Să aveți un pix și o foaie la îndemână.

Am văzut și eu, în sfârșit, filmul lui Cristian Mungiu „După dealuri”, care a câștigat premiul pentru scenariu la Cannes anul ăsta și mai e și pe lista scurtă a Oscarurilor pentru cel mai bun film străin (spre, probabil, oftica eternă a lui Sergiu Nicolaescu, care încerca, acum niște ani, într-un interviu, să convingă lumea nevorbitoare de limba engleză că a fost nominalizat la Oscar arătând o diplomă de participare prin care Academia Americană de Film îi mulțumea că și-a trimis filmul „Mihai Viteazul” pentru a fi luat în considerare.) Presupun că toată lumea știe deja că e vorba de un film bazat pe cazul real al exorcismului de la Tanacu, unde o fată orfană și bolnavă psihic a murit de foame și sete după ce comunitatea religioasă care o găzduia a interpretat crizele ei violente drept semne că e posedată de draci. În ciuda obiceiurilor deja previzibile și obositoare ale Noului Val cinematografic românesc (de pildă tracking shots din ceafa personajelor a la frații Dardenne), mi s-a părut și mie un film bun, care explorează o gamă largă de teme: abuzul instituțional sistematic- orfelinat, spital, biserică- al unei persoane vulnerabile, patriarhatul misogin al ortodoxiei, habotnicia religioasă adânc impregnată peste tot în societatea românească, unde un doctor consideră acceptabil să încredințeze un pacient preoților, paradoxul scandalului stârnit de moartea unei persoane care nu conta pentru nimeni cât a fost în viață, singura comunitate care a primit-o cu intenții bune fiind aia care a ucis-o, o aromă vagă de lesbianism, etcetera, mă rog, merită văzut. N-am de gând să mă lungesc cu o recenzie, că găsiți destule pe Internet, în toate limbile, probabil.

La un moment dat în film, viitoarea victimă încearcă să se integreze în comunitatea mănăstirească, dar pentru asta trebuie să se spovedească zdravăn (alte personaje speculează că boala i se datorează unui păcat nemărturisit anterior). Așa că măicuțele îi pun la dispoziție un îndreptar pentru spovedanie cu vreo 400 de păcate posibile, care ușurează alcătuirea confesiunii: nu trebuie decât să le bifezi pe cele pe care le-ai făcut.

Pentru mine, umorul cam negru al situației a fost sporit exponențial de revelația că am citit și eu Îndreptarul cu 400-și de păcate, nu demult, când locuiam la mama acasă. A fost una dintre primele cărți care m-au îndreptat pe drumul non-religios pe care mă aflu: m-a făcut să-mi dau seama că viața de om ne-păcătos ar fi atât de plicticoasă, că nici n-are rost s-o încerc. De fapt, mama, săraca, deține un număr mare de asemenea îndreptare, iar pe unul dintre ele, mai puțin detaliat, l-am prezentat deja cititorilor acestui blog mai demult. Cum această ocazie mi l-a amintit și pe celălalt, m-am gândit că ar fi frumos să-l caut (l-am găsit pe Internet în maxim cinci minute), să-mi reîmprospătez memoria și să vă prezint și dumneavoastră pe scurt această interesantă lucrare.

Ca și primul Îndreptar, și capodopera mai lungă a protosinghelului Nicodim Măndiță, din care citesc fetele în film, recomandă și el, de pildă, abținerea de la sex în toate lunile, miercurile, vinerile, sâmbetele, duminicile, zilele de post și de ajun (ceea ce înseamnă că aveți voie să faceți sex în aproximativ 3 zile tot anul), așa că în aceste privințe nu voi mai insista ca să nu mă repet. Ceea ce este de lăudat în această lucrare este utila categorisire a păcatelor în nouă categorii, în funcție de principiile creștinești pe care le ofensează, după cum urmează:

a. Păcate împotriva Sfântului Duh

b. Păcate strigătoare la cer

c. Păcate împotriva celor zece porunci

d. Păcate de moarte

e. Păcate străine (??)

f. Păcatele împotriva milei sufletești

g. Păcatele împotriva milei trupești

h. Păcatele împotriva celor trei virtuți teologice (credința, nădejdea, dragostea)

i. Păcatele împotriva celor patru virtuți cardinale (dreptatea, cumpătarea, tăria, libertatea)

Din cuprins, spicuim:

Păcatul nr 24. Am ucis pe altul cu voia mea.

Păcatul nr 25. Am făcut sodomie, bărbat cu bărbat și femeie cu femeie, eu cu altul și altul cu mine.

Nr. 26. Am preacurvit peste fire cu soția mea și cu alte femei, primejduindu-mă vremelnic și veșnic.

30. Am defăimat pe preoții Bisericii neținând seama de învățăturile lor. (Aceste păcate, asasinatul, sexul liber consimțit cu o persoană de același sex, o viață sexuală variată cu o persoană de sex opus și defăimarea preoților, sunt toate în grupul Păcatelor strigătoare la cer, deci la fel de grave în ochii lui Dumnezeu, pare-se. )

55. Nu m-am rugat lui Dumnezeu cu credință, ci numai de formă, uneori cu ochii închiși ca sectarii. (Dacă nu vă puteți abține să închideți ochii când vă rugați, încercați cu un dispozitiv care să-i țină deschis forțat, ca în „Portocala Mecanică.”)

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul

57. Nu m-am rugat întotdeauna cu fața îndreptată spre răsărit, ci adeseori și către apus, miazănoapte, miazăzi, ca unii păgâni, evrei, papistași, eretici și sectari. (Încă un dispozitiv de care aveți nevoie când vă rugați: o busolă. Iată deci că activitatea în aparență simplă a rugăciunii trebuie să vă găsească echipați mai ceva ca Indiana Jones.)

59. Am zis că toate religiile sunt bune. (Iată un păcat de care sigur nu mă fac vinovată. Pfiu! Măcar unul să fie.)

76. Am întrebuințat stupefiante : opiu, cocaină, hașiș, marijuana. La scularea din somn, am făcut țigara dreaptă și Sf Cruce strâmbă. Am afumat casa cu tutun pufăind în fața Sf Icoane. Am servit păcatului fumatului dând foc fumătorilor la aprinderea țigărilor. (Deși, înainte de asta, Îndreptarul acordă mult spațiu- vreo 20 de păcate diferite- groaznicului păcat de a desena semnul crucii pe jos în nisip, formulându-l în diferite feluri, consumul de droguri este considerat atât de inofensiv încât e pus la grămadă cu împrumutatul unei brichete. Traficul de droguri nu e menționat deloc, deci presupun că traficanții sunt OK în fața lui Dumnezeu. De asemenea: cine pisici se duce special în fața unei icoane ca să fumeze??)

77. Mi-am lepădat, prin radere, podoaba bărbătească (barba și mustățile), aruncându-le la gunoi ca să apar mai tânăr, după moda veacului acestuia. (stai…cum? Ca să apar mai tânăr? Cum funcționează asta? Să mă lămurească cineva din publicul masculin. Băieți, d-aia vă bărbieriți? Ca să păreți mai tineri?)

78. M-am pudrat, m-am parfumat ca să fiu atrăgătoare trupește. (Acest păcat e prezentat numai la feminin, pentru că cine a mai auzit de un bărbat care se dă cu parfum ca să fie atrăgător, nu-i așa?)

79. M-am mascat, dându-mi altă față străină, și m-am făcut din bărbat femeie, din femeie bărbat, capră, urs, strigoi, brezaie și în alte chipuri urâcioase înaintea lui Dumnezeu și plăcute diavolilor, cu cap de animale, de fiare sălbatice, de jivini, de târâtoare și de oameni, căzând astfel sub groaznic blestem , afurisenie și anatemă a Dumnezeieștilor Scripturi și a Bisericii lui Dumnezeu. (Lui Dumnezeu nu-i place deloc noaptea de Halloween.)

90. Am purtat inele pe deget în afară de ziua în care m-am cununat. (Ce bucurie pe soții care vor să-și înșele nevestele mai ușor. Nu trebuie decât să le trimită la textul lui nenea Măndiță: :”Dragă, e păcat să port verigheta, n-ai auzit?”)

92. Mi-am făcut alunele pe față. Am purtat cămăși împodobite cu flori, mărgele, pui etc. (Partea întâi tocmai a trimis-o în Iad pe Marilyn Monroe. Partea a doua tocmai i-a trimis în Iad pe toți turiștii din Hawaii. A, și: cămașă împodobită cu pui? Vii? Sau imprimați? Există așa ceva? Și mai ales: de ce nu-i plac lui Dumnezeu cămășile imprimate?)

94. Am chiuit în buți, poloboace, linuri, vase mari, ca idolatrii. (Nu știu exact la ce se referă acest păcat, dar se pare că și Tom și Jerry vor arde în Iad, că prea aveau obiceiul să chiuie într-un borcan când le cădea ceva pe picior.)

147. Ca bărbat am intrat în Biserică când am avut scurgere. (Păcatele anterioare acestuia se referă la menstruație și interzic femeilor să intre în Biserică atunci când sunt la ciclu, dar ăsta m-a zăpăcit de tot. Ce scurgeri au bărbații? Poate să mă lămurească cineva? M-am gândit că poate se referă la poluții nocturne, dar asta n-are cum să se întâmple decât dacă adormi în biserică.)

187. Ca bărbat, nu mi-am iubit femeia ca pe mine însumi, am batjocorit-o fără milă și am bătut-o, ca pe o roabă, iar nu ca pe o soție legitimă, așa cum mi-a dăruit-o Dumnezeu. Ca soție nu m-am supus bărbatului meu. (Violența domestică și nesupunerea față de bărbat: la fel de grave, și suficient de asemănătoare cât să fie considerate, practic, același păcat.)

Împotriva poruncii a șasea, Să nu ucizi, este, evident, păcatul uciderii, dar și: 218. Am avortat (lepădat, pierdut) copii fără voia mea. Câtă empatie pentru femeile care au suferit o pierdere de sarcină spontană!

Împotriva poruncii a șaptea, Să nu fii desfrânat, sunt obișnuitele îndemnuri la abținere de la concubinaj, sex premarital, amoruri homosexuale, amor în afara postului sau masturbare, dar și: 243. Am răpit fecioară sau femeie, am păcătuit cu ea înainte de a mă logodi și cununa după rânduiala Sf. Biserici. Răpirea asta sună a viol. Deci violul e un păcat laolaltă cu sexul dorit, ba și mai și, e păcat doar pentru că nu ești însurat cu victima- dacă victima, e, deci, nevasta ta, e probabil, OK să o „răpești” la orice oră din zi sau noapte.

259. Am jelit morții păgânești. (Sper că nu aveți rude sau prieteni de alte religii, dar dacă da, e interzis să vă întristați în caz că mor.)

303. Am poftit femeia, copiii, vitele, binele, fericirea și orice lucru al aproapelui meu. (Femeia și copiii sunt, deci, lucruri ale aproapelui, laolaltă cu vitele.)

348. Am făcut nunți, botezuri, patroane cu lăutari. Am jucat, dansat, bătut în pinteni, chiuit, plesnit în palme, am pășit și am săltat curvește. (Care e diferența între săltatul curvesc și săltatul obișnuit? Măcar să ne fi făcut și o schemă.)

413. Seara m-am culcat neînchinat și dimineața am plecat la treabă fără a mă ruga mai întâi lui Dumnezeu cu credință. 414. Am stat la masă fără a-mi face rugăciune și Sf. Cruce înainte și după. 417. M-am lenevit a mă ruga lui Dumnezeu noaptea, când m-am sculat din somn. („Dă-o dracu”, a comentat aici prietenul Nadiei, „deci dacă mă scol noaptea să fac pipi, imediat trebuie să spun și o rugăciune?”)

În fine, 462: Nu m-am silit a aprinde în mine focul Dragostei Sfinte.

Probabil ai fost împiedicat de ura față de femei, homosexuali și străini, aș zice eu, dar cine sunt eu. În fine, dacă vreți să citiți această carte valoroasă în întregime, o găsiți la acest link.

Vă doresc încă o dată un An Nou mirific și alte alea!