Există animeuri despre orice

Am văzut zilele trecute un documentar nou despre echipa de volei feminin a Japoniei din anii 60, care a obținut un record de 258 de victorii consecutive și a câștigat și Olimpiada. Pentru că filmul conține multe secvențe dintr-un anime al vremii, am filozofat nițel pentru ProAnimație despre cum natura repetitivă a animației pentru teve (unde cadrele sunt refolosite iar și iar) poate îmbogăți un documentar care vorbește despre o experiență repetitivă precum antrenamentele sportive- citiți aici în ingliș.

Legat de film și de echipa de volei, jucătoarele povestesc că înainte de finala Olimpiadei se cam temeau de cum ar reacționa opinia publică din Japonia dacă pierd meciul, presa făcea mare tam-tam despre ele toată ziulica. „Oare ar fi trebuit să plecăm din țară? Dar unde ne-am fi dus? Ne-am gândit că putem să fugim în România, pentru că fusesem în România și ne plăcuse. Românii ne-au zis că e OK să venim la ei.” Ce drăguț! Patria noastră comunistă primitoare!

Legat de anime-ul respectiv, părea cunoscut, dar nu foarte cunoscut. După ce mi-am stors creierii și am gugălit nițel am ajuns la concluzia că am văzut și eu în copilărie un anime despre fete care joacă volei (Attacker You!) dar ăsta din film era altul (Attack no.1!) și că există cel puțin 3 anime-uri diferite despre volei. Și de fapt, de ce nu? Există anime-uri multiple despre absolut orice.

Există bineînțeles anime-uri despre toate sporturile. Gogu crede că s-a uitat când era mic la Aoki Densetsu Shoot!, din care aflăm că fotbalul e un sport în care mingea rămâne suspendată în aer minute în șir în timp ce toți jucătorii stau drepți și se holbează la ăla care e la minge și așteaptă să vadă ce va face. Iar ăla reușește o LOVITURĂ BICICLETĂ, manevra SECRETĂ a lui Pele, și dă gol instant. În anime-uri ai întotdeauna o manevră secretă.

Există și anime despre patinaj artistic, de pildă Ginban Kaleidoscope, în care aflăm de pe Wikipedia că se întâmplă așa: “patinatoarea Tazusa Sakurano trebuie să-și împartă viața cu Pete, o fantomă din Canada care o posedă chiar înainte de Olimpiada de Iarnă de la Torino.” Cui nu i s-a întâmplat să fie posedat de o fantomă din Canada pe nume Pete fix când îi era lumea mai dragă?

Există anime despre ce se întâmplă când doar mâna ta dreaptă e posedată de un extraterestru shapeshifter, nu l-am văzut dar am citit manga, e mișto. Există anime-uri despre pălării care se transformă în pinguini, cutii de suc care se transformă în pinguini și cutii de suc care se transformă în femei. Există anime-uri despre Isus, Buddha sau despre Isus și Buddha împreună, colegi de apartament. Memo, trebuie să-l găsim pe Isus! Există anime-ul „Vreau să-ți mănânc pancreasul” (cunoscut pare-se și sub numele de „Lasă-mă să-ți mănânc pancreasul”) care nu știu despre ce e dar nici nu cred că vreau să aflu. De aia e o cretinitate imensă când varii cetățeni îngrijorați dezbat dacă animeurile sunt potrivite pentru copii sau dacă animeurile sunt perversități secsuale. Răspunsul e Da, la toate întrebările, pentru că există animeuri despre orice pentru oricine.

Totuși, când eram copii acilea în Europa continentală, animeurile cele mai iubite pe la noi erau despre Marea Britanie, nu? Sandy Bell, Candy Candy, Georgie, povești despre fete orfane blonde care locuiesc undeva în Marea Britanie sau ajung undeva în Marea Britanie, sunt îmbrăcate în volănașe și fundițe, își găsesc mama sau tatăl sau fratele pierdut după ani și ani, se îndrăgostesc de conți, lorzi și prinți chipeși cu nume precum Mark Brunch Wellington, care au castele imense și călăresc în galop, se luptă cu antagoniști malefici care au nume precum Ducele de Dangering, ah, ce romantic! E posibil ca serialele astea să-mi fi creat o imagine ușor distorsionată despre Regatul Unit.

Probabil că un om mai deștept decât mine ar putea scrie o dizertație despre această versiune dantelată imaginară a Marii Britanii în care epoca modernă și contemporană nu s-a întâmplat niciodată și pe care o iubesc mai ales oamenii care n-au fost niciodată în Marea Britanie. Cert este că pe britanicii propriu-ziși îi doare în papuci. În așa hal că managerul cârciumii Sandy Bell din Edinburgh a fost mirat să afle că există un desen animat cu același nume în care acțiunea se petrece în Scoția, “un serial japonez obscur”.

Sandy Bell, SERIAL OBSCUR. Inadmisibil. Și noi, și japonezii ne-am irosit simțămintele nobile degeaba.

2 gânduri despre „Există animeuri despre orice”

  1. Am văzut destul de puține anime-uri, dar nu cumva „Mila, superstar” (sau cam așa ceva) nu era tot despre volei?

    Cum să zici despre „Sandy Bell” că e un serial obscur?! Am cunoscut bărbați în toată firea, chiar nițel cam macho, care recunoașteau senini că în copilărie s-au uitat cu religiozitate la „Sandy Bell”.

    Dintr-un motiv obscur, care-mi scapă cu desăvârșire, preferatul meu e „Inuyasha”. (Copilul unei femei umane și al unui spirit kami (cred)).

    1. Da, „Mila” e chiar acest anime despre volei despre care e vorba în articol, dacă nu mă înșel. Deseori în traducerile europene numele personajelor se schimbau, la fel și titlurile.

      Nu cred că Sandy Bell s-a difuzat vreodată în UK, așa că pentru nenea cârciumarul din Edinburgh chiar este o chestie obscură. Animeuri de succes mai recente, gen Sailor Moon, Dragon Ball Z, Pokemon au fost populare și aici, dar shojo-urile romantice din anii 70/80 (Sandy Bell, Candy Candy, Lady Oscar) după care sunt înnebuniți românii, italienii etc. sunt, cred, complet necunoscute britanicilor.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: