Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian

Am citit ieri în The Guardian un articol (nu foarte informativ, mai degrabă un soi de perorație scrisă la supărare) care m-a enervat, și acum simt nevoia să scriu și eu propria perorație la supărare. Blogul Nadiei, unde 70% din conținut e format din chestii scrise la nervi!

Mai întâi, citiți-l p-ăla din The Guardian. Nu vă grăbiți, aștept.

Așa.

Întâi, să fie clară o treabă, dacă nu era clară deja: eu nu sunt din aia care vrea să facă străinii să creadă că România e Grădina lu’ Maica Precista. Articolul cu pricina trece în revistă câteva lucruri adevărate și în esență de bun simț: România se zbate în sărăcie, da, și-n corupție, și-ntr-un capitalism postcomunist de tip mafiot, și sistemul medical se prăbușește, și ăla de învățământ, desigur, și în general tinerii pleacă în timp ce ăia rămași îmbătrânesc, așa e, și ăia care pleacă nu se duc tocmai în El Dorado, ci de multe ori îs exploatați și suferă nasol, copiii lor suferă de dorul lor, și experiența emigrantului e uneori foarte tristă.

Bun.

Problema mea nu e cu lucrurile astea, ci cu unghiul de abordare.

E O TRAGEDIE PENTRU PATRIE CĂ TRĂIESC ATÂT DE MULȚI ROMÂNI ÎN UK!

Stai, ce? Asta e tragedia? Continuă lectura „Nu plângeți pentru noi, cititori The Guardian”

Cugetari in pauza de masa

Am citit de curand intr-o carte (altminteri extrem de plicticoasa si snoaba) cum ca emigrantii raman psihologic mereu la varsta la care au plecat din patria-muma.

Suna siropos (si insultator, daca ai emigrat cumva la 5 ani), dar cred ca e ceva adevar in treaba asta. M-am maturizat incontestabil de cand locuiesc in Anglia (de pilda, acum sunt in stare sa-mi fac singura mancare, ca un adult responsabil), dar pe de alta parte sunt mereu mirata ca anii continua sa treaca si ca lucrurile se schimba, inclusiv eu. In mintea mea, cand m-am carat n-am emigrat, ci am trecut pur si simplu printr-o usa care ramane mereu deschisa si prin care pot sa ma vantur incolo si-ncoace la infinit, iar de partea ailalta sunt tot eu la 23 de ani si totul in jur e cum era cand aveam 23 ani.

De la o vreme, totusi, simt din ce in ce mai acut ca am plecat demult si ca nu mai tin pasul, trag cu urechea de undeva de pe alta planeta parca. In general aflu lucruri de pe Feisbuc, iar majoritatea romanilor cu care-s conectata sunt oameni relativ tineri si anti-Pesede, deci asta e punctul de vedere cu care am de-a face, dar toata lumea e asa de suparata si se petrec enspe lucruri in acelasi timp si unul dupa altul, ca nu mai pricep nimic nici macar din perspectiva asta unilaterala. Continuă lectura „Cugetari in pauza de masa”

Intrerupem transmisia pentru un scurt apel la panica

Tocmai ce citii ca a trecut de Camera Deputatilor initiativa cu schimbarea definitiei familiei in Constitutie, si mi se pare ca lumea inca nu intelege cat de sinistra e treaba cu Coalitia pentru Familie si cu felul in care toate formatiunile politice din Romania (cu exceptia USR-ului, care-s insa niste lasi si n-au avut curaj sa ia pozitie ca partid) se ploconesc in fata lor. Adica chiar si aia care sunt contra au impresia ca e doar asa, o falfaiala de principiu, sa arati ca esti open-minded, nimic important.

Chiar daca am putea ignora homofobia asa-zisei lor initiative cetatenesti (si, desigur, multi o ignora, ba chiar imbratiseaza bine-mersi), discutia anti-gay marriage e un cal troian. Oamenii astia vor sa remodeleze societatea dupa idealurile lor de Handmaid’s Tale, sa saboteze accesul la contraceptie, sa saboteze accesul la divort, sa modeleze sistemul legal intr-unul care penalizeaza oamenii necasatoriti si/sau fara copii, ca pe vremea lui Ceasca, sa se infiltreze in educatie ca sa indoctrineze de mici copiii in roluri de „tata de familie” si „femeie la cratita”, sa inlature toate piedicile legale, si-asa slabe cum sunt acum, din calea abuzarii femeilor si copiilor in cadrul „familiei traditionale” (cititi de pilda acest articol recomandat pe Feisbuc de CpF, in care se recomanda abolirea legilor care interzic copiilor sa munceasca), sa (re)introduca cenzura pe motive ideologice. Toate idei sustinute si finantate entuziast de grupuri extremiste religioase din America, land of the free. Nici nu tre’ sa fii prea destept sa intelegi toate astea, trebuie doar sa le citesti obiectivele si lista de membri. CpF nu se va multumi cu referendumul asta.

Stiti bancu’ ala cu „intai au venit sa-i ia pe sindicalisti, si n-am zis nimic fiindca nu eram sindicalist” etcetera? UPS PARDON NU E BANC, E DESPRE NISTE CHESTII NASOALE CARE CHIAR S-AU INTAMPLAT.  Asa si cu Coalitia vietii, acum multora li se falfaie pentru ca dom’le, eu nu sunt ghei, nu cunosc nici un ghei, ce ma intereseaza daca le merge bine sau prost? Sa fie la ei acolo, nu e o problema de interes, avem alte prioritati. Bun, cetatene egoist si pravoslavnic, partea aia nu te afecteaza direct acum, sa zicem. Dar surpriza, Coalitia lui peste prajit vrea sa controleze viata intima a TUTUROR, oamenii gay sunt doar prima tinta, pentru ca-s cei mai vulnerabili, nu e greu de ghicit ca intr-o tara ca Romania lumea e super retrograda si usor de manipulat pe tema asta. Stii tu totusi 100% ca viata si familia ta se conformeaza deja 100% cu lumea pe care si-o doreste Coalitia?

Ba baeti si fete, dupa criteriile astora cam toti ducem o viata gresita, si oricum cine pisici si-ar dori sa traiasca in distopia lor in care statul ne controleaza ca pe niste vite de prasila? Si doar Romania a mai fost acolo, si a fost nasol, si n-a trecut atata vreme incat sa fi uitat deja toata lumea.

Si totusi nici un grup sau institutie sau individ cu influenta nu li se opune, nimeni nu are tupeu sa li se declare adversar pe fata. Mi se pare absolut infricosator, si mult mai important decat gratierea ma-sii sau daca intra Dragnea la puscarie sau nu.

Deci pe bune, TREZITI-VA.

Duncan MacLeod cu trabuc

fidel

A murit Fidel Castro, după cum probabil ați auzit deja. N-am nici o emoție legată de acest eveniment, în primul rând pentru că aveam impresia că a murit acum zece ani, și-n al doilea rând pentru că n-am fost niciodată în Cuba, nu intenționez să merg în Cuba, nu cunosc pe nimeni din Cuba și deci în principiu interesul meu pentru soarta Cubei e destul de scăzut. Am auzit cetățeni cu avânt stângist energic și postere cu Che Guevara în dormitor declamând că nenea Fidel era un mare simbol al revoluției antiimperialiste proletareblablablablablablablabla. Pe mine apologeții oricărui regim politic megaloman care suprimă pluralismul și dreptul de a fi Gică Contra mă pierd din start, GicăContrismul e rațiunea mea de a fi, așa că prefer lumea care are postere cu Backstreet Boys.

Carevasăzică am stabilit că nu-mi pasă, dar mă amuză oare să citesc despre cele șasesuteșiceva de planuri eșuate de a-l asasina pe Fidel, bineînțeles scornite de niște minți americane ascuțite ca un cuțit vechi pentru unt? Bineînțeles că mă amuză. Mai ales ăla cu scoicile vopsite umplute cu explozibil, pe care a trebuit să-l desenez.

Fantoma are cămașă verde

Am auzit și citit din mai multe părți că România o ia razna într-o direcție super naționalisto-ortodoxo-retrogradă țăcănită, sau, mă rog, mai mult ca de obicei. Trebuie să cred lumea pe cuvânt, eu nu-s acolo, dar dacă a ajuns Elena Udrea să citească din Biblie e clar că se-ntâmplă ceva, rezon. Și legat de asta, mi-au venit în minte următoarele:

Cât am trăit în țara-mi natală am auzit o groază de discuții despre fantoma și/sau greaua moștenire a comunismului, în toate formele posibile, fantoma comunismului în enșpe emisiuni, articole, cărți, filme, dezbateri. Ceaușescu n-a murit, ne veghează îndârjit, etcetera. Ceea ce e normal. Adică na, e vorba de o chestie care a durat vreo 50 de ani și a nenorocit viețile mai multor generații. Ar fi ciudat dacă Nu ne-ar bântui o fantomă comunistă. (Mi-am imaginat întotdeauna fantoma asta cu fața unei secretare sau funcționare din alea care sunt mereu scârbite că trebuie să stea de vorbă cu tine.)

Da’ dacă stau să mă gândesc bine fantoma aia nu mi s-a părut în general a fi una ideologică. Sigur, regimul lui Ceașcă e bine înrădăcinat, cu tot cu șpaga, corupția, pilele, pupincurismul, incompetența, delăsarea aferente, dar astea nu erau în mod explicit parte din proiectul comunist de spălare pe creier și sună mai mult a metode de adaptare la un regim unde jucai în permanență într-o piesă de teatru absurd (sau cel puțin asta e ideea cu care am rămas din ce-am auzit de la ai mei). Nu știu totuși dacă afinitatea româno-comunistă mai merge mai departe de „era bine când statul ne găsea locuri de muncă” . Regretul unora pentru epoca Împușcatului pare a fi mai degrabă pragmatic: „aveam”, „ne dădea”. Credea cineva pe bune că blocul sovietic era superior capitalismului vestic? Că țara aparține, sau ar trebui să aparțină clasei muncitoare? Că proprietatea privată e nașpa? Că religia e opiumul popoarelor? Că cincinalul se poate face în patru ani și jumătate? Pe scurt, credea cineva pe bune în comunism? Și dacă da, a mai rămas vreunul dintre ăștia? Mai mult de 5? Continuă lectura „Fantoma are cămașă verde”