Cruciadele pe înțelesul tuturor

Pentru că sunt o persoană complexă cu interese diverse, am citit o carte de peste o mie de pagini despre cruciade, fără să mă fi obligat nimeni. Și fără nici o legătură cu contextul socio-politic actual, că doar nu mai e posibil în zilele noastre, Doamne feri, un conflict religios între creștini și musulmani, nu-i așa? Da’ doar de curiozitate.

Acu, în linii mari, toată lumea știe povestea, cred: catolicii s-au dus să căsăpească musulmanii din Palestina în numele lui Gizăs și să întemeieze acolo un regat creștin, ceea ce au și făcut, după care musulmanii i-au căsăpit la loc și au desființat sus-numitul regat. Nenea istoricul pe care l-am citit eu a petrecut, probabil, un calup important din viața lui studiind liniile mici ale chestiunii și nuanțele complicate ale contextului socio-politic. Dar nuanțele complicate nu-s o chestie care să-i placă cuiva, nu? Așa că gazda dumneavoastră Nadia oferă un rezumat util(util la ce, nu știu exact), care simplifică povestea în câteva desene măzgălite pe genunchi în maxim zece minute fiecare. E un moment potrivit, chiar, înainte de Paști: Isus a înviat! Războaie pentru Isus!

Deși, mă rog, mai potrivit era să fie de Paștele catolic, că tărăboiul ăsta e în CV-ul lor, nu al nostru.

cruciada1

cruciada2 Continue reading „Cruciadele pe înțelesul tuturor”

Nadia călătoare în timp

Pentru Nadia băbuță:

nadia baba

apelați la restul acestei benzi desenate pe tema Oglinzi, făcută de subsemnata pentru Liceul Cosmic. 

Pentru Nadia în rolul unei supereoine de grădiniță:

nadia as powerpuff girl

apelați la restul acestei recenzii scrise de Nadia despre noua serie de episoade PowerPuff Girls. OK, Nadia nu e supereroină de grădiniță decât în desenul ăsta, dar o serie nouă PowerPuff Girls e o chestie prea importantă ca s-o ignorăm. Din fericire, nu pare, cel puțin până acum, să fie un dezastru stil Sailor Moon Crystal. Din păcate, ca public-țintă, lucrurile s-au schimbat: PowerPuff Girls îs acum, pe bune, un serial pentru copii.

Apropos, puteți să vă faceți și voi PowerPuff. Tre’ să recunosc că e o idee de marketing grozavă.

Din sumar: interviu cu Vadim, amorul în apă la hipopotam, curse de melci

Am mai scris despre revista pentru iubitorii de animale fondată de mătușă-mea în 1992 la trustul Cuvântul al lui Radu G. Țeposu și decedată prin faliment la editură proprie 7 ani mai târziu- dar din memorie, că revistele propriu-zise nu le mai văzusem demult, și aveam impresia că s-au pierdut sau chiar c-au ajuns la gunoi.

Iacătă însă că mama mi-a trimis de-acasă un pachet cu numere din această comoară jurnalistică unică în presa română (glumesc, dar numa’ pe jumătate, că așa funcționează nostalgia). M-am bucurat tare mult că o regăsesc, și presupun că e datoria mea, în calitate de tânăr martor la viața și moartea ei, să o împart cu lumea. Cred c-am să pun toate numerele pe care le am pe un site, întru posteritate internetică (dacă nu eu, atunci cine?). Până atunci, însă, nu-i așa că cei doi cititori și jumătate ai Nadiei își doresc niște mostre în exclusivitate? (Nu răspundeți, că le primiți oricum).

reviste Continue reading „Din sumar: interviu cu Vadim, amorul în apă la hipopotam, curse de melci”

Dogby și Catby

dogby and catby

Am vizitat de curând un amic care are un câine și-o pisică. Pisica e, ca toate stereotipurile culturale despre mâțe, frumoasă, grațioasă, curată, snoabă și disprețuitoare. Cât am stat acolo am văzut-o numai de jos în sus, privindu-mă circumspect din capul scării. Câinele, mic, sârmos, cu o ureche mereu pleoștită și una mereu ciulită, e, ca toate stereotipurile culturale despre câini, extrem de prietenos și mereu plin de entuziasm inepuizabil. Nu știu dacă asta face parte din stereotipul câinesc, dar avea și gaze într-un mare fel, și pentru că era așa de drăgăstos și-i plăcea să se cuibărească lângă mine pe canapea, am mirosit cam multe pârțuri câinești. De asemenea, mi-a bălit copios pe pantaloni în timp ce-și morfolea mingiuța preferată.

Am înțeles că cei doi nu prea sunt prieteni. Bineînțeles că a trebuit să-i desenez.

P.S. Proprietarul jivinelor e același prieten căruia i-am scăpat telefonul în vece la propria lui nuntă. Incredibil dar adevărat: omul încă vrea să fie prieten cu mine. Mai sunt și oameni cumsecade pe lumea asta.

Am revenit printre cei vii

-ca Isus a treia zi după scripturi, că tot a fost Paștele la englezoi-

Pentru aceia dintre dumneavoastră care își făceau griji: încă n-am murit, mi-a trecut febra (dar i-am pasat gripa cu succes lui Gogu), n-am făcut nici campylobacter și nici infecție dentară și în general pare-se că o să mai rămân prin zonă să fiu ipohondră și anxioasă încă ceva vreme. În weekendul prelungit al Paștelui anglican mi-am suflat nasul o groază, am citit Jurnalul lui Anne Frank (când ești bolnav e bine să citești ceva adecvat de deprimant) și am pictat la comandă câteva felicitări pentru care cineva chiar mi-a dat bani. Iată câteva mostre (în spate se văd pungi de la farmacie):

Pe această cale țin să vă anunț MESAJ PUBLICITAR că serviciul de felicitări unicat, pictate manual (și cu sclipici adăugat ulterior, deși nu se vede în poze) rămâne deschis și pentru dumneavoastră, o, doi cititori și jumătate. Așa că apelați cu încredere, prețuri la cerere, și orice dizain cu orice animăluț sau plantă doriți. SFÂRȘITUL MESAJULUI PUBLICITAR

Serios acu, nu că-s drăguțe?