a îndeplinit abia la 21 ani (și era tot o țară din fostul bloc sovietic). Acum că locuiesc în Altă Țară, aș vrea să plec în vacanță în Altă Altă Țară. Și totuși, în general am rămas în UK, ca de pildă în vara asta, în care m-am plimbat pe scurt în Cornwall și foarte pe scurt în alte locuri. Iată câteva repere, în ordine alfabetică:

Bere

Berea din Cornwall e satisfăcătoare, în special aia neagră.

Ceai cu smântână cu guguloaie

Ceaiul cu smântână cu guguloaie e o specialitate cornwaleză sau devoniană dar mai ales englezească. Ingredientele sunt, după cum urmează: ceai -care se bea englezește cu lapte, desigur-, apoi chifluțe dulci, gem de căpșuni sau zmeură, smântână cu guguloaie. Procedeul de preparare este după cum urmează: se taie chifluța dulce în două jumătăți, apoi se ung ambele jumătăți cu gem, apoi peste gem se trântește o pleașcă zdravănă de smântână cu guguloaie. Apoi se bagă chifluța în gură și se bea ceai ca să alunece mai ușor, dar asta nu cred că trebuie să mai explic. Mi s-a spus că e o blasfemie groaznică să pui smântâna pe chifluță înaintea gemului și că o să mi se refuze cetățenia britanică dacă fac așa ceva. Am consumat, e bun, deși smântâna cu guguloaie miroase cam strident a vacă.

Continuă lectura „Vacanță în Anglia de la A la Z”

Noua ordine mondială a lui Igăl Pigăl

Nu-mi amintesc exact ce produse culturale consumam eu când eram foarte jună, în afară de programul de desene animate Leka nost detsa de la televiziunea bulgară (care includea capodopere precum varianta rusească de Tom și Jerry “Nu pogodi”, și-mi plăcea din cale-afară). Emisiunile pentru copii de pe canalele românești le găseam, în general, tâmpe și eram mereu gata să declar că sunt prea deșteaptă pentru ele, așa că nu am o gamă largă de cunoștințe în domeniu, dar în ultima vreme, în mod neașteptat, m-am familiarizat cu un serial britanic pentru copii foarte mititei, prin intermediul fanei lui nr 1, fetița unei prietene.

Și când zic că m-am familiarizat, vreau să zic că mă trezesc, eu, om serios, adult și cu loc de muncă, fredonând când ți-e lumea mai dragă un cântecel obsedant care mi s-a înșurubat în creier:

“Da, mă cheamă Igăl Pigăl,
Igăl Pigăl, Pigăl Pigăl Pigăl
Da, mă cheamă Igăl Pigăl,
Igăl Pigăl, Pigăl Pigăl Pigăl!”

Atât. Ăsta e tot cântecul. Dar are avantajul că se poate repeta de oricâte ori, nu ești în pericol să încurci strofa I cu strofa a II-a sau ceva. Continuă lectura „Noua ordine mondială a lui Igăl Pigăl”

GALBEN

Intr-adevar o vara incendiara, doamnelor si domnilor. Toate parcurile, gradinile, gazoanele si gazonasele din Londra s-au colorat in nuanta galben-parjol cat vezi cu ochii, intr-o tara care de obicei e verde si in miezul iernii. In Hyde Park, mai multe petice ofilite amarate isi cer scuze ca n-au inflorit „din cauza vremii neprielnice”, prin intermediul unor afise care contin si poze cu florile care ar fi trebuit sa se prezinte la apel. Luna iunie fu cea mai secetoasa din intreaga istorie meteorologica a Marii Britanii, si iulie a continuat-o in aceeasi directie. Englezii nu prea le au cu aerul conditionat (asa cum nu le au nici cu lopetile pentru dat zapada iarna, si patineaza neajutorati in fata propriei case ori de cate ori se petrece un mic inghet), dar in orice incapere e prezent acum un marait de ventilator, sau mai multe, de nu se mai aude om cu persoana. „Mai tine minte cineva cum arata iarba?” intreaba un om pe Feisbuc.

Deci da, continui sa vorbesc despre vreme! Desi la inceput m-am bucurat tare de aceasta vara cu adevarat varatica, a inceput sa capete, incet-incet, o aroma vag sinistra, poate pentru ca sunt atatea stiri despre incendii spontane prin alte parti, poate pentru ca trec prin cea mai nasoala anxietate/depresie pe care mi-o pot aminti. Ma simt foarte nasol si fizic si psihic si chiar si soarele asta continuu a devenit apasator, nitelus ireal. O sa ma ascund sub o palarie pana imi trece, daca mi-o trece.

Cu fundu-n două luntrii, part deux

Născut la Lugoj, deci român get-beget, nu? Nu? Nu?

În ultima vreme mă gândeam destul de mult la ce-nseamnă să faci parte dintr-o anumită nație sau alta, din varii motive: pentru că tovarășul meu de viață Gogu și o prietenă tot româncă și-au luat cetățenia britanică de curând, pentru că și eu mă gândesc să candidez la ea, pentru că îs plecată din România de (din ce în ce mai) mulți ani, pentru că naționalisme vânjoase de tot soiul sunt foarte la modă peste tot în lume, etcetera, etcetera.

Nu demult, vorbeam despre asta cu o prietenă, adică mai precis eu îi povesteam diversele mele bălăreli filozofice.

-Dacă aș reuși să iau cetățenia britanică, britanicii m-ar accepta drept britanică în general? Nu pare foarte probabil, am enunțat eu o dilemă (despre care am și blogărit de curând.)

-A, în nici un caz, a răspuns prietena mea. Sigur că n-or să te accepte. N-o să fii niciodată britanică, poți să ai și enșpe diplome și patalamale care să zică chestia asta. Nu-ți mai bate capul, nu înseamnă nimic. E doar o chestie legală de care ai nevoie că să trăiești liniștită. Continuă lectura „Cu fundu-n două luntrii, part deux”