Straniul incident al VIOLENȚEI NEPEDEPSITE FAȚĂ DE UN BIET CÂINE

Câinele care va fi a 2-a victimă a psihopatului omorâtor de câini din această carte

-dialog imaginar cu Mark Haddon, autorul britanic viu al bestellerului multipremiat „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”-

Nadia: Domnule Haddon, tocmai am terminat cartea dumneavoastră și am ținut să stăm de vorbă pentru că am câteva plângeri de făcut.

Haddon: Ah, încă o autistă furioasă!

Nadia: Ha?

Haddon: (trage aer în piept) Dragă domnișoară. Am mai spus-o și o mai spun: cartea mea nu e despre autism sau sindromul Asperger, nimic de genul ăsta. Apare undeva în carte că e vorba despre autism? Nu. Ba chiar am zis clar că nu știu mai nimic despre Asperger și alte alea, și protagonistul meu e Diferit dar nu neapărat autist, așa că dacă ești încă o hipsteriță supărată despre cum e înfățișat autismul în cartea mea, te rog să…

Nadia: Domnu’ Haddon, nu prea mă convinge argumentul ăsta, la primele ediții scria chiar pe copertă că protagonistul are sindromul Asperger și n-ați avut nimic împotrivă să adunați laude, premii și bani căcălău de pe urma lui, când ați adunat și critici nu v-a mai convenit. Poliția britanică folosește romanul dvs de ficțiune fictivă, scris de un ne-autist care n-a făcut nici un fel de cercetare despre autism, ca ghid întru înțeles oamenii cu autism. Ați produs un soi de RainMan 2, o poveste pe care „normalii” o adoră pentru că îi îndeamnă să se felicite singuri ce bine înțeleg ei acuma „anormalii”, în timp ce pe oamenii în cauză nu-i întreabă nimeni ce părere au, ca de obicei. Dar nu despre asta voiam să vorbesc cu dumneavoastră, treaba asta e complet previzibilă.

Haddon: Atunci despre ce?

Nadia: Am 2 plângeri de oareșce importanță. Prima e legată de acuratețe. Coperta cărții dvs, în care e vorba despre un câine găsit mort, arată așa:

Dar când începe povestea propriu-zisă scrie clar că câinele zace pe o parte. Pe copertă e un desen cu un câine care stă pe spate și e înjunghiat în burtă. Eu înțeleg că nu vă place să faceți cercetare și să fiți prea la obiect dar nici măcar coperta nu se potrivește cu conținutul.

Haddon: …Auzi, ești sigură că nu ești autistă?

Nadia: Sincer, mi-a zis odată o psihoterapeută că s-ar putea să fiu. Plângerea cu numărul 2: sunt 100% pro libertate de exprimare în artă, nu zic nici un fel că ar trebui să fiți cenzurat sau să scrieți altceva decât ce vrea mușchiul dvs să scrieți, dar de ce nu e pusă cartea în categoria care trebuie, cu avertismentele care trebuie, să fie cititorul pregătit?

Haddon: N-am zis niciodată nici că e carte pentru copii, ba chiar am specificat că am scris-o pentru adulți!

Nadia: A primit un premiu pentru cărți pentru copii și e recomandată inclusiv ca lectură școlară, n-am auzit să obiectați. Dar nu la asta mă refeream ci de ce nu ziceți clar cărui gen aparține povestea?

Haddon: Dramă? Mister? Pseudo-polițist? Comedie pe alocuri?

Nadia: Horror, domnu’ Haddon! Să fie pusă cu cărțile horror, Cărțile de Sânge ale lui Clive Barker, Shirley Jackson și Casa Bântuită, Henry James și Șurubul, d-astea. Că atunci aș fi știut la ce să mă aștept și n-aș mai fi fost așa traumatizată, altfel te pregătești psihologic când știi că deschizi un roman horror.

