Brexit, episodu’ 2: nu ne plictisim

Au trecut două săptămâni de când s-a cântat Brexit, timp în care am slăbit cel puțin cinci kilograme de nervi (deși eram o scoabă oricum).

Problema nu mai e că rahatul a lovit ventilatorul. Rahatul a trecut deja binișor de ventilator, a făcut o gaură în tavan, a ieșit în stratosferă și acum se îndreaptă voios spre sistemul Alfa Centauri. În mod normal nu mi-aș fi dat seama-n mod direct, că până acu nu m-a dat nimeni afară de nicăieri și nici nu m-a bumbăcit fiindcă-s străineză, cum au pățit deja nește polonezi pe ici-pe colo. (Din contră, câțiva oameni mi-au cerut scuze și mi-au zis că le e rușine că sunt britanici zilele astea. Eu m-am simțit foarte aiurea.) Dar citesc știrile obsesiv, iar știrile oferă, de la o oră la alta, numai informații optimiste despre anii-lumină pe care i-a mai parcurs rahatul sus-numit.

Nu-i vorba numai că vreau să-mi scarpin curiozitatea și nu mă pot abține, dar mi-e frică să nu rămân în urmă cu ostilitățile dacă mă deconectez de la evenimente temporar. În 6 ani în țara asta în care status quo-ul e așa de confortabil instalat încât în mod normal au loc la telejurnal știri despre Concursul Național „Copacul Anului” (concurenții nu se înscriu personal), n-am mai văzut niciodată să se miște lucrurile atât de repede. Dacă aș evita orice informație o zi-două, n-ar fi exclus să aflu că între timp Marea Britanie a fost mutată cu totul pe o plută pe care-o vâslesc cinșpe mii de vidre pufoase înspre Cercul Polar, regina a demisionat și a fost înlocuită de verișoara dinspre tată a lui Nigel Farage, toate cuvintele de origine franceză din limba engleză  precum și culoarea verde au fost interzise sub amenințarea pedepsei cu moartea, iar noul guvern britanic a decis ca anii și zilele lunii să fie de acum numerotate în sistem hexazecimal, ca să se asorteze cu celelalte măsurători idioate deja în uz, de exemplu alea în bolovani pentru greutate. Trebuie să fii în temă cu asemenea lucruri ca să nu faci vreun faux pas în societate ieșind pe stradă îmbrăcat în verde, de pildă. Nu merge să te prefaci că nu-ți pasă de politică. Continue reading „Brexit, episodu’ 2: nu ne plictisim”

Căcatul a lovit ventilatorul, cum zice englezu’

Well, s-a cântat Brexit.

Nu că nu mă așteptam. Întotdeauna mă aștept la ce e mai rău, în special pentru că sunt mizantroapă, dar mi-ar plăcea ca din când în când să fiu contrazisă.

Consecințele nu sunt nici ele din cale-afară de surprinzătoare. Lira scade și per ansamblu Marea Britanie se îndreaptă spre o recesiune (nu-i de ajuns că vor să ne dea afară, ne mai fură și banii, îmi zice o româncă pe care n-o cunosc- dar Brexitul e o punte între spirite). Extremiștii de tot felul din întreaga lume s-au hăhăit în gura mare, în frunte cu Nigel Farage, a cărui moacă jubilantă ne înconjoară acum orwellian din toate părțile. Politicienii campaniei Leave au început deja să-și renege promisiunile pe care prostimea le înghițise nemestecate. Așa-zișii progresiști care au dormit pe ei toată campania, că „n-are, dom’le, cum să se întâmple așa ceva”, acum cică sunt șocați. Cei care au votat tărășenia se bucură, iar de acum își vor urla ura pentru străini și mai tare. Mai sunt însă și unii care habar n-aveau ce au votat, și acum regretă. Dom’le, nu-mi imaginam că dacă votez chiar așa iese! Credeam că oricum rămânem! Alții își bagă picioarele. „Nu știu cum o să ne afecteze”, zice o mamaie la radio. „Probabil pe tineri, că eu o să mor curând. Da, am votat Leave.” Continue reading „Căcatul a lovit ventilatorul, cum zice englezu’”

Plebiscit

IMG_8435
Ziarul meu preferat, cultivând iubire pentru Europa chiar în ziua-n care parlamentara pro-UE Jo Cox a fost asasinată.

