MI-E FRICĂ

V-am mai spus că masteratul pe care îl fac e îngrozitor, dureros de plictisitor, nu? Noroc că nu frecventez cursurile prea des. Dar atunci când le frecventez e, uneori, atât de plictisitor încât am doar două opțiuni: să dorm sau să mă uit pe pereți. Numai că de data asta eram hotărâtă să mă comport ca un student responsabil și să nu mai adorm, și să rețin tot ce spune profesorul, și să iau examenul cu notă mare și să am un viitor strălucit și m-am uitat din greșeală spre peretele din stânga și AAAAAH DUMNEZEULE ȘI ISUS CHRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU MAICĂ PRECISTĂ ȘI SFÂNTUL STELIAN OCROTITORUL COPIILOR CARE N-ARE NICI O LEGĂTURĂ ÎN CAZUL DE FAȚĂ ȘI ORICUM E UN SFÂNT NEIMPORTANT DAR ÎMI PLACE MIE NUMELE LUI, CE-I ASTA?

Era o pată de mucegai. Continuă lectura „MI-E FRICĂ”

Eul din "Echipă"

Cred că mi-am mai expus pe aici de enșpe ori teoriile privitoare la imbecilismul oamenilor când se strâng mai mulți decât e cazul, chiar dacă erau acceptabili inițial, analizați individual. Iar dacă nici măcar nu erau, atunci să te ții- grupul devine mult mai mult decât suma tâmpeniei membrilor săi. Să trecem deci la un caz particular, potrivit cu dracii mei din acest moment: munca în echipă. Și mai particular de-atât, munca în echipă la un proiect școlar.

Acest concept a fost inventat, probabil, de comuniști, sau alți ideologi ai lui pește care neagă un adevăr elementar al existenței umane, și anume faptul că unii oameni sunt deștepți și alții sunt proști. Continuă lectura „Eul din "Echipă"”