Vizitați Grădina Carpatică

Traseu: Londra- Koln- Linz-Arad-București și retur

Pe vremea când locuiam în România, nu am văzut și cunoscut mare lucru din patrie, pentru că n-aveam mașină și nici bani de bilet să cutreier cu altceva. Ce vorbesc? N-am cunoscut nici măcar Bucureștiul ca lumea, în principal din cauză că n-am simț de orientare, deci ce rost are să te aventurezi dincolo de perimetrul știut, în care n-ai nevoie de Indiana Jones să te recupereze? Odată am reușit să mă rătăcesc căutând o stație de autobuz care se afla la aproximativ 100 m de mine (cred?? Nu știu să apreciez distanțe?!?), dar tot m-am învârtit în jurul ei în cercuri și elipse timp de vreo oră.

Ca atare, orice conversație cu tovarășul meu de viață Gogu despre orașul nostru natal îmbracă forma:

El: Știi locul Cutărescu, nu?
Eu: Nu.
El: E pe lângă piața Cutăreanu, p-aia o știi, nu?
Eu: Nu.
El: (exasperat) Era chiar lângă magazinul Cutărici, vizavi de librăria Cutărinov! În stație la troleul 40 1/2!
Eu: N-am auzit în viața mea de așa ceva.

Dorothy, cred că nu mai suntem în Kansas

Motto: “Mă simt ca și cum am călătorit înapoi în timp, am omorât un dinozaur și acum m-am întors la un univers schimbat”

autor: Gogu

Nadia B, 35 ani, vine în țara natală după 6 ani de pauză și moartea unui părinte- ar putea fi o premiză pentru ceva film independent plicticos și feelingos. Există cel puțin 1457 de filme despre experiența omului care vizitează din nou locul unde s-a născut, după mulți ani la depărtare, și toate au cam aceleași clișee în linii mari, dar clișeele există pentru că se trag din ceva adevărat.

Așadar, montagne-russe cu obișnuitele emoții de frică, nostalgie, disperare că trece timpul și murim dracului cu toții, șoc cultural de readaptare la propria cultură, confuzie când vezi schimbări suprapuse peste locuri și obiecte cunoscute, bucurie că revezi oameni cunoscuți și simultan îngrijorare că te vor considera un ratat, întrebări pe care ți le pui singur despre toate deciziile pe care le-ai luat vreodată în viață ȘI AȘA MAI DEPARTE. Chiar înainte să plec spre România am văzut “Return to Seoul”, unde o franțuzoaică adoptată din Coreea de Sud vine pentru prima oară în Coreea să-și caute părinții biologici; la un moment dat, taică-su cam bețivan insistă să-i cumpere niște balerini de la o tarabă de pe stradă, nu e foarte important pentru el dacă ea își dorește balerini, întrebarea nu e pusă niciodată. Când l-am văzut pe taică-miu ultima oară, a insistat să-mi cumpere o ie, tot de la o tarabă de pe stradă.

You can’t go home again, zice o vorbă în limba lui Șxspr- din cauză că HOME așa cum l-ai lăsat nu mai există. Eu nu mă pot întoarce la același acasă din București pe care l-am vizitat anterior în 2017, pentru că între timp tatăl meu a murit.

Impresii la cald (în unele zile la extrem de cald. M-am englezit și vara bucureșteană mă turtește complet, bine că s-a mai răcorit):

Festivalul de la Annecy: am venit, am văzut, am scris

Am mai scris un articol despre vacanța mea în Annecy de luna trecută, de data asta exclusiv din perspectiva festivalului de animație și ce s-a întâmplat pe acolo: proiecții, expoziții, etc-puteți citi pe site-ul ProAnimație. Și cu asta am epuizat subiectul, sunt gata să trec la următoarea călătorie.

O păpușică din filmul „Interzis câinilor și italienilor”. Pentru că e italiancă, are inevitabil și o mini-cafetieră Bialetti