E azi.

De câteva săptămâni încoace mănânc, beau și respir numai plebiscitu’ despre UE. Nu cu voia mea, eu aș fi vrut să mă mai gândesc și la alte chestii, dacă se poate.

Dar nu se poate.

Nu-mi vine să cred că tu votezi să RĂMÂNEM, îl aud pe colegul meu de apartament, indignat, către prietena lui. Țara noastră avea nevoie de votul tău pentru IEȘIRE. Țara noastră are nevoie să IEȘIM.

VOTAȚI IEȘIREA, urlă niște pliante roșii risipite pe jos în fața mea, la stația de unde iau trenul către muncă.

VOTAȚI IEȘIREA! NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI! urlă prima pagină din Daily Mail, Daily Express, Telegraph, the Sun, toate ziarele, inclusiv alea care se dau gratis în transportul în comun, toate urlă din mâinile călătorilor din metrou, din rafturile supermarketurilor unde-mi fac cumpărăturile, urlă de pe jos, boțite și călcate în picioare.

VOTAȚI RĂMÂNEREA, îndrăznește The Guardian, cu un font ceva mai elegant.

VOTAȚI IEȘIREA, zic postere la feresterele caselor. Continue reading „Plebiscit”

Cu colți și cu aripi de liliac

Count_duckula_titles

Și-l mai amintește cineva pe nenea ăsta, contele Rățoiula? Era la teve când eram eu mică (TVR2, parcă?)- un serial britanic despre un rățoi vampir vegetarian, care locuiește, bineînțeles, în Transilvania.

Ei bine, pare-se că vampirii în desene animate pot fi numai vegetarieni, să nu se supere familiile sensibile: Cartoon Network lansează „Iepuricula”, unde protagonistul e, ați ghicit, un iepuraș vampir vegetarian.  Am făcut un interviu cu Jessica Borutski, producător/regizor, și îl puteți citi aici.  Ori de câte ori scriu articole de soiul ăsta îmi pare rău că n-am mai mult timp să le bibilesc, dar nu sunt plătită pentru ele și treaba care-mi plătește chiria are deci prioritate, ziua are numai 24 de ore, și uite-așa se micșorează șansele să câștig vreun Pulitzer cu jurnalismul meu despre desene animate, ceea ce presupun ca îmi micșorează și șansele de a face asta pe bani eventual.

În fine. Citiți, că e cu iepurași și cu vampiri. Am vorbit și despre violența din desenele animate vechi a la Looney Tunes, care e, cică, din ce în ce mai inacceptabilă pentru părinții din ziua de azi. În cazul de față era vorba despre America, dar mi s-a zis de către oameni cunoscători că se aplică și pentru România. Amuzant, dacă ținem cont că majoritatea părinților n-au nici o problemă când e vorba să manifeste ei violență împotriva propriilor copii. Vă las cu niște muzică despre vampiri.

Viața pe un peron

DECOR: o stație de tren în suburbiile Londrei, într-o duminică nici prea caldă, nici prea rece. Intră Nadia, o hipsteriță cu haină de ploaie roz, cercei roz și ochelari cu rame groase de plastic. Nadia se îndreaptă spre un târg de benzi desenate.

SORRY NO TRAINS

scrie pe niște bucățele de hârtie lipite strâmb pe mai multe suprafețe din stație.

În rest, tăcere.

Nadia se uită la afișajul electronic: tăcere și acolo.

CASIERA, o bătrânică indiancă sau srilankeză, ridică ochii dintr-o revistă și-o zărește pe Nadia.

CASIERA: Ce e?

NADIA: Ăă, tren, spre Waterloo? Adică…

CASIERA: Nu merge.

Casiera se întoarce la revistă, și cu spatele la Nadia.

Și iar tăcere.

Nadia se fâțâie de pe un picior pe altul.

CASIERA: Acum ce mai e? Continue reading „Viața pe un peron”