Auzi, tu n-ai niște prieteni cu care să povestești d-astea?

Ori de câte ori se sinucide vreo vedetă populară, de exemplu Robin Williams, sau băiatul ăla frumos care a fost solist la Soundgarden, discursul public este foarte centrat pe conceptul de a Cere Ajutor. Ah, Robin! Ah, Băiatul Frumos de la Soundgarden, de ce nu ați Cerut Ajutor? E foarte important să Ceri Ajutor când ai probleme de psihopupu. Nu te sfii, nu e nici o rușine, Cere Ajutor! Uite aici un număr de telefon unde poți cere ajutor: 898989-666-AJUTOR, primul minut e gratis.

Acu, nu sugerez că o să ajung vreodată vedetă sau că o să mă sinucid, dar simt nevoia să se consemneze că eu una nu m-am dat niciodată înapoi de la Cerut Ajutor, vă pot povesti în detaliu ce e pe partea ailaltă a inițiativei. Pot să vă spun de exemplu că o oră cu un terapeut privat era 60 de lire înainte de pandemie (o dată pe săptămână) și că prețurile au crescut. Vă pot de asemenea informa că lista de așteptare la terapia gratis oferită de NHS în Regatul Unit era cam șase luni în vremurile bune iar acum e de mărimea Universului. Vă pot spune că la terapie vi se va pune de multe ori întrebarea: “Și pe tine cum te face să te simți chestia asta?” (Tu poate tocmai ai spus adineauri cum te simți.) De fiecare dată când Ceri Ajutor unei persoane noi, indiferent cât ești de epuizat, trebuie să-ți spui povestea de la început, să-ți aduni energia, să formezi cuvinte, nu poți să le dai doar un rezumat pe o hârtie. Ce vrei? Ce te doare?

Știu și cât timp are un medic de familie pentru pitici pe creier: 10 minute, dacă ai noroc să prinzi o programare- asta era, din nou, pre-pandemie. În astea zece minute poate ți se vor prescrie niște pastile. Poate un doctor tânăr o să ridice din umeri, o să ofteze neputincios și-o să te întrebe:

Continuă lectura „Auzi, tu n-ai niște prieteni cu care să povestești d-astea?”

Explodează budinca

Am văzut la Annecy luna trecută un scurtmetraj animat care reflectă în mod realist societatea contemporană: nu ne place să vorbim despre probleme sau să le rezolvăm, așa că ele se transformă într-o budincă, pardon, problemă din ce în ce mai mare.

Pentru că mi-a plăcut filmulețul am voit să iau un interviu regizorului, și iată interviul (în engleză).

A lot of people read differently into the film. One of my tutors who watched it said: “It’s crazy that you made a film about the Coronavirus”, and I was like, “Oh, did I? I didn’t know. I guess I did!” Some people thought it was about Donald Trump, others thought it’s about environmental change. For me, it’s about all of those things. Basically, whatever you are ignoring, that’s what it’s about.

Sfaturi din Insula Ciumei

Stimați prieteni și dușmani! Pentru păcatele mele, trăiesc în continuare un coșmar construit special pentru piticii mei din creier, fix într-un loc care o face de oaie grav din nou și din nou. Marea Britanie se întoarce peste 9 zile la strategia “infecție în masă intenționată”: toată lumea trebuie să facă Covidul simultan vara asta, ca să ne putem întoarce la normal. Așadar, suntem probabil singura țară din Europa care ridică toate restricțiile (inclusiv măști în autobuz, distanțare minimă, etcetera) într-un moment când cazurile de Covidul vieții cresc vertiginos (urmate ceva mai încet, dar sigur de spitalizări), iar oamenii vor fi activ încurajați să se contamineze, prin măsuri precum modificarea appului național de contact tracing și anularea necesității de a te izola când intri în contact cu un caz de Covid. OMS-ul zice că suntem niște tâmpiți să facem așa ceva, oamenii de știință de aici pe care încă nu i-a cumpărat Boris zic la fel, dar ce mai contează?

Aceia dintre dumneavoastră care cunosc acest blog știu deja care e părerea mea despre o asemenea strategie, presupun că n-ați venit aici ca să vă contraziceți cu mine, oricum e degeaba. Așa că în loc de asta o să ofer câteva sfaturi rapide, tuturor ne place să dăm sfaturi, nu? Ne face să ne simțim mai deștepți.

Continuă lectura „Sfaturi din Insula Ciumei”