Sfatul Doctorului (din 1935)

În timp ce mă aflam în insula galeză Anglesey (despre care voi povesti mai multe în zilele ce urmează) și așteptam mâncarea într-un restaurant pe malu’ mării, am răsfoit o carte veche și de demult, oferită de local întru divertisment. Volumul cu pricina, un ghid al bolilor și tratamentelor de tot felul, scris, cică, de medici după ultimul răcnet al științei britanice din 1935, s-a dovedit foarte interesant pentru o ipohondră simultan pasionată de istorie ca mine, și m-am gândit să împărtășesc câteva dintre revelațiile acestei călătorii în timp, în cazul în care vreunul dintre cei 2 cititori și jumătate are nostalgii pentru vremurile de demult, când iarba era mai verde.

În ciuda organizării nițeluș dubioase a cărții (care cataloga simptome și boli de-a valma, cu tumori și pelagră lângă bătături la picior și dureri de cap), am reușit să aflu următoarele: Continuă lectura „Sfatul Doctorului (din 1935)”

Ethelred Nepregătitul

Aproape de locuința mea se găsește bolovanul de încoronare al câtorva regi anglo-saxoni de mare prestigiu, cel mai prestigios dintre ei fiind Ethelred Nepregătitul, cu două domnii, ca Țepeș: 978-1013, 1014-1016. Întreruperea s-a datorat unei scurte invazii din partea regelui danez Sven Barbăcaofurculiță. Succesorul lui Ethelred Nepregătitul a fost fiul său, Edmund Defierîntroparte. Pe vremea aia numele erau treabă serioasă.

Și deși știu (de pe Wikipedia) că în Old Ingliș porecla vine de la altceva și că ilustrul rege era mai degrabă Ethelred Prostsfătuitul, ori de câte ori aud despre Ethelred the Unready îmi vine în minte o imagine nepoliticoasă ca cea de mai jos, îmi cer scuze anticipat:

Citius, Altius, Fortius

Se apropie de final și Olimpiada 2016, în care naționalismul nostru de fotoliu a suferit o lovitură dură, până și CeTePe s-a trezit din hibernarea de vară să le zică vreo două lu’ Mergea și Tecău, care au ratat aurul la dublu tenis ca niște hamsteri leneși ce sunt. C’est la vie, iarna nu-i ca vara și sportul românesc nu mai e ce-a fost. Mă gândeam să scriu și eu ceva din pijama ca să-i explic Cătălinei Ponor cum trebuia să facă tumbele alea mai bine și să ia o medalie la bârnă, dar cred că s-a ocupat deja întreg internetul s-o pună la punct.

Așa că în loc de asta, țin să rectific niște preconcepții nostalgice. Văzui că există multă lume care se văicărește că Olimpiada e coruptă, și drogată, și megalomană, și comercializată, și politizată, și ipocrită, și vai, vai, ce a ajuns sportul internațional, cum este trădat vechiul spirit nobil olimpic al competiției cinstite întru pace și prietenie doar de dragul sportului!

Ceea ce este, bineînțeles, o tâmpenie. Adică, vreau să zic, nu-i o tâmpenie că Olimpiada ar fi acuma așa cum e descrisă, partea aia e adevărată. Tâmpenia e ideea că ar fi fost vreodată altfel, e fantezia cu jours d’antan, când jocurile olimpice erau curate, o forță a binelui. Ah, o perioadă mirifică, sublimă chiar! care n-a existat niciodată, decât în capul cetățenilor care au mereu impresia că era mai bine pe vremuri. Puteți să mă credeți pe cuvânt, sunt competentă săptămâna asta: tocmai ce lecturez o carte de vreo 600 pagini despre istoria modernă a jocurilor olimpice, în buna tradiție a intereselor mele obsesive temporare (dar de data asta e și de sezon). Continuă lectura „Citius, Altius, Fortius”