Nightmares

Un motiv (dar nu singurul) al insomniei mele perpetue sunt şi visele mele distrugătoare de neuroni, care mă fac să mă trezesc mai obosită decât după două zile de nesomn. (Avertisment: da, chiar urmează să vorbesc despre ce visez eu noaptea. Run while you can.)

Am avut din nou, iar şi înc-o dată visul în care cineva sau ceva mă face să fug din frumosul meu apartament şi în jos pe scări, iar scările nu se mai termină, deşi eu număr etajele: 1, 2,…7,…10,11,12…(!). Şi mă revolt eu împotriva mea, în vis: „Măi, dar parter nu e în blocul ăsta? Numai bazaconii visezi!” Cred în „Interpretarea viselor” cam cât un ateu în Imaculata Concepţie, dar în cazul ăsta o să fac o excepţie: atâtea agresiuni am îndurat în preajma domiciliului în ultimul an, încât poate că o inteligenţă superioară încearcă să-mi sugereze să mă mut dracului, până nu mă omoară cineva.

Alt laitmotiv: mă trezesc, mă bucur că m-am trezit, îi zâmbesc minunatei mele camere…şi dintr-o dată se întâmplă ceva care mă face să-mi dau seama că de fapt coşmarul continuă. Şi tot aşa de vreo 6-7 ori, până mă trezesc de-a binelea, fără să fiu însă prea convinsă de asta.

Şi şcoala îmi dă coşmaruri bizare. Îmi visez colegii de liceu, dar şi pe ăştia de acum, în cele mai suprarealiste ipostaze. Pe scaunul electric, cu o cască de motociclist pe cap. Dormind pe o grămadă de şosete împuţite, cu un ceas uriaş ca al Iepurelui de Martie în buzunar. Cântând „My heart will go on” în Jeg. Citind cotaţiile la bursă. Şi când îi văd, îmi vine să le spun, de exemplu: „Al naibii te bâlbâiai la cotaţiile alea!” Deci, e clar, ar trebui să mă las şi de şcoală.

Am şi vise plăcute. Care nu vor deveni realitate, deci trezirea e cu atât mai supărătoare. Deci, nici p-astea nu mi le doresc. Şi nici nu le povestesc! Am zis. Nu vreau să mai visez nimic…

Ce mă mai enervează, partea a doua şi în ordine aleatorie

(Pentru că, se pare, am devenit o adeptă a post-urilor în serial.)

  1. Faptul că nu mi-am revenit încă din văicăreala cauzată de aniversarea de săptămâna trecută. Nu că n-aş fi încă în termenul tolerat, dar frumos ar fi fost să mă autodepăşesc, nu?
  2. Mă enervează că nu mă pot abţine de la a povesti tot felul de lucruri adevărate, plictisitoare, dureroase şi penibile despre mine oricui are puţin timp să mă asculte. Şi când n-are nimeni timp, există blogul ăsta.
  3. Nesimţirea cu care o afurisită de gripă s-a stabilit pe capul meu tocmai în aceste ultime zile de vacanţă cu vreme superbă. Bun venit, ceaiuri amare făcute de mama, baxuri de şerveţele consumate şi comunicare interpersonală bazată pe semne şi eventual exprimare în scris, că vocea mea nu mai suportă exprimarea orală. Noapte bună, distracţie, oriunde te-ai afla.
  4. Mă enervează că mi-e imposibil să adorm înainte de 4 dimineaţa, oricât m-aş strădui. Mă enervează visele mele suprarealiste şi încăpăţânarea cu care se repetă. Mă enervează că visez în culori, senzaţii şi gusturi, încât aproape că mi-e greu să-mi mai deosebesc visele de amintirile reale.
  5. Faptul că am primit de la un număr pe care nu-l cunosc un SMS cu următorul text: „ ce mai faci ma cacatule? Cand imi dai bicicleta? Sunt adi de la tara, sunama k ne vedem noi.” Apelativul „căcatule” e suficient de deranjant, dar să mă mai şi acuze un individ de care n-am auzit în viaţa mea că i-am furat bicicleta!!! De parcă aş avea ce să fac cu bicicleta unui ţăran.
  6. Mitingul (sau demonstraţia sau ce-o fi) organizat de Băse în Piaţa Universităţii…Faptul că atâţia oameni s-au înghesuit să ajungă acolo ca să-l vadă-audă-miroasă-şi-pipăie pe şeful statului, fără ca el să le spună ceva interesant sau folositor, aşa, ca un cadou cu potenţial electoral de ne-ziua lui. (Ce-i drept, dacă preşedintele României ar fi cu măcar 20 de ani mai tânăr şi-ar semăna cu Johnny Depp, poate mi-aş dori şi eu să-l văd şi să-l ating, iar dacă vorbele lui ar fi izvor de înţelepciune precum ale lui Socrate, m-aş duce şi eu să le ascult. Dar aşa?) Faptul că, dacă blogul meu ar fi citit de mai mult de 3 persoane, s-ar găsi cu siguranţă destui care să mă apostrofeze că-s comunistă, fesenistă şi pesedistă de îmi permit să nu-mi placă un miting băsescian. Apropo, pentru fanii preşedintelui: deţin un autograf de-al lui, cât licitaţi?
  7. Enervarea cu nr 7 şi cea mai otrăvitoare pentru neuronii mei e de fapt o idee fixă şi o păstrez pentru mine. Dar cine e curios (şi are răbdare să mă îmbete înainte) poate să întrebe…