Teacher Liță Ghițălău

Niște viitori miniștri, dintr-o carte tipărită în 1968 pe care Gogu a salvat-o de la gunoi

A început anul școlar în Regatul lui Cănuță Om Sucit și, aud, chiar și România, ceea ce e deprimant- alea 2 săptămâni libere din septembrie erau întotdeauna cele mai bune pentru vacanțe ieftine la mare. S-a stricat și patria noastră, așa vă trebuie dacă ați vrut o țară ca afară.

În materie de sistem educațional Marea Britanie e diferită de România, deși probabil din ce în ce mai puțin diferită, înțeleg că a dat și la noi boala capitalismului multilateral dezvoltat, manifestat prin școli private de fițe. Pe vremea mea, când era Bill Clinton prezidentul Americii, nu exista așa ceva. Nu am o părere mirifică despre sistemul cu care am crescut eu, se știe că am fost mai mult decât un pic traumatizată de cariera de elevă și-am făcut și-un film despre asta. Dar din ce -am aflat despre școlile din UK, via prieteni și cunoștințe care lucrează sau au lucrat ca profesori, nici aici nu-s toate țiglele pe casă.

De exemplu: o societate întreagă este atât de înțepenită psihologic la vârsta de 11 ani încât oameni în toată firea discută la infinit ce școli au frecventat ei sau alții, până la adânci bătrâneți, și cum le definește viața. Din momentul în care cunoști un britanic și până afli la ce fel de școală a fost și cum asta explică toate problemele sau succesele lui trec în medie 3, 14 secunde. Bizar. În București, mai știam oameni care se lăudau c-au făcut liceul la Sava sau la Lazăr, dar dacă ar fi venit cineva la mine să-mi spună cu mândrie, sau cu regret, sau cu rușine: “Ehei, păi eu am fost la Școala Generală numărul treișpatru, și de-aia…!” aș fi ajuns la concluzia că omul e beat, nu-i e bine, sau a rămas repetent perpetuu. (Apropo, în UK nu poți rămâne repetent.)

E adevărat că există un motiv obiectiv în spatele acestei fixații, categoria școlii chiar are o influență uriașă asupra destinelor britanice. Doar 7% din cetățenii Marii Britanii au absolvit școli private cu taxă (care în UK se numesc, în mod absurd, școli “publice”, sau independente), dar oamenii ăștia domină agresiv toate profesiile prestigioase și/sau foarte bine plătite, de la justiție la politică, de la armată la cântăreți și actori. Până și fotbaliștii trec p-acolo în proporție mai mare decât populația de rând. Dacă vrei să fii cineva în UK și n-ai fost la o școală cu taxă șansele nu sunt foarte mari. Unii zic că problemele țării se trag din faptul că toți liderii politici sunt beizadele traumatizate- copii pe care nu i-au iubit părinții lor bogătani și i-au abandonat în școli private cu internat. Los ricos tambien lloran, cum zicea Veronica Castro.

Familiile care n-au de unde (sau nu vor) să scoată din buzunar taxe exorbitante plătesc meditații și trimit odrasla la examenul de ELEVEN PLUS (la vârsta de 10 ani, pentru că nimic în UK nu e denumit corect sau descriptiv). Dacă trece, plodul intră la o școală de stat tocilăresc-selectivă, care se numește Școală de Gramatică, dar nu conține mai multă gramatică decât școlile ălelalte. Altă opțiune pentru clasa de mijloc e să te prefaci că mergi la biserică o vreme și să bagi copilul într-o școală de stat religioasă, unde se iau în medie note mai bune și e un pic mai puțin probabil să te înjunghie colegii. Altminteri, e posibil ca școala de stat oarecare din cartierul tău (“comprehensivă”) să fie bună (caz în care cartierul va fi probabil invadat de familii cu bani). E posibil, de asemenea, să fie o junglă unde copiii dau în cap adulților cu mobilierul și matematica e predată de un profesor de sport. E la noroc. Și uite-așa orice biografie a unui britanic începe cu mențiunea că a fost la școală comprehensivă, sau catolică, sau de gramatică, sau cu internat, și după ce ai citit rândul ăla nu mai trebuie să citești mare lucru pentru că știi deja foarte multe despre omul respectiv. Cică.

Poate sunt eu anarhistă de soiul meu, dar altă chestie care mă miră și mi se pare distopică este obsesia uniformelor. În Marea Britanie cam toate școlile au uniformă obligatorie (cu excepția așa-numitelor Pupil Referral Unit, un soi de Ultima Redută pentru copiii dați afară de alte școli), și fiecare are uniforma ei personalizată care de obicei include sacou cu sigla școlii și crăvățică. Unii ar zice că e de bine pentru incluziune și mobilitate socială să nu existe parada modei cu haine de firmă la școală, doar că după cum v-am explicat deja copiii bogați și ăia săraci sunt oricum la școli diferite- așa că uniforma mai degrabă te identifică de la distanță drept membru al comunității șmecherilor sau amărâților. Măcar comuniștii noștri aveau aceleași sarafane și pampoane hidoase pentru toată lumea. Plus că hainele de uniformă sunt scumpe, și dacă ești sărac poate ar fi mai bine pentru mă-ta să nu fie obligată să cumpere 2 rânduri de țoale în loc să te trimită cu ce are. Dar vorbesc prostii, nu îi pasă nimănui de incluziune și mobilitate socială. Scopul sunt îndoctrinarea și controlul: să-ți intre în cap apartenența la propriul grup (școala care, cum ziceam, îți definește locul în societate pentru tot restul vieții) precum și faptul că ești un leming care s-a născut ca să urmeze instrucțiuni stupide.

