Notizze din vacanză (ilustrate)

Traseu: Londra- Lyon- Chamonix- Milano- Verona- Padova- Veneția- Florența- Pisa- Viareggio- Certaldo- Roma- Torino- Paris- Londra

Aperol Șpriț

O băutură de culoare oranj pe care italienii o beau la orice oră, din pahare imense, la o țigară și-o vorbă, la măsuțe, băncuțe și terase. Restaurantele cu mâncare care ține de foame sunt în general închise după-amiaza, dar oamenii care beau Aperol Șpriț sunt la terase și dimineața, și la prânz, și seara, deși presupun că nu-s aceiași, poate mai au și altă treabă. Datorită culorii radioactive Șprițul se vede de la distanță și știi astfel, dacă ți-e foame, că e un local pentru șpriț, nu e cazul să te apropii, un restaurant serios le-ar fi dat o carafă de vin.

Baghetă

Am cumpărat niște baghete scurte de la o brutărie din Lyon, ca să gustărim pe drum. “Nu sunt baghete scurte”, ne-a zis brutărița cu un zâmbet larg, “sunt baghete autentice. Asta e lungimea lor corectă.”

Bască

Am luat cu mine în vacanță basca made in France cu unicul motiv de a-mi face o poză în Paris care să includă basca, bluză în dungi și turnul Eiffel pe fundal. Singurul lucru care îmi lipsea ca să arăt în întregime ca un mim francez dintr-un desen animat era o baghetă autentică.

Cal

Pe marginea drumului în Franța se găsesc panouri frumos ilustrate care fac reclamă realizărilor și obiectivelor turistice din localitățile pe lângă care conduci. Cité de la gastronomie! Ușor de înțeles ce se întâmplă p-acolo. Cité du vin! Așijderea. Cité de Buffon, cu celebrul naturalist înfățișat cu o pupăză în mână! Sigur, are sens! Cité du cheval! Orașul care…a inventat Calul? Orașul unde…locuiește un cal? Orașul unde caii sunt bineveniți întotdeauna? Nu mi-e clar, dar e de bine, caii sunt drăguți.

Catolicism

În Bazilica Sfântului Anton din Padova se află cea mai înfricoșătoare chestie pe care am văzut-o în viața mea și care probabil îmi va bântui coșmarurile cel puțin cinci luni de acum înainte: niște bucăți din sfântul sus-numit, ocrotitor al orașului, într-o vitrină aurită. Piesa de rezistență este mandibula mumificată a sfântului, pusă în capul de cristal al unui bust de aur care are și coroană de aur, da da, o mandibulă descărnată într-un semicorp strălucitor-transparent încoronat, totul este extrem de extravagant și oribil, ca un splendid Cenobit din Hellraiser, în timp ce lumea atinge vitrina și venerează și plânge. Limba sfântului, corzile lui vocale, o bucată de piele jupuită se află și ele acolo. Multe întrebări se nasc. De unde știu oamenii bisericii că alea sunt chiar bucățile sfântului cu pricina? De ce l-au dezmembrat în halul ăsta? Dar, mai ales: de ce nu avem și noi relicve atât de goth? Din ce-am văzut din poze, moaștele Sf Parascheva sunt doar o mumie în haine brodate într-un sicriu, e clar că catolicii sunt mai tari ca noi.

Certaldo

Nu făcea parte din traseul inițial, dar în drum spre Pisa am văzut un semn către “Certaldo, orașul lui Boccaccio” și i-am zis lui Gogu că ar fi interesant să trecem pe acolo la întoarcere, Boccaccio era simpatic. Ei bine, orășelul medieval vechi în care s-a născut și a murit Boccaccio e într-adevăr foarte frumos și ca să ajungi până acolo străbați niște drumuri și sătucuri toscane foarte pitorești, dar mai problematic a fost că ne-a prins noaptea acolo precum și o ploaie cu găleata. Drumurile de țară pitorești, cu serpentine și fără iluminație, nu mai sunt așa simpatice pe întuneric și ploaie, mai ales când ceilalți șoferi sunt italieni (vezi “Condus”). O cam băgasem pe mânecă și-am crezut că pân-aci ne-a fost, dar am supraviețuit și acestei peripeții.

