Nebună după bărbați!

inima romantica
Tu vrei doar un sărut…eu vreau măritiș!

Ah, amorul. Această iluzie temporară provocată de hormoni hiperactivi, împachetată în varii forme culturale, care de care mai gogonate și adresate în special femeilor. (Acu, nu mă înțelegeți greșit, eu nu zic că un parteneriat amoros mișto cu o persoană de sex opus, sau de același sex, după gust, nu e posibil sau dezirabil. Doar că, în esență, e vorba pur și simplu că ți-ai găsit un cel mai bun prieten cu care vrei să te și culci, iar ca să ajungi la asta e nevoie întâi să duci niște muncă de lămurire și cunoaștere a omului ca să depășești faza pur hormonală. Or, romanțele prezentate în filme, cărți și cântece pop pornesc de la ideea că doișpe-treișpe secunde maximum sunt suficiente ca să-ți dai seama că Gogu e alesul vieții tale, că Gogu ține loc de mâncare, băutură și realizări profesionale, că dacă n-ai un Gogu ești o ratată sinistră și că întregul sens al vieții ți se va revela când îți iese în cale Gogu.) De curând v-am prezentat latura modernă, picantă a acestor gogoși, prin recenzia de mare angajament a romanului sexos Atingerea Catifelei Negre. Până apuc să citesc și 50 Shades of Grey, veniți cu mine într-o călătorie înapoi în timp, prin bazele de date internetice care colecționează comicsuri americane vechi, de foarte proastă calitate și ieșite de sub copyright, în lumea benzilor desenate romanțioase pentru femei.

Ce, nu știați că există așa ceva? Spre deosebire de zilele noastre, când imaginea stereotipă a cititorului de benzi desenate e un băiat cast, cu acnee severă care încă locuiește cu părinții la 35 de ani, în vremuri imemoriale a existat, pare-se, o abundență de asemenea povești ilustrate dedicate cetățenilor de rangul doi, adică ăia cu cromozomi XX. De acolo vin desenele alea cu gospodine pin-up îmbrăcate impecabil, care se găsesc pretutindeni imprimate pe căni și postere dimpreună cu mesaje ironic-amuzante, pentru că ne putem întotdeauna baza pe societatea consumeristă să încerce să ne injecteze nostalgie pentru niște vremuri de căcat pe care nu le-am trăit și deci n-avem cum să ne amintim că erau de căcat. Și pentru că am neplăcutul obicei de a irosi vremea pe Internet în loc să fac ceva util, am petrecut vreo trei nopți la rând citind varii asemenea bijuterii (printre alte comicsuri mai antrenante, cu pirați, cowboy și aviatori militari). Continuă lectura „Nebună după bărbați!”

Călăuziţi-vă ortodox cu Nadia

Dragi tovarăşi şi pretini, fiind eu o fiinţă cu totul lipsită de Dumnezeu şi de orice rost în viaţă, m-am gândit să mai fac mişto de o carte religioasă.

Titlul ei este Călăuză ortodoxă în familie şi societate şi se adresează, după cum ne asigură prefaţa, celei mai vechi instituţii divino-umane de pe pământ, care stă la temelia societăţii omeneşti, întemeiată de însuşi Dumnezeu în Rai: familia creştină. Formula de succes a redactării unei astfel de cărţi: credincioşii întreabă, duhovnicul răspunde. Iată, aşadar:

Ce este familia?

Familia este celula şi izvorul vieţii pe pământ, temelia vieţii de obşte, prima biserică întemeiată de Dumnezeu din iubire pentru om.(Ok, sună bine. Îşi recunoaşte careva familia în definiţia asta? Eu nu.)

De la ce vârstă trebuie să înceapă pregătirea tinerilor pentru viaţă şi căsătorie?

De obicei, fetele trebuie îndrumate spre căsătorie de la vârsta de 16-17 ani, iar băieţii, de la 18-19 ani. (Voi face o presupunere hazardată şi voi spune: tu cel care citeşti aceste rânduri ai depăşit probabil această vârstă şi eşti nu doar necăsătorit, dar nici măcar pregătit duhovniceşte. Ruşine! Ruşine!)

Pasaje interesante din răspunsul la întrebarea: Ce sfaturi creştineşti trebuie să dea mama fiicei sale înainte de căsătorie?

Să-şi păstreze fecioria cu orice preţ până la Cununia religioasă. Să nu accepte nici o metodă de pază conjugală împotriva naşterii de prunci. Să nu divorţeze niciodată de soţul ei adevărat, oricât de rău ar fi el, ci să rabde muceniceşte toate necazurile, jertfindu-se pe altarul familiei. Dacă în viaţă va fi vreodată alungată de soţ, fie că va fi sau nu vinovată, să nu divorţeze niciodată de soţul ei, nici să păcătuiască sau să se căsătorească cu un alt bărbat. Să nu privească la filme diavoleşti, nici să-şi piardă timpul ascultând muzică sau citind romane. (Recapitulaţi cu mine, vă rog, viaţa ideală pentru femeia creştină: servitoare şi aparat de făcut copii, devotată Unicului şi Adevăratului soţ indiferent dacă el o înşală, o calcă în picioare sau o dă pur şi simplu pe uşă afară; o fiinţă care n-are voie să se bucure de lectură, muzică, filme, sex şi în general cam de absolut nimic. Şi când te gândeşti că majoritatea „audienţei” din biserici e alcătuită din femei!!!)

Pasaje interesante din răspunsul la întrebarea: Ce sfaturi duhovniceşti trebuie să dea preotul tinerilor căsătoriţi?

Să trăiască conjugal, cu înfrânare creştinească, de două ori pe săptămână, marţi şi joi, în afară de posturi şi sărbători. (Şi iată că în sfârşit aflăm ce n-am putut găsi precizat în Îndreptarul pentru spovedanie: zilele exacte în care e permis sexul.) Bărbatul să evite abuzul de vin şi alcool. (Şi vinul ce e, dacă nu alcool? Băutură răcoritoare? Totuşi se pare că femeia are voie să bea. În sfârşit, ceva ce are şi femeia voie să facă!) Să nu meargă la distracţii lumeşti, dansuri şi beţii. Să nu aibă televizor în casă, căci prin el îi sminteşte Satana. (Stai puţin…televizor nu, cărţi nu, muzică nu, sex nu, petreceri nu…ce fac oamenii ăştia în timpul liber? Rugăciuni?) Soţul să nu-şi bată niciodată soţia sau să o certe în public. Ca soţ şi cap al familiei, nu se cuvine niciodată să sărute mâna soţiei sau a vreunei femei. (Normal. Cine are chef să pupe mâna femeilor, mai ales dacă sunt –ptiu!- tinere şi frumoase? Pupaţi, mă, mâna bătrână a popii. Ăla lucru plăcut lui Dumnezeu.)

Ce trebuie să facă părinţii pentru izbăvirea fiilor lor de cumplitul păcat al desfrânării?

Să-i supravegheze ziua şi noaptea şi să-i ferească de smintelile trupeşti şi ispitele tinereţii. („Georgică! Ce faci acolo?? Te văd! Ia mâna de pe părţile necurate şi fă 50 de mătănii”) Să nu-şi lase niciodată copiii la discotecă, la filme, la video, la teatru, la operă, la cârciumi…(Creştin egal prost şi incult?)

În ce cazuri grave Biserica aprobă divorţul?

(Pe lângă obişnuitele: desfrânare, părăsirea Bisericii pentru o sectă, homosexualitate şi refuzul procreerii, iată ceva drăguţ) Dacă soţul îşi bate soţia şi atentează la viaţa ei, iar apoi nu vrea să se împace cu ea. (No comment.) În toate celelalte cazuri, dacă soţul nu huleşte pe Dumnezeu, femeia este obligată să se sacrifice pe altarul familiei. Este absolut interzis divorţul dacă bărbatul ameninţă cu sinuciderea în caz de abandon. (Fetelor, nu luaţi de bărbat un emo.)

Urmează partea a doua a cărţii, la fel de simpatică, despre societatea creştină şi Dumnezeu în viaţa politică, economică, militară etc etc…Acest post capătă totuşi proporţii kilometrice şi nici măcar nu ştiu dacă vă interesează, dragi tovarăşi şi pretini…Vă întreb, dar dacă nu răspundeţi, fac cum mă taie capul.