…Şi din nou inegalabila faună

(Piesă de teatru urban într-un singur act, şi totuşi nesfârşită)
Decor- autobuzul nr 300.

O tanti veselă: Nu vă supăraţi, unde are capătul?

Nadia: Aproape de Universitate.

Tot tanti, tot veselă: Şi de acolo pot să ajung repede pe Calea Victoriei?

Nadia: Da…vă lasă aproape.

Urcă o tânără cam bătrână şi nu foarte spălată. Se proţăpeşte în centrul geometric al autobuzului.

Tânăra: A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, din rude mari, împărăteşti, o preafrumoasă fată!

Nadia: (aparte) Hopa. O admiratoare a lui Eminescu! Oare vrea şi bani pentru asta sau e doar nebună?

Tânăra iubitoare de Eminescu (cu intonaţie tânguitoare, dar plină de patimă): Şi era una la părinţi, şi mândră-n toate cele, cum e fecioara între sfinţi şi luna între stele!

Nadia: (aparte) Sunt curioasă dacă ştie mai mult de 2 strofe…

Spre surprinderea tuturor, inclusiv a Nadiei, admiratoarea lui Eminescu ştie mai mult de 2 strofe din Luceafărul, şi recită fără să se încurce, cu talent declamativ. Atmosfera romantismului eminescian umple autobuzul şi gropile din asfalt, până când, pe la jumătatea poeziei, recitatoarea se opreşte brusc, se trânteşte pe un scaun liber şi îşi ascunde îndurerată faţa în mâini. Până la urmă, voia bani sau e doar nebună?

Un bătrânel cu căciulă rusească, aşezat faţă în faţă cu ea: Domnişoară!

Ea: (tresărind) Da!

El: Ştiaţi că nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu?

Tanti cu calea Victoriei se apropie din nou de Nadia.

Tanti (cu o veselie iritantă): Nu vă supăraţi, unde are capătul?

Nadia: La a doua.

Tanti: Şi de acolo pot să ajung pe Calea Victoriei?

Nadia: V-am mai spus că da.

Bătrânul cu căciula rusească a început o dizertaţie pe teme religioase pentru tânăra iubitoare de Eminescu.

Bătrânul: Cu toţii suntem nepoţii lui Noe, care a venit cu arca înapoi pe Pământ…e dovedit! Eu mă iau la întrecere cu orice evoluţionist, şi îl răpun, îi demonstrez că mă trag din Noe! Am mai vorbit cu evoluţionişti, şi le-am arătat eu lor! Pe oricare îl răpun!

Admiratoarea lui Eminescu(blând) : Dumnezeu este în toate.

Bătrânul: Da! Degeaba încearcă ei să ne îndepărteze de la Dumnezeu! Vor să ne târască în păcat, dar Dumnezeu e aici, şi noi l-am găsit.

Tanti cu Victoriei( din ce în ce mai veselă, vine iar spre Nadia): Mai e mult până la Calea Victoriei?
Nadia: La prima!

Iubitoarea de Eminescu: Pot să vă pun o întrebare?

Bătrânul: (exaltat)Oricâte!

Iubitoarea de Eminescu: De ce a făcut Dumnezeu omul?

Bătrânul: Dumnezeu a făcut omul pentru că s-au răzvrătit îngerii…că altfel nu l-ar fi făcut. Şi acuma, fiecare om când se naşte, primeşte un înger bun şi un înger rău. Ăla rău e trimis de Satana! Dar eu când văd că vine Satana la mine, că vrea să intre în mine, mă întemniţez şi mă rog la el, şi aşa îl birui!

Tanti cu Victoriei (profită de o oprire la stop ca să-i bată în geam şoferului) Nu vă supăraţi, asta e Calea Victoriei?

(Cortina.)

