Spiritualitatea la români

Londra, într-un tren, într-un vagon aproape gol. În apropiere de Nadia stau unul lângă altul un june îmbrăcat ca un hiphopist din 1998 și o blondă. Blonda are accent de Estu’ Londrei, hiphopistul are (ca și Nadia) accent de spion sovietic. Trag cu coada ochiului înspre el- o fi român? Am început să mă pricep destul de bine la dibuit compatrioții după moacă. Și într-adevăr, la un moment dat, discuția celor doi o ia într-o direcție care sună cunoscut:

El: Eu țin toate posturile, postul la noi la români nu e așa de nasol ca la musulmani, oricum. Adică poți să mănânci cât vrei, doar că nu mănânci anumite chestii…carne, ouă….ăă, lapte…

Ea: A, deci e practic o dietă vegană!

El: (vag jignit) Ce? Nu, e post…

Ea: Păi așa e și dieta vegană, asta înseamnă, nu mănânci chestii animale…am încercat și eu anul trecut un pic, dar toate felurile erau cam fără gust…

El: A…OK…e un pic ca la vegani, atuncea, să zicem. Da’ nu e același lucru, că la post poți să mănânci și chestii cu gust, gen pizza, dacă n-are carne în ea. Continuă lectura „Spiritualitatea la români”

Cele mai spioase filme de Oscar

Un film despre patinaj? DA, MULȚUMESC

Să stabilim de la început, cuvântul spios nu există în limba română. L-a inventat un amic (posibil în mod involuntar?) încercând să descrie starea de grație spirituală în care se afla pe vremea când credea în Doamne-Doamne și era smerit + pios, atribute indispensabile unui creștin veritabil. Deci: spios. E clar?

Înțeleg că în ultima vreme în București există o mișcare pentru spioșenie în cinematografie, sau mai precis care se ocupă cu boicotarea filmelor nespioase când apar în cele 0.6 cinematografe rămase deschise după spioșenia generală post-Colectiv. Presupun că face parte din mișcarea mai largă de spioșenie și patriotism despre care tot aud și care a făcut iar iile cul. Oricum ar fi, pentru că e sezonul Oscarurilor, precum și al altor festivități care premiază nespioșenia, m-am gândit să fiu de ajutor tovarășilor întru descendență daco-romană și să le zic care dintre filmele nominalizate la Oscar pe care le-am văzut io sunt cele mai spioase, și care merită întâmpinate cu pancarte și goarne și cruci.

Așadar, am văzut așa: Continuă lectura „Cele mai spioase filme de Oscar”

Crăciun fericit, Edward, oriunde te-ai afla

Părinții lui Gogu vizitează Londra zilele astea, așa că ne-am gândit să-i ducem la o distracție exotică: slujba de Crăciun de la miezul nopții, Church of England style. A fost interesant ca experiență culturală. Până la urmă, indiferent ce-or zice credincioșii, religia e mai puțin despre relația cu diverși zei și mai mult despre relația oamenilor unii cu alții. Ce e de rău în chestia asta, adicătelea spiritul de turmă, habotnicia și ostracizarea ălora care nu se alătură turmei, e foarte rău. Dar părțile care sunt de bine nu prea se găsesc în alte circumstanțe și de când nu mai sunt așa jună înțeleg mai bine de ce le caută lumea, chestii gen solidaritate și întrajutorare de grup, sau consolarea emoțională că cineva chiar te ascultă și te protejează. Nu e de mirare că cine poate să se mintă singur că are prieteni imaginari din cer e în medie mai fericit decât noi ăștialalți.

La slujba anglicană de Crăciun pare a fi destul de ușor să fii măcar bine dispus, în orice caz, chiar dacă nu împărtășești convingerea că Isus a fost fiul lui Dumnezeu sau că Isus a existat în general. În primul rând, slujba în sine e scurtă, maxim o oră, ceea ce denotă bun simț și realism vizavi de capacitatea de concentrare a enoriașilor. Apoi, cântecele sunt destul de săltărețe, toată lumea are scaun alocat și primește o broșură cu versurile, iar clerul părea prietenos, cu un popă tânăr și vesel care a dat mâna cu toată lumea la plecare în loc să se aștepte să-i pupăm poala sau mai știu eu ce, și o femeie (ȘOC! GROAZĂ!) în rolul de diacon. Enoriașii păreau și ei destul de prietenoși, chit că un bătrânel străvechi și cam pilit (dar tare bun cântăreț) a comentat cu glas tare din spatele nostru, pe tot parcursul slujbei, că în partea aia a sălii avem scaunele cele mai nasoale, pentru păcătoși, de unde nu se aude nimic. Continuă lectura „Crăciun fericit, Edward, oriunde te-ai afla”