Gogu, partenerul Nadiei, ține regim. Gogu nu mănâncă dulciuri, pâine, cartofi și orez alb.
Totuși, produse alimentare din categoriile sus-numite, achiziționate de Nadia pentru propriul stomac, au tendința să se împuțineze în mod inexplicabil, fără contribuția Nadiei. L-am întrebat pe Gogu cum își explică acest fenomen, și iată ce mi-a spus (se face mai mare desenul dacă clicuiți pe el):
Legătura dintre melci și familia tradițională, într-o scurtă bandă desenată by Nadia la Liceul Cosmic.
(Apropo, m-a enervat foarte rău să aud că filmul ăla animat Turbo, despre melci, a făcut melcii masculi și femele. Suntem așa de obsedați de heteronormativitate că îi îndoctrinăm pe copii cu informații incorecte zoologic.)
Deja nu mai e nici un secret că mă irită foarte multe chestii, și una dintre ele e admirația lipsită de spirit critic față de cupluri heterosexuale căsătorite de multă vreme.
„Extraordinar! Moș Ion Ceapă și baba Arpagica s-au căsătorit acum 500 de ani și încă sunt împreună! Care e secretul lor? Ce lecție extraordinară de iubire pentru tineretul flușturatic și depravat din ziua de azi! Pe vremuri iubirea era iubire, nu ca acum, când lumea se căsătorește la micul dejun și divorțează la cină! Oh, Moș Ion Ceapă și Arpagica, ce mult am vrea să fim ca voi! Click, like și share!”
Ceea ce e nițeluș pripit, ca să mă exprim eufemistic. Pentru că dacă am avea spirit critic, ne-am pune, iată, mai întâi, niște întrebări, după cum urmează: Citește în continuare „Pledoarie pentru divorț”
În cazul în care titlul de mai sus provoacă vreo confuzie
Așadar: întreaga-mi viață pe care mi-o pot aminti, și care până acum numără vreo 25 ani din 29, am fost foarte slabă. Așa de slabă că n-aveam voie să donez sânge. Așa de slabă că era periculos să deschid umbrela când bătea vântul prea tare. Așa de slabă că probabil câinele meu cântărea mai mult decât mine. Așa de slabă că se întâmpla deseori ca uși automate cu senzori pe bază de greutate să nu se declanșeze când mă apropiam eu.
Dar toate acestea au luat sfârșit de câteva luni încoace, când am început să observ că nu-mi mai cad pantalonii de pe mine, ba chiar au început să se încheie cam greu. Și când am avut curiozitatea să mă cântăresc și să-mi calculez BîMîIul, am aflat cu stupoare că din SUBPONDERALĂ (ALERTĂ!) am devenit, pe nesimțite, NORMALĂ.
Acu, inițial n-am știut cum să reacționez, pentru că în general nu sunt normală în prea multe aspecte, după cum probabil ați observat deja. Dar erau vreo trei chestii care se cereau făcute, în ordine, și le-am făcut: Citește în continuare „Sunt normală, am dat drumul piciorului lui Dumnezeu”
De câteva zile, nu foarte multe, iată că e vară, vară, e soare-afară, chiar și-n Anglia. Cer senin cât vezi cu ochii, și caniculă de 28-29, ba chiar și 30-31 grade. Iar la asemenea evenimente șocante, oamenii care locuiesc în Anglia trebuie musai să aibă aceleași două reacții, și musai pe amândouă în același timp.
Prima, și cea mai importantă, e, desigur, panica. Cum s-a putut întâmpla așa ceva ÎN ANGLIA? Guvernul a emis o alertă portocalie care avertizează populația că situația e cam albastră. Megafoanele din stațiile de metrou anunță iar și iar că în asemenea condiții vitrege e musai să ai o sticlă cu apă la tine. Toata lumea se văicărește, se agită, își smulge părul din cap. Trenurile sunt bulibășite de trei zile, condițiile meterologice „severe” cer întârzieri, anulări și limite de viteză. Hashtaguri precum #caniculă si #nupotsădormdecaldură trenduiesc în spațiul twitteresc britanic (prilej pentru companii să sară cu oferte tematice, de la frigidere noi la cărți pe care să le poți răsfoi dacă tot nu dormi la 1 dimineața). “Să vină ploaia înapoi! E prea cald să-mi beau ceaiul!” strigă voci de cetățeni. Citește în continuare „Căldură mare, my dear”
