Să aveți un pix și o foaie la îndemână.

Am văzut și eu, în sfârșit, filmul lui Cristian Mungiu „După dealuri”, care a câștigat premiul pentru scenariu la Cannes anul ăsta și mai e și pe lista scurtă a Oscarurilor pentru cel mai bun film străin (spre, probabil, oftica eternă a lui Sergiu Nicolaescu, care încerca, acum niște ani, într-un interviu, să convingă lumea nevorbitoare de limba engleză că a fost nominalizat la Oscar arătând o diplomă de participare prin care Academia Americană de Film îi mulțumea că și-a trimis filmul „Mihai Viteazul” pentru a fi luat în considerare.) Presupun că toată lumea știe deja că e vorba de un film bazat pe cazul real al exorcismului de la Tanacu, unde o fată orfană și bolnavă psihic a murit de foame și sete după ce comunitatea religioasă care o găzduia a interpretat crizele ei violente drept semne că e posedată de draci. În ciuda obiceiurilor deja previzibile și obositoare ale Noului Val cinematografic românesc (de pildă tracking shots din ceafa personajelor a la frații Dardenne), mi s-a părut și mie un film bun, care explorează o gamă largă de teme: abuzul instituțional sistematic- orfelinat, spital, biserică- al unei persoane vulnerabile, patriarhatul misogin al ortodoxiei, habotnicia religioasă adânc impregnată peste tot în societatea românească, unde un doctor consideră acceptabil să încredințeze un pacient preoților, paradoxul scandalului stârnit de moartea unei persoane care nu conta pentru nimeni cât a fost în viață, singura comunitate care a primit-o cu intenții bune fiind aia care a ucis-o, o aromă vagă de lesbianism, etcetera, mă rog, merită văzut. N-am de gând să mă lungesc cu o recenzie, că găsiți destule pe Internet, în toate limbile, probabil.

dupadealuri

La un moment dat în film, viitoarea victimă încearcă să se integreze în comunitatea mănăstirească, dar pentru asta trebuie să se spovedească zdravăn (alte personaje speculează că boala i se datorează unui păcat nemărturisit anterior). Așa că măicuțele îi pun la dispoziție un îndreptar pentru spovedanie cu vreo 400 de păcate posibile, care ușurează alcătuirea confesiunii: nu trebuie decât să le bifezi pe cele pe care le-ai făcut.

Pentru mine, umorul cam negru al situației a fost sporit exponențial de revelația că am citit și eu Îndreptarul cu 400-și de păcate, nu demult, când locuiam la mama acasă. A fost una dintre primele cărți care m-au îndreptat pe drumul non-religios pe care mă aflu: m-a făcut să-mi dau seama că viața de om ne-păcătos ar fi atât de plicticoasă, că nici n-are rost s-o încerc. De fapt, mama, săraca, deține un număr mare de asemenea îndreptare, iar pe unul dintre ele, mai puțin detaliat, l-am prezentat deja cititorilor acestui blog mai demult. Cum această ocazie mi l-a amintit și pe celălalt, m-am gândit că ar fi frumos să-l caut (l-am găsit pe Internet în maxim cinci minute), să-mi reîmprospătez memoria și să vă prezint și dumneavoastră pe scurt această interesantă lucrare.

Ca și primul Îndreptar, și capodopera mai lungă a protosinghelului Nicodim Măndiță, din care citesc fetele în film, recomandă și el, de pildă, abținerea de la sex în toate lunile, miercurile, vinerile, sâmbetele, duminicile, zilele de post și de ajun (ceea ce înseamnă că aveți voie să faceți sex în aproximativ 3 zile tot anul), așa că în aceste privințe nu voi mai insista ca să nu mă repet. Ceea ce este de lăudat în această lucrare este utila categorisire a păcatelor în nouă categorii, în funcție de principiile creștinești pe care le ofensează, după cum urmează:

a. Păcate împotriva Sfântului Duh

b. Păcate strigătoare la cer

c. Păcate împotriva celor zece porunci

d. Păcate de moarte

e. Păcate străine (??)

f. Păcatele împotriva milei sufletești

g. Păcatele împotriva milei trupești

h. Păcatele împotriva celor trei virtuți teologice (credința, nădejdea, dragostea)

i. Păcatele împotriva celor patru virtuți cardinale (dreptatea, cumpătarea, tăria, libertatea)

Din cuprins, spicuim:

Păcatul nr 24. Am ucis pe altul cu voia mea.

