Cimitir al tinereții mele, etcetera

Lume, lume! Vești de zile mari: am terminat filmulețul pe care l-am anunțat prima dată prin douămiișaișpe și la care tot lucrez în salturi de atunci. De fapt au lucrat 11 oameni în total, nu numai eu. Rezultatul final are 8 minute (cel mai lung Nadiafilm de până acu) și e un (fel de) documentar (mai mult sau mai puțin) animat, pe care până la urmă am decis să îl centrez doar pe un singur profesor și amintirile foștilor elevi (și ale lui însuși!) despre el, puteți vedea traileru’ mai sus. Filmul propriu zis nu știu când o să-l vedeți, dar voi anunța aci, bineînțeles. „O poveste despre școală, despre copii și despre adulții care i-au dezamăgit atunci când ar fi trebuit să-i educe și/sau să-i apere” (ar trebui să scrie în ghidul teve).

Cu ocazia asta am reflectat iarăși la chestiuni școlare, mai ales că ele constituie un subiect de conversație de interes zilele astea. În România înțeleg că tocmai s-a petrecut bacalaureatul și un vlogăr tânăr de mare popularitate a zis cum că școala nu e din cale-afară de folositoare pentru elevi, iar „Riga Cripto și Lapona Enigel” e o bălăreală sinistră rezultată din prea multe droguri. M-am gândit și eu de multe ori la ce îmbunătățiri aș face sistemului de educație dacă aș fi șefa lui. La Riga Cripto nu m-am mai gândit de mult pentru că e într-adevăr o poezie de căcat și nimeni nu ar trebui obligat să citească Ion Barbu decât eventual ca pedeapsă sau metodă de tortură psihologică. Continuă lectura „Cimitir al tinereții mele, etcetera”

Desene din carantină, episodul 7

Da, în țara asta suntem încă în carantină oarecum, iar eu una (care n-am încredere în Boris câtuși de puțin) sunt în carantină și mai și. Așadar, să continuăm cu desenele.

Într-o zi, nu știu de ce, am desenat o veveriță într-un stil mai realisto-autentic.

În altă zi am desenat un pește Siamez luptător. Sunt convinsă că are un nume mai acătării în românește dar mi-e lene să caut. Nu știam despre existența acestui pește până mi l-a pomenit o prietenă. L-am Gugălit și mi s-a părut foarte desenabil. Continuă lectura „Desene din carantină, episodul 7”

Să facem curățenie împreună!

M-am uitat de curând la un festival de scurtmetraje online (câte oportunități de culturalizare a oferit această carantină!) unde premiul cel mare l-a câștigat un documentar intitular „Clean with me (after dark).” Filmul ăsta m-a inițiat într-un univers distopic despre care nici nu știam că există: lumea videourilor motivaționale de pe Iutub despre curățenie.

În videourile cu pricina, niște femei fac (ați ghicit) curățenie, iar și iar, prin toată casa, și în timp ce fac asta se prefac că sunt vesele și pline de energie, că duc o viață de familie perfectă și binecuvântată, că șmotrul e o activitate care le face extrem de bine la „mental health”. Casele acestor gospodine arată aproape identic, cu pereți și mobile în aceleași nuanțe de gri și pasteluri palide, cu aceleași postere optimiste deasupra șemineului (BLESSED!), și par atât de curate de parcă nici n-ar fi locuite, ca niște decoruri din Zona Crepusculară. Protagonistele filmului sunt neveste cu copii, americance, bisericoase, măritate de foarte tinere, iar din când în când le apucă bâzdâcii și recunosc că sunt deprimate, epuizate și pline de Diazepam: „The Feminine Mystique” în haine contemporane. În clipuri nu se vede niciodată vreun bărbat, nici măcar în trecere, darămite să pună și el mâna pe vreo cârpă. În schimb, la un moment dat, o fetiță mititică de tot freacă alături de mă-sa. Continuă lectura „Să facem curățenie împreună!”