Online dating

Am promis c-o să povestesc ceva amuzant, aşa că ar fi cazul să mă ţin de cuvânt. Şi cum altfel ar putea să se amuze o fată drăguţă şi cu inima împietrită ca mine, dacă nu pe seama băieţilor? Vorbeam, de curând, cu o veche prietenă despre online dating, iar ea îmi povestea despre sutele de mesaje pe care le-a primit când a avut curiozitatea să ţină un astfel de anunţ timp de vreo două săptămâni. Neştiutoarea de mine s-a arătat destul de sceptică: ei, cum, chiar aşa, sute? Chiar atât de mulţi oameni care n-au altceva de făcut? S-au terminat cluburile şi barurile pentru agăţat, de se înghesuie lumea la întâlniri pe neve?

Şi cum părea să fie oricum un experiment social interesant, am vrut să văd şi eu ce răspunsuri se primesc la un anunţ din ăsta. Mi-am făcut un cont pe un site de profil, l-am decorat cu 2 vorbe bine simţite şi 2 poze autentice (fiindcă nu deţin fotografii cu altă tipă mai mişto ca mine) şi l-am lăsat la îndemâna celorlalţi utilizatori timp de trei zile. În acest timp, profilul meu a primit vreo 300 de accesări, în jur de 100 de mesaje şi câteva zeci de invitaţii pe chat. Nu-i rău, pentru o fată care în gimnaziu era poreclită Betty! Din păcate, deşi în cele 3 zile sus-menţionate m-am distrat copios, a trebuit să renunţ la frumosul meu profil, căci nu mi-ajungea nici măcar cantitatea mea impresionantă de timp liber pentru lectura atâtor declaraţii interesante. De răspuns, nici nu se mai pune problema!

Dacă sunteţi curioşi cam ce fel de mesaje primeşte o fată pe un site de genul ăsta, o să le reproduc mai jos pe câteva din cele mai reprezentative. Jur pe cravata mea de pionier că n-am modificat nici măcar o virgulă.

Buna! Ai o privire profunda..imi place asta!

Buna hai sa ne cunoastem!!lasa si u un id de messsssss te sarut dulce

Da,mie imi place de tine si vreau sa ne cunaoastem,sa descoperim lucruri comune.
Esti foarte dulce si imi place expresia privirii tale.Cu siguramta stii ce vrei si ce iti place.Am sa astept un semn de la tine.Pupici pe licurici,
Mircea

Buna…crezi c-am putea avea si noi o aventura amoroasa? ;)) as face orice pentru o noapte u tine…

(Şi o variaţiune pe aceeaşi temă, dar cu beneficii financiare )

Buna, sunt un tip de 30 de ani din Cluj, 182, 85kg…caut sa intalnesc fete cat mai dragute pentru companie… Tie, cum am vazut poza, si daca e reala, as fi instare
sa-ti ofer 400-500 de euro pentru a petrece o noapte impreuna…Sper ca nu te-am facut sa te simti jignita… si de ce nu sper sa ajung sa te intalnesc… Ce conditii si pretentii ai avea…? Sper sa-mi raspunzi…

(Sigur că nu-s jignită! Doamne! Oare cum aş putea fi??)

..vrei sa fii sotzia mea?…mergem in luna de miere…;)…da-mi idu tau d mess shi itzi trim poze etc…pup

Ce buze ai…visez sa le ating

buna , nu lua aceste cuivnte ca venind de la un baiat , ia-le ca venind de la un poet .
vroiam sa zic ca esti o fata foarte frumoasa , si ca semeni foarte mult cu actrita Catherine Zeta-jonnes , felicitari mamei tale , are o fata foarte frumoasa .
stiu ca o sa sune ca vrajeala iesftina , dar nu este …. ori o sa sune foarte penibil , in acest caz .. cred ca m-am facut de ras … :”>.

(Tipul ăsta a ţinut să-mi şi demonstreze că e poet, aşa că mi-a trimis a doua zi, alături de o felicitare cu trandafiraşi, următoarea poezie:)

Tu pentru mine esti un mister , Cum este luna de pe cer , Privirea ta ma atrage , Timpul e limitat , Imi displace , Deja s-antamplat … Luna usor se retrage , … Cum luna a disparut de pe cer … , La fel si tu ai plecat , Lasand in urma ta , Un fin parfum de farmec si mister .

ai chef sa ma vezi pe yahoo mess cum ma masturbez? daca da lasa un id de mess…

sarut-talpile Stapana, ma numesc marian si sunt un sclav care crede in Suprematia Femeii. imi permiteti sa vb cu Dv, Va rog frumos?

(şi din nou variaţiuni pe o temă dată: străinezul care nu ştie româneşte)

hello…I am from Dubai I want know you more…do u have time?I not Romanian.I care in you I want know you I want come to romania when I have trust from you

:)how are you?do you speak english?i hardly talk romanian…

A se menţiona că la capitolul “interese”, alter-egoul meu virtual a bifat: prietenii şi discuţii. Vă daţi seama dacă ar fi ales să bifeze “sex”?

