Copilul tău o să țină cu altă echipă de fotbal decât tine

Înțeleg că după cum se arată treaba, se va petrece în sfârșit Referendumul ăla care vrea să facă foarte ilegală o chestie deja ilegală, ca să fie clar că n-o să fie vreodată legală și să nu mai plângă Isus și Maica Domnului lovindu-se cu capetele lor sfinte de Constituția României în mod repetat. Am mai scris despre chestia asta: că e un cal troian pentru alte modificări legislative retrograde, că e susținută numai de băgăcioși pe care îi mănâncă în fund degeaba de viețile altora. Rămâne cum am stabilit, dar mi s-a acrit, elanurile tinerești idealiste m-au părăsit, aș dori să pot să ignor subiectul, că nu am vocație de activistă și sincer nu prea îmi pasă cu adevărat de alți oameni în afară de mine și anturajul meu imediat, dar problema e următoarea:

Femeia pe care și-o dorește Coaliția pentru Teocrație e o mamă eroină în sensul comunist al termenului, care s-a măritat neprihănită cu un creștin pios și bărbos, produce un copil la fiecare ovulație și stă la cratiță să se dedice 150% creșterii celor 15 odrasle rezultate. Femeia ideală a Coaliției crede că masturbarea e o boală de piele pe care o fac suedezii și păgânii, și se roagă milos pentru iertarea păcatelor soțului care o dă cu capul de calorifer. Din nou, nu e o exagerare: cel mai puternic ONG din spatele Coaliției a mărturisit cu gurița lui că cam asta vrea.

Nadia la școala de șoferi, episodul 4

Dacă printre cei doi cititori și jumătate se află oameni care nu erau cititorii Nadiei acum unșpe ani, sau pur și simplu oameni care nu se gândesc zi și noapte la blogul Nadiei ca să și-l graveze în memorie, ei se vor întreba: stai, deja episodul 4? Unde sunt episoadele unu, doi și trei?

Ei bine, ele au fost scrise în 2007, când Nadia era foarte tânără și acțiunea se petrecea în România, cu doi instructori masculi (primul dintre ei destul de traumatizat de interacțiunea cu Nadia), o Dacie veche și un Citroen C3. Deznodământul, la vremea aceea, a fost că Nadia a terminat lecțiile pe care le plătise și tot nu ținea mașina dreaptă, așa că de examen nici nu putea fi vorba, dar nici bani de alte lecții nu mai erau. Iată-ne acum în anno domini 2018, când instructoarea e o femeie posibil mai tânără decât Nadia și acțiunea se petrece în altă țară unde totul e invers, inclusiv condusul.

Înapoi la școală

Am anunțat acum vreo sută de ani că vreau să fac un desen animat despre cât de nasol e (sau, cel puțin, era pe vremea mea) să fii elev în România. Desigur, de atunci a curs multă apă pe Dunăre, așa că un observator exterior imparțial ar putea crede, pe bună dreptate, că am uitat sau că proiectul cu pricina a ajuns în același loc ca alte 1500 de idei ale Nadiei, adicătelea nicăieri.

Vacanță în Anglia de la A la Z

În fragedă pruncie și tinerețe, tot ce-mi doream era să văd și eu Altă Țară într-o vacanță, dorință care mi s-a îndeplinit abia la 21 ani (și era tot o țară din fostul bloc sovietic). Acum că locuiesc în Altă Țară, aș vrea să plec în vacanță în Altă Altă Țară. Și totuși, în general am rămas în UK, ca de pildă în vara asta, în care m-am plimbat pe scurt în Cornwall și foarte pe scurt în alte locuri. Iată câteva repere, în ordine alfabetică:

Bere

Berea din Cornwall e satisfăcătoare, în special aia neagră.

Ceai cu smântână cu guguloaie

Ceaiul cu smântână cu guguloaie e o specialitate cornwaleză sau devoniană dar mai ales englezească. Ingredientele sunt, după cum urmează: ceai -care se bea englezește cu lapte, desigur-, apoi chifluțe dulci, gem de căpșuni sau zmeură, smântână cu guguloaie. Procedeul de preparare este după cum urmează: se taie chifluța dulce în două jumătăți, apoi se ung ambele jumătăți cu gem, apoi peste gem se trântește o pleașcă zdravănă de smântână cu guguloaie. Apoi se bagă chifluța în gură și se bea ceai ca să alunece mai ușor, dar asta nu cred că trebuie să mai explic. Mi s-a spus că e o blasfemie groaznică să pui smântâna pe chifluță înaintea gemului și că o să mi se refuze cetățenia britanică dacă fac așa ceva. Am consumat, e bun, deși smântâna cu guguloaie miroase cam strident a vacă.

Moment muzical

Că tot vorbeam de chestiuni copilărești: tata mi-a trimis această înregistrare din negurile timpului ca să-mi spulbere una din iluziile cu care am trăit toată viața, și anume că atunci când eram mică aveam o voce de îngeraș adorabil pogorât din rai, cu care încântam pe toată lumea. Țineam minte, de pildă, că am învățat să cânt Silent Night la vârsta grădiniței și că am fost mult-lăudată. Pentru că aveam o voce de îngeraș, nu? Nu?

Ei bine, nu, pare-se că aveam mai degrabă vocea Scufiței Roșii din 2 Stupid Dogs, iar adulții din jur mă tot puneau să cânt pentru că se căcau pe ei de râs. Acum înțeleg de ce n-am făcut nici o sfârâială la Tip Top Minitop (în afară de faptul că m-am speriat de Mihalea și-am început să plâng).

Totuși, ținând cont că memorasem versurile fonetic ca Bela Lugosi, fără să le pricep, pronunția e OK, zic io.