Macar pentru atat si-a meritat sa vin la Bucuresti

Dupa umila mea parere, pe care am mai exprimat-o in numeroase ocazii fara sa ma intrebe nimeni, festivalul de desene animate Anim’Est e cel mai misto eveniment cultural din urbea mea natala ever (si unul din motivele pentru care am venit in Romania fix in perioada asta). Mie imi plac mult desenele animate. Dar chiar si imaginandu-ne prin absurd ca mie, naratorului, nu mi-ar placea desenele animate – ceva greu de imaginat, ce-i drept – Anim’Estul tot e un eveniment cultural misto, cu o campanie de comunicare bine facuta si fel de fel de programe speciale, invitati si alte alea, cu nimic mai prejos fata de alte festivaluri de animatie internationale (de pilda LIAF-ul din Londra, unde nu mi-a permis bugetul sa ma duc, dar, enh, am rasfoit oferta din scoarta in scoarta).

Pe langa competitie (lung- si scurtmetraj, film studentesc, film romanesc, Balkanimation, videoclip si reclama, care n-am inteles niciodata de ce-s puse laolalta, ca doar videoclipurile muzicale si reclamele sunt chestii ale naibii de diferite), anul asta avem: lungmetraje de Satoshi Kon, regizor japonez care tocmai ce muri de curand, dar inainte de asta apuca sa faca niste anime-uri trippy (eu am vazut mai demult “Paprika”. Mi-a placut, desi n-am inteles mare lucru. Zic gurile rele ca “Inception” s-ar fi inspirat intens de-aici. Eu n-am vazut Inception, deci nu ma pronunt); o retrospectiva dedicata animatiei cu papusi, marionete si alte alea, unde mai ales cehii sunt tata lor – Jan Svankmajer! Jiri Trnka! Bretislav Pojar!- ; invitati Shane Acker-care-facu-un-lungmetraj-produs-de-Tim-Burton, pe filiera mainstream si Joan C. Gratz, castigatoare de Oscar pentru ceva foarte artisticos si experimental, pentru publicul, desigur, artisticos-experimental; din nou Creepy Animation Night cu DJ-iala live pentru hipsteri, Polonia ca tara invitata si asa mai departe, cate si mai cate, de toate pentru toti. Si mai ales pentru mine. Nu o sa-mi mai bat capul sa incerc sa-i aduc pe calea cea buna a desenelor animate pe cei neinteresati, ca stiu ca-mi racesc gura degeaba, dar serios ca habar n-aveti ce-i frumos in viata.

Zilele astea m-am distrat cu urmatoarele: Continuă lectura „Macar pentru atat si-a meritat sa vin la Bucuresti”

Curaj, găină, că te tai

Că unul dintre modelele mele în viață e cel mai prost regizor al tuturor timpurilor Edward D. Wood Jr, pentru ambiția lui deosebită de a persevera într-ale facerii de filme în ciuda lipsei de talent, bani și orice fel de încurajare externă, am mai povestit. De atunci, am văzut și alte capodopere ale sus-numitului, prin bunăvoința bibliotecii de la universitate, care a achiziționat o întreagă colecție de DVD-uri ale capodoperelor lui oribile, și bine a făcut, pentru că filmele lui Ed sunt de aproximativ 1457 ori mai distractive decât oricare din nominalizatele la Oscar din ultimii zece ani. Cred. Trebuie să mai verific lista de nominalizări, dar sunt aproape sigură că nu mă înșel. The Hurt Locker vs. Bride of the Monster? Serios, Ed Wood câștigă detașat.

Un alt model al Nadiei e ăsta:

I just KNOW something bad is going to happen.

Continuă lectura „Curaj, găină, că te tai”