Thomas Salto

Nu mai pot să mă uit la gimnastici olimpice.

Am ajuns la această concluzie în timp ce mă uitam la gimnastici olimpice, mai precis la calificările feminine. Ca și acum 4 ani, patria noastră are ca unică speranță o veterană care concurează numai la bârnă. Și cum mă uitam io la Larisa Iordache aterizând de pe bârnă pe piciorul ei mult-accidentat și strâmbându-se de durere, mi-am dat seama că nu prea mai prezintă interes pentru mine dacă s-a calificat în finală sau nu. Pentru că e mega fucked up să te uiți la un om rănit cum face iar și iar o chestie care o să-l rănească și mai mult. Am închis televizorul. (Metaforic vorbind, că mă uitam pe laptop, așadar am închis tabul respectiv din browser.)

Faza e că Larisa e adultă acum (chiar babetă pentru gimnastică), adulții au dreptul să își asume riscuri de tot soiul sau să se tortureze singuri dacă așa vor, dar în gimnastică practica standard e să înduri varii accidentări dureroase din fragedă pruncie. Multe concurente de nivel înalt sunt încă niște copii, chiar dacă în ultimii ani media de vârstă a mai crescut. Cred că am îmbătrânit eu, aia e problema, am de 2 ori vârsta lu’ Viktoria Listunova de pildă. Sunt o babetă morocănoasă și tot ce văd acu e niște fetițe ținute într-o bucată de varii șuruburi și bandaje, care de ani de zile riscă constant moarte sau paralizie întru îmbogățirea părinților lor și divertismentul publicului de pe canapea. Ceea ce e extrem de foarte fucked up.

Continuă lectura „Thomas Salto”

Țukahara echer

Alaltăieri m-am uitat toată ziua la gimnastici olimpice (în meniu: calificări-fete), că oricum n-aveam altceva mai bun de făcut. Spre deosebire de, să zicem, patinaj artistic sau tenis, gimnastică urmăresc numa’ o dată la patru ani, la jocurile olimpice, și nici atunci nu-mi dau seama de ce- totuși, e o tradiție păstrată cu sfințenie din…ăăă,1996? Olimpiada din 96 e prima pe care mi-o amintesc vag. Atunci mă uitam cu mama, holbând ochii cât cepele mai ales la tumbele compatrioatelor noastre subnutrite și înfășurate în bandaje: mândria țării.

Între timp, ați aflat probabil că gimnastele nu mai sunt mândria țării, în premieră absolută echipa noastră nu s-a calificat la Rio, așa că avem o singură reprezentantă: Cătălina Ponor, în vârstă de 28 ani, care a intrat în finala la bârnă, aparatul ei preferat (finala e pe 15, dacă vreți să vă uitați). Conform comentatorilor internetici experți la toate, Cătălina e o „babetă încrezută și leneșă” care a avut „o prestație jalnică”, putea măcar să încerce să facă și individualul compus în loc să se fofileze, și care a primit unicul loc oferit României, pe care cică îl merita Larisa Iordache, probabil „după ce le-a făcut o favoare (?) șefilor de la federație”.

simonahalep
Complimente și urări de bine pentru Simona Halep de la fanii ei, pe siteul ProSport

Continuă lectura „Țukahara echer”