Cu fundu-n două luntrii, part deux

Născut la Lugoj, deci român get-beget, nu? Nu? Nu?

În ultima vreme mă gândeam destul de mult la ce-nseamnă să faci parte dintr-o anumită nație sau alta, din varii motive: pentru că tovarășul meu de viață Gogu și o prietenă tot româncă și-au luat cetățenia britanică de curând, pentru că și eu mă gândesc să candidez la ea, pentru că îs plecată din România de (din ce în ce mai) mulți ani, pentru că naționalisme vânjoase de tot soiul sunt foarte la modă peste tot în lume, etcetera, etcetera.

Nu demult, vorbeam despre asta cu o prietenă, adică mai precis eu îi povesteam diversele mele bălăreli filozofice.

-Dacă aș reuși să iau cetățenia britanică, britanicii m-ar accepta drept britanică în general? Nu pare foarte probabil, am enunțat eu o dilemă (despre care am și blogărit de curând.)

-A, în nici un caz, a răspuns prietena mea. Sigur că n-or să te accepte. N-o să fii niciodată britanică, poți să ai și enșpe diplome și patalamale care să zică chestia asta. Nu-ți mai bate capul, nu înseamnă nimic. E doar o chestie legală de care ai nevoie că să trăiești liniștită.

Nadia își face debutul în ilustrația editorială

Scurt anunț de om serios: am făcut un desen pentru un articol din Școala9 (un site nou despre educație creat de Decât O Revistă). Articolul e despre eforturile făcute de o mamă ca să obțină sprijinul educațional necesar pentru copilul ei diagnosticat cu ADHD. Atât articolul cât și desenul se pot găsi acilea. 

Săptămâna sportivă (rezumat la spartul târgului)

1. Tenis

Am ajuns la concluzia că orientarea mea politică nu e nici stânga, nici dreapta, ci pur și simplu Ghiță Contra, pentru că n-am atât convingeri cât impulsul irezistibil de a zice ceva dampulea ori de câte ori nimeresc peste o discuție politică.

De pildă, în Săptămâna Simona Halep care tocmai s-a încheiat, s-au prezentat în spațiul de dezbatere românesc multe oportunități de a lua o poziție relevantă din punct de vedere politic:

-Să o înjuri pe primărița Bucureștiului pentru tupeul de a se afișa cu Simona Halep (precum și pentru interpretarea pesedistă creativă a incidentului după aia), eventual folosind glume cu PornHub gen „Blondă futută de un stadion întreg”- din care nu rezultă deloc că feministele radicale cele mai supărate pe viață au dreptate și ne uităm la pornoace ca să vedem femei umilite și maltratate, cum de mi-a dat prin cap așa ceva?

-Sau: să fii de părere că trebuie totuși să fim respectuoși cu autoritățile și să nu înjurăm și huiduim, mai ales când e Simona Halep acolo, pentru că respectul față de autoritate, indiferent cine ar fi ea, și politețea față de Simona Halep îs înainte de toate. Să protestăm, dar mai delicat, fără să deranjăm, nu care cumva să observe cineva!

Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian

Am citit ieri în The Guardian un articol (nu foarte informativ, mai degrabă un soi de perorație scrisă la supărare) care m-a enervat, și acum simt nevoia să scriu și eu propria perorație la supărare. Blogul Nadiei, unde 70% din conținut e format din chestii scrise la nervi!

Mai întâi, citiți-l p-ăla din The Guardian. Nu vă grăbiți, aștept.

Așa.

Întâi, să fie clară o treabă, dacă nu era clară deja: eu nu sunt din aia care vrea să facă străinii să creadă că România e Grădina lu’ Maica Precista. Articolul cu pricina trece în revistă câteva lucruri adevărate și în esență de bun simț: România se zbate în sărăcie, da, și-n corupție, și-ntr-un capitalism postcomunist de tip mafiot, și sistemul medical se prăbușește, și ăla de învățământ, desigur, și în general tinerii pleacă în timp ce ăia rămași îmbătrânesc, așa e, și ăia care pleacă nu se duc tocmai în El Dorado, ci de multe ori îs exploatați și suferă nasol, copiii lor suferă de dorul lor, și experiența emigrantului e uneori foarte tristă.

Bun.

Problema mea nu e cu lucrurile astea, ci cu unghiul de abordare.

E O TRAGEDIE PENTRU PATRIE CĂ TRĂIESC ATÂT DE MULȚI ROMÂNI ÎN UK!

Stai, ce? Asta e tragedia?

Viața ca o telenovelă

Am făcut o mică bandă desenată despre tendința mea de a căuta emoții telenovelistice cu lumânarea, o găsiți în întregime la Liceul Cosmic.

Legat de asta, tocmai am terminat de vizionat pe Netflix serialul de mare angajament Crazy Ex-Girlfriend (toate 3 sezoanele în vreo 3 săptămâni), și în afară de faptul că mi-a plăcut foarte mult și am chiaunit pe toată lumea la cap vorbind despre el, mi-a fost de folos ca un soi de terapie într-un fel, pentru că am empatizat cu protagonista supărător de mult.