Haddon: Ah, ce interesant! Ador să aud interpretările diferite ale cititorilor mei, de-aia am și făcut romanul așa de ambiguu! Dar cum ai ajuns la concluzia asta?

Nadia: Am văzut multe filme horror la viața mea, prima chestie nasoală care se întâmplă mereu e că moare câinele sau pisica sau hamsterul sau alt animal de casă, după care lucrurile merg spre Tot Mai Rău. Cum vezi un animal, știi că o s-o pățească, de exemplu în The Conjuring când câinele nu vrea să intre în casa bântuită. Și exact așa e și în cartea dvs, protagonistul nostru adolescent Christopher investighează cine a omorât cu o furcă un câine drăguț din cartier, cine ar face ceva așa de oribil și violent împotriva unui biet câine? Christopher e oripilat, eu sunt oripilată, ne oripilăm împreună, dar după aia aflăm că UCIGAȘUL E TATĂL LUI CRISTOPHER care era nervos că fosta lui gagică, proprietara câinelui, nu-l mai iubește. Și Cristopher fuge de acasă, eu sunt cu inima-n dinți, e ca scenele din slashere când Laurie Strode fuge de Michael Myers sau Nancy fuge de Freddy Krueger, Christopher reușește să scape și eu respir ușurată, dar ajunge la mă-sa care îl bătea în mod curent înainte să-l abandoneze, deci e oarecum ca și cum Nancy s-ar refugia în casa lui Leatherface din Texas Chainsaw Massacre. Și la sfârșit Christopher e oricum obligat să se întoarcă la ta-su și să se împace cu el, nimănui nu-i mai pasă de câinele omorât, în afară de Christopher care e autist și ciudat și deci părerea lui nu contează, e ignorat precum copilul din filmele cu Chucky.

Haddon: Da, da, foarte interesantă perspectivă. Mulți cititori mi-au zis că percep tatăl altfel decât tine, un om bun într-o situație dificilă…

Nadia: E un om care OMOARĂ CÂINI CU FURCA CÂND SE ENERVEAZĂ. Christopher e așa speriat de tac-su că se încuie în cameră și țipă ori de câte ori e nevoit să fie în casă cu el, dar nimeni nu îi respectă dorința de a fi departe de un asasin de câini. Iar tac-su, ca să îi intre în grații, ÎI CUMPĂRĂ UN PUI DE GOLDEN RETRIEVER și pe urmă cartea se termină. Și noi știm că acum nenea ăla care omoară câini cu furca are alt câine la îndemână!!! Domnu’ Haddon, faceți mișto de mine? Cartea asta e cea mai terifiantă chestie pe care am citit-o în ultimii 10 ani, posibil 20. E ca Rebecca, doar că măcar tăntăloaica aia din Rebecca a ales de bunăvoie să rămână cu criminalul și Daphne du Maurier e pusă în mod corect pe raftul cu horroruri și thrillere înghețătoare de sânge.

Haddon: Mulțumesc că mi-ai împărtășit opinia ta! O să țin cont.

Nadia: Opinie? Opinie??? Domnu’Haddon, e FAPT și nu OPINIE că e un lucru hidos și de neiertat să omori câini cu furca. Nu sunteți de acord, domnu’ Haddon? Domnu’ Haddon, nu vă plac câinii?

Haddon, exasperat: Mulțumesc, acum la revedere! Pe curând! (Haddon o împinge pe Nadia afară din casa lui și închide ușa)

Nadia: (bătând cu pumnii în ușă) Răspundeți la întrebare, domnu’ Haddon! Ce aveți cu câinii? De ce urâți câinii? De ce nu vă plac câinii?

(Mark Haddon se îndepărtează încetișor de ușă și cheamă poliția)

2 gânduri despre „Straniul incident al VIOLENȚEI NEPEDEPSITE FAȚĂ DE UN BIET CÂINE”

  1. deși n-am citit cartea și nici vreo altă carte a tipului, experiența îmi spune că ai 100% dreptate.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: