Reportaj de la festivalul de lucruri vampirice

Prieteni și dușmani, Bela Lugosi e mort, liliecii au părăsit clopotnița! Săptămâna asta se petrece în Nicăieri, Țara Galilor un festival de lucruri vampirice. N-o să zic direct unde și cum se numește, nu vreau să pățesc ca cu Fanfara Militară în tinerețe, să se gugălească oamenii și să se întristeze că am făcut mișto de ei. Și de fapt nici nu fac mișto, mie îmi plac din cale-afară lucrurile vampirice. Serialul meu preferat din toate timpurile este “Buffy, spaima vampirilor” și am colecția completă de episoade pe DVD. Am citit nu doar “Dracula” în original, în ciuda faptului că are vreo 50 de pagini numai despre arta arhivării și indexării, ci și „Carmilla” și „Interviu cu un vampir” și așa mai departe, despre filme nici nu e cazul să mai vorbim.

Festivalul se lăuda cu participarea specială a actriței care o joacă pe Drusilla în „Buffy” și include, conform programului, proiecții de film (cu o competiție pentru premiul Țărușul de Aur), dezbateri, cercuri literare de poezie și literatură despre vampiri, petreceri vampirice și o conferință academică, în parteneriat cu o universitate locală, unde s-au prezentat lucrări cu titluri precum “Augmentarea Foamei: Metonimia Canibalistică a Vampirismului în Cultura Populară Contemporană” sau “Subiecți Instabili într-un Teritoriu Precar: Abjecția Autorității Masculine în Filmul Nosferatu- Simfonia Groazei”.

Acu, eu locuiesc mai mult în Nicăieri, Țara Galilor zilele astea, dar sunt foarte ocupată cu o activitate despre care o să povestesc cu altă ocazie. Mă aflu însă la 5 minute distanță de vila victoriană care e una din locațiile festivalului, așa că am dat o fugă rapidă în pauza de masă. Vila are și o cafenea deschisă publicului, dar am mâncat ceva din altă parte în prealabil, cafeneaua cu pricina fiind singura din câte cunosc care are nota 2 (din 5) pentru igienă de la Sanepidul galez. Nu știu ce au făcut pentru asemenea performanță.

Când am ajuns la vila victoriană Tălpici (botezată după bogătanul Tălpici care a construit-o), ar fi trebuit să aibă loc în curte un târg de obiecte vampirice, dar nu era nici cucu, probabil din cauză că ploua (vampirilor nu le place ploaia?). Singurul stand era la intrarea în vilă: o măsuță acoperită cu catifea indigo unde, printre trandafiri de plastic mov, candelabre și eventaie de hârtie, se aflau la vânzare câteva romane de amor despre (conform copertei) femei sexi roșcovane, vampiri care le mușcă de gât, și pisici care li se încurcă printre picioare. Autoarea nu se afla însă acolo ca să dea autografe, și-n rest pustiu.

Am crezut că poate am greșit locul, dar un banner pleoștit agățat de intrarea în parcare indica într-adevăr că acolo e festivalul. Am dat un tur în jurul clădirii- prin ferestre se zăreau în general saloane goale; totuși, într-o cameră stătea la geam un bărbat cu aspect de profesor universitar scriind ceva foarte cufundat în gânduri, înconjurat de coșciuge vintage proptite d-a-mpicioarelea, care amenințau să cadă peste el. Am intrat în vilă. La recepție, m-a abordat o doamnă în vârstă cu rochie înflorată, din spatele unui teanc de vederi și postere cu vila Tălpici.

-Sunteți aici pentru istoria și arhitectura excepțională a vilei Tălpici, sau pentru chestia aia cu vampirii?

Înainte să apuc să deschid gura, a sărit de undeva din întuneric un tânăr cu cămașă roșie lucioasă, un țăruș uriaș în mână și un ecuson la gât pe care scria VAMPIR FOARTE IMPORTANT.