Din ce mi-au zis oameni care au făcut treaba asta, profesorii sunt obligați să piardă o groază de timp zilnic implementând dădăceală și poliția uniformelor, verificând dacă fusta lui Millie e suficient de lungă sau Alfie și-a pus crăvățica cum trebuie sau Emma are pantofi cu talpa de grosimea corectă sau Jayden și-a băgat cămașa în pantaloni sau Lily are agrafe de culoarea regulamentară. Că dacă nu, Millie și Alfie și Jayden trebuie să primească detenție, să parlamentezi cu ei, să le suni părinții, nu le putem permite copiilor să fie indivizi. Și mai ales nu le putem permite să decidă singuri dacă le e frig sau cald, nici măcar la vârste de liceu: purtarea sau scoaterea sacourilor și pulovărașelor se decide numai de către conducerea școlii. Dacă e zi de pulovăr și școala a hotărât că e frig, pune-ți dracului pulovărul cu stema școlii, Millie, n-ai auzit că e frig? Ce, te-ai înroșit la față de căldură? Aiurea, nu vezi că alții nu s-au înroșit? Partidul Statul Școala știe mai bine decât tine cum te simți. Partidul te vrea tuns, roacăre.

E clar, probabil sunt anarhistă.

Ce-i drept, am îmbătrânit și n-am mai fost în România demult. Poate avem deja în pregătire o întreagă generație de tineri politicieni sau editorialiști la ziar care au fost la Școala Americano-Franceză de Informatică Jimmy Jimmyson-Popescu și sunt obișnuiți să stea cu sacoul pe ei la 35 grade. Iar eu, o babă, le voi spune că pe vremea mea numai nătărăii erau nevoiți să plătească pentru educație, deoarece ai trăit degeaba dacă ai trecut de 30 de ani și nu insulți tineretul de cel puțin 4 ori pe săptămână.

Iată însă o treabă complet sefe din sistemul britanic despre care cred că vor fi de acord și anarhiștii, și legionarii, și libertarienii, și pesediștii că e sefe: prezicerea notelor. În Marea Britanie, profesorii sunt fii direct descendenți ai mamei Omida, e parte din job description. Admiterea la facultate, de pildă, nu se întâmplă pe baza notelor reale pe care le iau elevii la examene, ci pe baza unor predicții a la Nostradamus făcute de profesorii lor în avans. Profesorii iau în considerare, presupun, notele anterioare ale elevilor, simulări de examene, simpatii, liniile din palmă, alinierea planetelor și scorurile de la Pronosport. Elevului i se oferă un loc la universitatea dorită (sau nu) în funcție de această predicție. Apoi se întâmplă examenul, și elevul ia (sau nu) notele care i s-au prezis. Unii vor lua note mai mari decât așteptările, dar ghinion de neșansă, locurile la facultatea dorită s-au ocupat și rămân pe dinafară un an. Alții vor lua note mai mici și poate vor pierde locul promis, ceea ce cu siguranță nu dăunează deloc la psihopupu. Face sens 100%, nu?

NU, NU FACE SENS, ESTE O DEMENȚĂ TOTALĂ prima dată când mi-a povestit cineva despre chestia asta am crezut că face mișto de mine. Nu este posibil să existe un sistem atât de nedrept și paralel cu realitatea! Și totuși el există și funcționează la nivel national în Marea Britanie. Evident că majoritatea prezicerilor sunt pe lângă drum pentru că NU POȚI PREZICE VIITORUL 100%, ESTE FIZIC ȘI ȘTIINȚIFIC IMPOSIBIL, ORICE OM CARE NU E BRITANIC ÎNȚELEGE TREABA ASTA DIN PRIMA.

Și nu e vorba doar de admitere la facultate, elevilor li se prezic constant rezultatele de-a lungul întregii vieți de școlar, din fragedă pruncie, iar pe baza previziunilor profesorii îi încurajează mai mult sau mai puțin, îi îndreaptă pe o cale sau alta. Profesorii stabilesc pentru tine la ce note e rezonabil să “țintești”, de mic. Am auzit de elevi de școală primară cărora li se prezic deja notele de la GCSE (niște examene care se dau la vârsta de șaișpe ani). Poftim meritocrație!

Concluzia finală e probabil că școlile sunt de căcat peste tot în lume, și că mă bucur că n-am copii. Vă urez tuturor succesuri în noul an școlar!

8 gânduri despre „Teacher Liță Ghițălău”

  1. Să înțeleg că talpa pantofilor Emmei avea grosimea potrivită?! 🙂

    Având în vedere cele citite în cărțile menționate anterior pot doar să mă hazardez să presupun că denumirea de „școli publice” a venit ca fiind în antiteză cu școlarizarea privată, în care elevul locuia acasă și tăticul îi angaja un profesor privat care îl învăța de toate până venea vremea să meargă la colegiu sau la facultate, la 15 sau 18 ani, încă nu m-am prins foarte bine. 🙂

    Pe bune? Admiterea la facultate e pe bază de preziceri? Gen un an înainte profesorii zic „având în vedere rezultatele anterioare și alte chestii, noi prezicem că Emma Smith o să ia 9 la examenul final” și pe baza acestei preziceri Emma o să fie admisă la facultate, indiferent dacă ia 10 sau 7 (am înțeles corect?) ?
    Pe bune?
    Sistemul ăsta e complet dus cu pluta.

    Sau să prezici la 8 sau 11 ani ce note o să ia la examenul de la 17….. sunt atâtea variabile care pot influența treaba asta, încât e cea mai absurdă chestie de care am auzit în ultimele 12 luni. Poate chiar ultimele 36 de luni.

    1. Da, ai dedus exact etimologia scolilor ‘publice’, de acolo vine.

      Cu facultatea e asa. Sa zicem ca esti in ultimul an de scoala si vrei sa incepi facultatea in toamna. Profesorii iti prezic examenele si tu aplici la universitati cu predictia in ianuarie printr-un sistem onlain in care iti alegi mai multe optiuni in ordinea preferintei. Apoi in primavara universitatile se hotarasc cui ofera locuri- oferta poate fi conditionata de indeplinirea predictiei, sau neconditionata. Fiecare curs de la fiecare universitate are propriile cerinte de note minime dar se pot lua in considerare si alte criterii, de pilda daca ai papagal bun intr-un interviu sau alte abureli irelevante academic. In general universitatile ofera mai multe locuri decat au, ca la biletele de avion, pentru ca se asteapta ca unii sa rateze tinta. Apoi in vara dai examenele si afli in august ce note ai luat cu adevarat. Totul e facut dampulea si invers fata de ordinea normala pe care ar folosi-o niste oameni cu scaun la cap. Daca ti s-a prezis mai mult decat ai luat si aveai oferta conditionata, e posibil sa te primeasca oricum daca diferenta e mica si ai noroc, dar poate nu. Daca aveai oferta neconditionata, felicitari, iata-te acum student la un curs la ale carui standarde academice de fapt nu te ridici. Daca ti s-a prezis mai putin decat ai luat, locul pe care l-ai fi meritat s-a dat deja, asa ca te poti multumi cu o universitate mai slaba care scoate vara la bataie locuri ramase libere (asta se numeste ‘clearing’), sau poti sa stai acasa un an ca sa aplici la universitate anul viitor cu rezultatele propriu-zise. Si toata aceasta tevatura ar fi putut fi evitata daca britanicii ar fi pus intai examenele si dupa aia admiterea asa cum fac alte natii mai putin glorioase.

      1. Adică dacă mă chinui un pic vreme de câțiva ani și conving profesorii să-mi facă o prezicere glorioasă și cer admiterea la o facultate care nu pune condiții, în ultimul an pot să frec menta glorios, că am locul asigurat.

  2. Intre timp insa un om care e de meserie mi-a povestit alta si mai sefe, si anume ca notele la examene nu exprima neaparat munca elevului la examen, ci sunt trecute printr-un algoritm computerizat care ia in considerare notele tuturor celorlalti copii din acelasi an precum si proportia de prosti si destepti pe care guvernul a hotarat-o deja ca trebuie sa existe.

    1. Wtf! Why? Pt numele tuturor indivizilor considerați sacri din toate religiile, de ce?

      Adică sunt într-o școală nu prea grozavă, cu tot felul de loaze, dar mă dau de ceasul morții, învăț de-mi sar căpacele și, conform baremului (sau conform a ceea ce este un barem prin țări cu mai multe țigle pe casă) iau 10. Și totuși nota mea n-o să fie 10 pt că școala are prea mult cu 2-3-4- 5 și nu trebuie să-i facem să se simtă prost?!
      Asta e nebunie curată. Și copiii acceptă asta? Niște oameni care au trecut prin asta acceptă asta pt copiii lor?

      Tata încă e profesor (școală generală), mama e educatoare pensionară, dacă le citesc așa ceva se închină și cu picioarele. Și avem ce discuta minim 6 luni.

      1. Răspunsul la întrebarea WHY cred că este din nou legat de faptul că oamenii trebuie să-și știe locul în ierarhie și să nu încerce prea tare să iasă din el. Dar în general publicul larg oricum nu știe că așa se decid notele finale, așa că nu au cum se indigneze. Documentele de la guvern care explică algoritmul au zeci și zeci de pagini, iar școlile angajează data analysts special ca să le explice cum funcționează.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: