Săptămâna sportivă (rezumat la spartul târgului)

  1. Tenis

Am ajuns la concluzia că orientarea mea politică nu e nici stânga, nici dreapta, ci pur și simplu Ghiță Contra, pentru că n-am atât convingeri cât impulsul irezistibil de a zice ceva dampulea ori de câte ori nimeresc peste o discuție politică.

De pildă, în Săptămâna Simona Halep care tocmai s-a încheiat, s-au prezentat în spațiul de dezbatere românesc multe oportunități de a lua o poziție relevantă din punct de vedere politic:

-Să o înjuri pe primărița Bucureștiului pentru tupeul de a se afișa cu Simona Halep (precum și pentru interpretarea pesedistă creativă a incidentului după aia), eventual folosind glume cu PornHub gen „Blondă futută de un stadion întreg”- din care nu rezultă deloc că feministele radicale cele mai supărate pe viață au dreptate și ne uităm la pornoace ca să vedem femei umilite și maltratate, cum de mi-a dat prin cap așa ceva?

-Sau: să fii de părere că trebuie totuși să fim respectuoși cu autoritățile și să nu înjurăm și huiduim, mai ales când e Simona Halep acolo, pentru că respectul față de autoritate, indiferent cine ar fi ea, și politețea față de Simona Halep îs înainte de toate. Să protestăm, dar mai delicat, fără să deranjăm, nu care cumva să observe cineva! Continuă lectura „Săptămâna sportivă (rezumat la spartul târgului)”

Mickey Mouse? No, Donald Duck!

donaldpostas

Iată că am un blog suficient de vechi încât să pot să-mi reciclez propriul conținut, de pildă acest articol scris în onoarea rățoiului Donald când aveam 21 (!) de ani. Azi e 9 iunie, ziua de naștere a lui Donald (a apărut pentru prima dată în filmulețul The Wise Little Hen în 1934). La mulți ani deci singurului Donald care contează, erou al clasei muncitoare și etern ghinionist. Și da, sunt în continuare fan Donald, iar colecția mea de benzi desenate s-a mărit simțitor între timp.

Nadia bate câmpii

Pentru că mi-am petrecut ziua de ieri (re)citind benzi desenate Disney de prin anii 1940, voi încheia seria amintirilor din copilărie care mă chinuie în ultima vreme cu o analiză literară comparativă profundă.
Aşadar, cinci motive pentru care Donald Duck merită să-l iubim mai mult decât pe Mickey Mouse:

1. Mickey e personajul principal. Deci e proiectat special ca să aibă parte de toată dragostea. El e eroul. Iar mie nu-mi place să mi se spună de cine să-mi placă. În schimb, Donald a fost inventat de oamenii de la studiourile Disney ca să preia toate defectele pe care eroul Mickey, devenit prea popular, nu le mai putea avea fără să-şi strice imaginea. Şi a rămas pe nedrept în umbra eroului.

Vezi articol original 848 de cuvinte mai mult

Viitor anterior

Îi știți pe oamenii ăia pe care îi lovesc toate istericalele dacă miros și cel mai mic spoiler pentru serialul lor preferat (să zicem, Game of Thrones), și care au pretenția ca întreg Universul să se abțină de la a scăpa cel mai mic indiciu până n-ajung ei cu episoadele la zi?

Io sunt exact opusul.

O bandă desenată pe această temă (care conține desenul de mai sus), la Liceul Cosmic. 

Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian

Am citit ieri în The Guardian un articol (nu foarte informativ, mai degrabă un soi de perorație scrisă la supărare) care m-a enervat, și acum simt nevoia să scriu și eu propria perorație la supărare. Blogul Nadiei, unde 70% din conținut e format din chestii scrise la nervi!

Mai întâi, citiți-l p-ăla din The Guardian. Nu vă grăbiți, aștept.

Așa.

Întâi, să fie clară o treabă, dacă nu era clară deja: eu nu sunt din aia care vrea să facă străinii să creadă că România e Grădina lu’ Maica Precista. Articolul cu pricina trece în revistă câteva lucruri adevărate și în esență de bun simț: România se zbate în sărăcie, da, și-n corupție, și-ntr-un capitalism postcomunist de tip mafiot, și sistemul medical se prăbușește, și ăla de învățământ, desigur, și în general tinerii pleacă în timp ce ăia rămași îmbătrânesc, așa e, și ăia care pleacă nu se duc tocmai în El Dorado, ci de multe ori îs exploatați și suferă nasol, copiii lor suferă de dorul lor, și experiența emigrantului e uneori foarte tristă.

Bun.

Problema mea nu e cu lucrurile astea, ci cu unghiul de abordare.

E O TRAGEDIE PENTRU PATRIE CĂ TRĂIESC ATÂT DE MULȚI ROMÂNI ÎN UK!

Stai, ce? Asta e tragedia? Continuă lectura „Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian”