Scrisorile de la vecina mea continuă

„11 Octombrie 2020

Către Gogu de la apartamentul 3

Dragă Gogu,

Aș fi preferat să îți vorbesc în persoană despre această problemă, dar nu te-am mai văzut pe afară în ultima vreme și n-am vrut să te deranjez bătându-ți la ușă.

Presupun că tu nu ți-ai dat seama, dar în ultimele luni am fost din ce în ce mai deranjată de zgomotul care vine prin tavan de la apartamentul vostru. Sunetele sunt mereu similare: troscănituri și bocănituri, mobilă târâtă pe podea, lăzi scăpate pe podea, un sunet ca de material textil gros tăiat cu lama, toate astea însoțite de mers încontinuu încolo și încoace prin cameră. Zgomotele continuă uneori ore în șir.

Ca mulți alți oameni, momentan muncesc de acasă și zgomotul care vine din apartamentul vostru nu mă lasă să mă concentrez. Sunetele mă deranjează inclusiv serile și în weekenduri (chiar și astăzi), și pare că devin tot mai frecvente și mai persistente. Sunt din ce în ce mai stresată și recent m-am trezit de mai multe ori în miez de noapte cu gândul la această problemă.

Știu că uneori oamenii nu-și dau seama că zgomotul trece prin podea la etajul de dedesubt, dar trece, mai ales într-o clădire veche ca aceasta, fără izolare fonică între etaje. Este probabil ilegal să ai o afacere care se ocupă cu fabricație și manufactură într-un apartament, așa cum se pare că ai tu, dar lăsând aspectele legale la o parte e pur și simplu nedrept să supui co-locatarii la asemenea cantități de poluare fonică în mod regulat. Te rog, deci, să iei în considerare efectul pe care îl ai asupra mea, și foarte probabil și asupra altor locatari, și să încetezi.

Mulțumesc

Cu stimă și considerație,

Aristița de la apartamentul 1″

Scrisorile precedente despre gunoaie și locuri de parcare mai erau cum mai erau, dar la faza asta chiar am rămas mască atât eu cât și Gogu, mai ales că în ziua în care Aristița ne-a trimis scrisoarea (și-n care, pare-se, o deranjasem iar cu zgomote) fusesem plecați de-acasă până seara. Cred că nu e nevoie să clarific că n-avem în apartament o fabrică în care tăiem textile grele cu lame uriașe, iar jobul meu e atât de static zilele astea încât petrec ore-n șir în pat cu laptopu-n brațe și uit să mă duc la vece (sau mi-e lene), necum să alerg prin casă târând mobile și azvârlind lăzi, Gogu așijderea. Deci nu există decât o singură explicație pentru noua plângere a Aristiței.

CLĂDIREA E BÂNTUITĂ.

Nu?

Nu?

Știe cineva un vânător de fantome în zona Londra/Surrey? Mulțumesc.

8 gânduri despre „Scrisorile de la vecina mea continuă”

  1. Văd că se conturează din ce în ce mai clar aici foiletonul ”Aristița, vecina mea închipuită – aventuri din suburbie”. N-am nici un sfat, dar aștept cu interes următorul episod!

    1. Inchipuita? Aristita e adevarata, a fost reala si va fi autentica. De altfel, ne-a mai pus o scrisorica in cutia postala azi-dimineata.

      1. ”Închipuită” în sensul că își închipuie ea tot felul de chestii, nu c-ar fi imaginară. Mda, poate-i prost ales termenul… Gata, știu: ”Ce a mai fabulat vecina Aristița!”
        Păi, zi-ne cu scrisoarea, n-auzi că aștept(ăm) cu interes? Cum au decurs ostilitățile?

      2. Pai cu privire la zgomot, a concluzionat ca e din cauza ca nu avem podeaua izolata fonic si ca trebuie sa luam masuri in aceasta privinta imediat. Noi am zis: suntem doar chiriasi, n-are decat sa discute cu agentia daca doreste.

        Apoi a mai sosit inca o scrisoare (a 3-a in ultima saptamana) dar nu personalizata ci pentru tot blocul. Era tot despre gunoi, producem iarasi cu totii prea mult gunoi, recomandarea Aristitei a fost sa incercam sa mancam si sa bem mai putin ca sa avem mai putine ambalaje de aruncat.

  2. Care e probabilitatea ca Aristița să sufere de un episod psihotic? O fi defect profesional din partea mea, dar în orice caz halucinațiile auditive și ideile delirante de persecuție sunt niște simptome psihotice clasice. Nici nu știu ce e mai liniștitor, un apartament bântuit sau o vecină psihotică x-D

    1. Da, e o persoana foarte ciudatica, daca pot sa ma exprim astfel. O vad cateodata curatand cu o periuta garduletul care inconjoara cladirea. Niciodata n-am observat sa vorbeasca cu alti oameni decat ca sa ii afuriseasca pentru varii ofense impotriva cladirii. Traieste singura, nimeni n-o viziteaza, prin ferestrele ei se vede un apartament complet alb, aseptic, ca si cum ar fi nelocuit. E mai mult ca un spirit al casei decat o persoana.

Comentariile sunt închise.