Strada României, colț cu Carmen Sylva

Anul ăsta, cu ocazia tradiționalei vacanțe de vară prin Țara lui Cănuță Om Sucit, m-am întors în Snowdonia, în nordul Țării Galilor, pe unde mai fusesem acum câțiva ani după Crăciun în speranța naivă că numele regiunii ar putea indica ceva zăpadă iarna. Bineînțeles că zăpadă n-a fost, dar am avut în schimb ploaie cu găleata, și majoritatea atracțiilor cultural-turistice erau închise (cu excepția teatrului celui mai multitasking păpușar din lume), așa că iată-mă revenind în miezul verii, ocazie cu care am dat o fugă și-n insula vecină Anglesey, ale cărei maluri sunt desemnate Zonă Naturală de Mare Frumusețe de către specialiștii în asemenea chestiuni, oricine ar fi ei.

Ne-am cazat în Llandudno (se pronunță thlandidno? cred?), un orășel drăguț pe malul mării, la marginea parcului național Snowdonia. Numele galeze sunt un exercițiu interesant de empatie: când dai cu ochii de ele ca ne-galez, te simți, probabil, cum se simte un om cu dislexie tot timpul. Scrise, par rezultatul unei plimbări pisicești pe o tastatură nesupravegheată. Când le citești, trebuie să înveți pe dinafară niște reguli complet noi de asociere dintre litere și sunete, care n-au nici o logică pentru cineva crescut, să zicem, cu fonetica limbii române (sau engleze). Am trecut prin Llanfairpwllgwyngyll, de exemplu, și când am văzut numele localității pe ecranul GPS-ului am crezut inițial că avem o defecțiune tehnică. N-aș fi în stare să-mi citesc propriul articol de azi cu glas tare, pentru că habar n-am cum se citește Llanfairpwllgwyngyll. Citește în continuare „Strada României, colț cu Carmen Sylva”

Păcănele și pescăruși

Toată lumea din jurul meu a fost în Norfolk vara asta, sau va fi în Norfolk, sau e în Norfolk chiar acum. Pentru amatorii de vacanțe în Englezia, Norfolk e musai de vizitat, și majoritatea oamenilor care mi-au vorbit despre acest comitat se întorc acolo an de an. Ah, Norfolk! Cel mai mișto dintre locurile de vacanță englezească!

Weekendul trecut am trecut și eu prin Norfolk, dar nu pot să zic că m-a impresionat din cale-afară (nu se compară cu Cea Mai Frumoasă Insulă), deși partea cu „englezească” e sigur adevărată: n-am mai văzut niciodată atâtea steaguri ale lui Sf Gheorghe în același perimetru, nici măcar în preajma referendumului brexitesc. E posibil ca nici măcar să nu existe în Londra atâtea steaguri ale lui Sf Gheorghe. În Norfolk, campania pentru identitate națională englezească nu se încheie niciodată. Citește în continuare „Păcănele și pescăruși”

Căldură mare, my dear

De câteva zile, nu foarte multe, iată că e vară, vară, e soare-afară, chiar și-n Anglia. Cer senin cât vezi cu ochii, și caniculă de 28-29, ba chiar și 30-31 grade. Iar la asemenea evenimente șocante, oamenii care locuiesc în Anglia trebuie musai să aibă aceleași două reacții, și musai pe amândouă în același timp.

Prima, și cea mai importantă, e, desigur, panica. Cum s-a putut întâmpla așa ceva ÎN ANGLIA? Guvernul a emis o alertă portocalie care avertizează populația că situația e cam albastră. Megafoanele din stațiile de metrou anunță iar și iar că în asemenea condiții vitrege e musai să ai o sticlă cu apă la tine. Toata lumea se văicărește, se agită, își smulge părul din cap. Trenurile sunt bulibășite de trei zile, condițiile meterologice „severe” cer întârzieri, anulări și limite de viteză. Hashtaguri precum #caniculă si #nupotsădormdecaldură trenduiesc în spațiul twitteresc britanic (prilej pentru companii să sară cu oferte tematice, de la frigidere noi la cărți pe care să le poți răsfoi dacă tot nu dormi la 1 dimineața). “Să vină ploaia înapoi! E prea cald să-mi beau ceaiul!” strigă voci de cetățeni. Citește în continuare „Căldură mare, my dear”

La cererea publicului: Londra- ghid neturistic pentru turiști

queenvictoria

Nu mi-e foarte clar ce înseamnă „Ghid ne-turistic pentru turiști”, și aș putea s-o întreb pe cititoarea care a propus acest subiect inițial, să mă lămurească, dar unde mai e distracția dacă ceri instrucțiuni în loc să bați câmpii după cum te taie capul? Așadar, presupun că înseamnă, mai mult sau mai puțin, că vrei să vezi chestii mișto și per ansamblu să ai o vacanță de zile mari fără să te calce pe bătături enșpe triliarde de turiști cu camere foto în locurile de care-a auzit toată lumea. Totuși, o vacanță de zile mari e fix treabă de turist. Așa că în loc de asta eu o să vă zic ce să faceți ca să vă simțiți ca un om care chiar locuiește la Londra. Mai precis, ca un șoarece de bibliotecă anxios care locuiește la Londra, că n-am de unde să știu cum se simt oamenii hip și cul care petrecăresc în fiecare seară și trag cocaină pe nas, dar știați deja la ce să vă așteptați când m-ați întrebat pe mine. Citește în continuare „La cererea publicului: Londra- ghid neturistic pentru turiști”

La cererea publicului: Angajat în Londra

Elisabeth Moss as Peggy Olson - Mad Men _ Season 7B, Episode 12 - Photo Credit: Courtesy of AMC

Există două stereotipuri mari și late despre românul care lucrează în Străinezia. Pe de o parte, avem românul care mănâncă Pâinea Amară a Străinătății și face muncile cele mai grele și umilitoare ale străinezilor ca să trimită bani acasă, de unde l-a alungat sărăcia cauzată de politicieni corupți. (Pâinea cea mai ieftină și de căcat din Anglia e de fapt dulce, nu amară, plină fiind de de zahăr și aditivi.) Asta e varianta preferată de cetățenii care vor să demonstreze că tot mai bine-i în patria superbă, Grădina Maicii Domnului (cum ne-au asigurat profețiile lui Sundar Singh), și, desigur, e adevărat că o mulțime de imigranți din România (și din alte părți) fac munci grele și prost plătite în țări străine. Eu am avut întotdeauna noroc, o viață relativ ușoară și o plasă de siguranță zdravănă țesută de oamenii apropiați, plus că n-am plecat din România de sărăcie sau din dezamăgire politică, așa că povestea asta n-are treabă cu mine.

Pe de altă parte, avem stereotipul Românului Genial care e apreciat pentru prima dată la adevărata valoare numai în străinătate, devine pe loc CEO sau măcar șef de departament într-o companie, câștigă Premiul Nobel, Oscarul și trofeul de la Roland Garros, înoată în bani și aduce onoare eternă și faimă țării sale. Asta e varianta preferată a compatrioților care au încă impresia că în Vest umblă câini cu covrigi în coadă (precum un habotnic notoriu de la noi care scria mai deunăzi în EVZ cum tinerii școliți în „Occidentul luxos” ar trebui să revină să salveze țara ca pașoptiștii) și care se laudă din cale-afară cu vreo persoană celebră care se trage din Iași cu bunica dinspre mamă, chit că ăla o fi fugit din România de Holocaust sau mai știu eu ce. Nici povestea asta n-are treabă cu mine: îs mediocră (cel puțin până câștigă vreo animație de-ale mele măcar Palme d’Or), n-o să scrie nimeni prea curând un articol despre mine în categoria Români de Succes. Citește în continuare „La cererea publicului: Angajat în Londra”