Tic tic

Am căutat în tagul Nadiafilms să văd dacă am mai postat până acu acest filmuleț experimental despre insomnie pe care l-am făcut la masterul de film acum enșpe sute de ani, pentru un curs de film experimental. Se pare că nu, așa că îl postez acu, că e relevant pentru starea mea actuală. Da’ vă avertizez că e cam experimental.

Din fericire, nu am ceas cu tic-tic, dar orice chestie cu ceas e traumatizantă când te străduiești să adormi, dai cu ochii de ecranul de la mobil, de pildă, și afli de câte ore te zvârcolești și te holbezi la tavan. Eu am ceas și la cuptor. Și locuiesc lângă o biserică unde bat clopotele din oră în oră. În principiu aș fi mai mulțumită într-o societate care nu se străduiește non-stop să-mi spună cât e ceasul.

HELP

tumblr_ncxosynK2f1smsmqro1_500

Știți cântecu’ ăla al lui nenea Cristi Minculescu cu vrei să dormi și dormi, nici nu-ți imaginezi, doar perna ta o vezi?

Eu vreau să dorm, dar nu dorm. Și într-adevăr, doar perna mea o văd, și mi s-a acrit de ea de când o văd.

Noaptea nr 1: m-am culcat pe la miezul nopții, am adormit la 8 dimineața câteva ore.

Noaptea nr 2: m-am culcat pe la miezul nopții, am adormit la 8 dimineața câteva ore.

Noaptea nr 3: Am reușit să dorm. Am dormit ca un bolovan.

Noaptea nr 4, adicătelea azi-noapte: M-am culcat pe la miezul nopții, n-am adormit deloc.

În orele de trezie (consecutiv prea multe deja, e dureros) mă gândesc obsesiv la o singură chestie: că n-am putut să dorm, că se apropie ora de culcare și iar nu o să pot să dorm, că o să stau în pat și o să mă învârt în stânga, în dreapta, cu ochii închiși, cu ochii deschiși, afară o să se facă din ce în ce mai lumină, mie o să-mi fie frică să mă uit la ceas să aflu cât timp a mai trecut, din când în când o să mă fâțâi la baie, colegii de apartament or să înceapă să mișune, unul câte unul, păsările or să ciripească- iar eu trează, mereu trează, ca un vierme neadormit, cum îmi mai zicea mama când eram mică și stăteam trează toată noaptea din proprie inițiativă. Continuă lectura „HELP”

Bine v-am regăsit

Pentru prima oară de când am părăsit țărișoara de origine, mi s-au întors insomniile. De nopți întregi nu aud plouând și nici materia plângând ca nenea Bacovia, ci pur și simplu mă foiesc în pat până când răsare soarele și încep să-mi cânte păsările sub fereastră. Soarele și păsările sunt semnul că s-a îndurat Maica Precista de mine și a venit momentul celor patru-cinci ore de somn.

Voi învăța să stau cu capul în jos ca să mă înțeleg mai bine cu semenii mei.