El libro de la vida

Pe vremuri, mă uitam cu mama la o telenovelă mexicană în care protagonista era o fată drăguță, Kate del Castillo, care fusese confundată de un pămpălău cu o scorpie pentru că numele lor începea cu aceeași literă, așadar pămpălăul se hotărâse să-i distrugă viața. Serialul se numea Minciuna și avea o melodie de generic tare mișto.

Mulți ani mai târziu, iată-mă vizionând și recenzând The Book of Life, un filmuleț animat Haliudian fără melodii mișto, în care Kate del Castillo e și ea o voce pe-acolo. AICI.  Mă gândesc că parcă îi mergea mai bine în telenovele.

Pentru astia e viata

…zicea o prietena a mamei cu naduf demult, dar demult, in timp ce priveam cu totii un film cu Lindsay Lohan despre niste oameni care locuiau intr-o vila cu doua etaje, curte imensa si garaj, si vita de vie proprietate personala, si cam tot ce noi astialalti vedem numai in filme. Nu ma intrebati de ce ma uitam eu la un film cu Lindsay Lohan.

La aceasta concluzie am ajuns insa si eu vizionand aseara filmul When in Rome in sala VIP de la Afi Palace Cotroceni, unde fusei prin bunavointa Forum Film cu colegele de serviciu si cu niste alti oameni printre care prietena mea mai mult virtuala Zappy. Pentru astia e viata, ei fiind cei care isi permit sa stea in asemenea boierie mai des. Nici eu nu-mi permit, noroc ca m-am dus gratis.

Si rectific informatiile din textul anterior: filmele la mall suck intr-adevar big time, cu exceptia cazului in care sunt vizionate din fotolii de piele uriase cu sprijinitoare pentru picioare si cu bufet la discretie inainte, intr-o sala in care intra maxim 30 oameni alesi pe spranceana. In cazul asta nu mai strambi din nas si te uiti in pace si onor la orice film, fie si la comedii romantice, lucru necaracteristic persoanei mele. OK, nici faptul ca protagonistul era foarte frumusel n-a daunat, suficient de frumusel cat sa merite sa vezi filmul daca esti femeie heterosexuala sau barbat gay. Altceva sincer nu stiu ce sa spun despre film, dar in asemenea conditii sunt de acord sa vizionez si propaganda nazista.

Am ales sa ilustrez acest moment publicitar cu poza de mai jos, facuta de Nina, ca sa vada tot poporul ca, in ciuda greutatii mele infinitezimale, indeplinesc din cand in cand si activitatea mancatului. In cazul de fata era vorba de prajiturele cu ravas. Apropo, se pare ca trebuie sa imi urmez visele oricat de tampite ar parea, sau cel putin asa a zis prajitura, care nu stia ca vorbeste cu un om nebun.

Atat momentan, puteti continua cu ce faceati inainte. Am vrut doar sa ma laud.