Păcatul nr 25. Am făcut sodomie, bărbat cu bărbat și femeie cu femeie, eu cu altul și altul cu mine.

Nr. 26. Am preacurvit peste fire cu soția mea și cu alte femei, primejduindu-mă vremelnic și veșnic.

30. Am defăimat pe preoții Bisericii neținând seama de învățăturile lor. (Aceste păcate, asasinatul, sexul liber consimțit cu o persoană de același sex, o viață sexuală variată cu o persoană de sex opus și defăimarea preoților, sunt toate în grupul Păcatelor strigătoare la cer, deci la fel de grave în ochii lui Dumnezeu, pare-se. )

55. Nu m-am rugat lui Dumnezeu cu credință, ci numai de formă, uneori cu ochii închiși ca sectarii. (Dacă nu vă puteți abține să închideți ochii când vă rugați, încercați cu un dispozitiv care să-i țină deschis forțat, ca în „Portocala Mecanică.”)

a_clockwork_orange_3
Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul

57. Nu m-am rugat întotdeauna cu fața îndreptată spre răsărit, ci adeseori și către apus, miazănoapte, miazăzi, ca unii păgâni, evrei, papistași, eretici și sectari. (Încă un dispozitiv de care aveți nevoie când vă rugați: o busolă. Iată deci că activitatea în aparență simplă a rugăciunii trebuie să vă găsească echipați mai ceva ca Indiana Jones.)

59. Am zis că toate religiile sunt bune. (Iată un păcat de care sigur nu mă fac vinovată. Pfiu! Măcar unul să fie.)

76. Am întrebuințat stupefiante : opiu, cocaină, hașiș, marijuana. La scularea din somn, am făcut țigara dreaptă și Sf Cruce strâmbă. Am afumat casa cu tutun pufăind în fața Sf Icoane. Am servit păcatului fumatului dând foc fumătorilor la aprinderea țigărilor. (Deși, înainte de asta, Îndreptarul acordă mult spațiu- vreo 20 de păcate diferite- groaznicului păcat de a desena semnul crucii pe jos în nisip, formulându-l în diferite feluri, consumul de droguri este considerat atât de inofensiv încât e pus la grămadă cu împrumutatul unei brichete. Traficul de droguri nu e menționat deloc, deci presupun că traficanții sunt OK în fața lui Dumnezeu. De asemenea: cine pisici se duce special în fața unei icoane ca să fumeze??)

77. Mi-am lepădat, prin radere, podoaba bărbătească (barba și mustățile), aruncându-le la gunoi ca să apar mai tânăr, după moda veacului acestuia. (stai…cum? Ca să apar mai tânăr? Cum funcționează asta? Să mă lămurească cineva din publicul masculin. Băieți, d-aia vă bărbieriți? Ca să păreți mai tineri?)

78. M-am pudrat, m-am parfumat ca să fiu atrăgătoare trupește. (Acest păcat e prezentat numai la feminin, pentru că cine a mai auzit de un bărbat care se dă cu parfum ca să fie atrăgător, nu-i așa?)

79. M-am mascat, dându-mi altă față străină, și m-am făcut din bărbat femeie, din femeie bărbat, capră, urs, strigoi, brezaie și în alte chipuri urâcioase înaintea lui Dumnezeu și plăcute diavolilor, cu cap de animale, de fiare sălbatice, de jivini, de târâtoare și de oameni, căzând astfel sub groaznic blestem , afurisenie și anatemă a Dumnezeieștilor Scripturi și a Bisericii lui Dumnezeu. (Lui Dumnezeu nu-i place deloc noaptea de Halloween.)

