La cererea publicului: Quarter-life crisis

anigif_enhanced-9150-1416940706-1_preview

Cererea inițială pentru acest subiect suna cam așa: „Nadia, mă confrunt cu un quarter-life crisis momentan, tu ai avut așa ceva? Și cum te-ai descurcat?” Ceea ce e o întrebare oarecum redundantă, având în vedere că viața mea e un soi de criză existențială perpetuă, care a-nceput de când mi-am dat seama că exist. Sigur că am avut-o și p-asta, nu sunt convinsă că s-a terminat.

Mi se pare totuși că delimitarea crizelor existențiale pe criterii de vârstă e o capcană, încă o chestie care ne închide în cutiuțe previzibile. La cinșpe ani e OK să ai criza adolescenței pentru că îți tropăie hormonii. La douășcinci de ani e OK să ai criza tânărului adult dezorientat. La patrușcinci de ani e OK și normal să ai criza vârstei de mijloc. După șaișcinci de ani încolo e OK să ai criza bătrânului căruia i se apropie funia de par. E oareșce condescendență în ideea asta că toate crizele sunt etape acceptabile și inevitabile, ca părul de pe corp și măseaua de minte, și că o s-o depășești pe fiecare dintre ele când e cazul, ca să treci la următoarea, nu te îngrijora, nu e mare lucru. Și-n felul ăsta toate întrebările pe care ți le pui în timpul crizei existențiale respective nu mai merită răspuns, pentru că oricum au trecut prin capul tuturor la un moment dat, așa trec ele, și până la urmă îți vezi de treabă și faci și tu ce face toată lumea și asta e. Citește în continuare „La cererea publicului: Quarter-life crisis”

wtf nu știu ce să zic

runningman
Dacă până și filmele lui Șvarțănegăr au ajuns să sune profetic

Îmi scrie cineva, imediat după Ordonanța Treișpe și începerea protestelor pe scară largă în România:

„Buna…scrie despre cei plecati din tara..sau mai bine convinge-i pe cei ce pleaca sau au de gand, sa nu o faca…deoarece…si aici intervii tu…cam greu de gasit motive in zilele astea….”

OK, programul de dedicații s-a încheiat, și oricum am zis că nu primesc indicații despre unghiul de abordare, și oricum am mai scris despre plecat vs ne-plecat din patrie… dar nu despre asta e vorba, nu? De atâta lucru mă prind și eu. Expeditorul mă îndeamnă, cred, să zic și io ceva despre ce se-ntâmplă zilele astea, direct sau indirect, chit că de miercuri încoace i-o mai fi trecut pesimismul și lui, ținând cont că România e acum lăudată în toată presa străineză pentru mișcarea populară.

Spre dezamăgirea, probabil, a nimănui, n-am nimic coerent de zis: de când cu Brexit și apoi Trump și alte dezintegrări politice mondiale trăiesc într-un soi de atac de panică continuu, și prin ceața anxietății insomniace, în care zilele se amestecă între ele, evenimentele de-acasă, văzute internetic de la distanță, îmi induc și mai multă frică, în loc de euforia pe care par s-o simtă prietenii și cunoștințele care-s la proteste. Te duci și tu în Londra, pentru că solidaritate? mă întreabă cineva. Nu, pentru că anxietate, zic eu, și așa e, dar parcă mai e și altceva, un gol în stomac, nu mi-e clar ce. Așa că n-am nimic de zis despre nimic, nu înțeleg, I am not OK.

Încep livrarea articolelor la cererea publicului curând, rămâne cum am stabilit, dar mai întâi trebuie să dorm.

Alegeri fără comuniști, fără nomenclatură

Stimați doi cititori și jumătate!

Vă mulțumesc pentru urările de bine primite cu ocazia măreței aniversări de zece ani, și pentru sugestii (explicație AICI). Carevasăzică am primit următoarele propuneri de postări pentru Nadiablog:

-cineva a zis: „scrie despre Nadia”. Și-atât. Acu, nu știu dacă acest cititor a ratat cumva precedenții 10 ani, dar în general numai asta fac, deci presupun că e o încurajare să o țin tot așa. În afara cazului în care e vorba de altă Nadie? Aș putea scrie despre altă Nadie, de ce nu.

Alte Nadii
Alte Nadii

Citește în continuare „Alegeri fără comuniști, fără nomenclatură”

Zece ani de Nadiablog: felicitări mie, mulțumiri și cadou pentru cei doi cititori și jumătate

Nadia când avea vârsta pe care o are blogul ei acum, cu câinele Caius Bruno Horia Codiță Ciorăpel.
Nadia când avea vârsta pe care o are blogul ei acum, cu câinele Caius Bruno Horia Codiță Ciorăpel.

Stimați doi cititori și jumătate! Astăzi se împlinesc 10 (zece) ani de când Nadia bate câmpii.

Când am început această activitate internetică, eram o jună timidă și tăntăloaică aflată la o vârstă cu prefixul 1. În cei 10 (zece!) ani care-au zburat de când am postat prima dată o văicăreală despre FejeSeCe pe Yahoo360, blogul mi-a fost de folos profesional în mai multe ocazii, am cunoscut oameni interesanți pe care altminteri nu i-aș fi cunoscut, ba am avut și un articol viral absolut din greșeală. Blogăritul m-a încurajat să mă apuc iar de desenat, să scriu mai bine, să nu renunț la ideea că într-o zi o să trăiesc din ceea ce-mi place cu adevărat să fac- scop spre care fac pași mici de multă vreme. Pe scurt, blogul e o chestie foarte mișto în viața mea, și pot să zic că nici nu-mi mai amintesc cum era fără el (parcă aveam un jurnal pe hârtie?)

Pe această cale, aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care trec p-aici și își pierd vremea cu bătăile mele de câmpi. Vă mulțumesc, carevasăzică! Și iată, vă ofer un cadou nu foarte substanțial (nu-s blogăriță cu ștaif, să pot oferi vouchere la Sephora sau ceva de genu’ ăsta):

De-a lungul vremii, unii cititori, cunoscuți mie sau nu, mi-au mai sugerat despre ce să postez și despre ce să nu postez, dar eu nu i-am ascultat niciodată, pentru că aici ne aflăm într-o Nadiadictatură, nicidecum vreo democrație. Cu această ocazie aniversară, însă, puteți, în premieră absolută, să-mi spuneți despre ce să scriu!

Reguli:

  1. Pun la bătaie 4 articole cu dedicație, câte unul în fiecare săptămână din februarie. Propuneți un subiect în comentarii, sau în formularul de mai jos. Puteți să cereți și un desen sau bandă desenată scurtă.
  2. Nu-mi propuneți să fac reclamă la o firmă sau un produs, let’s keep it non-commercial. În rest, orice vă trece prin cap: filme, cărți, teve, chestii din România, chestii din UK, politică, un subiect la modă la știri, o întrebare filozofică pentru mine, etcetera.
  3. Spuneți-mi despre ce să scriu, nu cum să scriu. Exemplu: „scrie despre Donald Trump”, nu „scrie că Donald Trump e cel mai sexi bărbat din univers”.

Asta-i tot. Dacă primesc mai mult de 4 propuneri (greu de crezut, ținând cont că am doar 2 cititori și jumătate), supunem la vot dup-aia. Dacă nu primesc nici o sugestie, o să postez în continuare ce mă taie capul.

La mulți ani bătăilor de câmpi!

UPDATE Spre surprinderea mea, am primit deja mai mult de 4 sugestii! Danke schoen pt mesaje. Mai lăsăm invitația deschisă până joi și după aia o să le supunem la un vot de departajare.

Amoruri de supermarket

wp_20170121_16_34_06_pro

Cam în toate supermarketurile unde-am făcut cumpărături pân-acu, se găsesc la vânzare cărți ieftine, cu coperți subțiri (paperbacks, cum le zice în limba lui Shxpr), fără pretenții de literatură înaltă, că deh, le azvârli în coș laolaltă cu dovleceii și spaghetele pentru cină.

Majoritatea chestiilor care se văd pe raftul ăla sunt previzibile și probabil s-ar găsi pe orice raft similar oriunde altundeva, inclusiv în București. Idile contemporane recent ecranizate, cu poze de actori hollywoodieni pe copertă (Me Before You, cu Danaerys Dracu Știe Cum o Cheamă din Game of Thrones). Bestsellerele momentului: 50 Shades, Twilight, Gone Girl, Fata din tren, depinde în ce moment istoric ne găsim. Chicklit bine-dispus despre shopping și dating, gen Marian Keyes. Romane polițiste de duzină, cu cuvinte precum MOARTE, CRIMĂ, ASASIN scrise cu roșu pe copertă. Romane de acțiune a la Jack Reacher, cu poza lui Tom Cruise, bineînțeles. John Grisham. Danielle Steel. Autobiografiile unor vedete de categoria D. Cărți motivaționale. Planuri de dietă (CUM SĂ ÎȚI TONIFICI ABDOMENUL ÎN 30 ZILE). Citește în continuare „Amoruri de supermarket”