După ani și ani, sigur voi veni

Nu știu dacă i-a fost cuiva dor de mine, sau supărare că tot nu l-am desenat pe Șirețel Vulpeanu, agent imobiliar, dar am fost ocupată cu o treabă importantă. Carevasăzică:

Sunt peste 2000 km între Londra și București (sau viceversa), pe care cetățenii chitiți să-i parcurgă îi parcurg în general cu avionul, în vreo trei ore, dacă au bani de bilet, evident. Eroina noastră Nadia, bucureșteancă de felul ei, cantonată în Londra de ceva vreme, ar avea bani de bilet, dar se teme de zburat, așa că nu-și mai vizitase urbea natală, precum și familia și prietenii din ea, cam din 2011, toamna. Această stare de fapt era supărătoare și întristătoare atât pentru Nadia, naufragiată pe insula britanică din motive aflate exclusiv în capul ei, cât și pentru acei oameni de acasă care încă n-au uitat că Nadia există.

Dar a venit anul 2017, în care Nadia s-a hotărât în sfârșit să viziteze Bucureștiul fără alte amânări! Așa că și-a înfruntat fobia, a sărit într-un avion și toată lumea a trăit fericită până la adânci bătrâneți.

Pft, glumesc, desigur. Așa mă știți voi pe mine, că înfrunt fobiile? M-am dus, dar cu mijloace terestre, și-am făcut trei zile pe drum, în fiecare direcție. Citește în continuare „După ani și ani, sigur voi veni”

Întoarcere din Insula Minunată

Revenind cu vaporul din Lewis & Harris, am înnoptat în orașul Perth, pe vremuri capitala Scoției, dat fiind că aci se încoronau regii țării în Evul Mediu. Ajunserăm noaptea târziu, așa că prima impresie n-a fost foarte edificatoare, deși concluziile preliminare indicau că Perth-ul arată destul de drăguț și că obiectivul istoric cel mai important se numește Scone Palace, dat fiind că era semnalizat la tot pasul. Acu, în Marea Britanie, scones sunt un soi de hibrid între brioșe și chifluțe dulci, care se consumă la ceai, cu gem și frișcă. Carevasăzică, când am auzit de Palatul Chifluței Dulci, m-am gândit la ceva asemănător cu casa din turtă dulce din Hansel și Gretel. Acolo e de mine, zic. Poate n-o fi clădirea cu totul din chifluță dulce, dar trebuie, măcar, să aibă niscaiva chifluțe dulci.

Din păcate, s-a dovedit că Palatul Chifluței Dulci nu e nici făcut din chifluță dulce, nici restaurant de chifluțe dulci, ci un palat turistic destul de convențional, cu obișnuitul interior somptuos și domeniu cu grădini populate de păuni. Chifluțe dulci se găseau, ce-i drept, la vânzare într-un cort în fața palatului. Erau scumpe, dar mi-am cumpărat totuși una: n-ai cum să ratezi ocazia de a mânca o chifluță dulce la Palatul Chifluței Dulci.

IMG_9707
Palatul Chifluței Dulci

Citește în continuare „Întoarcere din Insula Minunată”

Cea Mai Frumoasă Insulă

Dacă Lewis și Harris e cea mai frumoasă insulă din Europa, chestia asta nu-i imediat evidentă cum te dai jos din feribot în Stornoway, ăl mai populat oraș de pe insulă (cam cât Urlați). Stornoway-ul e un oraș cu tot ce-i trebuie: magazine, restaurante, supermarketuri, un centru cultural cu galerie de artă (unde tocmai avea loc o expoziție de tartan) și cinematograf (unde mai târziu în septembrie o să aibă loc un festival de film cu producții precum „Berbeci” și „Mielul” în program), dar nu e tocmai un oraș frumos, sau, mă rog, suficient de ieșit din comun cât să se afle pe Cea Mai Frumoasă Insulă. În plus, gusturile stornowayezilor pentru decorațiuni exterioare sunt nițeluș sinistre:

IMG_9264
Statuia Pescarului Urât din Stornoway
IMG_9273
Marketing atractiv pentru un magazin de vopseluri și tapet

Citește în continuare „Cea Mai Frumoasă Insulă”

Nopți albe la drum

Într-un clasament făcut de TripAdvisor pe baza părerilor a varii cetățeni din întreaga lume, insula scoțiană Lewis & Harris a ieșit a mai frumoasă între insulele Europei, și pe locul 5 în lume. Nu-s eu omul care să aibă mare încredere în părerile altora, dar îmi plac insulele, iar insula asta trebuie să fi făcut ea ceva bine ca să fie atât de apreciată, singura nonconformistă friguroasă, bătută de vânturi, în top printre palmieri și caniculă, nu de alta, dar cetățenilor de rând le plac palmierii și canicula de numa-numa în mod obișnuit. Ce-o fi acolo? Unicorni? Comori piraterești îngropate? Trebuie să văd ce și cum cu proprii mei ochi miopi, mi-am zis: spre locul lăudat am purces cu sacul aparatul foto.

Cum subsemnata nu zboară, distanța de peste 1000 km între Londra și insulă trebuia parcursă la sol, dar pentru Nadia, om care a făcut și mult mai lunga rută București-Londra cu mijloace terestre (și-o va face din nou), asemenea detaliu e un fleac. Un obstacol mai demn de luat în seamă m-a pălit însă chiar înaintea plecării, sub forma eternei și fascinantei mele insomnii, care se arată întotdeauna când mi-e lumea mai dragă. Iar când insomnia vine cu mine în călătorie, rezultatele sunt întotdeauna dăunătoare pentru reputația locului vizitat. Citește în continuare „Nopți albe la drum”

Whisky în borcan

Am zis c-am plecat spre sud, dar n-am lăsat Scoția așa ușor.

Ne oprirăm în Aberdeen, supranumit orașul de granit, pentru că e construit aproape în întregime din același tip de bolovan gri. Sau poate sunt întrebuințate și alte tipuri de bolovan- se zăresc griuri în mai multe nuanțe. Chiar și localnicii par să fie îmbrăcați în gri foarte des. Aberdeen e ca Orașul de Smarald din Vrăjitorul din Oz, unde li se puneau vizitatorilor ochelari speciali pe nas ca să vadă totul în verde- doar că în Aberdeen vezi totul printr-un filtru care face imaginea alb-negru.

IMG_4301

Citisem mai deunăzi că unei conaționale i s-a refuzat cazare la un Holiday Inn fiindcă, ziceau englezoii de-acolo, româncele sunt de obicei prostituate care fac tărăboi- o mostră de discriminare abjectă și atitudini anti-românești, desigur. Din fericire, există și companii care nu refuză cazare nici măcar prostituatelor românce autentice, necum celor închipuite. Am putut constata acest lucru în mod direct, ținând cont că un grup de compatrioate cu această meserie erau cazate în același loc cu noi în Aberdeen, chiar în spatele ușii de alături, iar pereții erau subțiri. Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid! Citește în continuare „Whisky în borcan”