Am văzut Barcelona (şi ea m-a văzut pe mine)

Existenţa acestui articol implică faptul că sunt încă în viaţă şi am supravieţuit cu bine călătoriei cu nu mai puţin de patru avioane. Îmi pare rău dacă e cineva dezamăgit. De asemenea, nu mi s-a furat banii, nu mi s-au pierdut bagajele, nu mi-am pierdut actele, ce mai, succes pe toată linia.
Au participat la operaţiunea Barcelona: Nadia, soră-sa geamănă cu un an mai mare,  nume de cod Etc, şi Cristina, Erasmusă în Lyon.

Continuă lectura „Am văzut Barcelona (şi ea m-a văzut pe mine)”

You’re gonna die. All of you.

Voi avea grijă să port acest mesaj inscripţionat undeva la vedere atunci când, în dimineaţa zilei de 30 decembrie, mă voi sui într-un avion al companiei CSA cu destinaţia Barcelona via Praga. (Adică cel puţin asta cred că voi face, dacă nu cumva pierd biletul de avion, dorm prea mult şi pierd avionul, mă rătăcesc în drum spre aeroport şi pierd avionul sau zborul se anulează pe motiv de condiţii atmosferice neprielnice sau terorişti.) Ideea e că vreau să le dau ocazia acelor pasageri care vor să îşi continue existenţa să renunţe în ultimul moment şi să nu se suie în acelaşi avion cu mine, Nadia, the All-mighty Jinx.

Continuă lectura „You’re gonna die. All of you.”

Am văzut Praga (şi ea m-a văzut pe mine)

-în care e vorba despre prima ieşire a Nadiei în afara graniţelor ţării numite Românica-

Ziua dinaintea plecării

Tata: Nu uita, banii nu îi ţii pe toţi la un loc şi mai ales nu îi ţii în geantă.
Nadia, ca o fetiţă ascultătoare, pune banii în geantă şi se duce să mai deseneze nişte elefanţi.

Mama: Nu uita, mamă, îţi iei cruciuliţa, te rogi la Dumnezeu şi dacă ai credinţă şi ştii că te apără Dumnezeu, poţi merge oriunde…dar tu nu vrei să înţelegi, mamă, un lucru atât de simplu şi totuşi atât de bogat.
Nadia: …Mda.

Pe lângă sfaturile utile, mama îi mai dă Nadiei şi un ghid de conversaţie român-ceh.

Ziua 1- în tren

Nadia purcede spre Praga, la invitaţia tovarăşului de Fejesece, Sensei dă holiday master. Restul grupului de excursie, pe care Nadia îl cunoaşte puţin spre deloc, e format din Alina, Ioana, prietenulalinei, a Tall dude and a Fluffy dude.
Rapidul 375, jegos, incomod şi rapid ca un melc beat, pleacă din Bucureşti la 6.30 a.m.

Observaţii patriotice după trecerea dincolo de graniţă (prima dată, în Ungaria).
– Băi, ia uite, la ăştia parcă şi căpiţele de fân parcă-s mai mişto!
– Şi norii! Dudes, noi n-avem aşa nori mişto!
– Şi ce gară au ăştia!
Sensei: Băăăăi! Ia uite ce clădire mişto cu beculeţe şi liniuţe!
Toţi: Ioooooooi!

Sensei, mai târziu: I have a bad feeling în legătură cu excursia asta. Ceva naşpa rău o să se întâmple. Şi repede.

Ziua 2

7 a.m..- Nadia se trezeşte în Praga, după ce a dormit în tren pentru prima oară în viaţa ei. Geanta Nadiei se află azvârlită pe jos şi cu fermoarul rupt. „Să vezi că mi-a luat cineva banii”, gândeşte Nadia. Şi, ca să vezi, aşa e.
Sensei: Cred că glumeşti.
Nadia: Nu glumesc.
Alina: Ce frumos visam! Am visat că eram într-un cimitir aşa de frumos!
Sensei: Uită-te bine.
Nadia: M-am uitat.
Alina: Şi cimitirul ăla era aşa de frumos…
Sensei: Îi trezesc pe ceilalţi, să-şi verifice şi ei banii.
Alina: Nuu! Vreau să mai dorm….visam un cimitir aşa de frumos!
(În urma verificării ulterioare, se constată că Ioana a rămas şi ea fără bani)

Praga! Superb oraş, mizerabilă dispoziţie de păgubită.
Traseu: suit în turnul Ceasului Astronomic, de unde la fix iese în fiecare oră Moartea şi sună din clopoţel. Frecat menta pe la Prague Castle. Toy Museum, cu cele mai înfricoşătoare păpuşi posibile, plus Michael Jackson Barbie şi Barbie gravidă disecată. .„Carmen” la fântâna multicolor luminată Krizikova.

