N-am avut chef să pun o poză din „Petrecerea Cârnaților”, așa că poftim alte desene animate pentru adulți la fel de obscene, dar mai puțin imbecile, pe care se tot chinuie să le imite toți ăia care fac desene pentru adulți de-atunci încoace.
Aceia dintre dumneavoastră (doi cititori și jumătate) care citesc acest blog în mod curent și-au dat deja seama, probabil, că autoarea lui este o strică-chef cu desăvârșire lipsită de simțul umorului.
Pentru că nu îmi place să dezamăgesc lumea, țin să confirm reputația descrisă mai sus, comunicându-vă că animația „pentru adulți” Petrecerea Cârnaților mi s-a părut nu numai extrem de proastă, dar cred că mi-ar scădea instant respectul pentru orice alt cetățean dacă aș auzi că i-a plăcut. Pentru detalii: articol în ENGLEZĂ și ROMÂNĂ, care îs un pic diferite și nu chiar traduse dintr-una într-alta (așa că puteți să le citiți pe amândouă).
Săptămâna asta, Marea Britanie a fost zguduită de o tragedie oribilă („mai rău decât Brexit”, cum au declarat mulți oameni pentru care Brexit nu va avea consecințe majore): reality-show-ul preferat al întregii țări, Marele Concurs Național de Copt Prăjiturele, a fost cumpărat din curtea BBC-ului de Channel 4, un post cu o viziune mai comercială asupra lucrurilor.
-Sunt așa de supărată, mi-a zis o colegă de serviciu, în ziua în care s-a anunțat nenorocirea. Nu-mi vine să cred. Emisiunea mea preferată. Or s-o strice de tot. Or să bage RECLAME din cinci în cinci minute.
-Presupun că or s-o facă să semene mai mult cu alte reality-show-uri, am adăugat eu (cu satisfacția pesimistului care pune paie pe foc).
Revenind cu vaporul din Lewis & Harris, am înnoptat în orașul Perth, pe vremuri capitala Scoției, dat fiind că aci se încoronau regii țării în Evul Mediu. Ajunserăm noaptea târziu, așa că prima impresie n-a fost foarte edificatoare, deși concluziile preliminare indicau că Perth-ul arată destul de drăguț și că obiectivul istoric cel mai important se numește Scone Palace, dat fiind că era semnalizat la tot pasul. Acu, în Marea Britanie, scones sunt un soi de hibrid între brioșe și chifluțe dulci, care se consumă la ceai, cu gem și frișcă. Carevasăzică, când am auzit de Palatul Chifluței Dulci, m-am gândit la ceva asemănător cu casa din turtă dulce din Hansel și Gretel. Acolo e de mine, zic. Poate n-o fi clădirea cu totul din chifluță dulce, dar trebuie, măcar, să aibă niscaiva chifluțe dulci.
Din păcate, s-a dovedit că Palatul Chifluței Dulci nu e nici făcut din chifluță dulce, nici restaurant de chifluțe dulci, ci un palat turistic destul de convențional, cu obișnuitul interior somptuos și domeniu cu grădini populate de păuni. Chifluțe dulci se găseau, ce-i drept, la vânzare într-un cort în fața palatului. Erau scumpe, dar mi-am cumpărat totuși una: n-ai cum să ratezi ocazia de a mânca o chifluță dulce la Palatul Chifluței Dulci.
Dacă Lewis și Harris e cea mai frumoasă insulă din Europa, chestia asta nu-i imediat evidentă cum te dai jos din feribot în Stornoway, ăl mai populat oraș de pe insulă (cam cât Urlați). Stornoway-ul e un oraș cu tot ce-i trebuie: magazine, restaurante, supermarketuri, un centru cultural cu galerie de artă (unde tocmai avea loc o expoziție de tartan) și cinematograf (unde mai târziu în septembrie o să aibă loc un festival de film cu producții precum „Berbeci” și „Mielul” în program), dar nu e tocmai un oraș frumos, sau, mă rog, suficient de ieșit din comun cât să se afle pe Cea Mai Frumoasă Insulă. În plus, gusturile stornowayezilor pentru decorațiuni exterioare sunt nițeluș sinistre:
Statuia Pescarului Urât din StornowayMarketing atractiv pentru un magazin de vopseluri și tapet
Într-un clasament făcut de TripAdvisor pe baza părerilor a varii cetățeni din întreaga lume, insula scoțiană Lewis & Harris a ieșit a mai frumoasă între insulele Europei, și pe locul 5 în lume. Nu-s eu omul care să aibă mare încredere în părerile altora, dar îmi plac insulele, iar insula asta trebuie să fi făcut ea ceva bine ca să fie atât de apreciată, singura nonconformistă friguroasă, bătută de vânturi, în top printre palmieri și caniculă, nu de alta, dar cetățenilor de rând le plac palmierii și canicula de numa-numa în mod obișnuit. Ce-o fi acolo? Unicorni? Comori piraterești îngropate? Trebuie să văd ce și cum cu proprii mei ochi miopi, mi-am zis: spre locul lăudat am purces cu sacul aparatul foto.
Cum subsemnata nu zboară, distanța de peste 1000 km între Londra și insulă trebuia parcursă la sol, dar pentru Nadia, om care a făcut și mult mai lunga rută București-Londra cu mijloace terestre (și-o va face din nou), asemenea detaliu e un fleac. Un obstacol mai demn de luat în seamă m-a pălit însă chiar înaintea plecării, sub forma eternei și fascinantei mele insomnii, care se arată întotdeauna când mi-e lumea mai dragă. Iar când insomnia vine cu mine în călătorie, rezultatele sunt întotdeauna dăunătoare pentru reputația locului vizitat. Continue reading „Nopți albe la drum”→
