Întrebare (pusă de Nadia pe messenger): Chiar mă crezi o scorpie fără inimă?
Răspuns: Nu fără inimă, mă gândeam aşa la un termen neutru gen dracu în persoană…
Dilemă existenţială
CARTE, def. – Întotdeauna prea groasă
M-am dus la târgul de carte Gaudeamus, de parcă mă dădeau banii afară din casă, şi am rămas impresionată de cantitatea de cărţi de colorat, de bucate, de ghidat-prin-viaţă, curăţătoare de spirit, dezvăluitoare de conspiraţii, gumă de mestecat pentru creier, sf-uri cu titluri bombastice şi alte alea. Plus turtă dulce, sudoku, bancnote vechi, busola căpitanului Jack Sparrow, teste de inteligenţă cu biluţe şi cuburi, icoane… A, şi vreo 20% chestii care ar fi meritat citite, dacă m-ar fi dat banii afară din casă. Sau poate era mai generos procentul, dar mă oftic că nu mă dau banii afară din casă. Vedeţi voi, eu nu sunt genul ăla de om care se simte jignit când primeşte cadou o carte.
Mulţumită spiritului meu infantil, am petrecut cam jumătate din timpul pierdut pe acolo în regiunile cu capodopere precum „Lucy îşi ascute cleştii ca să tremure toţi peştii” sau „Willy, melcul cel grăbit”. Ce vreţi, când eram eu mică, nu se găseau cărţi pentru copii cu atâtea poze frumoase, muzicuţe şi zdrăngănele. „Mai avem şi-n alte variante!” ne-a informat vânzătoarea amabilă. „Mulţumim, dar am cam depăşit vârsta”, am răspuns cu maturitate eu şi colega mea, şi am continuat să ne minunăm de ce vedeam pe-acolo.
Până una-alta, am rămas cu o istorie a profesiei de jurnalist în Românica (deh, deformaţie…profesională??), un dicţionar de idei luate de-a gata by Flaubert (de unde am extras şi titlul aberaţiilor mele de azi) şi cu un teanc de pliante şi reviste gratuite. Săptămâna trecută am fost pe stadion, săptămâna asta, într-o librărie uriaşă. Sunt polivalentă cultural…