Chamonix

Stațiunea pare a fi o chestie pentru bogătani plicticoși, sincer, dar munții de-acolo sunt cei mai înalți și frumoși pe care i-am văzut vreodată în persoană.

Cinecitta

Cel mai mare studio cinematografic din Europa, într-o suburbie a Romei, unde au filmat toți italienii de interes, dar și o mulțime de regizori de la Haliud, precum Scorsese, Coppola, Wes Anderson. “Cleopatra” aia dezastruoasă din anii 60 cu Liz Taylor și Richard Burton s-a filmat parțial la Cinecitta. „Ben Hur”, „Vacanță la Roma”, „Pacientul englez”, spaghetti westerns de Sergio Leone, “La Dolce Vita”, “Numele trandafirului”, serialul cu Jude Law papă, episoade din “Dr Who”- tot ce vreți și ce nu vreți s-a filmat p-acolo. Ca om care face filme și iubește filmele nu puteam să nu văd studioul. Este o atracție turistică foarte low-key, nu se poate rezerva bilet pe site, trebuie să le scrii un email, iar la fața locului nu se înghesuia nimeni. Pe net scrie că au și un parc de distracții tematic dar n-am văzut nimic care să semene cu așa ceva și oricum nu mă interesează parcurile de distracții.

Ca parte din tur se vizitează câteva decoruri, e mișto să vezi Roma antică din serialul “Rome” cu o fabrică din „Gangs of New York” în fundal. Există și o expoziție foarte kitschoasă despre Fellini, dar ghidul nostru ne-a zis că așa e normal să fie, Fellini era el însuși destul de kitschos.

Condus

În Italia, condusul unei mașini e o treabă simplă. O iei în direcția în care vrei s-o iei, indiferent dacă drumul pe care mergi e sens unic în direcția aialaltă; mergi cu viteza cu care vrei să mergi; iar dacă ai nevoie să te oprești, te oprești oriunde unde te afli, încui mașina și pleci.

Toate semnele și regulile de circulație sunt orientative, mai ales limita de viteză, la care trebuie să adaugi cel puțin 20 la oră dacă nu vrei să încurci pe toată lumea. Distanța maxim permisă față de mașina din față e un centimetru și jumătate- când lași un spațiu mai mare de atât cineva va încerca imediat să se vâre în el, sfidând legile fizicii. În oraș nu prea există benzi, ca să știi, de pildă, dacă e un drum de 2 sau 3 mașini, sau dacă trebuie să stai pe dreapta ca să faci la dreapta, cum procedează tipicarii din Marea Britanie. În loc de asta, mașinile se aranjează ca niște piese de Tetris cum pot, cum vor și mai ales cum au loc. Se circulă bară la bară în permanență, indiferent dacă există sau nu un motiv întemeiat. Fie că autostrada e plină, fie că tu și un camion sunteți singurele vehicule cât vezi cu ochii, șoferul camionului se comportă identic în ambele situații: stă lipit de fundul tău, claxonează energic, strigă CAZZO! din când în când.

Un moment tipic; la ieșirea din Torino, depășeam limita de viteză, dar nu cu mult, așa că un localnic într-un FIAT, care voia s-o depășească intergalactic, a claxonat, a strigat ceva indescifrabil, a trecut în fața noastră, iar apoi a scos mâna pe geam făcând gestul ĂLA stereotip italienesc pentru care există și emojiuri. Știți voi care. Și avea și mânecuță în culorile Italiei. Îmi cer scuze, o să pară că am ceva xenofobie anti-italiană, jur că n-am nici o intenție malignă dar așa s-a întâmplat. Oamenii par OK când nu sunt la volan, ce pot să zic.

David

Davidul lui Michelangelo NU se află la Uffizi (vezi „Uffizi”), așa cum credea Gogu, ci în Galeria Academiei. Gogu nu e mare fan galerii de artă, așa că a fost foarte dezamăgit să afle că trebuie să viziteze 2 în Florența, în loc de una singură care conține toate lucrurile de interes.

Florența

Mi s-a zis că Florența e locul care o să-mi placă cel mai mult, dar mi s-a părut cam înghesuită și cam urât mirositoare. Are foarte multe magazine foarte dizain a căror menire e incertă.

Fumetti

M-am întors din vacanță cu 4 cărți de benzi desenate, între care un western și 2 volume cu Donald (în Italia îl cheamă Paperino.) Europa continentală apreciază benzile desenate ca artă la justa lor valoare.

Gelato

Își merită în întregime reputația. Nu știu de ce italienii fac cea mai bună înghețată, dar ce rost are să punem întrebări stupide despre lucruri sublime?

Giotto

În secolul paișpe, bancherul Enrico Scrovegni din Padova l-a angajat pe Giotto să picteze o capelă întreagă cu peripețiile lui Isus. Treaba asta nu l-a ajutat pe Scrovegni să devină mai popular la vremea lui, dar capela e încă acolo, e minunată (ce culori!) și se poate vizita timp de fix 15 minute, pentru că accesul e controlat printr-o cameră presurizată specială, tocmai ca să nu se strice culorile. Partea cea mai interesantă, e desigur, peretele cu Iadul, unde tot soiul de monștri mușcă păcătoșii de puță.  

Muzeu

Italia e un muzeu în aer liber unde dai la tot pasul peste clădiri și ruine frumoase inclusiv din greșeală.

(O)Pulență

Filozofie estetică italienească.

Padova

Padova a fost baza noastră pentru vizitat Veneția și Verona și mi-a plăcut cel mai mult dintre orașele pe unde am stat: frumos, liniștit, foarte trăibil. E unul din cele mai vechi orașe universitare din lume, și de altfel am dat prin centru peste ceva eveniment universitar unde toată lumea se pilea și NU asculta discursul vorbitoarei. Am găsit cazare ieftină și plăcută (o pensiune în care camera noastră era în întregime Albastră, deși am fost întrebați dacă preferăm camera Oranj), am mâncat porții imense, ieftine și delicioase la o pizzerie de cartier unde nimeni nu vorbea engleză, am bătut tot orașul la picior (cred că acolo mi-am belit genunchiul). A fost foarte mișto, sunt fan Padova.

People Mover

Un trenuleț venețian care te duce de la parcare în orașul propriu zis. Îl cheamă chiar așa, în engleză, ceea ce mi s-a părut amuzant dar utilo-descriptiv, zici că l-a botezat August Treboniu Laurian.

Pisici

Conform lui Gogu, care mai fusese pe-acolo, ruinele din Roma sunt pline de pisici drăguțe care dorm la soare toată ziua. Am văzut Roma, am văzut ruine, soare era, pisici ioc. Știe cineva cam când ies pisicile din Roma la soare? (În schimb, am zărit o mulțime de șopârle mici.)

Pizza

Am început prost, cu un soi de bruschetă înecată în ulei pe care niște oameni din Milano ne-au vândut-o drept pizza, dar am mâncat apoi niște pizze atât de bune în alte orașe (mai ales Padova și Florența) că nu cred că o să mai pot comanda vreodată de la Pizza Express.

Prize

Prizele italienești nu sunt la fel cu prizele din restul Europei, chestie la care nu mă așteptam și deci n-o cercetasem înainte. Cu chiu, cu vai, am reușit să îndesăm în ele adaptoarele noastre “europene”, adică mai precis Gogu a reușit, folosindu-și toată forța masculină. E bine totuși să ai un bărbat cu tine uneori.

Roma

O să mă întorc în Roma cât de curând pot. N-am apucat s-o văd ca lumea pentru că mă durea piciorul.

Tiramisu

Tiramisu italian e parcă și mai bun decât gelato, și parcă mai puțin discutat decât gelato. Practic merită să te duci până-n Italia doar pentru deserturi.

Toscana

Aș face ca Diane Lane și m-aș muta printre chiparoși, viță de vie și vile portocalii, păcat că-s atâția șoferi italieni p-acolo.

Turnul din Pisa

Da, mărturisesc, mi-am făcut și eu celebra poză turistică sprijinind turnul. Bine că sunteți voi deștepți.

TV

Programul teve din Italia pare a fi de mare angajament feminist. Am butonat la nimereală dintr-un hotel foarte minimalist în Milano și-am dat peste o emisiune fotbalistică în care o fată înfășurată într-un soi de bikini din bucăți de ziar se plimba printre bărbați de vârstă mijlocie și avansată (foarte avansată, în cazul unora dintre ei), iar ei smulgeau ziarele direct de pe ea și le citeau.

Uffizi

Am ratat expoziția Artemisia Gentileschi din Londra din cauza covidului. Din fericire, în galeria Uffizi din Florența se află pictura ei cea mai cunoscută, cu cele 2 femei care lucrează împreună pentru un țel comun. E frumos să vezi femei colaborând.

În aceeași notă: această pictură a lui Botticelli în care o tanti drăguță aduce un prosop altei tanti căreia îi e frig după ce a înotat.

Veneția

Chestie rară: un loc despre care ai auzit o groază și e exact ce te așteptai să fie, nici mai mult, nici mai puțin. Trebuie văzută măcar o dată în viață, mă simt nițeluș mai pregătită să mor decât eram înainte. 1/3 frumusețe opulentă, perfectă, ca în cărțile poștale, 1/3 degradare chic, rufe întinse la uscat, mucegai și vopsea scorojită, 1/3 capitalism sălbatic. Veneția e un magazin Pierre Cardin într-o casă care se prăbușește. Nu am mers cu gondola, plimbarea cu gondola costă 100 euroi. Plimbăreții cu gondola păreau a fi turiști americani în general.

Verona

Orașul Verona exploatează turistic la maximum piesa cu cei doi tineri sinucigași, de la Casa Julietei unde trebuie să agresezi sexual statuia Julietei ca să ai noroc (clădirea a fost de fapt reconstruită în stil “medieval” în secolul 20), la suveniruri-șpilhozene pentru bebeluși pe care scrie MAMA E JULIETA MEA (extrem de foarte Complexul Oedip, ce pot să zic). În schimb, n-am zărit nimic legat de pictorul Veronese, ceea ce m-a dezamăgit pentru că după cum știți sunt foarte culturală.

Epilog: Când am ajuns înapoi în Londra mi-am găsit mașina îmbrăcată în căcat de vulpe. Poate mai are și vecina mea Aristița dreptate câteodată.

5 gânduri despre „Notizze din vacanză (ilustrate)”

  1. Italia e minunata! Noi am condus doar in nord dar a fost decent. M-a socat ca nu prea sint semne cu viteza legala si daca esti turist, mergi si tu cu traficul… 130-140.. haha. La Roma am vazut cele mai multe pisici in Decembrie, la 21 de grade, la Lago di Tor Argentina, pe langa cabinetul veterinar. Nu am mai vazut prin alte parti cum erau acum 10 ani. Poate le-au mai adunat de pe strazi. Sa mai scrii cand mergi la Roma ca imi place sa citesc ce parere au si altii despre orasul etern. Eu sunt etern innamorata de acel oras ❤

    1. Si Gogu a fost tot iarna cand a mai fost la Roma si a vazut pisici. Poate iarna e sezonul de pisici la Roma.

  2. Prin prezenta se certifică existența pisicilor la Roma și Verona (acum niște ani, e drept…). Fain text, mi-a plăcut mult!

    1. Tu in ce perioada a anului ai fost? Trebuie sa imi sincronizez calendarul cu al pisicilor, e clar.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: