Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere

Faptele:

O tanara a fost jefuita, sambata seara, chiar in fata blocului in care locuia. Agresorul i-a aplicat o lovitura puternica in cap si s-a facut nevazut impreuna cu geanta victimei. Se pare ca aceasta nu a suferit nici o leziune grava. Atacul a avut loc in jurul orei 21:30, intr-un cartier nu tocmai marginas al Capitalei.

(note to self: stire absolut jalnica, scrisa impotriva principiului newsworthiness-ului si a regulilor textului jurnalistic. Rusine sa-ti fie….fa 20 de abdomene drept pedeapsa)

Comentariile:

Ghinionista careia i s-a dat in cap cu scopul sustragerii gentii cu acte+bani+telefon mobil eram eu, ati ghicit (sau stiati deja). Consecintele evenimentului: in afara pierderii bunurilor sus-amintite, o durere de cap cumplita si o paranoia si mai accentuata ca inainte, daca era posibil. A, asta ca sa nu mai vorbim de banii cheltuiti basca pe doctor, acte noi, taxi incolo si incoace s.a.m.d. Dar ce conteaza banii? Important e ca am supravietuit, fiindca pret de cateva secunde dupa ce am receptionat scatoalca in cap am fost convinsa ca pana aici mi-a fost. Cand am reusit in sfarsit sa urc pana la apartamentul meu de la etajul 7, m-am adresat mamei in felul urmator: (si cu un zambet de la o ureche la alta) “Mama, o veste buna! Am fost jefuita!” Nu stiu daca am procedat asa din cauza ca eram lovita la cap, sau asa sunt eu de obicei. Apoi am fost ocupata sa stau de vorba cu doi politai cam buimaci, care mai intai n-au nimerit blocul unde trebuiau sa vina, dupa care m-au lamurit bustean referitor la ce aveam de facut in continuare. “Ar trebui sa vii cu noi la sectie, si de acolo te intorci tu singura”, mi-a sugerat unul dintre ei. Exact! Ce-mi puteam dori mai mult? Celalalt politist m-a intrebat cu mult interes ce diagonala are display-ul laptopului meu. Distractia a continuat la Spitalul de Urgenta, unde initial trebuia sa mi se faca o radiografie, dar apoi medicul s-a gandit ca ar fi totusi mai bine sa imi faca doar un antitetanos si apoi sa ma tina jumatate de ora imbracata doar in sutien, in timp ce fel de fel de indivizi dubiosi deschideau usa cabinetului si imi aruncau priviri pline de interes. A doua zi, divertismentul s-a mutat la sectia de politie, unde politistul mi-a dictat declaratia cu randament de un cuvant pe ora, intre doua conversatii cu tata despre Steaua si Rapid. “Va dati seama ca eu muncesc aicea ca sa cotizez la fondurile Cainilor Rosii?” a spus omul legii cu naduf. “Eu sunt rapidist si am cotizat toata viata pentru Steaua!” a replicat tata, fost militar.

Pentru cine se intreaba cam care e scopul acestei insiruiri de evenimente total neinteresante, raspunsul e simplu: sa imi plang de mila. Sau, mai degraba, sa imi rad de mila, ca varianta cu plansul e cam fumata. In viata oricarui om exista momente in care simte nevoia sa e vaicareasca si sa fie in centrul atentiei, macar pe post de consolare pentru suferinta indurata. Intr-un astfel de moment m-am aflat eu zilele astea. Sper ca, odata cu acest post, am incheiat totusi cu autocompatimirea.

Mesajul unui explorator extraterestru catre planeta-mama

( asa cum a fost el interceptat si tradus de specialistii NASA)

Dragii mei, va scriu aceasta scrisoare pentru a va anunta, cu multa tristete si dezamagire, ca Planeta Albastra pe care voiam sa ne mutam a fost ocupata tocmai in intervalul de 50 000 ani in care nu ne-am mai uitat la ea cu atentie. Nu-mi dau seama cum s-a putut schimba situatia atat de radical intr-un timp atat de scurt, dar va recomand sa anulati zborurile tuturor farfuriilor(?) care se indreapta incoace (n.n.-aici specialistul NASA nu a gasit un termen adecvat pentru a desemna vehiculele extraterestre…). Va trebui sa ne gasim o alta planeta cu conditii propice vietii pentru a ne salva. Specia care conduce acum Planeta Albastra este extrem de periculoasa si cu apucaturi ciudate, si nu cred ca e o idee buna sa o deranjam.

