Nadia la școala de șoferi: TRASEUL, dubla 1

Am mai povestit cum am reușit mai demult să aduc o psihoterapeută (ce-i drept, fragedă și neexperimentată) în pragul lacrimilor, în așa hal că probabil a avut ea însăși nevoie de un psihoterapeut după ce-am ieșit pe ușă. În demersul meu de a obține permisul de conducere m-am apropiat de o performanță echivalentă: am adus o instructoare de condus pe culmile terorii.

Ultimele lecții cu instructoarea nr 2 din UK ( și nr 4 per ansamblu în cariera mea de șoferiță-wannabe) se desfășurau în felul următor:

Eu: Fac stânga în drumul ăsta, da?

Ea: Da, dar vai, AI GRIJĂ! CÂT DE ÎNGUST E DRUMUL! SUNT MAȘINI PARCATE PE AMBELE PĂRȚI, DUMNEZEULE! Trebuie să manevrez eu de volan, că tu nu te pricepi…

Eu: Ba mă pricep, o luăm nițel înspre dreapta…

Ea: AH DOAMNE AI GRIJĂ ERAI AȘA DE APROAPE DE MAȘINA AIA! OH CE ÎNGUST E! E ATÂT DE STRESANT!

Eu: E OK, am depășit momentul, stai liniștită…am trecut…

EA: DA, DAR ȘI DRUMUL URMĂTOR E FOARTE ÎNGUST, DUMNEZEULE! MI-E FRICĂ! Continuă lectura „Nadia la școala de șoferi: TRASEUL, dubla 1”

Treișpe ani de Nadiablog

Cum zice și titlul, astăzi, 24 ianuarie a.c., blogul cu bătăi de câmpi împlinește 13 ani (vârsta cea mai oribilă la ființe umane, noroc că blogul nu-i om).

Cine se mai ocupă cu blogăritul în anul 2020? Era contemporană e cu vlogări, cu influensări pe social media….cu podcasturi, poate? Habar n-am, ce face lumea cul zilele astea? În orice caz, nu cred că scrie articole de cinci mii de semne despre trupa Andre.

Dar nu contează! Intenționez să perseverez până când blogăritul va deveni atât de demodat încât o să fie cul din nou și o să atragă un nou public de tineri nostalgici după o epocă pe care n-au trăit-o dar despre care vor avea impresia că știu tot ce e de știut. O să fie un fel de Stranger Things: Blogul. Apoi, peste și mai multe generații, blogul va fi redescoperit drept relicvă antropologică întru studierea oamenilor de la începutul secolului douășunu, cam ca autobiografia lui Margery Kempe. Blogul este, practic, opera mea de-o viață, alta n-am.

Cum zicea Dana Marijuana, voi cânta până nu mai am nimic de spus/dar întotdeauna găsesc ceva de zis. Mă rog, Dana s-a lăsat de cântat destul de curând după aia așa că poate nu e exemplul cel mai încurajator.

Ca și până acum, cei doi cititori și jumătate pot oferi sugestii și reclamații vizavi de conținutul blogului în comentarii, sau bacșiș de cafea pentru autoarea lui apăsând pe purcelul roz din sidebar, cereri în căsătorie nu primesc.

Integrala André

Caseta mea cu Moșule ce tânăr ești, fotografiată la cea mai recentă vizită în patrie

Astă vară când am fost cu Gogu în vacanța portospaniolă, una din chestiunile de maximă importanță pe care le-am dezbătut a fost muzica pe care să o punem în mașina închiriată, și mai ales cum să punem respectiva muzică, pentru că Gogu e complet atehnic și paralel cu chestii gen Spotify care se conectează la mașină prin dinte albastru. Așa că până la urmă eu am pus muzică, ocazie cu care l-am chinuit pe Gogu cu o integrală André- formația preferată a tinereții mele fragede. În cele ce urmează, îi voi supune pe cei doi cititori și jumătate ai blogului la o tortură similară.

Presupun că mulți dintre dumneavoastră știu hiturile André: „Liberă la mare”, „Moșule, ce tânăr ești” (care nu se numește „Moșule, ce tânăr ești”), „Lasă-mă, papa, la mare”, „Rămâi și nu pleca” (care nu se numește „Rămâi și nu pleca”) și așa mai departe. De unde ar fi de înțeles concluzia necunoscătorilor că trupa André se ocupa numai cu ocazii sărbătorești și de vacanță, ca Ștefan Hrușcă, și ocazional cu pleonasme. Dar această concluzie ar fi una eronată, pentru că formația vocal-dansantă André a încercat cu degetul o gamă mai largă de mări și a demonstrat calități variate, după cum se poate constata trecând în revistă discografia lor și mai ales operele de la începutul carierei. De pildă:

André, fine observatoare ale problemelor sociale

Deși majoritatea pieselor André au ca subiect idile adolescentine, artistul nu poate ignora contextul socio-politico-economic în care aceste sentimente au înflorit, întocmai ca un trandafir crescând din noroi. În piesa “Metroul de noapte”, de pildă, tinerele naratoare nu sunt indiferente la sărăcia și atmosfera dezolantă a transportului în comun bucureștean: Continuă lectura „Integrala André”