Inegalabila faună a Bucureştiului

Sâmbătă seara, pe calea Victoriei. Nadia, nume de cod Liniuţă, şi prietena ei cu nume de cod Etc se îndreaptă spre bifarea unui nou obiectiv cultural. Cu câteva minute înainte, Nadiei i-a fost adresat apelativul „Moartea în vacanţă” de un moşulică uşor deranjat ce traversa strada pe lângă ea. Această întâmplare a avut darul să-i provoace oarece nelinişti Nadiei, obişnuită să audă doar complimente, fluierături şi invitaţii la interacţiune sexuală. Dar nu despre regăsitele fisuri în stima de sine a Nadiei este povestea noastră.

O bătrânică ochelaristă, înveşmântată în negru şi încărcată de plase, le abordează pe eroinele noastre.

Bătrânica: Nu vă supăraţi…pot să merg şi eu cu dumneavoastră?

Etc şi Liniuţă (derutate): ….

Bătrânica: Vă rog frumos să mergeţi cu mine. Mi-e frică de animalul ăla de pe partea ailaltă…mă urmăreşte.

Etc şi Liniuţă observă într-adevăr un individ cu alură de homeless îngânând nişte incantaţii pe trotuarul celălalt şi acceptă această tovărăşie temporară neobişnuită, cu toate că individul pare prea puţin interesat de bătrânica temătoare.

Bătrânica: Aşa fac ăştia, animalele astea, devastează tot în oraş noaptea. Tot timpul mă urmăreşte câte unul, mi-e aşa de frică. Sunt unii care se droghează, şi mai şi bea, şi pe urmă fac…mi-e şi ruşine să vă spun…cinci căcaţi au făcut pe treptele alea frumoase de marmură….cinci căcaţi, nu unul! Uite-l, uite-l că vine încoace…

Homeless-ul a traversat pe partea eroinelor noastre, dar o ia înainte şi îşi vede liniştit de drum.

Bătrânica: Vă mulţumesc că mergeţi cu mine…Mi-a zis mie mătuşa mea…ştiţi, eu am fost asistentă la coafor…şi mi-a zis: tot timpul când o să-ţi fie greu în viaţă, când o să-ţi fie rău, o să ai pe cineva care să te ajute…şi-am avut, am avut mereu!

Liniuţă: (stăpânindu-şi râsul cu greu) …

Etc: Vreţi să vă ajutăm cu plasele?

Bătrânica: Nu,nu! TREBUIE să car greutăţi. Şi cum vă ziceam…Mi s-a mai întâmplat şi altădată..m-a urmărit unul până acasă…Şi mi-a zis mie o ţigancă florăreasă din Piaţa Amzei: Doamnă, ăsta a fost plătit ca să se ţină după dumneavoastră! Dar lasă că aflu eu cine l-a plătit! Am mai vorbit cu 2-3 persoane din piaţă, şi o să aflu cine e, şi-o să-i pară rău! Dar acum nu se mai apropie nimeni, că-s păzită…(zâmbet complice pentru Liniuţă şi Etc, cei doi cerberi cu care nu s-ar pune nici dracu.)

Homeless-ul cel ciudat nu se mai vede în zare, iar călătoria eroinelor noastre se apropie de sfârşit.

Bătrânica: Uite acolo stau…la blocul cu magazinul Stilman. Vă mulţumesc, numai bine vă doresc!

Liniuţă şi Etc, satisfăcute că au făcut o faptă bună, o lasă pe bătrânica terorizată să-şi urmeze calea şi coboară în beciul numit Teatrul Act. Acolo, autoarea acestor rânduri îşi va petrece următoarele două ore în parfum suav de căpşunică venit de la tanti din dreapta, mare fan al magazinelor Sephora, şi va urmări o piesă despre futangii de capre. Stingeţi, vă rog, luminile.

P.S. Propun ca măsură în Codul Penal împuşcarea fără drept de apel a tuturor ţăranilor care se încăpăţânează să nu-şi dea mobilul pe silent în timpul unei piese de teatru. Muriţi, ţăranilor!