Ce ma mai enerveaza

(cine nu vrea sa stie, sa citeasca ghidul tv sau orice altceva ii pofteste inima)

7 lucruri care ma enerveaza cumplit in ultimul timp, in ordine aleatorie:

  1. Cuvantul ‘emo’(de care m-am lovit surprinzator de des in ultimele zile). Asta pentru ca ma enerveaza ‘slang-ul cool’, pentru ca sunt permanentul Ghita-contra, dar si pentru ca nu simt nevoia sa aflu ce o mai fi si aia. Sau ma rog, intre timp am aflat ce inseamna, dar tot ma enerveaza. Da, sunt aceasta ultra-retrograda, si nu imi plac cuvintele inventate. De asemenea, ma calca pe terminatiile nervoase mania de a prescurta cuvintele pana nu se mai intelege nimic din ele. Cine ma cunoaste stie ca pana si pe messenger sau in sms-uri am obiceiul de a ma exprima in cuvinte intregi. Si nu, nu scriu mai incet din cauza asta. Daca pot eu, puteti si voi. Scutiti-ma de prescurtari precum ‘rofl’, si mai ales, mai ales de cuvantul (?) ‘emo’.
  2. Promisiunile neonorate. Nu stiu de ce se mai oboseste lumea sa-ti promita una sau alta, daca nu au de gand sa se tina de cuvant. Sau daca stiu ca exista ceva care i-ar putea impiedica sa se tina de cuvant. Cred ca as putea numara cel putin 10-15 promisiuni neonorate de la persoane diferite, si toate doar in ultimele doua saptamani sau cam asa. Oameni buni, faceti-mi o favoare. Ati observat ca eu nu prea promit niciodata nimic? Faceti ca mine. Sau puteti continua sa va stricati imaginea in ochii mei. De parca n-as fi suficient de carcotasa si fara sa mi se dea motive.
  3. Pasarea urlatoare de pe balcon. Nu mentionez specia pentru ca expertii ornitologi cunoscuti sub denumirile generice de “mama” si “tata” au catalogat-o intai ca pui de porumbel, apoi de pescarus, apoi de dracu’mai stie ce. Cert este ca oratania are un glas al naibii de sonor, pe care il exerseaza cand ti-e lumea mai draga, iar eu, cum deja cred ca v-ati dat seama, nu sunt tocmai genul de om care sa imbratiseze un copac si sa strige: “oh, minunatele bucurii ale naturii!”. Nu, nu vreau si sunet de tramvaie, si de automobile, si huruit de tancuri pentru parada de 1 Decembrie, dar si minunatele bucurii ale naturii, toate patrunzand prin fereastra mea ne-izolata fonic. Ori sunt la oras, ori sunt la tara! Am zis.
  4. Insectele, in special mustele si tantarii. Am observat o tendinta ciudata in special a celor din urma de a gravita numai si numai spre mine, indiferent ce alte optiuni de hranire ar avea. Nu inteleg de ce oare fac asta. In mod sigur nu pentru ca sunt dulce, fiindca am priceput deja (da! am inteles, puteti sa nu-mi mai spuneti!) ca sunt exact pe de-andoaselea. Sau poate sunt in putrefactie, ceea ce ar explica si prezenta mustelor. Daca asta e raspunsul, atunci am o mica problema.
  5. Clonele din piata Romana. Da, stiu ca au aparut de mult, dar eu abia acum am observat ca exista in numar atat de mare. Nu inteleg care mai e hazul in a te imbraca si tunde ridicol (ma refer la tunsoarea aceea cu un ciuf tepos in varful capului, cateva suvite mai lungi la spate si bretonul stramb si in ochi, eventual colorat in verde) daca TOATA LUMEA arata la fel ca tine. E uimitor cum pustii astia fac un taraboi teribil despre drepturile lor cand aud de uniforme in scoli si alte idei ‘invechite’, dar n-au nici o problema in a arata absolut identic cand ies in oras. Apogeul penibilului s-a produs in momentul in care un tanc tuns in felul asta a grait catre anexa lui de alaturi, despre alt tanc cu freza perfect si absolut la fel: “Ia uite ce par naspa are asta!” (Dezvalui aceasta informatie in premiera, pentru ca la momentul respectiv m-am temut ca prietena cu care eram, aflata in incinta Mec’ului dupa sucuri la momentul fazei, ar fi crezut ca o iau la misto.)
  6. Lipsa de apa calda. Nu stiu daca e din cauza blocului in care stau eu si unde n-am putut sa imi trag internet ca sa nu ‘curga la vecini’ (am incheiat citatul) sau daca e o plaga bucuresteana generala, dar in ultima vreme am avut apa calda cam o zi da, o zi ba, iar uneori nici macar apa rece. Ceea ce nu inseamna ca nu ma spal (unii s-ar putea sa nu priceapa, dar spalatul e un obicei necesar,copii!), ci doar ca imi cresc singura riscurile de a face un superb guturai in mijlocul verii. Dusurile cu apa rece sunt supraestimate, lasati-ma sa va spun. Iar atunci cand apa calda vine intr-adevar, trebuie sa fiu foarte rapida in a ma dezbraca si baga in cada, caci altfel –pac!- s-ar putea sa ma trezesc cu o surpriza neplacuta. Poate ar fi mai bine sa stau pur si simplu dezbracata in permanenta, ca sa nu ratez vreodata ocazia. Daca aceasta din urma fraza a provocat vreo fantezie cuiva (asta, desigur, presupunand ca citeste cineva aceste baliverne), ma bucur ca macar voi sunteti fericiti, ca eu nu!!!
  7. In fine, o enervare absolut de moment: faptul ca maine (de fapt, deja azi) e luni, ca trebuie sa ma scol de dimineata, sa merg in doua locuri unde sa muncesc si nu stiu daca voi avea timp, chef si vlaga in mine sa ma duc macar la unul din ele. Are these holidays shitty or what?? (Pentru mine, desigur. Nu-mi fluturati sub nas pozele pline de amintiri sclipitoare-lucitoare.)

