SPĂLAȚI-VĂ PE MÂINI

„Când am auzit prima dată de epidemia asta, imediat m-am gândit la tine”, mi-au zis cel puțin 4-5 cetățeni diferiți zilele astea.

Așa sunt eu, o fată deosebită: cum aude cineva de o epidemie mortală, cum se gândește la mine.

Sunt un om foarte ipohondru, e piticul cel mai perseverent pe care-l am pe creier. De-a lungul vieții am avut obsesii temporare pentru o gamă largă de boli, de la chestii larg răspândite până la ciudățenii de care n-a auzit nimeni sau antichități care n-au mai apărut prin Europa de dinainte de 1900 toamna. Eram încă mititică atunci când i-am explicat foarte serios unui doctor că s-ar putea să am ceva boală a sistemului imunitar, de pildă SIDA, pentru că am ganglionii cam mari. Doctorul nu a părut îngrijorat de această ipoteză dar a întrebat-o iritat pe maică-mea de unde știu eu cuvântul „ganglioni”- se vede treaba că a avut dreptate o mătușă de-ale mele, un copil care citește prea mult se tâmpește. Când gătesc ceva cu carne am grijă să carbonizez carnea cu pricina pentru că există tot felul de microbi care se transmit prin carne crudă, de pildă campylobacter sau E.coli, dar apoi nu prea îmi mai tihnește să mănânc pentru că mâncarea arsă crește riscul de cancer la colon.

Pe scurt, sunt ipohondră, și momentan SUNT ÎN IAD. Continuă lectura „SPĂLAȚI-VĂ PE MÂINI”

Niște femei cu ochii închiși

Am mai desenat niște chestii, și anume:

Din motive pe care n-am stat să le analizez prea mult am avut chef să desenez o violoncelistă. M-am uitat la niște clipuri cu o violoncelistă drăguță pe nume Camille Thomas, dar nu e tocmai un portret, părul ei nu era așa de fluffy și nici rochie verde n-avea. Continuă lectura „Niște femei cu ochii închiși”