O familie defectă! O aventură toxică! O obsesie întunecată!

Tocmai m-am întors dintr-o scurtă vacanță în Nicăieri, Wales, atât de nicăieri încât n-aveam semnal la telefon și nici internet. Noaptea era complet liniște, zburau bufnițe, se vedeau stelele într-un mare fel, a fost mișto. Pentru că n-aveam cum să scrolluiesc pe feisbuc ca să-mi distrug sănătatea psihică înainte de culcare prin metodele obișnuite, am aruncat un ochi la cărțile disponibile în căbănuța închiriată. Ele se încadrau în cele două mari categorii de romane pentru femei, romanță și thrillere sângeroase.

Ah, poate aveți vreo obiecție la categorisirea de mai sus? Păi, în primul rând, ar fi mai onest să zicem că romanele în sine sunt o chestie pentru femei, statistica ne susține: femeile citesc mai mult decât bărbații în general, și constituie majoritatea cititorilor de ficțiune în special, pare-se cu excepția genurilor sefe, fantasy și horror. După romanță, cărțile cu crime sângeroase sunt genul cel mai popular. Romanțe am mai consumat, și scrise, și televizate, așa că am zis să încerc și niște crime.

Cartea pe care am pus mâna se numește Portocală Sângerie; coperta zice că e “Sunday Times bestseller” precum și că autoarea a fost avocat înainte să devină scriitoare, de unde am dedus că o să fie vorba despre avocați. Ceea ce e vag dezamăgitor, avocații și polițiștii sunt ultrafolosiți în ficțiunile cu crime, ar fi fost mai interesant dacă acțiunea se petrecea, de exemplu, printre grădinari-floricultori. (Avem prin casă un roman cu crime printre ornitologi, dar nu l-am citit).

Continuă lectura „O familie defectă! O aventură toxică! O obsesie întunecată!”

Thomas Salto

Nu mai pot să mă uit la gimnastici olimpice.

Am ajuns la această concluzie în timp ce mă uitam la gimnastici olimpice, mai precis la calificările feminine. Ca și acum 4 ani, patria noastră are ca unică speranță o veterană care concurează numai la bârnă. Și cum mă uitam io la Larisa Iordache aterizând de pe bârnă pe piciorul ei mult-accidentat și strâmbându-se de durere, mi-am dat seama că nu prea mai prezintă interes pentru mine dacă s-a calificat în finală sau nu. Pentru că e mega fucked up să te uiți la un om rănit cum face iar și iar o chestie care o să-l rănească și mai mult. Am închis televizorul. (Metaforic vorbind, că mă uitam pe laptop, așadar am închis tabul respectiv din browser.)

Faza e că Larisa e adultă acum (chiar babetă pentru gimnastică), adulții au dreptul să își asume riscuri de tot soiul sau să se tortureze singuri dacă așa vor, dar în gimnastică practica standard e să înduri varii accidentări dureroase din fragedă pruncie. Multe concurente de nivel înalt sunt încă niște copii, chiar dacă în ultimii ani media de vârstă a mai crescut. Cred că am îmbătrânit eu, aia e problema, am de 2 ori vârsta lu’ Viktoria Listunova de pildă. Sunt o babetă morocănoasă și tot ce văd acu e niște fetițe ținute într-o bucată de varii șuruburi și bandaje, care de ani de zile riscă constant moarte sau paralizie întru îmbogățirea părinților lor și divertismentul publicului de pe canapea. Ceea ce e extrem de foarte fucked up.

Continuă lectura „Thomas Salto”

Gagici din basme

A venit momentul pentru încă o recapitulare a desenelor din ultima vreme! E cu gagici din cărțile de povești. De pildă: Mica Sirenă.

Mă rog, nu e chiar Mica Sirenă a la Disney, mai degrabă a la Corki Dancingu, un film polonez dement care este a 2-a cea mai bună ecranizare după Mica Sirenă. (Prima cea mai bună e „Ponyo on the cliff by the sea”).

Continuă lectura „Gagici din basme”