Învățando Español

Las ovejas tocaban violines en el lago.

Am înțeles de pe Interneți că în Apocalipsă e obligatoriu ca hipsterii și burghezii să practice și ceva dezvoltare personală: yoga, meditație, copt prăjiturele și așa mai departe. Hipsteriță burgheză sunt și eu, probabil, așa că m-am gândit să încep să învăț spaniolă. Desigur, începutul a fost de fapt mai demult, când mă uitam la telenovele în fragedă tinerețe. Ca mulți alți compatrioți, și eu am prins de acolo cuvinte și fraze importante, cum ar fi:

  • Estoy embarazada
  • Virgencita de Guadalupe
  • Soy la hija que tu abandonaste hace veinte años
  • Jose Alberto es el mejor abogado de Mexico
  • Câmpul lexical al complimentelor adresate protagonistei de către alesul inimii: bonita, linda, hermosa, bella, guapa etc.
  • Câmpul lexical al cuvintelor de ocară adresate protagonistei de către rivala ei în amor: maldita, mugrosa, zarrapastrosa, chusma, pepenadora, mosca muerta, cualquiera etc.

Continuă lectura „Învățando Español”

Straniul incident al VIOLENȚEI NEPEDEPSITE FAȚĂ DE UN BIET CÂINE

Câinele care va fi a 2-a victimă a psihopatului omorâtor de câini din această carte

-dialog imaginar cu Mark Haddon, autorul britanic viu al bestellerului multipremiat „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”-

Nadia: Domnule Haddon, tocmai am terminat cartea dumneavoastră și am ținut să stăm de vorbă pentru că am câteva plângeri de făcut.

Haddon: Ah, încă o autistă furioasă!

Nadia: Ha?

Haddon: (trage aer în piept) Dragă domnișoară. Am mai spus-o și o mai spun: cartea mea nu e despre autism sau sindromul Asperger, nimic de genul ăsta. Apare undeva în carte că e vorba despre autism? Nu. Ba chiar am zis clar că nu știu mai nimic despre Asperger și alte alea, și protagonistul meu e Diferit dar nu neapărat autist, așa că dacă ești încă o hipsteriță supărată despre cum e înfățișat autismul în cartea mea, te rog să…

Nadia: Domnu’ Haddon, nu prea mă convinge argumentul ăsta, la primele ediții scria chiar pe copertă că protagonistul are sindromul Asperger și n-ați avut nimic împotrivă să adunați laude, premii și bani căcălău de pe urma lui, când ați adunat și critici nu v-a mai convenit. Poliția britanică folosește romanul dvs de ficțiune fictivă, scris de un ne-autist care n-a făcut nici un fel de cercetare despre autism, ca ghid întru înțeles oamenii cu autism. Ați produs un soi de RainMan 2, o poveste pe care „normalii” o adoră pentru că îi îndeamnă să se felicite singuri ce bine înțeleg ei acuma „anormalii”, în timp ce pe oamenii în cauză nu-i întreabă nimeni ce părere au, ca de obicei. Dar nu despre asta voiam să vorbesc cu dumneavoastră, treaba asta e complet previzibilă. Continuă lectura „Straniul incident al VIOLENȚEI NEPEDEPSITE FAȚĂ DE UN BIET CÂINE”

Cimitir al tinereții mele, etcetera

Lume, lume! Vești de zile mari: am terminat filmulețul pe care l-am anunțat prima dată prin douămiișaișpe și la care tot lucrez în salturi de atunci. De fapt au lucrat 11 oameni în total, nu numai eu. Rezultatul final are 8 minute (cel mai lung Nadiafilm de până acu) și e un (fel de) documentar (mai mult sau mai puțin) animat, pe care până la urmă am decis să îl centrez doar pe un singur profesor și amintirile foștilor elevi (și ale lui însuși!) despre el, puteți vedea traileru’ mai sus. Filmul propriu zis nu știu când o să-l vedeți, dar voi anunța aci, bineînțeles. „O poveste despre școală, despre copii și despre adulții care i-au dezamăgit atunci când ar fi trebuit să-i educe și/sau să-i apere” (ar trebui să scrie în ghidul teve).

Cu ocazia asta am reflectat iarăși la chestiuni școlare, mai ales că ele constituie un subiect de conversație de interes zilele astea. În România înțeleg că tocmai s-a petrecut bacalaureatul și un vlogăr tânăr de mare popularitate a zis cum că școala nu e din cale-afară de folositoare pentru elevi, iar „Riga Cripto și Lapona Enigel” e o bălăreală sinistră rezultată din prea multe droguri. M-am gândit și eu de multe ori la ce îmbunătățiri aș face sistemului de educație dacă aș fi șefa lui. La Riga Cripto nu m-am mai gândit de mult pentru că e într-adevăr o poezie de căcat și nimeni nu ar trebui obligat să citească Ion Barbu decât eventual ca pedeapsă sau metodă de tortură psihologică. Continuă lectura „Cimitir al tinereții mele, etcetera”