90. Am purtat inele pe deget în afară de ziua în care m-am cununat. (Ce bucurie pe soții care vor să-și înșele nevestele mai ușor. Nu trebuie decât să le trimită la textul lui nenea Măndiță: :”Dragă, e păcat să port verigheta, n-ai auzit?”)

92. Mi-am făcut alunele pe față. Am purtat cămăși împodobite cu flori, mărgele, pui etc. (Partea întâi tocmai a trimis-o în Iad pe Marilyn Monroe. Partea a doua tocmai i-a trimis în Iad pe toți turiștii din Hawaii. A, și: cămașă împodobită cu pui? Vii? Sau imprimați? Există așa ceva? Și mai ales: de ce nu-i plac lui Dumnezeu cămășile imprimate?)

94. Am chiuit în buți, poloboace, linuri, vase mari, ca idolatrii. (Nu știu exact la ce se referă acest păcat, dar se pare că și Tom și Jerry vor arde în Iad, că prea aveau obiceiul să chiuie într-un borcan când le cădea ceva pe picior.)

147. Ca bărbat am intrat în Biserică când am avut scurgere. (Păcatele anterioare acestuia se referă la menstruație și interzic femeilor să intre în Biserică atunci când sunt la ciclu, dar ăsta m-a zăpăcit de tot. Ce scurgeri au bărbații? Poate să mă lămurească cineva? M-am gândit că poate se referă la poluții nocturne, dar asta n-are cum să se întâmple decât dacă adormi în biserică.)

187. Ca bărbat, nu mi-am iubit femeia ca pe mine însumi, am batjocorit-o fără milă și am bătut-o, ca pe o roabă, iar nu ca pe o soție legitimă, așa cum mi-a dăruit-o Dumnezeu. Ca soție nu m-am supus bărbatului meu. (Violența domestică și nesupunerea față de bărbat: la fel de grave, și suficient de asemănătoare cât să fie considerate, practic, același păcat.)

Împotriva poruncii a șasea, Să nu ucizi, este, evident, păcatul uciderii, dar și: 218. Am avortat (lepădat, pierdut) copii fără voia mea. Câtă empatie pentru femeile care au suferit o pierdere de sarcină spontană!

Împotriva poruncii a șaptea, Să nu fii desfrânat, sunt obișnuitele îndemnuri la abținere de la concubinaj, sex premarital, amoruri homosexuale, amor în afara postului sau masturbare, dar și: 243. Am răpit fecioară sau femeie, am păcătuit cu ea înainte de a mă logodi și cununa după rânduiala Sf. Biserici. Răpirea asta sună a viol. Deci violul e un păcat laolaltă cu sexul dorit, ba și mai și, e păcat doar pentru că nu ești însurat cu victima- dacă victima, e, deci, nevasta ta, e probabil, OK să o „răpești” la orice oră din zi sau noapte.

259. Am jelit morții păgânești. (Sper că nu aveți rude sau prieteni de alte religii, dar dacă da, e interzis să vă întristați în caz că mor.)

303. Am poftit femeia, copiii, vitele, binele, fericirea și orice lucru al aproapelui meu. (Femeia și copiii sunt, deci, lucruri ale aproapelui, laolaltă cu vitele.)

348. Am făcut nunți, botezuri, patroane cu lăutari. Am jucat, dansat, bătut în pinteni, chiuit, plesnit în palme, am pășit și am săltat curvește. (Care e diferența între săltatul curvesc și săltatul obișnuit? Măcar să ne fi făcut și o schemă.)

413. Seara m-am culcat neînchinat și dimineața am plecat la treabă fără a mă ruga mai întâi lui Dumnezeu cu credință. 414. Am stat la masă fără a-mi face rugăciune și Sf. Cruce înainte și după. 417. M-am lenevit a mă ruga lui Dumnezeu noaptea, când m-am sculat din somn. („Dă-o dracu”, a comentat aici prietenul Nadiei, „deci dacă mă scol noaptea să fac pipi, imediat trebuie să spun și o rugăciune?”)

În fine, 462: Nu m-am silit a aprinde în mine focul Dragostei Sfinte.

Probabil ai fost împiedicat de ura față de femei, homosexuali și străini, aș zice eu, dar cine sunt eu. În fine, dacă vreți să citiți această carte valoroasă în întregime, o găsiți la acest link.

Vă doresc încă o dată un An Nou mirific și alte alea!

34 de gânduri despre “Să aveți un pix și o foaie la îndemână.

  1. In primul rand cine te pune sa citesti prostiile astea ? E ceva de nedescris ! Bine , fie :
    „147. Ca bărbat am intrat în Biserică când am avut scurgere.” E o exprimare de-a dreptul bestiala ! Este de o scarbosenie si o vulgaritate cum numai in cartile bisericesti mai gasesti.
    Barbatul are scurgeri atunci cand este bolnav de boli venerice . Blenoragie sau sculament in exprimare popularo -argotica.
    Sa nu crezi ca nu-ti faci rau citind chiar si in gluma asemenea scarbosenii… 🙂

    1. Aaaaaa. Pricep acuma. Mersi pt lămurire. Am mai întrebat câțiva băieți din anturaj dar nici unul nu știuse să-mi spună. 😀
      Păi prima și prima dată m-a pus să citesc aceste prostii, cum zici matale, maică-mea, care e destul de credincioasă. Ea chiar folosea (și probabil încă folosește) acest Ghid ca să-și alcătuiască spovedania, deși pe alocuri și ei i se părea ilar. Gluma e glumă, dar asta e așa zisa noastră credință și religie în toată splendoarea ei. E important să vedem asta și să vadă și alții. Cât mai multă lume.

      1. Depinde daca vrem sa o recunoastem ca atare . Aspiratiile spirituale care se rezuma la religie , numai la religie sunt o simpla zgariere a suprafetei superficiale a spiritualitatii . Crestinismul , fie el si ortodox , a incetat de mult sa mai fie un monopol pentru viata mea spirituala . Cine reduce spiritualitatea la reguli si constrangeri , ramane pe marginea evului mediu…
        Eu nu am ce cauta in evul mediu . Sint contemporan cu internetul , cu telefonia mobila , cu gadgeturile electronice si nu ma pot intoarce la dogmele feudale . Spovedania n-o fac in nici un caz in fata unui om sau intr-o institutie ci in intimitate , direct in fata lui Dumnezeu .
        Vorbim despre credinta si nu despre religie sau biserica . Credinta este calea spre Dumnezeu si nu oamenii si cladirile . Dumnezeu este calea , viata si adevarul si nu biserica , preotii si indrumarele lor de comportament.

    2. Multumesc, multumesc! M-ai luminat. Deci asta inseamna scurgere la barbati. Ma si intrebam. Pai daca ai o scurgere normal ca nu esti in biserica, esti acasa cu instalatorul ca s-o rezolvi pana se duce la vecin.
      In alta ordine de idei… n-ar fi trebuit sa merg atunci la biserica.

  2. Puține like-uri. Și mai puține comentarii… La cât de virală e postarea asta, bănuiesc că majoritatea intră aici ca să (te) afurisească. Nu și eu. Eu m-am amuzat.
    Acum, la obiect: „417. M-am lenevit a mă ruga lui Dumnezeu noaptea, când m-am sculat din somn. ”
    O, nuuuu! Mă duc în Iad… 😥
    Serios acum, cred că am săvârșit majoritatea păcatelor de pe lista aia. Oh, well…
    Desigur, în afara ăluia cu scurgerea… 😀
    Și asta: „76. Am întrebuințat stupefiante : opiu, cocaină, hașiș, marijuana.” E pe bune? Chiar scrie și asta acolo? Totuși, văd că nu zice nimic de heroină, LSD, metadonă și ar mai fi câteva. Nici de ciuperci halucinogene. Din astea e voie? Ca să știm și noi, nu de altceva. 😀

