HELP

tumblr_ncxosynK2f1smsmqro1_500

Știți cântecu’ ăla al lui nenea Cristi Minculescu cu vrei să dormi și dormi, nici nu-ți imaginezi, doar perna ta o vezi?

Eu vreau să dorm, dar nu dorm. Și într-adevăr, doar perna mea o văd, și mi s-a acrit de ea de când o văd.

Noaptea nr 1: m-am culcat pe la miezul nopții, am adormit la 8 dimineața câteva ore.

Noaptea nr 2: m-am culcat pe la miezul nopții, am adormit la 8 dimineața câteva ore.

Noaptea nr 3: Am reușit să dorm. Am dormit ca un bolovan.

Noaptea nr 4, adicătelea azi-noapte: M-am culcat pe la miezul nopții, n-am adormit deloc.

În orele de trezie (consecutiv prea multe deja, e dureros) mă gândesc obsesiv la o singură chestie: că n-am putut să dorm, că se apropie ora de culcare și iar nu o să pot să dorm, că o să stau în pat și o să mă învârt în stânga, în dreapta, cu ochii închiși, cu ochii deschiși, afară o să se facă din ce în ce mai lumină, mie o să-mi fie frică să mă uit la ceas să aflu cât timp a mai trecut, din când în când o să mă fâțâi la baie, colegii de apartament or să înceapă să mișune, unul câte unul, păsările or să ciripească- iar eu trează, mereu trează, ca un vierme neadormit, cum îmi mai zicea mama când eram mică și stăteam trează toată noaptea din proprie inițiativă. Continuă lectura „HELP”

Bine v-am regăsit

Pentru prima oară de când am părăsit țărișoara de origine, mi s-au întors insomniile. De nopți întregi nu aud plouând și nici materia plângând ca nenea Bacovia, ci pur și simplu mă foiesc în pat până când răsare soarele și încep să-mi cânte păsările sub fereastră. Soarele și păsările sunt semnul că s-a îndurat Maica Precista de mine și a venit momentul celor patru-cinci ore de somn.

Voi învăța să stau cu capul în jos ca să mă înțeleg mai bine cu semenii mei.

Traume

Pentru că am găsit în manualul de radio  „s-a inventat farfuria care se spală singură” ca exemplu de ştire de fapt divers, mi-am petrecut o zi întreagă imaginându-mi următoarea arătare:


La 3 dimineaţa înainte de licenţă, în stare de zombie după 4 zile de insomnie oribilă, desenez o farfurie care se spală singură. Mda.

Apoi m-am apucat să mă informez despre alegerile prezidenţiale din 2000 pentru un subiect despre efectele mass-media şi am dat de un documentar despre campania de atunci, care mi-a ştanţat pe creier următoarea melodie marca PDSR:
Împreună am pornit, mergem împreună
Pentru-al nostru candidat vom veni la urnă!
Patru ani de-acu-nainte Iliescu preşedinte
Noi vă vreeem, vă votăm!
Iliescu preşedinte patru ani de-acu-nainte
Pentru noooi, pentru voi.

Este oribil, nu mai reuşesc să scap de acest cântecel, pe lângă care spotul hip hop al lui Stolojan („Sunt preşedintele de care ţara are nevoie acum! Exact! Sunt preşedintele de care ţara are nevoie acum!”) se poate numi un eşec muzical. Al lui nea Nelu e vesel, catchy, obsedant, sinistru. Ce e mai oribil e că nu-l suport pe Iliescu. Şi totuşi, toată ziua de ieri mi-au cântat şi dansat în cap un cor de brioşe vesele (ca în episodul „The Muffin King” din Laboratorul lui Dexter) care închină imnuri lui Ilich. Poate o fi şi din cauza lipsei de somn, la cote record în zilele astea, de-am crezut c-o iau razna. Povestea un nene pe net că a stat treaz cinci zile încontinuu şi printr-a patra zi vedea avioane în copaci pe stradă. Eu n-am ajuns chiar la o asemenea performanţă, ce-i drept.

În fine. Mâine…adică azi, că e deja trecut de 12: momentul adevărului. Examenul de licenţă. Nu ţin neapărat să iau cine ştie ce notă, dar nici nu vreau să mă înec ca etnicul rrom la mal.
Mă simt bătrână. Is there life after college? Şi vreau să zic viaţă adevărată, nu ca-n teoria lui Dănuţ din La Medeleni: vine un om mare care ia locul lui Dănuţ, arată ca el, pretinde că e el, dar nu mai e, iar despre Dănuţ nu ştie nimeni unde dracu s-a dus.

Împreună am pornit, mergem împreună! Pentru-al nostru candidat vom veni la urnă!