Multi chemati, putini alesi

Dupa cum stie oricine care ma cunoaste, n-am nimic de-a face cu religia, iar religia n-ar vrea nici ea sa aiba ceva de-a face cu mine. Totusi, nu ma pot gandi doar la mine (altruismul e o valoare universal valabila), si n-as vrea ca cei 0, 5 cititori ai mei sa simta ca nu i-a inaltat spiritual nici macar un pic relatia cu blogul meu. Asa ca m-am gandit sa le dau, lor, celor 0,5, cateva repere care sa-i ajute sa descopere daca sunt sau nu niste pacatosi infecti. Asadar, sa vedem ce zice “Indreptarul pentru spovedanie” pe care l-am gasit prin casa. (Orice religie porneste de la principiul ca adeptii ei nu sunt prea inteligenti si au in permanenta nevoie de ajutor. Si da, exista astfel de carti in casa mea, dar nu sunt eu de vina, desi mi-e rusine.) In primul rand, trebuie sa stiti ca “toti pacatuim de la varsta de 7 ani, de cand ni se tin in seama pacatele de Dumnezeu.” Ii rog acum pe toti cei care numara 6 ani si 364 de zile sa paraseasca aceasta pagina, fiindca nu se refera la ei. Si stergeti-va din cap odata imaginea aia stupida cu Sf. Petru cautand pe laptop in baza lui de date si strigand” “Inca unul a implinit 7 ani! Putem sa-l ardem!”. Sf. Petru nu face asta. El e mai traditionalist, foloseste un carnetel.

Odata ce ati stabilit ca aveti mai mult de 7 ani, notati pe o hartiuta toate pacatele pe care le-ati facut. Ca sa va dati seama mai exact: pacat e atunci cand raspundeti “ba da” la una sau mai multe din urmatoarele intrebari:

– Nu cumva ai intristat pe Duhul Sfant injurand de grijanie, de Dumnezeu, Biserica si cele sfinte?

(Pentru a evita acest pacat, se recomanda injuraturile referitoare la actul sexual, aparatul reproducator masculin precum si feminin, rude decedate etc. )

– Nu cumva te-ai insotit cu animale? Ca barbat cu ce fel de animale si ca femeie cu ce fel de animale?

(Opa…parintele manifesta multa curiozitate fata de acest subiect…probabil doreste si ilustratii! Se recomanda un raspuns evaziv. Daca nu stiti bancul cu raspunsul evaziv, apasati tasta 1.)

– Nu cumva ai citit carti ateiste, pagubitoare de suflet, care ataca si batjocoreste (sic!) religia Sf. Biserici Ortodoxe?

(De acest pacat sunt nevinovati toti analfabetii, manelistii si fufele dependente de salonul cosmetic. A unora ca acestia este imparatia Cerurilor.)

– Nu cumva fumezi tutun, spre bucuria diavolilor? (Nu se mentioneaza nimic despre fumatul cannabis-ului.)

– Nu cumva dai cu rosu pe buze si pe unghii si te parfumezi?

(Frati crestini, azvarliti parfumurile. Mirosul natural, de transpiratie, de exemplu, e placut lui Dumnezeu. )

– Nu cumva porti cercei in urechi, bratari la maini,margele si zgarda la gat?

(In atentia comunitatii punk: jos zgarzile, va rugam. )

– Nu cumva ai cartit impotriva lui Dumnezeu la vreo boala sau suparare?

(Chiar asa, ce nesimtire…cand toata lumea stie ca doar necazurile pacatosilor sunt pedepse, pe cand ale credinciosilor sunt incercari!)

-Nu cumva ai intrat in biserica avand scurgerea de sange lunara ca femeie?

(Daca toate femeile si-ar face o histerectomie, ar putea evita acest pacat si in acelasi timp frecventa biserica pe tot parcursul lunii…Asta din pacate ar intra in contradictie cu principalul scop atribuit femeii de catre biserica, acela de vita de prasila.)

– Nu cumva ati pacatuit in fata copiilor, facandu-va pofta ca soti? (Ce familii interesante a cunoscut parintele…)

– Nu cumva ai pacatuit cu sotia ta in sarbatori, duminici, sambete, miercuri, vineri si in cele patru posturi de peste an?

(Daca mai ramane vreo zi disponibila pentru sex, apasati tasta 2. )

– Nu cumva esti plina de mandrie si te inalti cu gandul ca esti frumoasa sau ca esti invatat?

(Observati cum vanitatea legata de aspectul fizic este strict feminina, pe cand invatati nu pot fi decat barbatii. Barbie boys si femei cu mai mult de 4 clase, muriti. )

Lista de pacate nu se opreste aici, insa din nefericire spatiul si legea drepturilor de autor nu-mi permit sa reproduc integral aceasta folositoare lucrare de interes spiritual. Sper ca v-a placut si ca sunteti suficient de patrunsi (Nu va ganditi la prostii! E un pacat!) ca sa o luati de bunavoie pe calea ingusta a ignorantilor. Multi chemati, putini alesi.