Drive like a girl

S-au făcut deja aproape patru luni de când mi-am luat permisul de conducere și-am înlocuit plăcuțele cu L (Learner). Ca șofer proaspăt în Marea Britanie nu e, de fapt, obligatoriu să mai ai nici un fel de avertisment pe mașină odată ce-ai trecut examenul, dar eu sunt un om onest. Noile plăcuțe au litera P, nu mi-e clar de la ce vine P-ul. Poate de la „Patience, Please”.

În astea patru luni am condus multișor. Am condus pe străzi urbane, pe drumuri înguste de țară, am condus pe autostradă patru ore încontinuu. Am făcut și 2-3 mici călătorii prin cartier de una singură, fără Gogu pasager vigilent în stânga mea. N-a murit nimeni, nici măcar eu, n-au apărut zgârieturi noi pe Penelope, mașina mea roșie de mărimea unei ascuțitori. Prieteni și dușmani: sunt șofer, pe bune. Continuă lectura „Drive like a girl”

49 de nuanțe de Abibas

Deci nu știu dacă ați auzit, dar a apărut pe Netflix ceva film erotic est-european calchiat după 50 Shades of Grey (cam ce e Bonibonul pentru M&Ms, sau Sindy pentru Barbie, presupun). Multă lume se uită și are chestii de zis, fanele bălesc după actorul principal, iar alți cetățeni sunt indignați de povestea nefeministă și degrabă încurajatoare de agresiuni- în UK există chiar și o petiție care cere scoaterea filmului de pe site.

M-am gândit că un produs cultural atât de controversat are mare potențial să fie amuzant, așa că m-am uitat și eu. Cu siguranță se găsesc alte 50 rezumate la mișto pe Internet cu 5 secunde de Gugălit, dar pe scurt: este vorba despre un film oarecum softcore porn foarte heterosexualo-patriarhal, făcut de polonezi și filmat in Italia, se numește 365 DE ZILE. Protagonista poloneză, Laura, o fată drăguță, dar într-un fel extrem de est-european, are doar 2 expresii faciale, bosumflat-indignată și bosumflat-provocatoare. Cele 2 sunt foarte greu de diferențiat. Sloganul ei în viață este „kurwa!” rostit cu avânt, ori de câte ori e cazul. Mi-a adus aminte de fostul meu colocatar și administrator polonez. Continuă lectura „49 de nuanțe de Abibas”

Să facem curățenie împreună!

M-am uitat de curând la un festival de scurtmetraje online (câte oportunități de culturalizare a oferit această carantină!) unde premiul cel mare l-a câștigat un documentar intitular „Clean with me (after dark).” Filmul ăsta m-a inițiat într-un univers distopic despre care nici nu știam că există: lumea videourilor motivaționale de pe Iutub despre curățenie.

În videourile cu pricina, niște femei fac (ați ghicit) curățenie, iar și iar, prin toată casa, și în timp ce fac asta se prefac că sunt vesele și pline de energie, că duc o viață de familie perfectă și binecuvântată, că șmotrul e o activitate care le face extrem de bine la „mental health”. Casele acestor gospodine arată aproape identic, cu pereți și mobile în aceleași nuanțe de gri și pasteluri palide, cu aceleași postere optimiste deasupra șemineului (BLESSED!), și par atât de curate de parcă nici n-ar fi locuite, ca niște decoruri din Zona Crepusculară. Protagonistele filmului sunt neveste cu copii, americance, bisericoase, măritate de foarte tinere, iar din când în când le apucă bâzdâcii și recunosc că sunt deprimate, epuizate și pline de Diazepam: „The Feminine Mystique” în haine contemporane. În clipuri nu se vede niciodată vreun bărbat, nici măcar în trecere, darămite să pună și el mâna pe vreo cârpă. În schimb, la un moment dat, o fetiță mititică de tot freacă alături de mă-sa. Continuă lectura „Să facem curățenie împreună!”