Iar mă uit la Festivalul Annecy fără să plec de-acasă

Festivalul de desene animate de la Annecy e cel mai șmecher festival de desene animate din lume, anul trecut a fost în întregime disponibil onlain din cauză de Covid. Anul ăsta au și evenimente în persoană la ei în Franța, dar varianta onlain rămâne, e accesibilă de oriunde și costă vro 20j de euro. Puteți să vă cumpărați și voi bilet virtual până mâine inclusiv, festivalul durează până sâmbătă.

Ce se poate vedea de banii ăștia? Lungmetrajele se proiectează numai la fața locului, din păcate, în schimb întreaga competiție de scurtmetraje e disponibilă, precum și niște programe speciale care includ un film unguresc vintage foarte trippy despre Făt Frumos, Fiul Iepei (???).

Cică așa arăta Făt Frumos, fiul iepei, în viziunea ungurilor.

N-am apucat să mă uit încă la el, dar m-am uitat printre filmele scurte. Prea multe dintre ele sunt despre carantină și Covid, nu aștept deloc cu bucurie următorii zece ani de artă alcătuită din colaje și poezioare despre carantină. Iată câteva vorbe despre câteva filmulețe remarcate până acu:

Filmele pentru copii („Young Audiences”): în orice festival de animație astea sunt de multe ori cele mai valabile, pentru că nu-s artisticoase-pretențioase, dar fiind făcute de artiști independenți nu sunt nici simpliste, vizual identice și zgomotoase ca rahaturile produse de studiourile de la Haliud.

Tot programul pentru copii de la Annecy 2021 e foarte drăguț, recomand în special The Princess and The Bandit (regia Mihail Aldashin, Mariya Sosnina), romanță amuzantă despre o prințesă care se amorezează de un delincvent precum o fană de Justin Bieber, și Tulip (regia Andrea Lowe și Phoebe Wahl), o adaptare pufoasă adorabilă după „Degețica”, în care, spre deosebire de basmul inițial, Degețica are mai multă afecțiune pentru mă-sa și nu uită de ea imediat ce găsește un boyfriend.

A film about a pudding (regia Roel van Beek) este o comedie apocaliptică foarte seacă despre ceea ce se întâmplă atunci când ai o problemă și toată lumea are o atitudine „pozitivă” și „optimistă”, „business as usual”, mai precis se face că n-o vede. Păi te trezești cu ditamai mămăliga budinca explozivă. Poate n-a fost intenția autorului, dar tema e relevantă mai ales în vremuri Covidice când întreaga societate se preface la începutul fiecărui nou val că nu începe un nou val. Mi-a plăcut și că budinca e foarte reală textural în contrast cu minimalismul universului în care s-a infiltrat.

Premiul Coaliția pentru Familie: In Nature (regia Marcel Barelli), care explică în desene foarte vesele și caraghioase fenomenul homosexualității și al schimbării de sex la animale care nu sunt omul. Stai, cum, comportamentele LGBTQXRYZ n-au fost inventate de sexomarxiști umani în America acum cinșpe ani? Băi, surpriză, deci nu. Foarte educativ, de trimis la rude și cunoștințe care au votat la referendumul ăla.

Premiul WHAT THE ACTUAL FUCK: Beast (regia Hugo Covarrubias). Cândva în anii 70, o femeie oribilă lucrează ca torționară pentru regimul Pinochet din Chile și are un câine, câinele e foarte important, GIZĂS CRAIST, CÂINELE! DE CE M-AM UITAT LA FILMUL ĂSTA? Impecabil realizat, totuși.

Premiul pentru realism: Plans for Love (regia Claire Sichez). Adică nu e chiar realism extrem de realist dar e ce se-ntâmplă în majoritatea căsniciilor heterosecsuale: o femeie face toată treaba din casă și are grijă de copil în timp ce bărbatul freacă menta la televizor. (Sau mă rog, așa am auzit eu că se întâmplă, personal sunt nemăritată, leneșă și fără copii.) În fine, femeia s-a cam săturat, deci se lasă cu conflict și ziduri metaforice devenite nemetaforice.

Premiul cultural: The Shaman’s Apprentice (regia Zacharias Kunuk). Zăpadă, sănii, igluuri, câini de sanie pufoși, călătorie pe lumea ailaltă, tradiții Inuite, regizor Inuit. Stop-motion foarte arătos, din păcate nu găsesc un trailer.

Mă rog, să nu mai bălăresc fără rost- cine vrea să vadă, își poate lua bilet.