Spiritualitatea la români

Londra, într-un tren, într-un vagon aproape gol. În apropiere de Nadia stau unul lângă altul un june îmbrăcat ca un hiphopist din 1998 și o blondă. Blonda are accent de Estu’ Londrei, hiphopistul are (ca și Nadia) accent de spion sovietic. Trag cu coada ochiului înspre el- o fi român? Am început să mă pricep destul de bine la dibuit compatrioții după moacă. Și într-adevăr, la un moment dat, discuția celor doi o ia într-o direcție care sună cunoscut:

El: Eu țin toate posturile, postul la noi la români nu e așa de nasol ca la musulmani, oricum. Adică poți să mănânci cât vrei, doar că nu mănânci anumite chestii…carne, ouă….ăă, lapte…

Ea: A, deci e practic o dietă vegană!

El: (vag jignit) Ce? Nu, e post…

Ea: Păi așa e și dieta vegană, asta înseamnă, nu mănânci chestii animale…am încercat și eu anul trecut un pic, dar toate felurile erau cam fără gust…

El: A…OK…e un pic ca la vegani, atuncea, să zicem. Da’ nu e același lucru, că la post poți să mănânci și chestii cu gust, gen pizza, dacă n-are carne în ea. Continuă lectura „Spiritualitatea la români”

O știre mai importantă decât nunta lui pește prăjit

Artă de bun gust, zărită la magazinul de vechituri de vizavi

Toate ziarele și site-urile și canalele teve și blogurile v-au informat și oferit părerea lor despre știrea britanică a săptămânii, nunta prințului roșcovan care n-o să fie niciodată rege, dar care alte mijloace de informare vă țin la curent cu situația pârșilor din Surrey, în afară de blogul Nadiei?  Iată o știre care mi-a căzut sub ochi astăzi:

PÂRȘ SFORĂITOR DESCOPERIT LA HOLMWOOD COMMON

Sophie Parker, o îngrijitoare a parcului Holmwood Common, a descoperit o femelă de pârș în timp ce verifica căsuțele pentru pârși sub supravegherea unui specialist de la Asociația pentru Pârși din Surrey.

Sophie a declarat: „Am putut auzi pârșul sforăind încetișor în palma mea. Era cam de mărimea unui avocado și cântărea 17 g, o greutate normală pentru această perioadă a anului.”

În prezent, Sophie se pregătește pentru a obține o licență de îngrijitor al pârșilor.

Acum sunteți și voi la zi în ce privește progresul Programului Național de Monitorizare a Pârșilor.

Am în orice caz impresia că străinezilor le pasă de nunțile regale din UK mai mult decât localnicilor (în special americanii sunt, pentru o nație care a făcut atâta război și tămbălău să se rupă de regat și să aibă prezident, suspect de obsedați de prinți și prințese). Dintre localnici, cei mai interesați sunt ăia care citesc Daily Mail.

A, și ăia care ascultă Radio Surrey. La Radio Surrey a fost o transmisie live dintr-un loc unde oamenii se uitau la o transmisie live. E cum zicea băiatul ăla din Fight Club, totul e o copie a unei copii a unei copii.

Divertisment la cârciuma de vizavi

O POVESTE MAI ORIBILĂ DECÂT CEA MAI ORIBILĂ CHESTIE IMAGINABILĂ, ÎNMULȚITĂ CU ZECE

-conversație imaginară cu scriitorul decedat (sau poate răpit de Cthulhu, sau căzut în altă dimensiune, sau înlocuit de o dublură malefică) HP Lovecraft-

Într-o zi ca oricare alta, Nadia stătea liniștită și-și vedea de treaba ei citind o carte despre expediții polare (am mai zis că am o obsesie cu expedițiile polare, da? știați că a existat un om care a vrut să ajungă la Polul Nord în balon?), când deodată, o creatură sinistră, cu membre lungi și subțiri și ochii holbați a groază, răsare de după un scaun!

Nadia: Dle Lovecraft, era să fac un infarct. Nu vă mai furișați așa.

Lovecraft (în șoaptă): Am auzit că…îți plac…poveștile despre exploratori polari!

Nadia: Îmi plac, ce-i drept. Dar de ce vorbiți în șoaptă?

Lovecraft: Am și eu…o poveste polară pentru tine! O poveste groaznică, aproape mult prea oribilă pentru a fi spusă! Se numește….(în șoaptă și mai șoptită) În Munții Nebuniei!

Nadia: Și la pol, și munți, și nebunie? Sună promițător și exact pe gustul meu! Bine, s-auzim. Continuă lectura „O POVESTE MAI ORIBILĂ DECÂT CEA MAI ORIBILĂ CHESTIE IMAGINABILĂ, ÎNMULȚITĂ CU ZECE”

The C, the C, the open C

Nadia și Gogu, fericiți că au ajuns la plajă într-o zi în care toată lumea voia să ajungă la plajă

De ce se duce lumea la plajă?

Când te sui pe munte sau faci drumeții în natură, atracția mi se pare destul de evidentă: vezi natura și mai ai și satisfacția că ai suit muntele sau că ai mers nu știu ce distanță. Când te plimbi printr-un oraș, admiri arhitectură și te îmbibi de artă și cultură și alte alea. La plajă…să zicem că unii oameni înoată sau practică sau alte sporturi acvatice, dar majoritatea nu fac nimic. Adicătelea se pun pe niște prosoape pe nisip, cu burta sau cu fundul înspre soare, și chiar Nu Fac Absolut Nimic, toată ziua. Presupun că ideea e să te relaxezi și să te odihnești, dar dacă e vară și e sezon, orice plajă mai acătării la care are acces un cetățean de rând e supraaglomerată- nu prea ai cum să asculți valurile și să contempli marea în mod relaxant. În loc de asta, asculți chirăiturile unui plod căruia i-a dat frati-su cu nisip în ochi și contemplezi burțile păroase a sute de indivizi necunoscuți.

Cum îți tihnește? Cum poți să stai atâtea ore fără nici un fel de stimuli mentali? Care-i poanta? Continuă lectura „The C, the C, the open C”

Pisica terapeutică

Văzusem mai demult o bandă desenată cu o mâță care prin puterea torsului sau a căldurii ei pisicești înveselea pe cineva care plângea, sau ceva de genul ăsta. Psiholoaga care se străduiește să mă vindece de numeroasele fobii (sau măcar să le facă mai mici) are o mâță pe nume Chihlimbar care pare să fi văzut desenul ăla și încearcă ceva asemănător, în sensul că vrea și ea să mă ajute băgându-mi coada sub nas și în general cerând să o bag în seamă când sunt ocupată să vorbesc despre lucruri serioase.

Totuși, nu pot să zic 100% că nu funcționează, măcar la moral.