Nadia la Festivalul BFI 2017: Vulpea cea mare și rea și alte povești/ Zama

În ultima zi în care-am vizitat Festivalul BFI, care s-a întâmplat să fie și ultima zi a festivalului în general, l-am dus pe Gogu la un matineu de interes pentru amândoi: “Vulpea cea mare și rea și alte povești”, o animație franțuzească făcută de oameni care au în CV și “Ernest & Celestine”, unul dintre filmele mele preferate ever.

Când am ajuns la casa de bilete ca să-mi ridic biletele pre-plătite pentru Vulpe, însă, mi s-a înmânat și-un bilet pentru alt film imediat dup-aia, pe care nu-mi aminteam să-l fi cumpărat. Io și Gogu ne-am holbat amândoi la biletul misterios preț de vreo juma de oră, trecând prin varii ipoteze: mi l-au dat din greșeală, mi l-au făcut cadou pentru c-am cheltuit deja atâția bani la festivalul vieții. Am Google-it filmul ca să vedem dacă-mi sună cunoscut și dacă identificăm ceva ce mi-ar fi trezit interesul (filmul, intitulat Zama, părea a fi un soi de Heart of Darkness Argentinian). Continuă lectura „Nadia la Festivalul BFI 2017: Vulpea cea mare și rea și alte povești/ Zama”

Nadia la Festivalul BFI 2017: Țara moartă

 

Știam deja la ce să mă aștept de la Țara Moartă a lui Radu Jude, pe hârtie suna cam pretențios-artisticos și mai ales plictisitor: un slideshow cu poze din anii 1930 și ’40, acompaniate de înregistrări de arhivă cu propagandă carlistă/legionară/etc și vocea monotonă a lui Jude însuși, citind din jurnalul medicului evreu Emil Dorian. Până la urmă n-a fost plicticos deloc, e un experiment de montaj foarte simpluț, dar de efect, ca să zic așa- efectul fiind că te foiești în scaun și ți-e din ce în ce mai frică și greață, până la un deznodământ salvator când tragi aer în piept și totuși ți se mai servește o doză de fiere și în epilog.

Pus în pielea lui Dorian, te afunzi într-un soi de coșmar suprarealist în care cei din jur își dau jos măștile de oameni încet (și apoi din ce în ce mai repede) ca să arate o a 2-a față oribilă, iar printre poze cu obișnuitele freze, haine și mutre caraghioase „de epocă” se strecoară din ce în ce mai multe imagini absurde: copii cu puști în mână, copii făcând salutul fascist. Uneori imaginile sunt absurde prin juxtapunere: când Dorian vorbește despre evreii români care au murit sufocați sau de sete în trenuri de marfă în toiul verii, de exemplu, Jude ne arată niște cetățeni din aceeași perioadă făcând plajă veseli în aer liber. E un film de groază, doar că s-a întâmplat pe bune, treabă pe care, desigur, mulți compatrioți loviți în patriotism o neagă vârtos, inclusiv în varii comentarii onlain despre filmul ăsta. Io zic că ar trebui să fie proiectat în școli. Continuă lectura „Nadia la Festivalul BFI 2017: Țara moartă”

Nadia la Festivalul BFI 2017: The Breadwinner

Filmul ăsta e un desen animat regizat de o femeie, deci practic bingo pe toată linia în ce privește lista mea de cumpărături la festivalul BFI și în general. Acțiunea se petrece în Afganistan în timpul talibanilor, iar protagonista e o fetiță care e nevoită să se deghizeze în băiat ca să poată să cumpere mâncare pentru familia ei, pentru că ta-su e în pușcărie, iar talibanii nu le dau voie femeilor să iasă din casă nici măcar ca să nu crape de foame. Continuă lectura „Nadia la Festivalul BFI 2017: The Breadwinner”

Nadia la Festivalul BFI 2017: Spoor

A venit iar acea perioadă din octombrie când Nadia cheltuiește o sumă deprimant de mare pe bilete la Festivalul BFI din Londra! Vom bifa și anul ăsta un film românesc pe care n-aș avea cum să-l văd altminteri, niște animații, precum și alte chestii din program alese la nimereală. Doar că m-am hotărât să nu le aleg chiar la nimereală, ci pe criteriul pe care l-am mai aplicat accidental și în 2015, și anume să caut filme regizate de femei. Pentru că regizoarele sunt într-o minoritate cruntă, pentru că eu însămi sunt regizoare, în fine, îmi pun banii unde mi-e gura, cum zice englezu’. Am început cu Spoor (regia: Agnieszka Holland), că mi s-a părut mișto că e cu animale și cu est-europeni, iar în program era descris drept thriller feminist+ comedie neagră, ceea ce sună a fi fix în zona mea de interes.

Continuă lectura „Nadia la Festivalul BFI 2017: Spoor”

Porno cu marțieni

-interviu imaginar cu scriitorul SF decedat și mult-apreciat Robert A. Heinlein-

Când francezii fac porno spațial, măcar știi cu ce-ai de-a face

Nadia: Domnu’ Heinlein, mi-ați provocat o dezamăgire cruntă.

Heinlein: Cum așa, păpușă?

Nadia: Domnu’ Heinlein, eu sunt fan sefeuri. Am citit o groază de sefeuri, tot ce mi-a picat în mână. Nu mi-au plăcut toate, dar în general am apreciat intenția și ideile inovatoare. Și am crezut că dumneavoastră sunteți un autor de sefeuri, și că romanul dvs. „Străin în țară străină” (sau cum pisici e tradus în românește) e tot un sefeu, eu așa auzisem, și la librărie e pus pe raftul de sefeuri. Când colo, poftim: în loc de sefe, un porno.

Heinlein: Cum să nu fie sefe? Are nave spațiale! Taxiuri zburătoare! Un om crescut pe Marte care are puteri telekinetice! O rasă extraterestră care își mănâncă morții și percepe timpul complet diferit de noi!

Nadia… Și toate aceste idei interesante, introduse în primele capitole, sunt abandonate aproape complet mai încolo, cu excepția puterilor telekinetice, pe care omul de pe Marte și prietenii lui le folosesc ca să-și dezbrace în mod magic partenerele de sex, sau ca să facă un lifting magic țâțelor partenerelor de sex. De la jumatea cărții încolo avem numai haremuri și orgii. Haideți, domnu’Heinlein, să fim serioși, e un porno. Continuă lectura „Porno cu marțieni”