Lenea e mare, eu sunt mică

Nu cunosc nici un om mai leneș decât mine.

Mai sunt unii care încearcă să mă contrazică. De pildă, colegi de facultate rămași în urmă cu termenele de predare, care se uită la mine cu invidie (niciodată în cariera mea școlară n-am ratat vreun termen de predare). Dar se înșală. Singurul motiv pentru care mă grăbesc să termin lucruri înainte de vreme e ca să pot avea, mai încolo, satisfacția deplină a lenei mele în timp ce ăilalți muncesc și se agită. Pentru că lenea n-are nici un farmec dacă restul lumii nu suferă și tu nu-i privești de pe margine stând degeaba. Privind în urmă, mi se pare fascinant și inexplicabil că am reușit să trec totuși cu relativ succes prin 17 ani de școală și un an jumate în câmpul muncii fiind atât de leneșă. Continuă lectura „Lenea e mare, eu sunt mică”

Ssst!

Nadia încearcă să pescuiască, de undeva din străfundurile minții ei, niște idei. E nevoie de ele musai- pentru filmul de dizertație, de pildă. Ideile nu se lasă pescuite. Așa că Nadia stă. Și mai stă. Și doarme, și se uită pe pereți, și pe urmă la lebedele de pe Tamisa, și iar stă. Poate ideile or veni singure, poate că nu e cazul ca Nadia să se miște prea mult, să nu le sperie. Sau poate, din contră, ideile s-au otrăvit cu atâta lene și acum zac decedate, cu burta în sus, ca după o deversare de deșeuri toxice în mare.