Fotbal și corazon

Mi-a făcut taică-miu observație că am cam abandonat blogul de când m-am englezit, ceea ce e corect, deși nu s-a întâmplat din cauză de englezeală, ci mai mult de oboseală, viața offline fiind și anume extrem de epuizantă și pe alocuri ușor telenovelistică în ultima vreme. N-am murit, nu mă predau. Doar că mă transform, nu mi-e clar exact încă în ce, dar e clar că mă transform. Mă trezesc în ultima vreme că sunt mai încrezătoare, vorbește gura fără mine ca un om normal fără să se bâlbâie, aproape am învățat să conduc o mașină, aproape că sunt convinsă uneori că-s o tipă mișto, aproape că nu mai plâng când sunt singură acasă, am și față-n față cu alți oameni propriile păreri care nu-s ale maică-mii sau ale lui Gogu- în ritmul ăsta, cine știe unde ajungem? Are dreptate tata că 2019 e anul schimbărilor conform tabelului meu astrologic. Și săptămâna viitoare îmi vine la poștă și pașaportul de englezită, na.

Am văzut niște filme zilele astea care m-au făcut să mă gândesc la niște chestii.

Continuă lectura „Fotbal și corazon”

S-a întâmplat ceva OK

Nu mi-e deloc greu să cred să o să se întâmple ceva nasol, sau că s-a întâmplat deja. Creierul meu anxios navighează în permanență între 500 universuri paralele în care se întâmplă cele mai nasoale lucruri posibile, aranjate în ordinea descrescătoare a probabilității statistice, pentru că cea mai oribilă și improbabilă chestie e mereu aia la care mă gândesc prima. Ai zice că în asemenea situație, când se întâmplă ceva OK, e o surpriză plăcută care mă umple de entuziasm, dar nu- când se întâmplă ceva OK, pur și simplu mi-e imposibil să cred că s-a întâmplat ceva OK.

De pildă: mai deunăzi am avut testul de teorie auto întru mirifica încercare de a deveni șoferiță. Da, am reușit să învăț toate tipurile de traversări cu nume stupide de pinguini și unicorni, și toate semnele de circulație, și așa mai departe! Distanțele de care ai nevoie ca să te oprești în funcție de viteză n-am reușit să le învăț, dar știam că nu-mi pică mai mult de o întrebare din alea, e OK, eram pregătită. Și am făcut teste. O groază de teste. Atât de multe teste! Eram pregătită, da? Oricum, n-am picat în viața mea decât două examene, la FeJeSeCe, unul din oficiu pentru că întârziam la seminar, celălalt pentru că nu învățasem nimic. Și chiar dacă aș fi picat la testul ăsta, aș fi putut să-l dau din nou aproape imediat și destul de ieftin, ce mare tragedie? Continuă lectura „S-a întâmplat ceva OK”

Album cu abţibilduri

Albumele alea Panini pe care trebuia să le completezi cu abțibilduri cumpărate la plic au fost una din experiențele frustrante chintesențiale ale copilăriei mele. Erau o chestie practic sisifică, unde obiectivul final se tot îndepărta de mine pe măsură ce ar fi trebuit să mă apropii: aveam din ce în ce mai multe dubluri, pe care trebuia să le schimb cu prietenii, dar ce te faci dacă, precum NadiaCopil, n-ai prieteni, sau ai cel mult o singură prietenă care are aceeași obsesie tâmpită ca și tine pentru albume cu autocolante?

În cazul ăla unica prietenă n-are cum să fie de ajutor prea multă vreme, și rămâi cu dublurile de gât, ți le lipești, drept consolare, pe penar, pe frigider, mă rog, oriunde, ca să nu le arunci și să creadă maică-ta că a dat banii pe ele degeaba. Doar că la un moment dat maică-ta își dă seama că albumul nu mai face progrese, că din plic nu mai răsar abțibilduri noi, așa că nu ți le mai cumpără oricum. Albumul rămâne incomplet, pe vecie- îl răsfoiești și privești cu jind la chenarele găunoase în care precis ar fi trebuit să fie pozele cele mai mișto, și te întrebi: oare ce se întâmplă când ai un album cu autocolante complet? Care e senzația?

Cred că din cauza asta n-am reușit nimic în viață, am fost traumatizată de aceste experiențe timpurii care m-au convins că n-are rost să depui efort pentru ceva, până la urmă oricum o să te împotmolești la mal ca la abțibildul nr 56, deși 57 îl ai deja în cinci exemplare. Cred că din cauza asta am început vreo trei filmulețe animate și un roman grafic și un curs de CSS și un proiect de îmbunătățire a propriei vieți, și de două ori școala de șoferi, și probabil nimic din toate astea nu vor fi terminate niciodată. Nici măcar pe bicicletă n-am învățat să merg. Continuă lectura „Album cu abţibilduri”