Cu fundu-n două luntrii, partea a treia și oficial

Gata, s-a întâmplat, s-a modificat schimbarea: după opt ani jumate în țara lui Shxspr, m-au dublu-cetățenit în mod oficial.

„Păi și chiar ai de gând să te duci la ceremonia asta?” m-au întrebat mai mulți colegi britanici când au auzit despre ea. „Sună plicticos.” Eu le-am explicat că e obligatoriu, fără ceremonie nu se petrece încetățenire, dar nu le-o iau în nume de rău: evident că n-au habar care e procedura pentru o chestie de care n-au avut niciodată nevoie. Nici eu n-am habar cum se obține cetățenia română în România dacă ești străin, deși am o vagă impresie că ai nevoie de dosar cu șină.

În caz că interesează pe cineva, deci, ceremonia e cum urmează: Continuă lectura „Cu fundu-n două luntrii, partea a treia și oficial”

Am fost pițipoancă

Buffy intr-un maieu cu imprimeu de leopard
Idolu’ meu în materie de feșăn

Acum câteva seri, Gogu îmi arăta întru divertisment niște poze de la petrecerea lui de majorat cu colegii de liceu. Gogu a făcut liceul la Sf Sava, ăl mai liceu din București, un liceu cu tradiție, cu ștaif, cu olimpici, cu alumni de vază precum Adrian Năstase, Mircea Geoană și alți învinși ai alegerilor prezidențiale (învingătorul în aceste situații, nenea Traian Băsescu, a făcut liceul la Bacău). Ce mai, Gogu e din cu totul altă categorie socială decât mine, Sf Sava e un soi de Eton sau Harrow al României, nu?

Și uitându-mă eu la pozele alea din 1900 toamna cu adolescenți foarte beți, m-a frapat o chestie: fetele din Sava habar n-aveau să se îmbrace pentru o petrecere, mai ales pentru una de impact maxim precum un majorat. Toate erau în pantaloni lungi, în general blugi, și maieuțe sau tricouri în culori șterse, și pantofi comozi, și machiaj minim, și suprafețe minime de piele la vedere, practic era un soi de Maica Tereza Club acolo.

-Bă Gogu, am zis eu, gagicile de la voi n-aveau țoale de bairam? Uat dă fac iz dis? Continuă lectura „Am fost pițipoancă”

31

Timpul zboară, fie că te distrezi, fie că nu; mănânci, nu mănânci, vremea mâncării trece, etcetera- iată-mă și la treișunu de ani, adicătelea mai precis de ieri. Ce mare chestie? Criza schimbatului de prefix a trecut de anu’ trecut, de-acum nu se mai întâmplă mare lucru până la criza vârstei de mijloc.

La 30 de ani nu mi-a fost tocmai mirific în general, dar hai să zicem că a fost o perioadă plină de introspecție. M-am gândit o groază la familia mea și la copilăria mea și am tot vorbit despre asta cu o psiholoagă, ocazie cu care am reușit, cred, să nu mai fiu așa supărată pe mine însămi pentru o grămadă de chestii din trecut care oricum nu erau vina mea. Recomand procedeul oricărui cetățean care a crescut, de exemplu, cu replici de genul: „Puteam să fiu și io cineva dacă nu erai tu ca o piatră de moară de gâtul meu”, nu de alta dar am vaga impresie că e un fenomen foarte răspândit, din păcate. Oh well, se putea și mai rău, dar săpăturile și ajustările de perspectivă vor continua. Continuă lectura „31”