Shawn și frații săi

shining-twins

Decor: metroul londonez, la ora de vârf când se întoarce lumea de la muncă, inclusiv Nadia. Lângă Nadia, în jurul unei bare de sprijin, patru copii: un băiețel mai mare, care citește cu atenție o hartă a metroului, apoi două fetițe gemene identice și încă un băiețel, cel mai mic dintre ei, la o apreciere ochiometrică. Gemenele au ochi negri cât farfuriile, gene lungi, geci de ploaie roz cu floricele, practic cele mai adorabile gemene imaginabile. Una dintre ele are o cordeluță de păr verde, cealaltă una roșie.

Proprietara copiilor e înghesuită de aglomerație un pic mai încolo și nu-i are în vizorul imediat. Geamăna cu cordeluță roșie îi trage un șut entuziast în gleznă băiețelului cel mai mic.

Roșu: Mama! Shawn mă lovește cu piciorul! (încă un șut în glezna lui Shawn)

Shawn, siderat: Ba nu! Nu, mama, ea mă lovește pe mine! Citește în continuare „Shawn și frații săi”

Viața pe un peron

DECOR: o stație de tren în suburbiile Londrei, într-o duminică nici prea caldă, nici prea rece. Intră Nadia, o hipsteriță cu haină de ploaie roz, cercei roz și ochelari cu rame groase de plastic. Nadia se îndreaptă spre un târg de benzi desenate.

SORRY NO TRAINS

scrie pe niște bucățele de hârtie lipite strâmb pe mai multe suprafețe din stație.

În rest, tăcere.

Nadia se uită la afișajul electronic: tăcere și acolo.

CASIERA, o bătrânică indiancă sau srilankeză, ridică ochii dintr-o revistă și-o zărește pe Nadia.

CASIERA: Ce e?

NADIA: Ăă, tren, spre Waterloo? Adică…

CASIERA: Nu merge.

Casiera se întoarce la revistă, și cu spatele la Nadia.

Și iar tăcere.

Nadia se fâțâie de pe un picior pe altul.

CASIERA: Acum ce mai e? Citește în continuare „Viața pe un peron”

Genderqueer

Dimineață, trenul de navetiști Surrey-Londra, etcetera. Nadia citește o carte, ca de obicei. Pe bancheta din fața ei, două băbuțe mici-mici, care par străvechi, cu ziarul gratuit de dimineață. Una dintre ele e îmbrăcată din cap până-n picioare în mov, cealaltă are o pălăriuță albastră.

Mov: I-auzi, dragă, cică acuma adolescenții învață la școală despre genderqueer.

Pălăriuță: Aoleu! (vâră nasul în ziarul lui Mov, să vadă ce articol citește).

Mov: De ce aoleu?

Pălăriuță, alarmată: Păi, ți se pare în regulă să le spună la școală despre…ăăă…genderqueer? Adică…ăăă…până la urmă sunt totuși copii încă, și…

Mov: Și?

Pălăriuță: Și, ăăă, e un termen cam îndrăzneț, ăăă…adică, or ști ei măcar ce înseamnă?

Mov: Dar tu știi ce înseamnă? Citește în continuare „Genderqueer”

Robocop

Decor: dimineață în trenul navetiștilor care se duc din suburbii la muncă în centrul Londrei. Populație: Nadia și alți oameni asortați.

Se ridică în picioare un nene și strigă:

-Știți voi ce îl supără tare pe Dumnezeu în ziua de azi?

Înlemnim. Toată lumea stă nemișcată, s-ar auzi un ac căzând pe jos. Un gentleman bătrân cu ochelari rotunzi, ca un Harry Potter În Viitor, își apucă vârtos umbrela de gentleman bătrân și se încruntă, gata de acțiune. Nu știu ce s-au gândit alții, dar eu m-am gândit că-i ISIS. Un nene bronzat, bărbos, strigând în gura mare în Londra despre chestii care-l supără pe Dumnezeu. ISIS, nu? Pân-aici mi-a fost.

-Deci ce îl supără tare pe Dumnezeu sunt roboții. Prea mulți roboți. Roboți peste tot, polițiști roboți cu câinii lor roboți spurcați! Asta îl supără pe Mesia cel Adevărat!

Și-a pornit-o prin alte vagoane, vociferând împotriva polițiștilor-robot.

Am răsuflat cu toții ușurați. Harry Potter În Viitor și-a pus umbrela deoparte. Mie mi-a coborât inima din gât la loc în piept. E OK, nu era ISIS. Pfiu! Era un nebun normal.

 

Nadia și Baltazar

Daria
Nadia prietenoasă (interpretată de Daria Morgendorffer)

Londra, metrou, dimineață. Nadia, în drum spre locul de muncă, citește o carte de povestiri SF– mai precis, la momentul întâmplărilor relatate, o poveste despre efectele unei modificări neurologice care ar împiedica oamenii să mai perceapă frumusețea fizică. Ar fi bine, ar fi rău? Citiți și voi dacă găsiți cartea, e destul de bună.

Urcă un băiat cu o pălărie foarte caraghioasă și hipsterească și se așază undeva în vecinătatea Nadiei. Chiar în fața lui stă o fată frumoasă.

Băiatul: Ahâm.

Fata îl ignoră.

Băiatul: Ahâm.

Fata îl ignoră, sau poate nu l-a auzit. Băiatul o ciocănește pe genunchi, ea tresare.

Băiatul: Scuză-mă că te deranjez, dar mi s-a părut că ești o persoană interesantă și voiam să mă prezint, eu sunt Baltazar. Citește în continuare „Nadia și Baltazar”