Business class

Naveta de dimineață în tren, în ultima luni din an în care mai muncește cineva în Anglia. Agățați de aceeași bară, stau unul lângă altul doi bărbați aflați la vârsta numită impropriu mijlocie (majoritatea oamenilor nu trăiesc o sută de ani, deci cineva în jur de cincizeci e, de fapt, trecut binișor de mijlocul vieții, nu?). Unul dintre ei e mai mult rotund decât înalt, cu chelie și haine bej-gri care se confundă cu peisajul- adicătelea, arată ca mai toți bărbații de vârstă mijlocie. Celălalt e foarte înalt și slab, cu pantaloni prea strâmți în carouri viu colorate, geacă de piele, pantofi ascuțiți ca de elf, pălărie de cowboy, cercel în ureche, unghiile vopsite în negru și o barbă mare care pare coafată cu grijă. Nadia îi observă, pare-se, fix în momentul în care nenea cu barbă și pantofi de elf îl întreabă pe celălalt ce-a făcut în weekend.

Chelie: Ca de obicei, cu familia. Tu?

Barbă: Ehei. Ce weekend, ce weekend, prietene!

Chelie: Ai avut show cu trupa? Iar?

Barbă: Și încă ce show! A fost plin clubul! Iar după show, mă înțelegi tu. Adică știi ce vreau să zic.

Chelie:  …nu prea?

Nativity

Din când în când, scriitorul de mare angajament Șerban A. iese din hibernare și mai scrie câte o poveste pentru blogul nostru abandonat, ocazie cu care eu fac un desen pentru ea.

next week's story

My name is Julie Woodsford and I am a 34-year-old primary school teacher. Amongst other achievements, I pride myself on having been in charge of organising last year’s Nativity Play at Hurlington Primary School. My name, students’ names and that of the school have been changed for data protection purposes, but are available upon enquiry should you seek clarification on the matter of my account.

The honour of my involvement with the Christmas dramatic production was granted me by our vice-headteacher, Mrs Trefford-Jones. It is worth saying that I would not be in this position had it not been for Mrs Trefford-Jones’ initiative to preserve traditional values in the times of a veritable crusade against Christmas magic.

The Preparation

To commence my account of the festivities, a good Nativity Play should always start with the animal character casting. This is something that has been passed down to me by Mrs…

Vezi articolul original 2.444 de cuvinte mai mult

Cugetari in pauza de masa

Am citit de curand intr-o carte (altminteri extrem de plicticoasa si snoaba) cum ca emigrantii raman psihologic mereu la varsta la care au plecat din patria-muma.

Suna siropos (si insultator, daca ai emigrat cumva la 5 ani), dar cred ca e ceva adevar in treaba asta. M-am maturizat incontestabil de cand locuiesc in Anglia (de pilda, acum sunt in stare sa-mi fac singura mancare, ca un adult responsabil), dar pe de alta parte sunt mereu mirata ca anii continua sa treaca si ca lucrurile se schimba, inclusiv eu. In mintea mea, cand m-am carat n-am emigrat, ci am trecut pur si simplu printr-o usa care ramane mereu deschisa si prin care pot sa ma vantur incolo si-ncoace la infinit, iar de partea ailalta sunt tot eu la 23 de ani si totul in jur e cum era cand aveam 23 ani.

De la o vreme, totusi, simt din ce in ce mai acut ca am plecat demult si ca nu mai tin pasul, trag cu urechea de undeva de pe alta planeta parca. In general aflu lucruri de pe Feisbuc, iar majoritatea romanilor cu care-s conectata sunt oameni relativ tineri si anti-Pesede, deci asta e punctul de vedere cu care am de-a face, dar toata lumea e asa de suparata si se petrec enspe lucruri in acelasi timp si unul dupa altul, ca nu mai pricep nimic nici macar din perspectiva asta unilaterala.