Fotbal și corazon

Mi-a făcut taică-miu observație că am cam abandonat blogul de când m-am englezit, ceea ce e corect, deși nu s-a întâmplat din cauză de englezeală, ci mai mult de oboseală, viața offline fiind și anume extrem de epuizantă și pe alocuri ușor telenovelistică în ultima vreme. N-am murit, nu mă predau. Doar că mă transform, nu mi-e clar exact încă în ce, dar e clar că mă transform. Mă trezesc în ultima vreme că sunt mai încrezătoare, vorbește gura fără mine ca un om normal fără să se bâlbâie, aproape am învățat să conduc o mașină, aproape că sunt convinsă uneori că-s o tipă mișto, aproape că nu mai plâng când sunt singură acasă, am și față-n față cu alți oameni propriile păreri care nu-s ale maică-mii sau ale lui Gogu- în ritmul ăsta, cine știe unde ajungem? Are dreptate tata că 2019 e anul schimbărilor conform tabelului meu astrologic. Și săptămâna viitoare îmi vine la poștă și pașaportul de englezită, na.

Am văzut niște filme zilele astea care m-au făcut să mă gândesc la niște chestii.

Continuă lectura „Fotbal și corazon”

S-a întâmplat ceva OK

Nu mi-e deloc greu să cred să o să se întâmple ceva nasol, sau că s-a întâmplat deja. Creierul meu anxios navighează în permanență între 500 universuri paralele în care se întâmplă cele mai nasoale lucruri posibile, aranjate în ordinea descrescătoare a probabilității statistice, pentru că cea mai oribilă și improbabilă chestie e mereu aia la care mă gândesc prima. Ai zice că în asemenea situație, când se întâmplă ceva OK, e o surpriză plăcută care mă umple de entuziasm, dar nu- când se întâmplă ceva OK, pur și simplu mi-e imposibil să cred că s-a întâmplat ceva OK.

De pildă: mai deunăzi am avut testul de teorie auto întru mirifica încercare de a deveni șoferiță. Da, am reușit să învăț toate tipurile de traversări cu nume stupide de pinguini și unicorni, și toate semnele de circulație, și așa mai departe! Distanțele de care ai nevoie ca să te oprești în funcție de viteză n-am reușit să le învăț, dar știam că nu-mi pică mai mult de o întrebare din alea, e OK, eram pregătită. Și am făcut teste. O groază de teste. Atât de multe teste! Eram pregătită, da? Oricum, n-am picat în viața mea decât două examene, la FeJeSeCe, unul din oficiu pentru că întârziam la seminar, celălalt pentru că nu învățasem nimic. Și chiar dacă aș fi picat la testul ăsta, aș fi putut să-l dau din nou aproape imediat și destul de ieftin, ce mare tragedie? Continuă lectura „S-a întâmplat ceva OK”

Totul e în regulă

După lupte seculare care au durat 30 ani, m-am apucat în sfârșit de animația propriu-zisă la următoarea mea capodoperă filmică, un pseudodocumentar inspirat de trauma-mi din copilărie cu un profesor de mate care trăgea la măsea și caftea elevi.

Problema e că odată cu această operațiune îmi revin în minte și corazon, pe lângă obișnuitele coșmaruri că am iarăși 12 ani și am uitat să-mi fac tema la mate, varii sentimente sentimentale de mult uitate sau reprimate. Adică, stai, nu sunt varii deloc. E unul singur.

Furie. Gen, furie. Sunt plină de draci.

Continuă lectura „Totul e în regulă”