La cererea publicului: Londra- ghid neturistic pentru turiști

queenvictoria

Nu mi-e foarte clar ce înseamnă „Ghid ne-turistic pentru turiști”, și aș putea s-o întreb pe cititoarea care a propus acest subiect inițial, să mă lămurească, dar unde mai e distracția dacă ceri instrucțiuni în loc să bați câmpii după cum te taie capul? Așadar, presupun că înseamnă, mai mult sau mai puțin, că vrei să vezi chestii mișto și per ansamblu să ai o vacanță de zile mari fără să te calce pe bătături enșpe triliarde de turiști cu camere foto în locurile de care-a auzit toată lumea. Totuși, o vacanță de zile mari e fix treabă de turist. Așa că în loc de asta eu o să vă zic ce să faceți ca să vă simțiți ca un om care chiar locuiește la Londra. Mai precis, ca un șoarece de bibliotecă anxios care locuiește la Londra, că n-am de unde să știu cum se simt oamenii hip și cul care petrecăresc în fiecare seară și trag cocaină pe nas, dar știați deja la ce să vă așteptați când m-ați întrebat pe mine. Citește în continuare „La cererea publicului: Londra- ghid neturistic pentru turiști”

La cererea publicului: Angajat în Londra

Elisabeth Moss as Peggy Olson - Mad Men _ Season 7B, Episode 12 - Photo Credit: Courtesy of AMC

Există două stereotipuri mari și late despre românul care lucrează în Străinezia. Pe de o parte, avem românul care mănâncă Pâinea Amară a Străinătății și face muncile cele mai grele și umilitoare ale străinezilor ca să trimită bani acasă, de unde l-a alungat sărăcia cauzată de politicieni corupți. (Pâinea cea mai ieftină și de căcat din Anglia e de fapt dulce, nu amară, plină fiind de de zahăr și aditivi.) Asta e varianta preferată de cetățenii care vor să demonstreze că tot mai bine-i în patria superbă, Grădina Maicii Domnului (cum ne-au asigurat profețiile lui Sundar Singh), și, desigur, e adevărat că o mulțime de imigranți din România (și din alte părți) fac munci grele și prost plătite în țări străine. Eu am avut întotdeauna noroc, o viață relativ ușoară și o plasă de siguranță zdravănă țesută de oamenii apropiați, plus că n-am plecat din România de sărăcie sau din dezamăgire politică, așa că povestea asta n-are treabă cu mine.

Pe de altă parte, avem stereotipul Românului Genial care e apreciat pentru prima dată la adevărata valoare numai în străinătate, devine pe loc CEO sau măcar șef de departament într-o companie, câștigă Premiul Nobel, Oscarul și trofeul de la Roland Garros, înoată în bani și aduce onoare eternă și faimă țării sale. Asta e varianta preferată a compatrioților care au încă impresia că în Vest umblă câini cu covrigi în coadă (precum un habotnic notoriu de la noi care scria mai deunăzi în EVZ cum tinerii școliți în „Occidentul luxos” ar trebui să revină să salveze țara ca pașoptiștii) și care se laudă din cale-afară cu vreo persoană celebră care se trage din Iași cu bunica dinspre mamă, chit că ăla o fi fugit din România de Holocaust sau mai știu eu ce. Nici povestea asta n-are treabă cu mine: îs mediocră (cel puțin până câștigă vreo animație de-ale mele măcar Palme d’Or), n-o să scrie nimeni prea curând un articol despre mine în categoria Români de Succes. Citește în continuare „La cererea publicului: Angajat în Londra”

Amoruri de supermarket

wp_20170121_16_34_06_pro

Cam în toate supermarketurile unde-am făcut cumpărături pân-acu, se găsesc la vânzare cărți ieftine, cu coperți subțiri (paperbacks, cum le zice în limba lui Shxpr), fără pretenții de literatură înaltă, că deh, le azvârli în coș laolaltă cu dovleceii și spaghetele pentru cină.

