Am trăit s-o văd și pe-asta: #metoo la FeJeSeCe

Când am început blogul, acum șaptșpe ani (aoleu), eram studentă la Facultatea de Jurnalism din București, aka FJSC, aka Facultatea de Jurnalism a Soților Coman, și asta îmi ocupa tot timpul. Practic am început să bloguiesc ca să mă plâng de FeJeSeCe. Dacă dintre cei 2 cititori și jumătate a mai rămas cineva de atunci: salutări, prieteni vechi, vă era dor de FeJeSeCe?

Eu m-am cărat în altă țară, soții Coman au ieșit la pensie (cred?), dar FeJeSeCe will go on ca inima lui Celine Dion pe Titanic. Ieri s-a auzit în mai multe mijloace de comunicare mass-media că se întâmplă ceva acolo: un prof pe care îl cunosc din tinerețe este HASHTAGMETOO-it.

Alte ciudățenii din țara mea adoptivă

Poză de aici

Deși locuiesc de aproape treișpe ani în țara lui Cănuță Om Sucit, încă mai găsesc lucruri de care să mă minunez.

Bovril. Auzisem cuvântul ăsta ca prin vis cândva și aveam impresia că e un soi de Nechezol, o băutură caldă care imită cafeaua sau căcăuța. Am fost oripilată să aflu că e într-adevăr o zeamă caldă, dar are gust de vită sărată, precum concentratul pentru gătit, iar britanicii o beau, în loc să o toarne în tocăniță ca oamenii normali. Pare-se e o tradiție mai ales la meciuri de fotbal.

“E ca și cum ai bea supă la cană”, a zis Gogu împăciuitor, dar nu știu cum să explic, pentru mine nu e ca și cum ai bea supă la cană, mi se pare scârbos din cale-afară să bei concentrat de vită, mă scuzați. Acum înțeleg de ce în țara asta pandemia n-a fost considerată niciodată mare scofală. Ce contează că-ți pierzi gustul de la Covid, dacă n-aveai gust de la bun început?

Mi-am scăpat telefonul în vece

Pe vremuri bărbații erau bărbați, femeile erau femei și telefoanele erau telefoane

-Iar? a strigat partenerul meu Gogu îngrozit.

Ceea ce mi se pare un picuț nedrept din partea lui. Cum adică iar? Am scăpat în vece telefonul unui prieten la propria lui nuntă, dar niciodată pe al meu personal.

Ca și în cazul nunții lui H., mi-a căzut din buzunar. O coincidență interesantă: cu fix 5 minute înainte vorbeam cu IT-stul de la serviciu care încerca să mă ajute remote cu o problemă, și mi-a zis că ar fi înțelept să am un seif virtual pentru toate parolele mele memorat în telefon. Ah nu, am zis eu, nu e înțelept deloc, tot timpul îmi pierd sau scap telefonul pe undeva.

(DAR NU ÎN VECE. Până acum.)

Imediat ce am extras telefonul din locul unde nu trebuia să fie, a început să scoată un huruit oribil continuu, tare, dar la frecvență joasă, cam ca freza aia de la dentist căreia i se zicea BONDARUL când eram mică doar că în toată casa. AM CREZUT CĂ O SĂ EXPLODEZE așa că l-am scos în curte și m-am îndepărtat de el.