P.S. Pentru cine a avut rabdare sa ajunga pana aici: asta ar fi trebuit sa fie, de fapt, un articol vesel in care, dupa modelul celui despre ghidul de spovedanie, faceam misto de o carte pe care am primit-o imprumut fara sa o cer si ale carei prime randuri suna cam asa: “Sunt oare un om venit din spatiul cosmic? Apartin eu noii rase de pamanteni, nascuta din incrucisarea unor barbati extraterestri cu femei pamantene? Sunt oare copiii mei urmasii primei rase interplanetare?” In continuare, era vorba despre extraterestrii reptilieni care conduc lumea si conspiratiile lor. Cum insa sunt atat de enervata, n-am mai avut chef. Uite-asa.

Aici Bucuresti, Radio Romania Actualitati. Sau nu.

In episodul de astazi al serialului meu “shit that nobody reads” e vorba despre stagiul meu de practica in agentia de presa Rador. Intereseaza acest lucru pe cineva? Nu, desigur. Totusi eu voi scrie despre el. Pentru ca pot.

Sa fie clar, de la bun inceput, ca spre deosebire de alti oameni mai responsabili pe care-i cunosc, eu nu m-am dus sa muncesc de bunavoie, ci am fost obligata de facultate, ba chiar trimisa de facultate in locul respectiv. De fapt, fusesem repartizata pentru practica in radio, dar in loc de Radio Romania Actualitati (ceea ce ar fi fost si-asa destul de plictisitor), iata-ma la Rador. Rador-ul, in caz ca nu stiati, se afla la etajul 9 in cladirea Radiodifuziunii, si e o incapere mare cu multe calculatoare nu tocmai de ultima generatie, where the magic is done.