Seara, the Fluffy dude îşi uită pentru un moment geanta într-un McDonalds. Geanta rămâne acolo. Camera video din ea nu.

Ziua 3

Traseu: Muzeul instrumentelor medievale de tortură, gen piramida de lărgit vaginul femeilor enervante. Vysehrad, în capătul ălalalt al oraşului, pe jos, spre disperarea unor membri ai grupului excursionist. Cu funicularul până la Petrin. Turnul panoramic supranumit Eiffel-ul Pragăi. Labirintul oglinzilor, unde n-ai cum să te pierzi, dar te poţi vedea când pitic, când lungan.

The Fluffy dude, la telefon cu mama lui, raportând furtul camerei: Să ştii că e vina ta. OK, e şi vina ta. Măcar 20 la sută. Cum de ce? Tu ai zis să-mi iau geanta aia cu mine!

Nadia are rău de înălţime, aşa că se lasă cu greu convinsă să suie pe o scară mică şi întortocheată în micul Eiffel al Pragăi. The Tall dude e nevoit s-o ţină de mânuţă până sus şi înapoi. Mai încolo, the Tall dude vrea să-şi scoată pârleala zgâlţâind-o niţel în spinare cum a făcut cu Ioana.

Sensei: Las-o bă. Ioana are bun simţ, dar Nadia te şi plezneşte.
(Nadia Barbu. Defying common sense since 1987)

Ziua 4

Kafka Muzeum, ciudat şi mişto ca şi mintea lui nenea despre care e vorba în propoziţie. Senat, unde în curte umblă liberi păuni iar în cuşti stau bufniţe uriaşe. Belvedere. Karlovy Lazne, „the biggest music club in Central Europe”, cu 5 etaje, fiecare cu alt gen de muzică.

Tall dude: Ok, lecţia de istorie, dude. Lămureşte-mă şi pe mine, cine era Kafka ăsta?
Sensei: Unul care a scris nişte cărţi pe care nu le înţelege nimeni.
Tall dude: Aha.

Jumătate de zi este petrecută căutând o staţie de metrou după metoda ilustrată mai jos.

Tall dude: Duude, pe indicator zice în partea ailaltă.
Sensei: Am io un feeling că e încolo.
Tall dude: Bine, coaie.
(după vreo 2 ore, ajunşi în cu totul altă parte decât trebuia)
Sensei: OK, îi intreb pe poliţiştii ăia. (Întreabă) Au zis că e în partea aia.
Tall dude: Adică invers de cum zice al doilea indicator cu metrou care-l vedem.

În clubul cu 5 etaje şi muzică kitschy, Sensei are onoarea de a fi apucat de fund de un străinez dubios. Asta îl face oarecum neliniştit şi bănuitor în restul serii.
Sensei: (în şoaptă, către Nadia, despre alt individ care dansează în spatele lui) Zi-mi te rog că nu vrea şi ăsta să mă apuce de cur…

Ziua 5

Turnul televiziunii, care arată ca o jucărie de plastic kitschoasă şi lucioasă, pe care se târăsc bebeluşi fără faţă (wtf?) . Muzeul miniaturilor, unde un nene cu mult timp liber a potcovit un purice şi a pus o caravană în urechea unui ac.

Rapidul 375, la fel de jegos şi incomod, pleacă din Praga la zece fără zece, seara. De data asta, Nadia va dormi cu geanta îmbrăţişată strâns!

Ziua 6- în tren

Plictiseala extremă este alungată prin metode precum epilarea băieţilor cu benzi de ceară rece. Nici unul nu se lasă, totuşi, machiat.

Trenul merge cam ca un dric, diferenţa de bază fiind că dricul ajunge sigur la destinaţie. De fapt, şi trenul ajunge…cu vreo oră întârziere.

A doua zi după excursie

Nadia: Frumos oraş, mamă.
Mama: Bine, mamă. Şi cam ce aţi mâncat acolo?
Nadia: Am vizitat o groază de chestii…
Mama: Şi cam ce aţi mâncat pe acolo?
Nadia: Am mers pe jos de ne-am rupt, cred că dacă mai merg a doua oară nu mă rătăcesc…
Mama: Şi cam ce aţi mâncat acolo?

Concluzii la nimereală

Tare frumoasă Praga. Dar nu merită totuşi să ţi se fure banii pentru ea.

Şi oamenii ăia au nevoie disperată să înveţe engleză. Cum să nu ştii engleză într-un oraş turistic?

Şi de unde atâţia păianjeni uriaşi şi şobolani pe străzi?

A, şi note to self: nu voi mai merge cu trenul în timpul acestei vieţi pământeşti. Am zis.