Cum să-ți dai cu părerea despre viața în UK

-ghid pentru nerezidenți-

Vremea în Marea Britanie e absolut de căcat.

O știu oamenii care locuiesc în Marea Britanie, o știu oamenii care au fost în Marea Britanie numa’ trei zile să-și facă o poză cu Big Ben, o știu oamenii de pe alte continente și extratereștrii de pe alte planete. E un adevăr universal valabil, cam ca “Toți o să murim” sau “Prostia e infinită”. Și e foarte ușor de verificat: nu trebuie decât să cauți Londra într-un app d-ăla de starea vremii, și obții, cel mai probabil, “treișpe grade, noros” în orice zi a anului, ceea ce se încadrează în definiția majorității oamenilor în ce privește vremea de căcat. Din această cauză, ori de câte ori vorbesc cu cineva din patrie, și-mi spune “ce vreme de căcat aveți acolo, nu știu cum reziști”, nu mai fac nici cea mai mică încercare de a-l contrazice, pentru că știu că omul are dreptate, indiferent dac-o fi călcat vreodată prin UK sau nu, și într-adevăr mi s-a cam acrit și mie de vremea britanică.

Oamenii din România știu totuși multe alte chestii legate traiul în Marea Britanie, chestii mai puțin măsurabile sau binare ca valoare de adevăr, chestii care ai fi crezut că țin de experiențe directe- românii de acasă le știu și mi le comunică des, fie ei rude, cunoștințe sau cetățeni oarecare de pe net ale căror vorbe îmi cad sub ochi. De-a lungul celor 7 ani și mai bine pe care i-am petrecut în țara lui Șerloc Holmz, am aflat de la români din România tot ce e de știut despre viața aici: cum te tratează sistemul medical sau de învățământ sau de transport din Marea Britanie, cum e mâncarea, cum e la modă să-ți bei cafeaua, cum miroase aerul de dimineață, cum se înțeleg britanicii cu mătușile de gradul doi, cum sunt tratate minoritățile, femeile și animalele mici, ce joburi sunt la mare căutare, în fine, tot.  Continuă lectura „Cum să-ți dai cu părerea despre viața în UK”

O mini-călătorie în timp

Cea mai drăguță chestie zărită la târg era acest mini-laborator de profesor trăsnit, în care toate mini-chestiile chiar se mișcau și bolboroseau și luminile se aprindeau.

M-am apucat în sfârșit de munca propriu-zisă la un filmuleț la care mă gândesc de multă vreme, și ca să mă torturez singură cât mai energic, m-am hotărât să-l fac stop-motion. Din această cauză, am trecut uichendul trecut pe la un târg de mobile și accesorii pentru case de păpuși, în ideea că oi găsi câte ceva care să înfrumusețeze decorul și să mă facă să par mai profesionistă  (sau poate să mă facă să par și mai neprofesionistă prin comparație cu chestiile făcute de mine de la zero). Continuă lectura „O mini-călătorie în timp”

Salvați pârșul

Cică ăsta e pârșul comestibil, supranumit și pârșul grăsan

Am zis deja, cred, că locuiesc în Surrey, nu în Londra- iar în Surrey nu se aud nici străchinile în care calcă politicienii de la Londra, nici alea pe care le sparg în capul cetățenilor politicienii de la București, în principiu e un loc care are propriile priorități, netulburate de agitațiile frivole ale oamenilor dinafara Surrey-ului. De pildă, mai deunăzi am primit prin poștă următoarea știre:

„NOI CASE PENTRU PÂRȘI ÎN PĂDUREA SECULARĂ

Un pârș a fost descoperit recent în Parcul cu Ghinde din Pădurea Seculară. Ca urmare, îngrijitorii parcului lucrează intens alături de Asociația pentru Pârși din Surrey pentru a identifica exact câți pârși locuiesc în zonă.

Cincizeci de căsuțe pentru pârși au fost instalate pentru a oferi acestor mamifere amenințate un spațiu sigur în care să-și crească puii. Vizuinele vor fi verificate lunar conform Programului Național de Monitorizare a Pârșilor.”

Să ne trăiască pârșii! Și când te gândești că multă vreme am avut impresia că pârșul nici măcar nu există pentru că ar fi prea din cale-afară să existe un animal cu un nume atât de caraghios. Când colo, el trăiește printre noi și are probleme. Ba chiar există mai multe soiuri de pârși, comestibili și necomestibili (cei comestibili sunt cunoscuți și sub numele de pârși grăsani, ceea ce mi se pare destul de logic).

Pârșul apare și în Alice în Țara Minunilor, dar în cartea mea de când eram mică era tradus drept Bursucel. Traducători români, m-ați indus în eroare și ignoranță.

Crăciun fericit, Edward, oriunde te-ai afla

Părinții lui Gogu vizitează Londra zilele astea, așa că ne-am gândit să-i ducem la o distracție exotică: slujba de Crăciun de la miezul nopții, Church of England style. A fost interesant ca experiență culturală. Până la urmă, indiferent ce-or zice credincioșii, religia e mai puțin despre relația cu diverși zei și mai mult despre relația oamenilor unii cu alții. Ce e de rău în chestia asta, adicătelea spiritul de turmă, habotnicia și ostracizarea ălora care nu se alătură turmei, e foarte rău. Dar părțile care sunt de bine nu prea se găsesc în alte circumstanțe și de când nu mai sunt așa jună înțeleg mai bine de ce le caută lumea, chestii gen solidaritate și întrajutorare de grup, sau consolarea emoțională că cineva chiar te ascultă și te protejează. Nu e de mirare că cine poate să se mintă singur că are prieteni imaginari din cer e în medie mai fericit decât noi ăștialalți.

La slujba anglicană de Crăciun pare a fi destul de ușor să fii măcar bine dispus, în orice caz, chiar dacă nu împărtășești convingerea că Isus a fost fiul lui Dumnezeu sau că Isus a existat în general. În primul rând, slujba în sine e scurtă, maxim o oră, ceea ce denotă bun simț și realism vizavi de capacitatea de concentrare a enoriașilor. Apoi, cântecele sunt destul de săltărețe, toată lumea are scaun alocat și primește o broșură cu versurile, iar clerul părea prietenos, cu un popă tânăr și vesel care a dat mâna cu toată lumea la plecare în loc să se aștepte să-i pupăm poala sau mai știu eu ce, și o femeie (ȘOC! GROAZĂ!) în rolul de diacon. Enoriașii păreau și ei destul de prietenoși, chit că un bătrânel străvechi și cam pilit (dar tare bun cântăreț) a comentat cu glas tare din spatele nostru, pe tot parcursul slujbei, că în partea aia a sălii avem scaunele cele mai nasoale, pentru păcătoși, de unde nu se aude nimic. Continuă lectura „Crăciun fericit, Edward, oriunde te-ai afla”

Iarna nu-i ca vara

Un desen de sezon:

Uneori în viață ești pinguinul, alteori ești peștele. Mă gândesc să-l transform și p-ăsta în niște felicitări de zi de naștere, poate, că oricum cadourile pe care ni le facem între noi la ocazii aniversare sunt în general făcute din plastic și contribuie la suferința peștească mai ceva decât pinguinii in imagine. Continuă lectura „Iarna nu-i ca vara”