Integrala André

Caseta mea cu Moșule ce tânăr ești, fotografiată la cea mai recentă vizită în patrie

Astă vară când am fost cu Gogu în vacanța portospaniolă, una din chestiunile de maximă importanță pe care le-am dezbătut a fost muzica pe care să o punem în mașina închiriată, și mai ales cum să punem respectiva muzică, pentru că Gogu e complet atehnic și paralel cu chestii gen Spotify care se conectează la mașină prin dinte albastru. Așa că până la urmă eu am pus muzică, ocazie cu care l-am chinuit pe Gogu cu o integrală André- formația preferată a tinereții mele fragede. În cele ce urmează, îi voi supune pe cei doi cititori și jumătate ai blogului la o tortură similară.

Presupun că mulți dintre dumneavoastră știu hiturile André: „Liberă la mare”, „Moșule, ce tânăr ești” (care nu se numește „Moșule, ce tânăr ești”), „Lasă-mă, papa, la mare”, „Rămâi și nu pleca” (care nu se numește „Rămâi și nu pleca”) și așa mai departe. De unde ar fi de înțeles concluzia necunoscătorilor că trupa André se ocupa numai cu ocazii sărbătorești și de vacanță, ca Ștefan Hrușcă, și ocazional cu pleonasme. Dar această concluzie ar fi una eronată, pentru că formația vocal-dansantă André a încercat cu degetul o gamă mai largă de mări și a demonstrat calități variate, după cum se poate constata trecând în revistă discografia lor și mai ales operele de la începutul carierei. De pildă:

André, fine observatoare ale problemelor sociale

Deși majoritatea pieselor André au ca subiect idile adolescentine, artistul nu poate ignora contextul socio-politico-economic în care aceste sentimente au înflorit, întocmai ca un trandafir crescând din noroi. În piesa “Metroul de noapte”, de pildă, tinerele naratoare nu sunt indiferente la sărăcia și atmosfera dezolantă a transportului în comun bucureștean:

Eu pentru cine votez?

Votarea de la turul I prezidențiale 2019 a fost cea mai lină și nedureroasă dintre toate votările pe care le-am prins pe meleaguri britanice. Am ajuns la secție duminică, pe la 2 pm, și nu era nimeni- dintre alegători, vreau să zic, că altminteri ne așteptau vreo opt oameni cu ștampiluțe, zâmbitori și ultrapoliticoși, cu declarația pe proprie răspundere pe tabletă electronică. Hopa! S-au civilizat alegerile în DIASPORA! Până acu de ce nu se civilizaseră? Uite-așa, să se mire proștii.

Era și cazul, eu personal n-am vocație de martiră Maica Tereza Gandhi Ecaterina Teodoroiu a neamului. La votarea din primăvară nu m-am mai dus când am văzut că e cu tămbălău și cu cozi, mai am și alte lucruri de făcut cu viața mea, mai ales într-un uichend. Mă și plictisisem cât umbla toată lumea cu DIASPORA în gură, de orgasmele din media românească la vederea pozelor cu cozile din DIASPORA la votare: unii pentru că știau că nu votăm ca ei, și așa ne trebuie, să fim chinuiți (nici măcar n-ar mai trebui să avem drept de vot!), alții pentru că știau că votăm ca ei și se închinau cu lacrimi de tiranozaur la icoana sfintei DIASPORA care suferă să salveze țara de Pesedeu, VAI, CÂTĂ IUBIRE DE NEAM!!! Desigur, în ambele tabere din poveste DIASPORA e un personaj colectiv, care a plecat din România din aceleași motive și votează în bloc în același fel, și care contează numai când vin alegerile.

Cele mai plictisitoare alegeri prezidențiale (II)

Hai cu partea a doua și cu ceilalți candidați mai repede, că vin alegerile peste noi.

Kelemen Hunor

Scurtă prezentare: Veterinar, poet, fost ministru al Culturii între Paleologu și Diaconu (ce prezidențiale culturale avem!), Kelemen Hunor e la a 3-a candidatură din partea Udemere.  A venit pe trotinetă să-și depună semnăturile la BEC pentru că e important să nu limităm „dreptul nimănui de a folosi bicicletă electronică sau chiar trotinetă.” Mai mult nu știu ce să zic despre el, ca personaj nu e remarcabil, iar Udemereul e irelevant pentru ne-maghiari. Platforma lor politică a fost dintotdeauna servilism față de oricine-i la putere, că poate pică ceva, și cam atât, n-am mare respect pentru ei, mai ales că reprezentarea unei minorități nu s-a tradus în susținerea altor minorități la o adică.