Ianuarie uscat

Ianuarie e, obiectiv vorbind, cea mai de căcat lună din an, cel puțin în emisfera nordică. E lungă, e friguroasă, încă se întunecă devreme, următoarele sărbători și zile libere sunt abia la Paștele Cailor de Paște, are cea mai lungă distanță dintre 2 salarii, schimbarea de an îți amintește că îmbătrânești, și așa mai departe. Urșii, aricii și alte animale cu forme rotunde știu cum se trăiește corect: singurul comportament sănătos la cap ar fi fost să ne dăm voie și noi oamenii să dormim până la primăvară. Așa, nu ne mai rămâne decât să bem.

Dar pentru că ianuarie nu era suficient de de căcat și așa, englezii au inventat Ianuarie Uscat, o campanie de sănătate și antren care îndeamnă populația să se abțină de la alcool toată luna, în principiu ca să își refacă ficatul. Ce-i drept, oamenii din Anglia au nevoie, în general, să-și refacă ficatul (chestie pe care o constați mai ales dacă petreci timp printre profesori de școală, o categorie profesională extrem de alcoolizată, de nevoie, că așa e când ai un job de rahat). Dar aia e doar de fațadă. Adevăratul motiv pentru care faci Ianuarie Uscat e ca să te lauzi că faci Ianuarie Uscat. Toată lumea trebuie să știe că faci Ianuarie Uscat, că îți pasă de sănătatea ta, că ești virtuos, că la început de An Nou te ții de o rezoluție. NU PUTEM SĂ NE VEDEM LA BERE VINEREA ASTA, FAC IANUARIE USCAT! strigă triumfător în aifoane corporatiștii din trenul de dimineață. Continuă lectura „Ianuarie uscat”

Ca la mama acasă

Zilele trecute am fost să cumpăr timbre de la poștă, care poștă se afla într-un magazin cu de toate, și mi-a căzut ochiul pe raftul de „ethnic food”, unde se aflau, printre altele, niște borcane cu bulion din România. „Ia te uită”, m-am gândit eu. „Dar se găsește bulion berechet și la supermarketul obișnuit, bulion italienesc sau ce-o fi, și e mai ieftin. Cine ar da bani în plus pentru bulion adus special din România? Singura diferență e că scrie pe el în românește.”

Dar aia e diferența care contează, evident. Când oamenii plecați văd cuvinte în românește pe o etichetă, pot să se mintă singuri că de fapt n-au plecat nicăieri. Adică îmi dau seama că nu e cine știe ce mare revelație, dar până acum eu nu m-am prea prins și am avut degeaba enșpe discuții în contradictoriu încercând să explic unor compatrioți că obiectiv vorbind mâncarea din UK nu e mai nasoală decât în patrie în nici un caz. Ca de obicei, îmi scapă esențialul, poate pentru că eu n-am simțit niciodată nevoia să mă prefac că n-am plecat nicăieri. Sau poate pentru că sunt un pic extraterestră, și-mi pică fisa mai greu întotdeauna când vine vorba de subtilitățile pământenilor. Continuă lectura „Ca la mama acasă”

Nadia la școala de șoferi, episodul 5 + alte povești cu animale

Misiunea Imposibilă a Nadiei de a deveni șoferiță continuă. Luna asta nu mai am lecții de condus (cred), căci instructoarea a plecat în vacanță (cred) și nu-mi mai răspunde la mesaje. Poate s-a hotărât să fugă de mine, precum instructorii români înaintea ei-în curând voi fi, poate, pe lista neagră a tuturor instructorilor de șofat și dentiștilor din lume. Între timp, însă, nu lâncezesc: încerc să învăț teoria.

Și ocupându-mă eu cu teoria, m-am lovit de o problemă: trebuie să știu tipurile de treceri de pietoni, și nu reușesc, din 2 motive: 1. sunt bătrână, și nu mai învăț chestii așa de ușor ca în tinerețe, 2. trecerile de pietoni din Marea Britanie au nume cretine de animale și păsări, pe care creierul meu refuză să le memoreze în semn de protest.

Adică, OK, Zebră, am înțeles, avem Zebre și în România, e oarecum intuitiv, niște dungi pe jos. Dar în Țara Lui Cănuță Om Sucit care conduce pe partea ailaltă a drumului există și trecerea de pietoni Pelican, și trecerea de pietoni Tucan, și trecerea de pietoni Pinguinul Pufin, și trecerea de pietoni Cal Magic Înaripat, AKA Pegas, și ce mama dracului, ăștia fac mișto de mine? Oi fi eu oarecum infantilă și desenatoare de pinguini, dar când învăț să conduc vreau să fiu tratată ca un adult. Continuă lectura „Nadia la școala de șoferi, episodul 5 + alte povești cu animale”

Vacanță în Anglia de la A la Z

În fragedă pruncie și tinerețe, tot ce-mi doream era să văd și eu Altă Țară într-o vacanță, dorință care mi s-a îndeplinit abia la 21 ani (și era tot o țară din fostul bloc sovietic). Acum că locuiesc în Altă Țară, aș vrea să plec în vacanță în Altă Altă Țară. Și totuși, în general am rămas în UK, ca de pildă în vara asta, în care m-am plimbat pe scurt în Cornwall și foarte pe scurt în alte locuri. Iată câteva repere, în ordine alfabetică:

Bere

Berea din Cornwall e satisfăcătoare, în special aia neagră.

Ceai cu smântână cu guguloaie

Ceaiul cu smântână cu guguloaie e o specialitate cornwaleză sau devoniană dar mai ales englezească. Ingredientele sunt, după cum urmează: ceai -care se bea englezește cu lapte, desigur-, apoi chifluțe dulci, gem de căpșuni sau zmeură, smântână cu guguloaie. Procedeul de preparare este după cum urmează: se taie chifluța dulce în două jumătăți, apoi se ung ambele jumătăți cu gem, apoi peste gem se trântește o pleașcă zdravănă de smântână cu guguloaie. Apoi se bagă chifluța în gură și se bea ceai ca să alunece mai ușor, dar asta nu cred că trebuie să mai explic. Mi s-a spus că e o blasfemie groaznică să pui smântâna pe chifluță înaintea gemului și că o să mi se refuze cetățenia britanică dacă fac așa ceva. Am consumat, e bun, deși smântâna cu guguloaie miroase cam strident a vacă.

Continuă lectura „Vacanță în Anglia de la A la Z”

Noua ordine mondială a lui Igăl Pigăl

Nu-mi amintesc exact ce produse culturale consumam eu când eram foarte jună, în afară de programul de desene animate Leka nost detsa de la televiziunea bulgară (care includea capodopere precum varianta rusească de Tom și Jerry “Nu pogodi”, și-mi plăcea din cale-afară). Emisiunile pentru copii de pe canalele românești le găseam, în general, tâmpe și eram mereu gata să declar că sunt prea deșteaptă pentru ele, așa că nu am o gamă largă de cunoștințe în domeniu, dar în ultima vreme, în mod neașteptat, m-am familiarizat cu un serial britanic pentru copii foarte mititei, prin intermediul fanei lui nr 1, fetița unei prietene.

Și când zic că m-am familiarizat, vreau să zic că mă trezesc, eu, om serios, adult și cu loc de muncă, fredonând când ți-e lumea mai dragă un cântecel obsedant care mi s-a înșurubat în creier:

“Da, mă cheamă Igăl Pigăl,
Igăl Pigăl, Pigăl Pigăl Pigăl
Da, mă cheamă Igăl Pigăl,
Igăl Pigăl, Pigăl Pigăl Pigăl!”

Atât. Ăsta e tot cântecul. Dar are avantajul că se poate repeta de oricâte ori, nu ești în pericol să încurci strofa I cu strofa a II-a sau ceva. Continuă lectura „Noua ordine mondială a lui Igăl Pigăl”