Majoritatea chestiilor care se văd pe raftul ăla sunt previzibile și probabil s-ar găsi pe orice raft similar oriunde altundeva, inclusiv în București. Idile contemporane recent ecranizate, cu poze de actori hollywoodieni pe copertă (Me Before You, cu Danaerys Dracu Știe Cum o Cheamă din Game of Thrones). Bestsellerele momentului: 50 Shades, Twilight, Gone Girl, Fata din tren, depinde în ce moment istoric ne găsim. Chicklit bine-dispus despre shopping și dating, gen Marian Keyes. Romane polițiste de duzină, cu cuvinte precum MOARTE, CRIMĂ, ASASIN scrise cu roșu pe copertă. Romane de acțiune a la Jack Reacher, cu poza lui Tom Cruise, bineînțeles. John Grisham. Danielle Steel. Autobiografiile unor vedete de categoria D. Cărți motivaționale. Planuri de dietă (CUM SĂ ÎȚI TONIFICI ABDOMENUL ÎN 30 ZILE). Citește în continuare „Amoruri de supermarket”

Radio Surrey

În principiu, când mă-ntreabă cineva, zic că locuiesc în Londra, pentru că sună bine, și de Londra a auzit toată lumea. Ca s-o zic p-a dreaptă, totuși, acoperișul sub care dorm se află într-o suburbie care face parte din Londra în unele privințe, iar într-altele aparține de comitatul Surrey.

Surrey e exact Anglia aia pe care și-o imaginează toată lumea care n-a fost niciodată în Anglia și-o cunoaște numai din ecranizări după Jane Austen (de altfel, acțiunea nu foarte activă din romanul Emma se petrece în Surrey). În Surrey e liniște, pace și verdeață, păsărelele cântă, veverițele zburdă, pisicile obeze stau cu burta la soare, casele sunt drăguțe și halucinant de scumpe, oamenii au bani berechet și-și plimbă cățeii pufoși dimineața și seara. (Dar iată că uneori se mai rătăcește și câte-un imigrant ca Nadia, înghesuit într-o cămăruță închiriată.) Iar dacă dai drumul la radio, poți să te informezi de la BBC Surrey, cel mai englezesc radio din câte au existat vreodată.

Câteva dintre subiectele pe care am avut ocazia să le aflu de la Radio Surrey de-a lungul timpului: Citește în continuare „Radio Surrey”

Rămâi și nu pleca

Mă enervez ușor și din cauze variate, după cum au putut constata deja cei doi cititori și jumătate ai mei în nenumărate ocazii. Iată însă care-i chestia care a intrat în prim-planul enervării momentan: cât de ușor și de energic amenință compatrioții mei că emigrează, sau, invers, cer osanale și aprecieri fiindcă n-au emigrat încă.

“Votez ca să nu emigrez!” zicea lumea înainte de alegerile astea. “Daca iese Ponta președinte, eu emigrez!” se trompețea înainte de alegerile alelalte. “Ehei, de ce n-am emigrat eu până acum în loc să stau aci?” auzim acum că a câștigat iar PeSeDeul.

Apoi: articole cu câte-o poveste inspirațională despre hipsteri care au pornit nu știu ce afacere hipsterească. “Am vrut să reușim aici în România, nu să emigrăm!” zic ei, cu mândria unei pisici care tocmai ți-a lăsat pe prag o vrabie decapitată.

Apoi: doctorul Cutărei e acuzat că a experimentat pe oasele pacienților și ocazional i-a omorât, ba le-a mai și vândut experimentul la suprapreț. “Cum, dom’le, nu se poate, e doctor bun, cum să nu fie? Păi, a avut oferte să EMIGREZE pe BANI GREI și nu s-a dus, a rămas să ne salveze pe noi!” “Nu ne mai denigrați medicii, vreți să emigreze toți?” se văicărește altcineva.

Văd deci că în imaginația națională emigrarea e ca un premiu, ca o prăjitură uriașă, gratis, cu glazură de succes și umplutură de bani gheață, care-i așteaptă pe cetățenii români imediat ce și-au părăsit patria. Să emigrezi înseamnă să alegi calea cea mai ușoară, ca un elev care copiază la bacalaureat în loc să tocească. Să nu emigrezi e o dovadă de sfințenie, un dar nobil pe care-l faci celorlalte ființe umane care s-au născut în același teritoriu delimitat arbitrar ca și ține, chiar dacă ele, bineînțeles, sunt nerecunoscătoare și te dezamăgesc mereu. Citește în continuare „Rămâi și nu pleca”