Desene din carantină

După vreo două săptămâni de paralizie anxioasă am reușit să pun mâna p-un creion și să mai desenez una-alta. Drept pentru care împărtășesc și cu dumneavoastră, cei doi cititori și jumătate.

În primul rând am desenat niște chestii pentru niște fetițe mici, pe una dintre ele nici n-am cunoscut-o vreodată în persoană. Una dintre ele a vrut un tiranozaur roz și cealaltă o rață pentru că abia acum învață să zică „rață”. Deci voila.

Continuă lectura „Desene din carantină”

E posibil s-o dai, da’e probabil s-o iei

Moment observat în supermarketul local.

….Cum ziceau B.U.G. Mafia. S-a dat gluma asta deja, am auzit-o și io pe Feisbuc.

Gogu, prietenul Nadiei, e mare susținător al echipei de fotbal FC Liverpool. Acum câteva luni, FC Liverpool părea a fi pe cai mari să câștige prima ligă din Anglia, chestie care nu se mai întâmplase din 1990.

„Ce avans au! De data asta n-au cum să nu câștige!” a zis Gogu cu entuziasm.

„Ba au cum: dacă vine apocalipsa și nu se mai joacă campionatul până la sfârșit”, a răspuns Nadia, spirituală.

Poftim: a venit apocalipsa, și trofeu pentru Liverpool ciuciu. Vă rog din suflet să mă iertați, îmi pare atât de rău. Cred că eu am adus-o. E imposibil să mi se îndeplinească în așa hal cele mai negre frici și eu să n-am nici un amestec, e clar că locuiți cu toții într-o simulare creată de creierul meu. Iar creierul meu e convins că o să mă îmbolnăvesc de corona vieții și o să mor în chinuri groaznice sufocată cu proprii muci pulmonari, așa că probabil nu mai am mult. Ce o să se întâmple cu voi, produsul imaginației mele de coșmar? Continuă lectura „E posibil s-o dai, da’e probabil s-o iei”

Vin vremuri căcăcioase

Mă scuzați, nu doresc ca blogul să devină „Jurnal din vremea Coronavirusului”, însă situația în UK momentan pare să escaladeze încet dar sigur în direcția unui film de George A. Romero și eu am întrebări.

Poza de mai sus e de azi, din Waitrose (supermarketul din cartier) și nu lipseau doar dezinfectanții de mâini ci și săpunurile de mâini, în afară de un singur săpun lichid mai șmecher și scump, cu ceva parfum de levănțică, pe care cred că îl puteți vedea în colțul pozei. Și cum stăteam eu așa și mă holbam mirată la raftul gol de săpunuri (și încercam să fac această poză), a venit o mamaie străveche dar vânjoasă, m-a dat la o parte calm dar ferm, cu o determinare de Rambo, și a apucat repede săpunul lichid rămas. Apoi mi-a aruncat o privire disprețuitoare care parcă voia să zică: „Ia uite-o și pe papleaca asta, se uită la ultimul săpun ca curca-n lemne și nu-l înșfacă.” Continuă lectura „Vin vremuri căcăcioase”