Cerul deasupra Berlinului (e cam înnorat)

Postez această bloguială despre aventurile berlineze cu mare întârziere, provocată de un atac de anxietate care mi-a mâncat toată săptămâna trecută. Dar e OK, pentru că întârzierile neașteptate sunt oricum laitmotivul aventurilor mele berlineze.

Așadar: să vorbim despre Berlin! Berlinul nu e un oraș frumos, în orice caz nu în sensul convențional-turistic al cuvântului. Mi s-a părut cu siguranță grandios și impunător prin centru, dar efectul nu era atât „Hai să mă trag în poză cu clădirea asta” cât să mă simt foarte-foarte mică și cumva zdrobită de umbra grandiozității sumbre sus-numite, impresie sporită și de vremea absolut oribilă care m-a plouat și înghețat pe tot parcursul porțiunii germane a acestei excursii. Cât despre zonele mai non-centrale, pe alocuri adia chiar un aer de abandon, încurajat în mintea mea și de faptul că am văzut nu demult un film intitulat „Sindromul Berlin” în care o turistă e sechestrată de un psihopat într-un complex de blocuri comuniste părăsite din Berlinul de Est.

Continuă lectura „Cerul deasupra Berlinului (e cam înnorat)”

Travemunde, Rostock

DSCN5231

Travemunde e un port și stațiune la Marea Baltică, la mică distanță de Lubeck. M-am dus și pe-acolo pentru că nu ratez niciodată o oportunitate de a merge la mare, în ciuda faptului că nu știu să înot și că mă plictisește cumplit să mă prăjesc la soare. Ce vreau eu e să mă bălăcesc cu picioarele la marginea apei și să țopăi ca un cangur, ceea ce-mi atrage ridicări din sprânceană din partea altor cetățeni, dar asta nu e nimic nou pentru mine. Și iată că am țopăit pe malul unei mări noi.

Ca să stai pe plajă în Travemunde, trebuie să plătești o taxă, chestie care nu prea mi-a bucurat corazonul, pur și simplu pentru că din principiu nu sunt de acord să îngrădești nisipul și marea. Ce-i drept, era o plajă drăguță, cu nisip curat și moale. Apa era limpede, nu prea rece. Și plină de meduze, mai multe meduze și mai mari decât am văzut până acum. Neveninoase, am înțeles. Continuă lectura „Travemunde, Rostock”

Bremen

Ați citit povestea cu muzicanții din Bremen? Eu aveam o cărțulie cu ea când eram mică. E un basm al fraților Grimm, în care, spre deosebire de majoritatea poveștilor lor, doza de elemente violente sau depresive e mititică sau chiar inexistentă. Un măgar, un pisoi, un câine și un cocoș, toate patru animale de fermă bătrâne, exploatate sau pe punctul de a fi sacrificate, se hotărăsc să-și lase în urmă viața crudă pentru a începe o carieră nouă de cântăreți în orașul Bremen, renumit pe vremea aia și în zona din care a fost cules basmul pentru cultura lui vibrantă, probabil. Povestea cu pricina e tot ce am știut până acum despre Bremen, și probabil că asta e valabil pentru multă lume. În lumina acestui fapt, e dezamăgitor că orașul Bremen nu acordă nici un fel de atenție acestui basm în brandingul lor turistic.

DSC_0191

Continuă lectura „Bremen”

Hamburg

Am folosit gara din Hamburg ca punct de tranzit pentru zilele în Nemțlandia de cel puțin șase ori, așa că ăsta e punctul din oraș pe care l-am văzut cel mai mult și cel mai des. Despre gară nu am mare lucru să vă spun, în afară de faptul că era gara centrală din Hamburg și nu Hamburg-Harburg sau alte stații din Hamburg denumite ca într-un exercițiu de împleticit limba. În germană, gară centrală se spune într-un singur cuvânt, așa cum spun ei pre limba lor multe lucruri într-un cuvânt, astfel încât ai putea binișor să scrii în germană și la un calculator fără tasta Space, cred. Ieri am văzut un indicator care îndruma cetățenii spre Centruldedezvoltarealucruluimanual, de exemplu.

DSC_0124
O poză cu mini-gara din Hamburg, pentru că nu am o poză drăguță cu varianta în mărime naturală.

Dar în fine, să revenim la Hamburg, unde am mai văzut și o piață din centru, niște lebede anorexice pe un râu lângă o piață din centru (nu ca în Londra, unde toate lebedele sunt grase și obraznice din cale-afară), un gondolier pe același râu, citind ziarul, apoi în altă parte a orașului o mulțime de poduri din metal, și clădiri din cărămidă roșie, și sediul Der Spiegel. Am auzit niște compatrioți de-ai noștri înjurând Hamburgul la gară, și apoi alte compatrioate înjurând obiceiurile nemțești ale nemților la supermarket („Treci, fă, în spate, că ăștia chirăie că vor să stăm la rând!”). Și cam atât.

Continuă lectura „Hamburg”

Lubeck

DSC_0175

Pe vremuri, am înțeles, Lubeck era important din cale-afară. Făcea parte dintr-o ligă de orașe-stat comerciante cu prestigiu și bani berechet, intitulată Liga Hanseatică, și toată ziulica făceau comerț cu fel de fel de chestii, în special sare.

În zilele noastre, Lubeck e un orășel german cu multe biserici, care au turnulețe ascuțite și verzi ca înghețata de mentă (nu ca menta adevărată, care e un verde mai închis); cu multe căsuțe în stil medieval care te fac să te gândești la Decameronul lui Boccacio (sau, mă rog, mă fac pe mine, pentru că altă carte medievală nu mi-a venit în minte, chiar dacă nu se petrece în Germania) și care au partea de sus crestată ca un biscuit pătrățos; cu un magazin mare de ciocolată și alte dulciuri cu marțipan, specialitatea locală. Am intrat și eu în vreo două dintre biserici (Marienkirche. Dom.), m-am holbat cu gura căscată la vitralii cu Moartea, statui cu Moartea și picturi cu Moartea (un loc potrivit pentru adolescenți emo), și-am călcat pe mormintele oamenilor îngropați acolo, majoritatea morți de secole, Nimicul în care s-au întors fiind deja mult mai lung decât scurta lor existență. Îmi place să citesc inscripții pe morminte vechi, mai ales dacă au și vârsta fostului om care-ți zace sub picioare, nu doar data decesului. Johannes nu știu cum, adormit în pace la anul 1689, la vârsta de 28 ani. Și-mi place să mă întreb de ce o fi murit Johannes- oare de ciumă, oare a făcut tetanos de la o tăietură la deget? Mă rog, pariul cel mai sigur cu bărbați tineri e războiul, cu femei tinere, complicații la naștere, cu copii, pojar sau vărsat negru. (Peste sute de ani, niște oameni din viitor calcă pe mormintele noastre și se întreabă de ce om fi murit. Noi încă nu știm.) Am intrat și în magazinul celebru cu marțipan, și-am văzut obiective turistice din Lubeck făcute din marțipan, foci din marțipan, banane și piersici din marțipan, precum și marțipan simplu în pătrățele. N-am cumpărat nimic, nu mă înnebunesc după marțipan. În căsuțele cu cap de biscuit n-am intrat, dar m-am uitat la ele cu simpatie, că tare mai erau drăguțe. Între căsuțe, pe sub arcade și balconașe, se zăresc peste tot ganguri care se numesc tot ganguri și pre limba lor. Continuă lectura „Lubeck”