-Bineînțeles că a venit pentru vampiri, nu-i vedeți hanoracul? s-a rățoit el la recepționistă.

Pe hanoracul meu scria LICEUL DIN SUNNYDALE, PROMOȚIA 1999. E o referință pour les connaisseurs. Băiatul cu țărușul, evident un connaisseur, mi-a pus la gât ecusonul lui cu VAMPIR FOARTE IMPORTANT și m-a împins într-o cameră.

-Poftim, alătură-te lor. Să nu-mi pierzi ecusonul, că îmi mai trebuie, a zis el și a închis ușa.

Iată-mă deci într-un salon victorian mare și frumos, alături de alți 3 oameni. Doi dintre ei meștereau ceva într-un colț și păreau foarte ocupați. Celălalt era o femeie dezorientată.

-Știi cumva dacă concertul de muzică electronică cu tematică Nosferatu se întâmplă aici? m-a întrebat ea. În program scrie că e în Salonul cu Biliard, dar acolo nu e nimic.

-Aici se întâmplă, noi suntem trupa, a intervenit unul dintre meșteri. La 2 fix, acum ne pregătim.

Simțindu-mă curajoasă, am întrebat și eu unde e Drusilla. Mi s-a explicat că Drusilla e în America și a făcut doar un interviu pe Zum pentru festival. Am fost dezamăgită, dar m-am hotărât să văd ce e cu concertul cu tematică Nosferatu, că era deja aproape 2 fix. La 2 și 10, eram în continuare tot ăia de dinainte, iar unul dintre muzicieni a început să se îngrijoreze.

-Unde e publicul? a întrebat el, cu o expresie așa tristă pe față că ți se rupea inima.

-Mă duc să îi caut, a răspuns colegul lui, mai temerar. La ușă îl aștepta băiatul cu cămașa roșie, care i-a înmânat o cruce de lemn.

-Poate sunt la cafenea, ține crucea invers și plimbă-te prin curte, ăsta e semnalul pe care îl avem ca să chemăm publicul înăuntru!

La 14:16, artistul s-a întors într-adevăr triumfător, însoțit de un grup de 5-6 americani entuziasmați, care nu știu de unde apăruseră. Eram acum deci vreo 10 oameni în salon, cu tot cu mine și cu artiștii, concertul putea începe. Nu știu cum se numea trupa pentru că nu s-au prezentat, ci au început direct în forță; solistul a sărit brusc în picioare și a început să gâjâie în microfon:

-CERI O BERE DAR ÎN FINAL BEI DOUĂ! ZEII NOȘTRI NU SUNT ZEII LOR! ZEII NOȘTRI NU SUNT ZEII LOR!

Dar să nu mă înțelegeți greșit, nu gâjâia ca la heavy metal, ci lent downtempo așa, ca o Lana del Rey bărbat de vârstă mijlocie. În afară de pelerina de catifea neagră cu glugă, și el avea aspect de profesor universitar. Fundalul muzical era foarte experimental, pe un ecran se proiectau imagini cu un liliac fâlfâind, Max Schreck și ceva culori mișcătoare ca un screensaver de Windows 95. Sincer, mi-a plăcut, singura problemă a fost că cineva din public își adusese și prânzul în sala de concert și mirosea din cale-afară a usturoi. Cum să mănânci usturoi la un festival de vampiri? Am stat la 3 piese, dar după aia a trebuit să plec, că aveam treabă, plus că deși aveam măscuță nu e COVID-safe să petreci mult timp în spațiu închis cu mulțimi aglomerate.

Mă scuzați, aici chiar am făcut mișto de ei unpic. Sunt convinsă că evenimentele de seară sunt mai animate. Am plecat dar nu am uitat să-i dau înapoi băiatului ecusonul cu VAMPIR FOARTE IMPORTANT, că doar m-a rugat frumos. Am vaga impresie că evenimentul era cu bilet, dar nu m-a întrebat nimeni de sănătate? Și cam asta a fost vizita la festival.

%d blogeri au apreciat: