Un copil nebătut

Io am fost copilul ăla nebătut despre care e vorba în propoziție. Sau, în orice caz, nebătut suficient- îmi amintesc vag două-trei ocazii în care maică-mea mi-a tras o palmă, dar cred că am făcut atâta tămbălău încât probabil tot ea a ieșit mai traumatizată din incident. În fine, ideea de bază e că bătaia nu era modus operandi în educația mea, nu mă gândeam la bătaie, nu mă așteptam la bătaie, nu mi-era frică de bătaie, nu eram bătută din principiu și treaba asta era rușinea înfiorătoare pe care maică-mea trebuia s-o poarte în societate (peste rușinea de bază că era divorțată.)

Pentru că era evident pentru toată lumea că are de-a face cu un copil nebătut.  În materie de acțiuni propriu-zise, n-am comis niciodată cine știe ce trăznăi, nu băgam degetele în priză, nu spărgeam vaze și farfurii, nu stricam, nu mă îndepărtam din perimetrul indicat și așa mai departe. Dar aveam tot soiul de revendicări, păreri și emoții intense exprimate prin viu grai, or, cum zice proverbul românesc, gura bate curul- așadar gura mea ar fi trebuit să rezulte în bătaie asupra propriului cur. Dar nu rezulta. De asemenea zice proverbul românesc: copilul trebuie doar să-l vezi, nu să-l și auzi, iar eu mă făceam auzită de numa-numa. Și maică-mea tot nu mă bătea cât și cum trebuia. Continuă lectura „Un copil nebătut”

Ca la mama acasă

Zilele trecute am fost să cumpăr timbre de la poștă, care poștă se afla într-un magazin cu de toate, și mi-a căzut ochiul pe raftul de „ethnic food”, unde se aflau, printre altele, niște borcane cu bulion din România. „Ia te uită”, m-am gândit eu. „Dar se găsește bulion berechet și la supermarketul obișnuit, bulion italienesc sau ce-o fi, și e mai ieftin. Cine ar da bani în plus pentru bulion adus special din România? Singura diferență e că scrie pe el în românește.”

Dar aia e diferența care contează, evident. Când oamenii plecați văd cuvinte în românește pe o etichetă, pot să se mintă singuri că de fapt n-au plecat nicăieri. Adică îmi dau seama că nu e cine știe ce mare revelație, dar până acum eu nu m-am prea prins și am avut degeaba enșpe discuții în contradictoriu încercând să explic unor compatrioți că obiectiv vorbind mâncarea din UK nu e mai nasoală decât în patrie în nici un caz. Ca de obicei, îmi scapă esențialul, poate pentru că eu n-am simțit niciodată nevoia să mă prefac că n-am plecat nicăieri. Sau poate pentru că sunt un pic extraterestră, și-mi pică fisa mai greu întotdeauna când vine vorba de subtilitățile pământenilor. Continuă lectura „Ca la mama acasă”

Desene patriotice

Cu ocazia prilejului centenarului de anul ăsta, am făcut niște schițe patriotice despre vrăjelile care ne alimentează spiritu’ național, le bloguiesc cu nițică întârziere. Problema e că sunt atâția români care cred sincer că România e grădina maicii Domnului și a inventat ampicilina, încât există pericolul să fiu luată în serios și să le regăsesc pe un site de patrioți adevărați cândva.

Așadar: dibaci e vânătorul, el rața o doboară, dar

Continuă lectura „Desene patriotice”