Illustration Friday: Mystery

hercule poirot comic

Se aplică în special pentru Hercule Poirot, că am consumat o groază de Agatha Christie în ultima vreme, dar și pentru alți detectivi celebri, de pildă Jessica Fletcher din „Verdict, Crimă”. Sau Miss Fisher din „Miss Fisher’s Murder Mysteries” de pe Netflix (la care mă uit în principal pentru costumele din anii 1920, că misterele nu-s cine știe ce).

Adică na, la Sherlock Holmes e clar, vin clienții să-l angajeze, și uneori vin și la Poirot, dar cel mai des se-ntâmplă pur și simplu o crimă tocmai când el e în vacanță în Egipt, sau cu Orient Expresul, sau în vizită la un prieten la țară. Câte crime se întâmplă în anturajul vostru, în medie? Eu nu-mi amintesc nici una. E clar că Poirot e ori urmărit de o Furie malefică, ori comite chiar el crimele ca să încaseze banii pe detectiveală dup-aia. Nu știu alții cum sunt, dar eu, dacă oi vedea un detectiv particular venind spre mine, o să fug în direcția ailaltă.

Genderqueer

Dimineață, trenul de navetiști Surrey-Londra, etcetera. Nadia citește o carte, ca de obicei. Pe bancheta din fața ei, două băbuțe mici-mici, care par străvechi, cu ziarul gratuit de dimineață. Una dintre ele e îmbrăcată din cap până-n picioare în mov, cealaltă are o pălăriuță albastră.

Mov: I-auzi, dragă, cică acuma adolescenții învață la școală despre genderqueer.

Pălăriuță: Aoleu! (vâră nasul în ziarul lui Mov, să vadă ce articol citește).

Mov: De ce aoleu?

Pălăriuță, alarmată: Păi, ți se pare în regulă să le spună la școală despre…ăăă…genderqueer? Adică…ăăă…până la urmă sunt totuși copii încă, și…

Mov: Și?

Pălăriuță: Și, ăăă, e un termen cam îndrăzneț, ăăă…adică, or ști ei măcar ce înseamnă?

Mov: Dar tu știi ce înseamnă? Continue reading „Genderqueer”

Cum să te uiți la filme de Oscar, ghid practic

Shaun the Sheep, un film serios, nominalizat la Oscar
Shaun the Sheep, un film serios, nominalizat la Oscar

Zilele astea, cetățenii care au măcar un vag interes pentru arta cinematografică se reped să vadă filmele nominalizate la Oscar pe care nu le-au văzut tot anul trecut și după aia să își dea cu părerea. Nu-i judec, și eu fac la fel. Dar am văzut că unii simt foarte intens vizavi de anumite subiecte, de exemplu de ce n-a fost nominalizat și x sau y, sau de ce nu e diversitate rasială printre nominalizați (asta mai mult la străinezi decât la români), sau dacă Leonardo Di Caprio merită să ia Oscarul fiindcă s-a târât mormăind ca un urs prin apă, noroi, gheață și intestine de cal și s-a lăsat luat la pumni de un om în costum de urs. CTP, de pildă, s-a costumat el însuși în urs ca să afle mai repede răspunsul la ultima întrebare. Ca și cum Oscarurile chiar ar fi un concurs pentru filme bune și ar merita să ai așteptări de la gusturile ălora care le aleg.

Oameni buni, filmele care câștigă la Oscaruri sunt, aproape întotdeauna, extrem de proaste și plicticoase, cel puțin în categoriile considerate „importante”. Eu vă recomand următoarea procedură:

-Uitați-vă la filmele nominalizate din următoarele categorii: Documentar, Film Străin, Scenariu Original. Alea sunt cam singurele categorii în care sunt șanse să se nimerească ceva demn de văzut. („Nightcrawler” anul trecut, de pildă.)

-Uitați-vă la nominalizările pentru desene animate pentru că și acolo se nimeresc chestii demne de văzut (mai ales în ultimii ani când Academia a început să observe că mai există și alte țări în afară de SUA), și pentru că desenele animate sunt cea mai mișto chestie din Univers. În plus, au avantajul de a fi în general cu aproximativ 120% mai puțin deprimante decât filmele alelalte. Despre nominalizatele (foarte bune) de anul ăsta am scris și eu un articol în engleză. 

-Evitați pe cât posibil poveștile despre minorități, discriminări și nedreptăți sociale, gen Holocaust, dizabilități, rasism, etcetera. Nu pentru că asemenea povești n-ar merita spuse, ci pentru că orice film cu un scenariu pe tema asta care ajunge să fie nominalizat la Oscar e varianta cea mai lacrimogenă și manipulatoare a poveștii respective. Pe deasupra o să fie totul foarte plicticos și cu valoare artistică zero și numai despre Cât De Importantă e problema socială pe care o discutăm. (Eddie Redmayne e noul supererou filmelor de soiul ăsta, pare-se.)

-Evitați pe cât posibil filmele cu actori frumoși care au trebuit să se facă urâți pentru rolul ăla.

Cam atât. De fapt am scris toate astea doar ca să am pretext să recomand articolul meu despre desene animate. Dar sper să câștige Enio Morricone pentru muzică, e d-al nostru, îl știm toți din „Caracatița”.

Cei mai frumoși ani

Poza de grup, absolvirea liceului

Când ești fraged și lipsit de drepturi și libertăți, se găsesc întotdeauna o groază de adulți care să-ți spună cât de mișto e viața ta. Dacă mi-ar fi dat cineva câte un pui de găină pentru fiecare ocazie, de când m-am născut și până pe la 20 ani, când un om în toată firea mi-a zis că mă aflu la cea mai frumoasă vârstă posibilă  „și bucură-te de ea, că după aia, gata, încep greutățile”, cred că aș fi strâns suficiente găini cât să intru în afaceri cu ouă free range.  Bineînțeles, cea mai frumoasă posibil dintre toate cele mai frumoase vârste posibile e aia de elev de liceu, pare-se. Adică cel puțin așa aud că zice lumea, prin viu grai și în 1457 de produse culturale. Câte filme, cărți și muzici s-au făcut despre ființe umane de 14-18 ani? De la ‘De veghe în lanul de secară’ la ‘Jocurile Foamei’, toate lucrurile interesante, bune sau rele, li se-ntâmplă numai adolescenților- pentru că mai e și partea ailaltă a monedei, cu cetățenii care-ți spun, ca nenea Bacovia, că liceul e Cea Mai Grea Și Terifiantă perioadă din viața ta, cimitir al tinereții tale. Mă rog, oricum ai da-o, e extrem de important, cam asta e ideea.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la liceu, mă simt de parcă m-aș fi vârât cu capul într-un borcan cu ceață. Obiectiv vorbind, îmi amintesc, desigur, la ce liceu am fost (Nicolae Iorga, București, sector unu) și ce colegi și profesori am avut, ba chiar și o întâmplare-două, că doar nu m-a lovit Alzheimerul la tinerețe. Altminteri însă e ca și cum aș fi petrecut patru ani anesteziată, ceva între leneș și fantomă, patru ani în care am luat pauză de la trăit și gândit, și în care m-am plictisit atât de cumplit încât aș fi uitat și să respir dacă nu s-ar întâmpla automat. Teroarea din gimnaziu se încheiase, zilele ceva mai interesante din facultate erau încă departe, și la mijloc, plutind ca un fetus în lichid amniotic, Nadia, cea mai degeaba liceană din Univers.   Continue reading „Cei mai frumoși ani”

Avanpremieră

Protagonistul următorului Nadiafilm (sau, mai precis, Nadiadesenanimat), dacă apuc vreodată să-l termin cât mai sunt tânără. Da’ șansele sunt mici, c-am început de-un an și-abia dacă am făcut 30% din el.

concept painting