Eu pentru cine votez?

Votarea de la turul I prezidențiale 2019 a fost cea mai lină și nedureroasă dintre toate votările pe care le-am prins pe meleaguri britanice. Am ajuns la secție duminică, pe la 2 pm, și nu era nimeni- dintre alegători, vreau să zic, că altminteri ne așteptau vreo opt oameni cu ștampiluțe, zâmbitori și ultrapoliticoși, cu declarația pe proprie răspundere pe tabletă electronică. Hopa! S-au civilizat alegerile în DIASPORA! Până acu de ce nu se civilizaseră? Uite-așa, să se mire proștii.

Era și cazul, eu personal n-am vocație de martiră Maica Tereza Gandhi Ecaterina Teodoroiu a neamului. La votarea din primăvară nu m-am mai dus când am văzut că e cu tămbălău și cu cozi, mai am și alte lucruri de făcut cu viața mea, mai ales într-un uichend. Mă și plictisisem cât umbla toată lumea cu DIASPORA în gură, de orgasmele din media românească la vederea pozelor cu cozile din DIASPORA la votare: unii pentru că știau că nu votăm ca ei, și așa ne trebuie, să fim chinuiți (nici măcar n-ar mai trebui să avem drept de vot!), alții pentru că știau că votăm ca ei și se închinau cu lacrimi de tiranozaur la icoana sfintei DIASPORA care suferă să salveze țara de Pesedeu, VAI, CÂTĂ IUBIRE DE NEAM!!! Desigur, în ambele tabere din poveste DIASPORA e un personaj colectiv, care a plecat din România din aceleași motive și votează în bloc în același fel, și care contează numai când vin alegerile.

Cele mai plictisitoare alegeri prezidențiale (II)

Hai cu partea a doua și cu ceilalți candidați mai repede, că vin alegerile peste noi.

Kelemen Hunor

Scurtă prezentare: Veterinar, poet, fost ministru al Culturii între Paleologu și Diaconu (ce prezidențiale culturale avem!), Kelemen Hunor e la a 3-a candidatură din partea Udemere.  A venit pe trotinetă să-și depună semnăturile la BEC pentru că e important să nu limităm „dreptul nimănui de a folosi bicicletă electronică sau chiar trotinetă.” Mai mult nu știu ce să zic despre el, ca personaj nu e remarcabil, iar Udemereul e irelevant pentru ne-maghiari. Platforma lor politică a fost dintotdeauna servilism față de oricine-i la putere, că poate pică ceva, și cam atât, n-am mare respect pentru ei, mai ales că reprezentarea unei minorități nu s-a tradus în susținerea altor minorități la o adică.

Cele mai plictisitoare alegeri prezidențiale (I)

Bine ați venit la a treia ediție a ghidului electoral prezidențial oferit de Blogul Nadiei! Data trecută când am făcut chestia asta, un site cunoscut hip și trendi mi-a propus să-mi preia articolele. Dar trebuiau rescrise în stilul site-ului respectiv care mie nu-mi plăcea deloc. Și eu trebuia să fac rescrierea. Și trebuia să fac chestia asta la 12 noaptea într-o zi de miercuri pentru a doua zi. Și nu mi se oferea nici un șfanț ci numa’ “exposure”. Am zis că nu vreau. (Mi s-a răspuns că în cazul ăsta merit să rămân un nimeni care se uită cu jind la site-ul lor hip și trendi.) Anul ăsta blogu’ meu nu mai e ce-a fost, sper totuși să reușesc să mă cert măcar cu o revistă de integrame.

Să purcedem la analiza celor paispce catindați, în ordinea în care mi-au trecut prin cap niște câini din desene animate cu care să ilustrez tărășenia.

Klaus Johannis

O să scriu în continuare numele de familie al lui Klaus în mod incorect cu J, din motive care îmi scapă inclusiv mie.

Scurtă prezentare: Klaus Johannis este președintele în exercițiu al patriei noastre și caută să se realeagă. Cel mai probabil, o să reușească. Așa se vede treaba, nu? Se cam realege Klaus? Adică nu vreau să „Mihaela, dragostea mea” dar pare-se că toată lumea s-a cam împăcat cu gândul ăsta, maică-mea zice că din București campania se vede foarte puțin spre deloc, dezbateri nema, ăilalți candidați se bat pe locul doi pentru CV. Ceea ce e cam plicticos.