Vecina mea ne urează Sărbători Fericite

Poate ar trebui să am o categorie separată de postări numa’ pentru scrisori de la vecina mea.

„Către toți rezidenții imobilului din strada Pacienții nr 11 bis

RECIPIENTE CU MÂNCARE ÎN PARCARE

Către persoana care pune recipiente cu mâncare în parcare, pe pământ, între mașina mea și zidul de la marginea parcării: vă rog să încetați imediat! Animalul pe care îl tot hrăniți mi-a sfâșiat husa de la mașină, iar înlocuirea ei mă va costa aproximativ 55 de lire. Avem și așa suficiente probleme cu vulpile și ciorile care deteriorează mașinile și husele mașinilor, și își lasă excrementele pe ele, fără să mai trebuiască să le atragem în parcare în mod deliberat punându-le hrană la dispoziție.

Conform contractelor de închiriere ale apartamentelor din clădire, este interzis să puneți mâncare pentru animale sau păsări oriunde în aria externă a imobilului, întocmai din cauza daunelor și disconfortului pe care acestea le cauzează.

Vă mulțumesc

Aristița de la apartamentul 1″

Vă amintesc pe această cale că mașina Aristiței este, de fapt, o grămadă de fier vechi. Fie ca lumina!

2 gânduri despre „Vecina mea ne urează Sărbători Fericite”

  1. Mașina Aristiței o fi o grămadă de fier vechi, dar ea zice că a trebuit să cumpere husă nouă, 55 lire, nu jante noi. 🙂

    Sărbători frumoase alături de Gogu și Mădălina!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: