Păzea, Nigel!

Mâine se petrec în Marea Britanie alegeri generale (anticipate), primele de când m-am mutat aici în care am și eu voie să votez. În aproape zece ani în UK, oamenii de-aci au vorbit încontinuu despre ăștia ca mine, și despre cum ar trebui să se procedeze cu ăștia ca mine, iar ăștia ca mine n-au avut dreptul la nici o părere pe tema asta. Dar până aici! Acum am și eu Puterea Ștampilei! Pardon, după cum am văzut la locale, e vorba de Puterea Creionașului: în Marea Britanie se votează bifând cu un creionaș într-o căsuță pe buletinul de vot. Sau poate la alegerile generale e diferit? ABIA AȘTEPT SĂ AFLU!

Ah, ce bucurie să fii în sfârșit cetățean, un om care contează din punct de vedere politic. Până și alde Nigel Farage, românofob notoriu, e nevoit să se ploconească în fața mea cu fluturași electorali și să se milogească precum prăjitura magică din Alice în Țara Minunilor: “Ia-mă! Bea-mă! Votează-mă!” Dar eu nu și nu, merg înainte nestingherită, cu creionașul în mână și convingerile în suflet, calcând pe un covor făcut din fluturași electorali cu Nigel Farage. Continuă lectura „Păzea, Nigel!”

Un copil nebătut

Io am fost copilul ăla nebătut despre care e vorba în propoziție. Sau, în orice caz, nebătut suficient- îmi amintesc vag două-trei ocazii în care maică-mea mi-a tras o palmă, dar cred că am făcut atâta tămbălău încât probabil tot ea a ieșit mai traumatizată din incident. În fine, ideea de bază e că bătaia nu era modus operandi în educația mea, nu mă gândeam la bătaie, nu mă așteptam la bătaie, nu mi-era frică de bătaie, nu eram bătută din principiu și treaba asta era rușinea înfiorătoare pe care maică-mea trebuia s-o poarte în societate (peste rușinea de bază că era divorțată.)

Pentru că era evident pentru toată lumea că are de-a face cu un copil nebătut.  În materie de acțiuni propriu-zise, n-am comis niciodată cine știe ce trăznăi, nu băgam degetele în priză, nu spărgeam vaze și farfurii, nu stricam, nu mă îndepărtam din perimetrul indicat și așa mai departe. Dar aveam tot soiul de revendicări, păreri și emoții intense exprimate prin viu grai, or, cum zice proverbul românesc, gura bate curul- așadar gura mea ar fi trebuit să rezulte în bătaie asupra propriului cur. Dar nu rezulta. De asemenea zice proverbul românesc: copilul trebuie doar să-l vezi, nu să-l și auzi, iar eu mă făceam auzită de numa-numa. Și maică-mea tot nu mă bătea cât și cum trebuia. Continuă lectura „Un copil nebătut”

Brexitești, nu Brexitești, vremea Brexitului trece

Săptămâna viitoare Brexitim din UE. Sau nu Brexitim. Sau Brexitim. S-ar putea să Brexitim de fapt peste două luni, sau peste trei luni. Sau peste doi ani. Sau deloc. Nu e foarte clar.

Ceva se întâmplă, în orice caz. Sau: nu se întâmplă.

Încerc să nu mai citesc știrile politice din UK. În câte feluri diferite poți să zici: “Habar n-avem ce-o să se întâmple”? Primul ministru nu știe, miniștrii nu știu, parlamentul nu știe, ziariștii nu știu. Angajatorii mei nu știu, și-mi trimit conștiincioși emailuri din când în când să mă anunțe că nu știu. „Ce se întâmplă pe acolo?” mă întreabă mama, iar eu răspund onest că nu știu. Pe stradă au început să apară postere informative frumos ilustrate: “Marea Britanie iese din UE pe 29 Martie. Intrați pe site-ul ăsta ca să aflați ce înseamnă treaba asta pentru biznisul dumneavoastră!” Dar pun pariu că dacă aș intra pe site-ul ăla mi-ar zice că habar n-au, și oricum n-am biznis. Deci nu intru. Continuă lectura „Brexitești, nu Brexitești, vremea Brexitului trece”