33

Astăzi împlinesc vârsta la care cică Isus a făcut toate chestiile importante, inclusiv muritul și înviatul. Când eram mică, mama mi-a zis odată că în Rai toți o să avem vârsta de 33 de ani, Floarea Vârstei, pentru eternitate. Am întrebat-o ce se întâmplă cu ăia care au murit mai tineri de 33, dar nu mai știu ce mi-a răspuns. În orice caz, eu nu trebuie să-mi bat capul, am bifat și borna asta.

În anul precedent am reușit să termin un filmuleț animat care a fost deja respins de peste 20 de festivaluri de film, să pic de 2 ori examenul pentru permisul de conducere și să am o cădere nervoasă, nu neapărat în ordinea asta. Pe de altă parte, nu m-am îmbolnăvit de coronavirus, nu mi-am pierdut locul de muncă și în general am supraviețuit până acum cu succes Anului Apocalipsei, care oricum m-a făcut să-mi dau seama că n-are rost să ai prea multe planuri în viață.

Și altă chestie pe care am învățat-o în Anul Apocalipsei e că deși n-o să fiu niciodată un Om Normal sau un Om Ca Toți Ceilalți, asta e foarte OK pentru că majoritatea oamenilor normali habar n-au nici ei pe ce lume se află, iar normalitatea de care se agață e o minciună și o halucinație. Ca să nu mai vorbim că foarte mulți dintre ei sunt foarte, foarte proști.

Cei doi cititori și jumătate ai blogului sunt cu siguranță foarte deștepți, desigur.

La mulți ani mie!

Penelope, episodul 2

Dacă ați deschis televizoarele mai târziu: Penelope e mașina mea roșie, pe care am cumpărat-o ca să exersez pentru Misiunea Imposibilă de a obține permisul de conducere. Regula e să exersez numa’ însoțită de un șofer experimentat și responsabil, dar pentru că nu era nici unul disponibil exersez cu partenerul meu Gogu, în paralel cu lecțiile de condus oficiale alături de instructor.

Gogu și instructorul nu au foarte multe lucruri în comun, dar unul dintre ele e poziția pe care o iau amândoi ori de câte ori se apropie o intersecție sau alt eveniment notabil în trafic, de exemplu o întâlnire cu altă mașină pe o stradă îngustă. Instructorul pune piciorul pe podeaua mașinii mai vârtos, pregătindu-se să frâneze în locul meu în caz de forță majoră- ăsta nu e lucru de mirare, bineînțeles, doar de-aia e instructor și are mașină cu frână dublă. Gogu se înfige și el cu piciorul în podea, deși Penelope n-are frână pe partea lui; bănuiesc că el și-ar dori să o aibă, sau poate e pur și simplu o tentativă de a se pregăti pentru o posibilă moarte iminentă, deși personal nu cred că încordarea musculară îl ajută la ceva.

Concediu fără concediu

În fiecare an plec într-o vacanță vara măcar câteva zile. Sunt mare amatoare de vacanțe în general, și m-am ținut de această tradiție chiar și când conținutul portofelului nu mă ajuta din cale-afară. Vara trecută am petrecut vreo două săptămâni în Spania și Portocalia, puteți să (re)citiți cronica lor, că a fost amuzant.

Chestiunea vacanțelor în pandemie e complexă și are multe aspecte. Concediile în țara unde locuiești sunt o chestiune de rezistență psihologică personală. Scopul vacanței e relaxarea, eu una n-aș fi în stare să mă relaxez prin hoteluri și restaurante acum, așa că n-are rost- dar oamenii mai puțin anxioși au dreptul să ia decizii diferite. La vacanțe internaționale deja încep să strâmb din nas și să vă judec, pentru că e foarte distractiv să-i judeci pe alții, e sportul preferat al tuturor, nu? Plimbările între țări sunt motivul pentru care ne-am ales cu pandemia de la bun început. Mulți români laudă pe Feisbuc normele de siguranță din Grecia sau Italia pe unde și-au făcut concediul, dar pare să le scape micul amănunt că pericolul erau chiar ei, din moment ce se fâțâiau dintr-o țară focar de infecție.

În fine, pe scurt, am zis că nu mor dacă nu plec la drum lung anul ăsta. În loc de asta, am petrecut vara în explorări  oarecum locale alături de Gogu.