Treaba mea acolo consta in a transcrie, cuvant cu cuvant, stiri si emisiuni de la postul de radio sus-numit, in fata unui calculator, cu o casca uriasa pe urechi. Marturisesc ca sunt foarte nestiutoare, dar daca intr-adevar in asta consta munca intr-o agentie de presa, ma intreb cum de oamenii de acolo nu au capatat boli psihice severe dupa o luna. Ceea ce nu inteleg este de ce, daca agentia are nevoie de stirile de la Radiojurnalul RRA, nu da pur si simplu un telefon la postul de radio aflat in aceeasi cladire: “Alo? Radiojurnalu’? Trimiteti-ne si noua stirile de azi…”…in fond, oamenii de la radio le citesc si ei de undeva. Chiar trebuie scrise inca o data?? (In apararea existentei Rador-ului, totusi, trebuie sa spun ca ei monitorizeaza si alte posturi radio si TV.)

Marturisesc ca in situatia de fata, nu prea inteleg rostul obiceiului de a-i mai trimite pe studentii de anul I la practica. Stiu sa scriu de la 5 ani, iar tehnica scrisului dupa dictare am perfectionat-o in clasele primare. Credeam ca am depasit faza asta…

Am progresat totusi intr-o privinta: am ascultat mai mult RRA intr-o saptamana decat in tot restul vietii mele de pana acum. Pana la sfarsitul stagiului…ei bine, pana la sfarsit, voi fi ori mai inteligenta, ori lobotomizata.

In prima zi de practica, agentul de paza de la receptie ne-a privit cu multa suspiciune si ne-a pus sa dam nu mai putin de 4 telefoane (de fapt, el ne-a pus sa dam unul singur, dar ne-au tot trimis de la un interior la altul) ca sa capatam aprobarea de a intra. Sunt convinsa ca Radiodifuziunea este un obiectiv strategic, tinta a multor atacuri teroriste, dar chiar n-aveam nici o bomba la mine. Sau poate ca sunt multi studenti care incearca sa vina la practica in mod fraudulos, fara sa aiba dreptul? Izvorul de cunostinte numit Rador nu e deschis decat catorva norocosi.

Alt detaliu distrugator de sinapse: lifturile din cladirea radiodifuziunii reprezinta cel mai nou cosmar al meu. Lifturile sunt in general un cosmar pentru mine, dar acestea in special au o tehnica deosebita de a-mi toca nervii. Indiferent care e destinatia, liftul se opreste mai intai la jumatatea etajului, zaboveste cateva secunde –“S-a oprit intre etaje? [inceput de atac de panica] Oh Doamne! S-a oprit intre etaje! Oare voi ramane aici tot restul vietii? Voi muri de foame! Va trebui sa-i mananc pe ceilalti oameni din lift sau ma vor manca ei pe mine?”- si, in cele din urma, cu un sunet sinistru, se opreste regulamentar in dreptul etajului dorit. Nu e nevoie sa mai spun ca nu sunt deloc amuzata.

Bineinteles, sunt si parti bune, de exemplu faptul ca Nu Ma Omor cu munca. Din punctul asta de vedere, ar putea fi chiar un vis implinit. Pacat ca uit mereu sa-mi iau o carte de citit la mine.

Maine ni s-a promis, asa ca variatie, o vizita in culisele unei emisiuni de la RRA. Ceea ce ar putea fi interesant. Oricum, mai interesant decat scrisul dupa dictare…

Multi chemati, putini alesi

Dupa cum stie oricine care ma cunoaste, n-am nimic de-a face cu religia, iar religia n-ar vrea nici ea sa aiba ceva de-a face cu mine. Totusi, nu ma pot gandi doar la mine (altruismul e o valoare universal valabila), si n-as vrea ca cei 0, 5 cititori ai mei sa simta ca nu i-a inaltat spiritual nici macar un pic relatia cu blogul meu. Asa ca m-am gandit sa le dau, lor, celor 0,5, cateva repere care sa-i ajute sa descopere daca sunt sau nu niste pacatosi infecti. Asadar, sa vedem ce zice “Indreptarul pentru spovedanie” pe care l-am gasit prin casa. (Orice religie porneste de la principiul ca adeptii ei nu sunt prea inteligenti si au in permanenta nevoie de ajutor. Si da, exista astfel de carti in casa mea, dar nu sunt eu de vina, desi mi-e rusine.) In primul rand, trebuie sa stiti ca “toti pacatuim de la varsta de 7 ani, de cand ni se tin in seama pacatele de Dumnezeu.” Ii rog acum pe toti cei care numara 6 ani si 364 de zile sa paraseasca aceasta pagina, fiindca nu se refera la ei. Si stergeti-va din cap odata imaginea aia stupida cu Sf. Petru cautand pe laptop in baza lui de date si strigand” “Inca unul a implinit 7 ani! Putem sa-l ardem!”. Sf. Petru nu face asta. El e mai traditionalist, foloseste un carnetel.

Odata ce ati stabilit ca aveti mai mult de 7 ani, notati pe o hartiuta toate pacatele pe care le-ati facut. Ca sa va dati seama mai exact: pacat e atunci cand raspundeti “ba da” la una sau mai multe din urmatoarele intrebari:

– Nu cumva ai intristat pe Duhul Sfant injurand de grijanie, de Dumnezeu, Biserica si cele sfinte?

(Pentru a evita acest pacat, se recomanda injuraturile referitoare la actul sexual, aparatul reproducator masculin precum si feminin, rude decedate etc. )

– Nu cumva te-ai insotit cu animale? Ca barbat cu ce fel de animale si ca femeie cu ce fel de animale?

(Opa…parintele manifesta multa curiozitate fata de acest subiect…probabil doreste si ilustratii! Se recomanda un raspuns evaziv. Daca nu stiti bancul cu raspunsul evaziv, apasati tasta 1.)

– Nu cumva ai citit carti ateiste, pagubitoare de suflet, care ataca si batjocoreste (sic!) religia Sf. Biserici Ortodoxe?

(De acest pacat sunt nevinovati toti analfabetii, manelistii si fufele dependente de salonul cosmetic. A unora ca acestia este imparatia Cerurilor.)

– Nu cumva fumezi tutun, spre bucuria diavolilor? (Nu se mentioneaza nimic despre fumatul cannabis-ului.)

– Nu cumva dai cu rosu pe buze si pe unghii si te parfumezi?

(Frati crestini, azvarliti parfumurile. Mirosul natural, de transpiratie, de exemplu, e placut lui Dumnezeu. )

– Nu cumva porti cercei in urechi, bratari la maini,margele si zgarda la gat?

(In atentia comunitatii punk: jos zgarzile, va rugam. )

– Nu cumva ai cartit impotriva lui Dumnezeu la vreo boala sau suparare?

(Chiar asa, ce nesimtire…cand toata lumea stie ca doar necazurile pacatosilor sunt pedepse, pe cand ale credinciosilor sunt incercari!)

-Nu cumva ai intrat in biserica avand scurgerea de sange lunara ca femeie?

(Daca toate femeile si-ar face o histerectomie, ar putea evita acest pacat si in acelasi timp frecventa biserica pe tot parcursul lunii…Asta din pacate ar intra in contradictie cu principalul scop atribuit femeii de catre biserica, acela de vita de prasila.)

– Nu cumva ati pacatuit in fata copiilor, facandu-va pofta ca soti? (Ce familii interesante a cunoscut parintele…)

– Nu cumva ai pacatuit cu sotia ta in sarbatori, duminici, sambete, miercuri, vineri si in cele patru posturi de peste an?

(Daca mai ramane vreo zi disponibila pentru sex, apasati tasta 2. )

– Nu cumva esti plina de mandrie si te inalti cu gandul ca esti frumoasa sau ca esti invatat?

(Observati cum vanitatea legata de aspectul fizic este strict feminina, pe cand invatati nu pot fi decat barbatii. Barbie boys si femei cu mai mult de 4 clase, muriti. )

Lista de pacate nu se opreste aici, insa din nefericire spatiul si legea drepturilor de autor nu-mi permit sa reproduc integral aceasta folositoare lucrare de interes spiritual. Sper ca v-a placut si ca sunteti suficient de patrunsi (Nu va ganditi la prostii! E un pacat!) ca sa o luati de bunavoie pe calea ingusta a ignorantilor. Multi chemati, putini alesi.