Călătorie în altă viață

Ajung în București la patru dimineața. După cinci ani și jumătate la depărtare, petrec cinci zile în orașul natal.

“S-a făcut nasol de tot în București, mamă. E rău, e rău, o să vezi și tu când vii, n-o să-ți placă deloc”, îmi zice mama la telefon înainte de călătorie.

Mie însă orașul îmi pare la fel, în linii mari, ba chiar în unele privințe ușor îmbunătățit de când l-am văzut ultima dată. De pildă:

-Pasajul Basarab, care era în construcție când m-am cărat eu, e în sfârșit terminat și dat în folosință. Metroul din Drumul Taberei nu e terminat și dat în folosință, dar hai să nu avem pretenții supranaturale de la biata noastră țărișoară. “Bă, Nadio”, mi-a zis cineva mai demult, “până ajungi tu iar p-acasă se construiește și metroul din Drumul Taberei”. Uite că am venit, dar metroul canci. Poate data viitoare.

-Nu se mai fumează în baruri, o îmbunătățire pe care nu credeam să trăiesc s-o văd și-n România. Ies în oraș în fiecare seară și totuși nu simt nevoia să-mi arunc hainele împuțite în vece când mă întorc. Continuă lectura „Călătorie în altă viață”

În acest oraș de gogomani, în care eu sunt cel dintâi

E posibil ca aceia dintre dumneavoastră care locuiesc în București să fie de părere că alegerile primărești de anul ăsta sunt cea mai penibilă chestie posibilă.

Nu-i învinovățesc pentru această concluzie, la care se poate ajunge destul de ușor. În fond și la urma urmei, vorbim de o cursă electorală în care există tanti Firea, care vrea să facă curat după bărbați, și candidații peneliști care se schimbă mai des decât lumina la semafor, și unul dintre ei a fost nenea ăla Isus-wannabe, Marian Munteanu, există și jurnalistul-ajuns-James-Bond-ajuns-trubadur Robert Turcescu, ajuns acum candidat care o să facă tot ce zice Băsescu pentru că Băsescu nu poate candida. Și mai ales, există acest clip, cea mai amuzantă chestie pe care am văzut-o toată săptămâna:

Nici nu știu ce mă face să mă hlizesc mai mult. Înșiruirea crispată de anonimi plicticoși ale căror moace le uiți la o secundă după ce le-ai văzut? Tăieturile de montaj în locuri nebănuite? Gluma explicată a lui Băse despre mișcare și titlul partidului? Faptul că totul e filmat în fața unui dulap? Mă întreb cum s-or fi simțit ăia doi cărora Șeful nu le-a urat Mult Succes, și ce-au făcut ca să-l supere. Cred că au adormit plângând.

Da, cursa primărească bucureșteană e destul de caraghioasă. Dar mai există și cursa primărească londoneză. Continuă lectura „În acest oraș de gogomani, în care eu sunt cel dintâi”

aflu de pe net

Să fii român de la distanță, via Internet, e o experiență dubioasă și frustrantă.

Aflu de pe net că s-a întâmplat ceva groaznic în București. Întreb tot pe net oamenii apropiați, băi, așa-i că nu erați acolo? Așa că n-aveați pe nimeni acolo? Din fericire, așa-i. Aflu de pe net că a murit o fată drăguță și funny care mai comenta pe aici la articolele despre alma mater FeJeSeCistă pe care-o aveam în comun, dar e singurul nume pe care-l recunosc pe lista victimelor.

Aflu de pe net multe alte chestii, înconjurată de pregătiri isterice pentru o petrecere de Halouin pe care nu mi-am dorit-o, dar nu m-a întrebat nimeni, și acum trebuie s-o suport pentru că locuiesc aici și n-am unde să plec. Aflu de pe net despre relatări de la fața locului și oameni care au ars de vii și creștini plini de creștinoșenie care au impresia că Satana există și urcă la etaj când aude muzică rock. Aflu că în București e un weekend lipsit de petreceri, că oamenii stau la coadă să doneze sânge, toate astea le aflu stând pe canapea cu nasul în mobil în timp ce în jurul meu se împleticesc cetățeni beți costumați în scheleți, care mănâncă dintr-un jeleu alcoolic în formă de creier și beau vodcă ieftină cu suc de portocale și jeleuri în formă de globi oculari aruncate în băutură pentru efect, muzica e ceva cu o petrecere arzătoare, e oarecum suprarealist. Continuă lectura „aflu de pe net”