Box populi, box dei

Astazi…(sau mai precis, ieri, ca e deja maine..sau…uf! grea e viata unui insomniac) am dus la indeplinire o misiune jurnalistica importanta. Adica, fiind eu o fetita cuminte si constiincioasa, m-am gandit ca ar fi cazul sa-mi fac tema pentru laboratorul de Radio, si anume un vox. Pentru aceia dintre dumneavoastra care nu stiu ce-i acela un vox (privire mirata si dispretuitoare: cum, nu stiti ce-i ala un vox??dar eu stiu, ca-s la Fejesece…ce bine ma simt…): ganditi-va la reporterii aceia enervanti pe care ii vedeti la televizor ca deranjeaza lumea pe strada cu intrebari stupide…Asta am facut si eu. M-am inarmat cu reportofonul meu antic, vechi si de demult, i-am atasat un microfon caraghios si am pornit prin Cismigiu. De ce in Cismigiu? Ca sa fac si o plimbare placuta simultan. Ca era frumooos afara…

Iata cateva selectiuni din ce-a iesit:

Intrebarea: Ce parere aveti de caderea guvernului si de noul cabinet Tariceanu?

O femeie in varsta: Foarte prost, foarte prost. –rezumat al urmatoarelor 50 de fraze: Tariceanu promite si nu se tine de cuvant- Noi, pensionarii, suntem foarte abatuti, -alt rezumat: guvernul ne minte, guvernul ne minte- pentru ca guvernul nu ne acorda nici o marire de pensie…(n.n.: ah..pun pariu ca nu va asteptati sa zica asta, nu??) Tariceanu este un om…bun…(?) dar…Basescu…este…un mincinos nenorocit! Acum doi ani, l-as fi votat si cu picioarele si cu mainile (!), dar acum…acum…daca as avea putere..l-as..l-as…omori, cu toata familia! (!!!) Ar trebui sa faca toti romanii o revolta, sa-l dea jos pe omul asta de la guvernare!

Studenta, off-tape: A cazut guvernul??

Tot studenta,acum pe inregistrare: Am o parere…buna…

Eu: Dar despre faptul ca a iesit PD-ul de la guvernare?

Studenta: Am o parere…proasta..

Eu: De ce?

Studenta: Imi placeau mai mult aialalti…

Gardian public: N-avem voie sa dam declaratii presei in timpul programului.

Eu: Nu sunt presa. Sunt o amarata de studenta. E pentru o amarata de lucrare, sa iau si eu o nota acatarii.

Gardian public: N-avem voie.

Student: A cazut guvernul? Ah…nu m-ai nimerit..Nici nu stiam ca a cazut guvernul…Nu ma preocupa politica…Pe mine ma pasioneaza fotografia, grafica…sunt un artist…

Tot studentul, off-tape si cu un ranjet larg intiparit pe fata: Acuma pot sa-ti pun si eu o intrebare?

Eu (plictisita): Da…

Student-artist-fotograf-grafician: Tu faci chestiile astea pentru facultate? Ce facultate? Aia de la Leu? Ce an esti? Faceti des chestii d-astea?Si ce faci cu interviurile astea, mai exact? Si cum iti faci curaj sa intrebi asa, lume necunoscuta? Nu e greu? Hm, noi la ASE nu facem d-astea…Pai, si, iti place?

Eu: (FOARTE plictisita, servesc raspunsuri ipocrit-amabile…si ma gandesc: individul mi-a fost total nefolositor pentru nenorocitul de vox…doar nu crede ca o sa-i dau numarul de telefon!! Macar daca ar fi stiut ceva de guvern…)

El (in sfarsit!!!): Pai…bafta in continuare!

Din toti oamenii pe care i-am intrebat de vorba, doar niste batranei care citeau ziarul aveau habar cate ceva despre noul guvern. A, si alti cativa oameni (care nu erau gardieni publici) nici n-au vrut sa stea de vorba cu mine.

Nu stiu daca misiunea jurnalistica respectiva imi va si folosi la ceva. In cazul in care d. profesor n-o sa ne ceara tema (ca de obicei), n-o sa imi foloseasca la nimic. In cazul in care o sa ne-o ceara, o sa imi fie utila in obtinerea unei note <= 5. De, e bine si atat.

Concluzia nu e totusi prea imbucuratoare. Si nu, nu ma refer la faptul ca romanii habar n-au ca s-a schimbat guvernul. Bla-bla-urile astea le las analistilor incruntati de la teve. Ma gandeam la ceva mult mai “self-centered”, si anume la faptul ca a mea cariera de jurnalist e condamnata inainte de a incepe. Nu sunt numai ineficienta, emotiva si lipsita de tact. Sunt toate astea inmultite cu zece. Si cand te gandesti ca eram imbracata in mov si bausem si niste vin sec inainte. Nici asa nu-s buna de jurnalista… Ce mai, adevarata concluzie e una singura:

CE MAMA NAIBII CAUT EU LA FACULTATEA ASTA??

Sunt un om rau. Sunt un om foarte rau.

Mi-o spune mama. Mi-o spune tata. Mi-o spun prietenii si colegii. Mi-o spun dusmanii si babutele infuriate din autobuz. Ce mai, sunt un om al naibii de rau.

Nu dau buna-ziua si cu atat mai putin saru’mana vecinilor. Mananc cu coatele pe masa, beau vinul direct din sticla. Nu-mi cer scuze si n-am remuscari sincere niciodata. Nu-mi face placere sa ajut pe nimeni. Nu-mi place sa fac cadouri. Nu tin post, nu-mi fac cruce cand trec pe langa o biserica. Nu sunt dusa pe la biserica. Daca ar veni biserica la mine, as pleca de-acasa.