Ca sa v-o descriu in amanunt, pare a fi o varietate de maimute fara par, ceva mai evoluate intelectual, cu mersul in intregime biped, singura diferenta notabila fiind aceea ca maimutele au ramas la fel de inofensive ca si la ultima noastra explorare. Aceste creaturi bizare, care isi spun “Oameni”, traiesc in numar exagerat de mare pe toata suprafata planetei, iar durata vietii unui individ este de aproximativ 70 de ani pamantesti, adica aproximativ 0, 000001 % din speranta de viata a unui semen de-al nostru. Cu toate acestea, Oamenii nu par sa fie deranjati de asemenea detalii, datorita unui soi de norme morale pe care ei le numesc “religie” si care le promit ca existenta lor va continua si dupa incetarea existentei ( nu am reusit sa-mi dau seama pe ce se bazeaza cand sustin un asemenea paradox). Ciudat este ca aceste “religii”, desi joaca, asa cum spuneam, rolul de coduri morale, sunt prilejul unor lupte foarte sangeroase intre Oameni, si fiecare e dispus sa-i omoare bucuros pe ceilalti pentru a le demonstra pe viu ca existenta post-existentiala sustinuta de el e cea adevarata si nu alta. Am observat, de altfel, ca Oamenii gasesc si alte pretexte de a se extermina intre ei, a caror relevanta imi scapa; cel mai adesea e vorba de un lucru numit “bani”. Aceasta notiune nu denumeste, din cate am inteles, lucruri folositoare (de exemplu, alimente), ci cantitatea de bucatele de hartie in care poti preschimba aceste lucruri folositoare, si care Om are cei mai multi “bani” este considerat mai placut fizic, mai inteligent si mai agreabil de catre ceilalti membri ai speciei…sau cel putin asa mi s-a parut. De altfel, numai acestia par sa fie considerati cu adevarat Oameni, ceilalti intrand in categoria fiintelor inferioare.

Oamenii au in general un numar mic de pui, si principala preocupare a parintilor este sa ii oblige pe acestia sa faca lucruri cat mai neplacute, in special un fel de pseudoeducatie organizata pe care ei o numesc “scoala”. Aici, puii de Oameni invata sa se urasca si sa se invidieze unii pe altii, sa insele ceea ce numesc ei “sistemul educational” (al carui rost imi scapa) si sa ii faca pe cei care nu seamana cu ei sa se simta mizerabil. Dupa incheierea scolii, fiecare Om capata o ocupatie extrem de anosta si inutila cu care este obligat sa se indeletniceasca pana il parasesc puterile fizice si mentale. Va dati seama, dragii mei, cat m-a mirat o asemenea organizare sociala.

A! Sa nu uit! O alta notiune importanta pentru ei, alaturi de “bani”, este ceva numit “dragoste”, si care pare a fi legata intr-o oarecare masura de instinctul reproducator. Din cate am observat, “dragoste” inseamna sa te porti intr-un mod cu totul stupid si de neinteles –cam ca un organism parazit- fata de un alt Om de sex opus cu care nu ai nimic in comun, asta pana la obtinerea unui soi de certificate de posesie reciproca (astea se numesc “casatorie”). Casatoria se bazeaza tot pe “dragoste” si pe “fidelitate”. Aceasta notiune din urma inseamna, din observatiile mele, sa ai cat mai multi parteneri sexuali, cu exceptia celui cu care te-ai casatorit si care devine din acel moment cel mai mare inamic al tau. Desi aceasta “casatorie”, si dragostea per ansamblu, par lucruri extrem de neplacute si indezirabile, toti Oamenii alearga dupa ele si isi fac din ele un adevarat scop in viata, iar cei care nu le pot obtine sunt exclusi din viata sociala. Nu-i asa ca e foarte bizar??

