Încă scriu despre desene animate

Un spațiu de expoziții artisticoase în Cardiff

Am văzut niște filmulețe, masterclassuri și o expoziție la festivalul de animație din Cardiff și am scris despre asta pentru proanimație.ro, citiți acolo. Am uitat să zic în articol, dar era în program și un scurtmetraj regizat de John R Dilworth, nu mai auzisem de el de un secol și m-am bucurat să văd că încă face desene animate. E vorba de nenea care a creat serialul Courage the Cowardly Dog, l-am cunoscut personal în tinerețe.

Festivalul încă are chestii disponibile onlain până duminică, cred că nu e geoblocked? Uitați-vă dacă vă interesează.

Între timp vă las cu un filmuleț simpatic de la festival, vedeți mai jos.

Un Tomberon pentru Londra

2024 e an electoral cam pretutindeni, un an electoral e un lucru terifiant și distractiv în același timp. Se schimbă psihopații care ne conduc (sau nu se schimbă?). Ei hotărăsc ce avem voie să facem și din ce trăim, deci treaba e serioasă, dar măcar putem să râdem de campaniile lor electorale. Campaniile sunt întotdeauna o sursă de divertisment pentru mine. Dacă aveți clipuri electorale sau postere amuzante de la alegerile locale din România, vă rog să le trimiteți pe adresa redacției, să râd și eu, că sunt bătrână și am viață grea.

Între timp pot să vă povestesc eu despre alegerile pentru Primarul Londrei. Nu mai locuiesc în Londra full-time dar am primit broșurica cu catindații, lista lor se poate vedea în imaginea de mai jos:

Filme noi văzute în 2023 și demne de menționat, pentru că mi-e lene să scriu un titlu mai interesant

Categoria “mă identific cu femeile astea mai mult decât ar fi sănătos”

Amanda

Amanda (regia: Carolina Cavalli). Cum faci să atragi prieteni? E mai bine să fii tu însuți sau să porți o mască acceptabilă? Cum păstrezi prietenii pe care i-ai făcut, și cât efort e rezonabil să depui? Din aceste dileme nu putem ieși, “noi” fiind protagonista acestui film precum și eu în toată viața mea. Amanda e mai tânără, frumoasă, elegantă și bogată decât mine, dar în fața propriei singurătăți și ciudățenii suntem toți egali.

Return to Seoul (Davy Chou). Despre ambiguitățile cu care ai de-a face când aparții mai multor țări și ai familie înstrăinată. Am mai scris despre filmul ăsta când am fost în România astă-vară. Deși protagonista e francezo-coreeană, fiți cu ochii în patru după un decor românesc-surpriză.

The Royal Hotel (Kitty Green). Două june americance se angajează chelnerițe în pustiurile Australiei printr-un program de Work & Travel și lucrurile nu merg foarte bine. Când se află într-un mediu dominat de masculi “glumeți” și “petrecăreți”, unele femei cred că totul va fi OK dacă sunt „fete de gașcă”. Altele se aleg cu responsabilitatea de a fi fete cu scaun la cap: să nu bea prea mult, să păzească și paharele prietenelor de droguri sau alte alea, să se asigure că fetele de gașcă nu sunt duse de bărbați dubioși în mașini dubioase te miri unde. Strică-chef, nu? Un thriller despre povara de a fi o fată cu scaun la cap înconjurată de glumeți și fete de gașcă.