Nu sunt toleranta si intelegatoare. Toti oamenii sunt rai pana la proba contrarie; nu recunosc proba contrarie. Nu cred in bune intentii. Nu vad calitatile nimanui; sunt prea ocupata cu defectele. Sunt rece. Nu ma emotioneaza bebelusii si animalele mici. Nu ma emotioneaza filmele despre dragostea eterna. Nu cred in dragostea eterna, nici macar in cea temporara. Nu ma intereseaza tipii cu “frumusete interioara” care n-o au pe cea exterioara. Ce-i drept, nu ma intereseaza nici cazul invers. Nu fac complimente gratuite, si nici platite. Nu vreau sa ascult necazurile altora. Nu vreau sa vad partea plina a paharului. Sunt un om rau. Sunt un om foarte rau.

P.S.: Precizare pentru naivii care au confundat randurile de mai sus cu o marturisire: am enumerat reprosurile adresate mie de cei care ma considera un om rau. Si nu, nu recunosc nimic…ceea ce ma face in continuare un om foarte rau.

Good for nothing

Motto: Munca a creat pe om, dar nici lenea n-a ucis pe nimeni.

Pierd timpul. Astazi ca si ieri, ca si alaltaieri si ca de cand ma stiu. Traiesc intr-o letargie care nu e nici dulce, nici amara, fiind de fapt lipsita de orice gust, intr-atata de desavarsita e. Orice om are zile in care n-are chef sa faca nimic…In cazul meu, respectiva stare de fapt se prelungeste la nesfarsit. Rarele momente in care Fac cu adevarat ceva sunt in general rezultatul unor obligatii straine vointei mele. Timpul curge pe langa mine ca intr-un tablou de Salvador Dali (referinta inutila din care tu, cititorule, sa tragi concluzia ca am o vasta cultura generala).

Ce e cel mai rau e ca nici macar nu vreau sa incetez a mai pierde timpul. Ma complac in minunata mea lene, pe care reusesc s-o transform in principala mea preocupare chiar si atunci cand am o zi ocupata. Si chiar daca imi place gandul unei vieti active si energice, lenea mea se incrunta si casca, iar apoi imi sopteste ca nu e neaparata nevoie sa incep de azi. La fel cum unii isi promit ca incepand de luni renunta la fumat sau incep cura de slabire, eu imi promit mereu ca de maine/saptamana/luna viitoare s-a terminat cu lenea. Apoi ajung la concluzia ca ziua are doar 24 de ore, si iata, si a trecut si astazi fara ca eu sa fac mai nimic care sa merite mentionat. Asadar, termenul autoinjectarii cu energie se mai amana putin…

Atitudinea mea contraproductiva nu se manifesta doar atunci cand e vorba de munca propriu-zisa. Orice operatiune cat de simpla necesita jumatate de zi pentru a fi dusa la indeplinire. De exemplu, ca sa fac un dus, imi e necesara cam o ora in care sa ma anunt pe mine insami ca ma duc sa fac un dus, inca vreo jumatate de ora in care ma pregatesc, iar dusul propriu-zis dureaza si el in jur de un ceas. Faceti o socoteala si inmultiti timpul necesar, deci, acestei activitati zilnice cu cele 7 zile ale saptamanii si abia capatati o idee vaga asupra cantitatii fenomenale de timp pe care o pierd eu in mod obisnuit. Nici nu mai vorbesc de o chestiune care sa ceara vreun minim efort, cum ar fi invatatul pentru un examen, caz in care lucrurile se desfasoara cam in felul urmator:

  1. Numara cate pagini ai de citit. Numara inca o data, ca sa fii sigura ca ai numarat bine.
  2. Imparte totul in 3 sau 4 sectiuni egale, ca sa nu citesti prea mult deodata. Numara cate pagini are sectiunea unu.
  3. Citeste in diagonala sectiunea unu, bifand in gand cu incantare fiecare pagina pe care o citesti.
  4. Ai obosit. Odihneste-te putin uitandu-te pe pereti.
  5. Numara cate pagini are sectiunea doi. Citeste in diagonala sectiunea doi.
  6. Iar ai obosit. Parca e ceva interesant la televizor? A, un film pe care l-ai mai vazut de doua ori. Nu conteaza, e oricum mai interesant decat “campaniile de relatii publice” sau ce naiba ai tu de citit.
  7. Numara cate pagini are sectiunea trei. Cam multe. Si s-a facut tarziu. Mai inveti si maine.

(Si cand te gandesti ca unii oameni ma considera o tocilara!!)

N-am nici macar o pasiune care sa imi salveze timpul sau onoarea. Nu agreez sa fac decat doua lucruri: sa ma uit la filme (deci tot o chestiune pasiva) si sa desenez fel de fel de bazaconii, ceea ce din nou nu mai fac in ultima vreme, din lene, decat in cazuri de forta majora si plictiseala extrema, cum ar fi cursurile din amfiteatrul R3.

Ma gandesc cu destul amuzament la ce se va intampla cand voi fi pe patul de moarte si Dumnezeu, sau Allah, sau Buddha, sau poate Iahve imi va arata, asa cum se spune, ce am facut pe parcursul vietii. Atunci, desigur insa, nu va mai fi deloc amuzant sa constat ca mi-am irosit viata degeaba…Si uite cate secunde, minute, ore si zile am pierdut…

Am nevoie de un leac, urgent. Poate vrea cineva sa ma salveze? Caci eu, in loc sa ma vindec singura, ma imbolnavesc tot mai rau. In curand imi va fi prea lene sa mananc, sa beau, sa ma indragostesc, sa ma bucur, sa respir. Deja mi-e mult prea lene sa urasc. Dar asta parca-parca ar fi un lucru bun…

P.S. Daca ai citit pana la sfarsit, atunci ai chiar mai mult timp de pierdut decat mine…