Asadar, va rog inca o data, anulati transportul ce se pregatea sa se indrepte spre Planeta Albastra, mai ales ca, in ritmul in care Oamenii distrug conditiile sustinatoare de viata ale planetei (alt lucru pe care nu il pot intelege!), oricum nu ne mai foloseste la nimic. Cine stie, daca avem noroc, poate aceste creaturi ciudate sfarsesc prin a se autoextermina complet si, la urmatoarea noastra misiune, peste alti 50 000 ani, vor fi disparut cu totul.

P.S.: NASA a localizat deja planeta spre care se indrepta mesajul; o bomba nucleara de vreo enspe ori mai puternica decat cea de la Hiroshima se va ocupa sa-i puna la punct pe acesti extraterestri neprietenosi si lipsiti de ratiune.

Despre Jorg, pe care-l dureau dintii

M-am saturat de citit stiri si de urmarit analisti la TV. A trecut doar un semestru si deja m-am saturat de subiectele presei romanesti. Totul mi se pare atat de ridicol, incat ma mir cum de cei implicati nu isi dau seama. Sau isi dau seama si mizeaza pe principiul: “dati prostimii paine si circ”.

Ce e mai trist e ca povestile astea nu se termina niciodata cu bine, dreptatea nu invinge si nu traim fericiti pana la adanci batraneti. Ba chiar dimpotriva. De ce se mai obosesc oamenii sa-si invete copii povesti? Nu e o idee prea buna sa faci copilul sa creada ca lumea e frumoasa. Si poate ca de-aici iese si jurnalismul ‘a la Caracudi’. Pentru ca oamenii simt nevoia sa citeasca povesti construite dupa tiparul clasic, musai cu o invatatura de tras la sfarsit.

Povestea mea preferata, atunci cand eram mica, era o poezioara stupida, pe care am recitat-o in serbarea Abecedarului. Nu imi mai amintesc cum se numea, dar hai sa-i spunem “Iepurasul si Morcovul”, pentru ca despre asta era vorba: un iepuras care, prin intermediul sus-numitului morcov, stabileste relatii interpersonale de intrajutorare cu vecinii lui, Calul, Oaia si Caprioara. Basmul in sine era cam monoton si redundant (motiv pentru care, la serbare, eram intrerupta periodic de aplauzele spectatorilor plictisiti), dar finalul sustinea o teza de mare valoare: Iepurasul este atat de bun, incat e gata sa renunte la morcov, si tocmai de aceea morcovul ramane al lui.

Asadar, iubiti copii/morcovul calatori

La calut si la mioara/ si inapoi la caprioara

Si precum vedeti si voi/el se-ntoarse inapoi

Prin zapezi si prin furtuni./Asa da, prieteni buni!

Cum sa tragi asemenea invataturi folositoare din presa de azi?

O alta poveste la fel de utila, preferata de mine si axata pe igiena dentara, suna cam asa:

A fost odata un baietel pe care il chema Jorg (a se citi Iorg). Il chema asa, fiindca era neamt.Pentru ca toata ziua ii placea sa manance numai dulciuri si zaharicale, toata lumea il striga “Jorg pofticiosul”. Daca cineva ii dadea vreun ban, el isi cumpara dulciuri.

Si tot asa, Jorg manca dulciuri in fiecare seara si nu se spala pe dinti, pana cand, intr-o zi, a venit la el…Omuletul care aduce dureri de dinti. (A se imagina aici o ilustratie cu Omuletul, inconjurat de o hora de dintisori veseli care se tin de mana- si da, in desene, dintisorii au maini). Omuletul era mic, verde si avea un fel de tarnacop in dotare, cu care a inceput sa ciocaneasca in dintii lui Jorg…

Urmarea era ca Jorg a trebuit sa mearga la Dentistul Prietenos, care i-a reparat maselele pe data. Sfarsitul, era, insa, de data asta,cam neverosimil si strica intreaga incercare de a inocula valoarea morala a spalatului pe dinti: dupa aceea, eroul nostru n-a mai mancat niciodata dulciuri…cea ce stim cu totii ca nu se poate intampla.