Am fost pițipoancă

Buffy intr-un maieu cu imprimeu de leopard
Idolu’ meu în materie de feșăn

Acum câteva seri, Gogu îmi arăta întru divertisment niște poze de la petrecerea lui de majorat cu colegii de liceu. Gogu a făcut liceul la Sf Sava, ăl mai liceu din București, un liceu cu tradiție, cu ștaif, cu olimpici, cu alumni de vază precum Adrian Năstase, Mircea Geoană și alți învinși ai alegerilor prezidențiale (învingătorul în aceste situații, nenea Traian Băsescu, a făcut liceul la Bacău). Ce mai, Gogu e din cu totul altă categorie socială decât mine, Sf Sava e un soi de Eton sau Harrow al României, nu?

Și uitându-mă eu la pozele alea din 1900 toamna cu adolescenți foarte beți, m-a frapat o chestie: fetele din Sava habar n-aveau să se îmbrace pentru o petrecere, mai ales pentru una de impact maxim precum un majorat. Toate erau în pantaloni lungi, în general blugi, și maieuțe sau tricouri în culori șterse, și pantofi comozi, și machiaj minim, și suprafețe minime de piele la vedere, practic era un soi de Maica Tereza Club acolo.

-Bă Gogu, am zis eu, gagicile de la voi n-aveau țoale de bairam? Uat dă fac iz dis? Continuă lectura „Am fost pițipoancă”

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic

Foarte pe scurt: când sunt tristă sau melancolică fără motiv, sau doar nițel mofluză, uneori apelez la o metodă care în general funcționează: mă apuc să caut pe Interneturi ligile de fotbal județene din România și citesc numele echipelor. Și mă înveselesc.

M-am gândit să zic și celor doi cititori și jumătate, poate aveți nevoie. Cum să nu te simți mai bine când știi că există și joacă undeva în lume Solaris Pribilești, Vulturul Real Fundătura, Nord Star Pomârla sau Sugo Bățanii Mari? Sau preferata mea, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, care însă s-a dizolvat între timp, iar numele ei fabulos ajunge la mine abia acum (ca steaua care-a răsărit din poezeaua lui Eminescu.)

Atât.

Nadia și intelectualii de vază, part deux

S-a fâsâit referendumul lui pește prăjit. Sincer, nu mă așteptam. Credeam c-o să treacă. Avantajul când ești pesimist e că încă poți să mai ai surprize plăcute!

Ceea ce nu înseamnă că s-a împlinit Apocalipsa cea mai înfricoșată după Sișu și Puya și acum, gata, suntem o mare de iubire pentru minorități sexuale și nu numai, o națiune unită sub curcubeul legebete. Nu. România, zic io, a vrut să comunice că o doare în papuci de această chestiune ideologică de mare subtilitate despre 2, maxim 3 cuvinte din Constituție, care a produs timp de doi ani aproximativ enșpe dezbateri, patru triliarde cinci sute de posturi pe Feisbuc, șase sute șaișase de predici la biserică, o mie unu bannere și fluturași despre homosexualii care-ți fură copiii, un videoclip cu douăzeci de librărese provinciale prost îmbrăcate, trei demisii în USR și șaișnouă de abțibilduri lipite direct pe pâini. Coaliția pentru Teocrație n-o să moară, abia începe; avantajul când ești fundamentalist e că nu există prințipiuri, orice mijloace sunt OK până obții ce-ți dorești. Totuși, momentan putem să ne tragem respirația nițel.

Dar ce voiam eu să vă comunic acum de fapt e că cu ocazia acestui referendum am aflat despre existența lui Mike Neamțu, mare intelectual român.

Continuă lectura „Nadia și intelectualii de vază, part deux”

Nadia despre Hilda

Dacă și voi, ca și mine, v-ați săturat de sângele și disperarea care curg peste tot în serialele teve pentru oameni mari, vă recomand, întru relaxare, să vă uitați (cu progeniturile, sau fără ele) la „Hilda”, un desen animat în care fantomele, de pildă, îți fac curățenie în cameră în loc să-ți împrăștie lucrurile ca să te enerveze. Se găsește pe Netflix, și am scris despre el în engleză. 

31

Timpul zboară, fie că te distrezi, fie că nu; mănânci, nu mănânci, vremea mâncării trece, etcetera- iată-mă și la treișunu de ani, adicătelea mai precis de ieri. Ce mare chestie? Criza schimbatului de prefix a trecut de anu’ trecut, de-acum nu se mai întâmplă mare lucru până la criza vârstei de mijloc.

La 30 de ani nu mi-a fost tocmai mirific în general, dar hai să zicem că a fost o perioadă plină de introspecție. M-am gândit o groază la familia mea și la copilăria mea și am tot vorbit despre asta cu o psiholoagă, ocazie cu care am reușit, cred, să nu mai fiu așa supărată pe mine însămi pentru o grămadă de chestii din trecut care oricum nu erau vina mea. Recomand procedeul oricărui cetățean care a crescut, de exemplu, cu replici de genul: „Puteam să fiu și io cineva dacă nu erai tu ca o piatră de moară de gâtul meu”, nu de alta dar am vaga impresie că e un fenomen foarte răspândit, din păcate. Oh well, se putea și mai rău, dar săpăturile și ajustările de perspectivă vor continua. Continuă lectura „31”