    1. Nu m-a afurisit nimeni până acu, culmea. Probabil pentru că această carte e atât de absurdă, încât și celui mai fervent credincios i-ar fi greu să o apere.
      Cu toții ne ducem în Iad după aceste criterii. Desigur, cum spunea Stanley Kubrick, existența Iadului ar fi un lucru bun, măcar ar însemna că există ceva, orice, după moarte. Tocmai de aia oamenii se refugiază în religie de frica Nimicului etern care ne așteaptă pe toți.
      LSD-ul a devenit un drog recreațional mainstream abia prin anii 60, probabil după ce această carte a fost scrisă, autorul ei fiind un călugăr născut în secolul nouășpe.

      1. LSD-ul a devenit un drog recreațional mainstream abia prin anii 60 fiindca asa a vrut CIA , dupa ce facuse experimente pe oameni in controlul mental . Sa nu ne intrebam de unde au aparut revolutiile tineretului din anii 60 . De altfel , revolutii in esenta socialiste , anti sistem . Lumea se saturase de bine… 🙂

      2. N-am avut unde sa comentez , pe celalalt blog , dar desenele tale sunt foarte frumoase . Daca tot vorbim de anii hipioti 60 , tricourile tale sunt bestiale ! Si filmuletul cu pestiucul rosu mi-a placut . Faci lucruri frumoase ! O sa ai parte de o viata frumoasa ! Bucura-i pe altii si vei fi tu vesela si multumita !

      3. Oh, greșeala mea. Am văzut la link „editura… 2000” și m-am gândit că e vreo ediție modernă, nu am mai verificat și biografia autorului. Informația despre LSD nu era una pe care să n-o știu.

  3. Vai, imi amintesc de Indreptarul asta! Aveam vreo 12 ani cand mi l-a aratat o prietena si tin minte ca mi-a sarit tandara cand am inceput sa citesc. Sa dau si eu un exemplu care nu se regaseste in lista ta: e pacat sa ai relatii sexuale mai des de o data la 24 de ore – da, chiar si maritale. Nu stiu ce spovedanii primea parintele asta, dar se pare ca erau destul de picante. In ziua de azi, nici pacatosii nu mai sunt ce erau candva…
    Dar de ce sa mergem la invataturi extremiste pe care pana si unii preoti le-ar condamna ca atare? Pe site-urile de religie mai „mainstream”, daca pot sa le spun asa, gasesti multe perle care mai de care, mai ales cand vine vorba de sex si relatii interreligioase. Imi aduc aminte ca am citit candva pe un site important (al carui nume imi scapa, din pacate) cum ca sexul oral e un mare pacat, cu singura justificare ca „gura nu a fost data omului pentru asa ceva”. Bine, acolo zicea doar de dat, nu si de primit, asa ca o speranta tot mai este… :D.

    1. Se pare că orice chestie care te face să te bucuri cât de puțin de viața asta pământească e păcat, ceea ce mi se pare destul de crud din partea lui Dumnezeu- mă rog, dacă ar fi opera lui, dar nu e, e a lui nenea Măndiță.
      Dar nu cred că e vorba de extremism aici, adică, nu e ca și cum cartea asta ar reprezenta o sectă eretică și supărată, separată de Biserica Ortodoxă obișnuită. Nu, e cât se poate de mainstream, mama și-a cumpărat cărțile de la biserica din cartier. Dogma religioasă e din principiu intolerantă și absurdă, ăsta e adevărul. Că nici un preot sănătos la cap care trăiește în societate nu s-ar aștepta să respecți regulile astea cu strictețe (pe care mai mult ca sigur nu le respectă nici ei), asta e altceva.

  4. Am ris, o sa ne vedem in iad… dar intreb si eu ca prostul, ca stiu ca e boala grea la poporu’ roman chestia asta: cind o sa te mariti (sau daca te-ai maritat deja, cind s-a intimplat), te vei duce la biserica sa-ti hauleasca popa? 🙂

    Am remarcat la conationalii nostri o mare fixatie cu treaba asta: critica religia, nu-s de acord, au si dreptate etc. etc. dar se duc precum oile la toate cretinelile posibile, ca „asa se face” 🙂

    1. Bag sama că postarea asta a adus multă lume care nu e dintre cei 2 cititori și jumătate obișnuiți ai mei.
      Nu-s măritată și nici nu intenționez să fiu, așa că poate ai vrea să înlocuiești „când” din întrebarea ta cu „dacă”. Interesul meu față de instituția căsătoriei, fie ea civilă sau religioasă, e zero. Oamenii de care vorbești sunt pur și simplu niște conformiști lași: se tem să renunțe la lucrurile pe care le critică de frică să nu fie stigmatizați de rude și prieteni.

  5. In tineretile mele studentesti aveam o colega din Basarabia. Pai, de fata cu aia nu te puteai duce la discoteca, pt ca-ti zicea ca esti pacatoasa. Nu puteai zice „pula” ca zicea”nu tu vorbiesti acu, vorbiesti dracu”si tot din astea, pana intr-o zi cand am renuntat sa mai discut cu ea. Nu stiu ce sa spun de indreptarul asta…e pt habotnici. Deci, existi si atat, dupa el. Ufff! Si asta o spune o persoana care crede in Dumnezeu, daca ar fi dupa indreptar, inseamna ca am face doar pacate, daca am sta pe scaun si atat am fi…nepacatosi.
    Doamne fereste!

    1. Păi în principiu toată poanta creștinismului asta e, că nimeni nu e ne-păcătos și toți facem păcate încontinuu. Deci din punctul ăsta de vedere cartea asta e cât se poate de la obiect. Probabil însă și dacă doar stai pe scaun și nu faci nimic păcătuiești, în primul rând pentru că te-ai lenevit (vezi păcatele împotriva lenei) și pentru că te trufești că tu ai găsit calea de a nu păcătui (vezi păcatele împotriva mândriei.) 😀

  6. Nu cred că-s eu mandatat să vorbesc pentru toți băieții și n-o fi ăsta scopul în sine al operațiunii, dar pe bune, după ce mă bărbieresc par mai tânăr. 14 ani maxim îmi dau.

  7. Sunt ortodoxa „practicanta” – urat cuvant! – (da, da… dintre cei care merg mai des decat saptamanal la Biserica si se saluta cu Doamne-ajuta!, dintre cei carora prietenul cel mai bun le e duhovnicul) si am apreciat umorul textului tau, si mai ales caracterul lui… neaos.

    Pacatosi suntem toti, asa cum bine ai remarcat; si chiar si stand pe scaun fara a misca un deget, ne lafaim in noroiul pacatului, in mocirla putinatatii noastre sufletesti si a imposibilitatii de a iesi din noi insine pentru a fi impreuna cu Dumnezeul Care ne-a facut. Am fost creati spre bucurie si spre libertate (da, desi pare contradictoriu), insa noua, celor marunti la suflet, nu ne e pe plac decat bucuria cea trecatoare si amagitoare. Omoram orice pornire sufleteasca sfanta in noi sau o „decoram”, „dandu-i carne”, asa cum plastic spune parintele meu. Cam asa inteleg eu ideea de pacat.

    In alta ordine de idei, indreptarul acesta e o lucrare, sa zicem, normativa, trasand Legea divina in litera ei, dar nicidecum in duhul ei. O lucrare pe care am fost sfatuita si eu sa o las deoparte, in favoarea unei spovedanii libere, curate, in care sa vorbesc mai mult despre relatia mea defectuoasa cu Dumnezeu; despre durerea pe care mi-o pricinuiesc singura alungand de la mine un Dumnezeu care efectiv se smereste pana la a cersi dragostea mea. Si daca e sa imi spun deschis parerea, brosura raspectiva nu reflecta aproape deloc duhul autentic ortodox. Acest duh ortodox e exprimat, in opinia mea, cel mai bine de indemnul Sfantului Siluan Athonitul : „Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui”.

    1. Presupun că era inevitabil să apară și un ortodox practicant la articolul ăsta la un moment dat.

      N-am nimic împotriva celor care reuşesc să creadă în poveşti străvezii despre Dumnezeu, rai, iad, duhul sfânt etcetera, în principiu. Cum am mai spus, orice te ajută să mergi înainte şi să-ţi potolească niţel disperarea de a fi un simplu şi minuscul accident al evoluţiei vieţii în cosmos e folositor. Dar simt nevoia să adaug că nu suport când cineva încearcă să facă prozeliţi pentru povestea lor, şi cam aşa îmi sună ce ai zis matale.

      Din punctul meu de vedere, singurul păcat e să faci rău altora intenţionat. Dacă le faci rău neintenţionat, e important să-ţi dai seama cum ai ajuns în situaţia asta, să ceri iertare -oamenilor cărora le-ai greşit, nu unui arbitru imaginar- şi să încerci să nu mai faci pe viitor. Altminteri, mâncarea bună, sexul -cu bărbaţi sau cu femei, după gustul fiecăruia-, compania prietenilor etc. sunt lucruri minunate, să ţi le refuzi de dragul unei vieţi după moarte nu doar incerte, ci cel mai probabil inexistente, e cam stupid. (Dar şi mai stupid e să pretinzi că şi alţii ar trebui să urmeze aceleaşi reguli ca tine.)

  8. nici nu stiu ce sa zic; cele enumerate mai sus mi se par de un absurd atat de absurd, incat, daca nu ar putea fi atat de usor de verificat si daca n-as citi blogul de ceva vreme, aproape ca te-as banui de inventii. (scuze 🙂 ) dupa aceasta lista, pare ca simpla activitate de a respira pare un pacat.
    ceea ce-mi da mie cu virgula rau de tot si vaz ca n-a observat nimeni este ca de 2000 de ani romanii sunt niste pacatosi notorii si terbil de mandrii de asta. chiar si aia din evu’ mediu, 1800 toamna si alte secole pe care noi, astia care traim in secolul 21 ii catalogam drept habotnici. si ma refer la pacatul cu puii si margelele pe camasa. puii pe camasa sunt cusaturile alea, mai mult sau mai putin sofisticate de pe costumele populare romanesti si care constituiau una din dovezile harniciei unei fete in lumea satului (cu cat era mai sofistica cusatura si modelul cu atat fata era mai bine vazuta in societate; dap, lumea admira pacatosii). n-am facut cercetari amanuntite, dar din ce am vazut eu la muzee (satului, taranului si diverse muzeute etnografice prin tara), nicaieri prin tara asta, de-a lungul istoriei sale etno-folclorice, nu exista costume populare complet si total neimpodobite. (daca nu exista aplicatii, materialul este astfel tesut, astfel incat sa formeze „sparturi” ca o dantela) nu stiu de ce, dar raportat la faptul ca respectiva chestie era un pacat, chestiunea mi se pare un pic interesanta
    nici macar bunica-mea, care e bisericoasa, nu mi-a inmanat vreo astfel de listuta. brrrr,

    1. Oh! Îți mulțumesc că m-ai lămurit la aia cu puii! 😀 Eram confuză rău de tot, nu pricepeam ce vrea să zică. Mă bucur că am împărtășit aceste gânduri cu lumea, cu ocazia asta mai aflu și eu una-alta. Probabil că puii cu pricina îs un păcat pentru că îndeamnă la vanitate. Altminteri, sunt dezamăgită, mă gândeam că poate nenea cunoștea pe cineva cu o cămașă imprimată cu pui de găină care l-a oripilat îngrozitor, și de-aia a scris această regulă. Ceva de genul ăsta: http://img2.etsystatic.com/000/0/6221947/il_fullxfull.233220950.jpg

Comentariile sunt închise.