Alte lucruri britanice care rămân de neînțeles

Cricket

Cricketul este un sport pe care britanicii îl iubesc de numa-numa și ale cărui reguli nu am reușit niciodată să le înțeleg. A nu se confunda cu croquet, despre care toată lumea știe că se joacă lovind un arici ghemuit cu un păsăroi flamingo.

Ori de câte ori am rugat pe cineva să-mi explice regulile cricketului, aproximativ cincisprezece secunde după ce a început explicația mi se pune un văl lăptos pe deasupra creierului minții și încep să mă gândesc la altceva mai interesant. De exemplu la facturi neplătite sau muzica formației vocal-instrumentale Celelalte Cuvinte, sau că trebuie să-mi cumpăr niște adidași noi. Același lucru se întâmplă ori de câte ori încerc să citesc regulile sportului cricket când sunt scrise undeva. Trebuie să mă recunosc învinsă. Sunt cetățean britanic și habar n-am despre ce e vorba în cricket.

Să mă uit la un meci de cricket nu am încercat. Nici măcar eu nu am atâta timp liber.

Adrese

Jobul de curier sau om cu livrările în Marea Britanie trebuie să fie printre cele mai nasoale posibile, și nu doar pentru că plata e vai mama ei și ești mereu în pericol să te calce un Beemveu dacă livrezi pe bicicletă. Adresele în Țara Lui Cănuță Om Sucit sunt gândite în așa fel încât să NU găsești adresa, probabil pentru că, după cum se știe, britanicii sunt niște oameni cărora nu le place să primească vizitatori.

În primul rând, numele străzii. În București, România, dacă vrei să ajungi pe strada Căcat Gheorghe, chiar dacă nu știi pe unde vine, știi măcar că există o singură stradă Căcat Gheorghe în București. În Londra, dacă vrei să ajungi la strada Piciorul Reginei, există probabil cincisprezece străzi cu numele ăsta pe o rază de 40 de străzi.

Apoi, numerele. În lumea civilizată, pe o parte a străzii ai numerele pare, vizavi ai numere impare apropiate la numărătoare, și numerele cresc într-o singură direcție. În Regat se întâmplă uneori așa, dar n-aș putea să descriu exact regulile situațiilor când nu se întâmplă așa pentru că asta ar însemna că situațiile respective chiar au o regulă. E o matematică suprarealistă brevetat britanică, la fel de logică precum chiuvetele unde apa fierbinte și aia rece curg separat.

În fine, multe case și clădiri pur și simplu nu au număr deloc, ci doar un nume, care uneori e vag legat de locația sau aspectul casei (Căsuța Verde cu Dungi Albastre, Căsuța din Deal) dar de cele mai multe ori este pur și simplu un nume dampulea, despre care nu ai nici cel mai mic indiciu unde ar putea fi poziționat în stradă, oraș, țară, continent, galaxie. De exemplu am o prietenă care locuiește într-un bloc fără număr, să-i zicem Blocul Pătrunjel, iar celelalte blocuri din jur nici măcar nu au nume de plante aromatice, ci alte nume la nimereală, să zicem Blocul Coțofana și Blocul Ducele de Edinburgh. Prima dată când am vizitat-o am mers pe strada ei în sus și-n jos de mai multe ori, pentru că 1. Habar n-aveam unde e Pătrunjelul relativ la Coțofană sau Ducele de Edinburgh, 2. Sunt căscată și mi-a scăpat că numele era scris undeva pe clădire când am trecut prima dată.

Pentru vizitele următoare am memorat cu atenție numărul de blocuri de care trebuie să treci când începi de la capătul străzii.

Singura speranță e codul poștal, care e un șir de litere și numere fără nici un sens. Dacă greșești ceva când îl bagi în GPS, te-a luat mama dracului.

Alergări caritabile

Cred că am mai zis că mă enervează oamenii care sunt foarte entuziaști vizavi de exercițiu fizic, eu n-am energie sau interes pentru exercițiu fizic deloc și mi se pare că-mi fac în necaz. Dintre ăștia cel mai mult mă enervează alergătorii. Nu e mare skill sau realizare să alergi, pur și simplu miști un picior în fața celuilalt mai repede. Dintre ăștia, cel mai mult mă enervează alergătorii care aleargă pentru cauze caritabile. Știți voi, ăia care zic: ALERG UN MARATON PENTRU COPIII SĂRACI, DONAȚI ȘI VOI CA SĂ NU MAI FIE COPII SĂRACI ȘI APROPO UITE CE SUPER ÎN FORMĂ SUNT EU! Nu știu cum stă treaba în România dar în UK sunt omniprezenți.

Am o problemă cu conceptul de caritate în sine, ne face să ne simțim bine cu noi înșine, uite ce buni suntem, dar de ce trăim într-o lume în care unii oameni au nevoie de “caritate” și de ce nu facem nimic să schimbăm treaba asta? Pe vremea când mergeam cu metroul tot timpul, se tot auzea un anunț: nu care cumva să dăm vreun sfanț la cerșetori și oamenii străzii din metro, că încurajăm criminalitatea, ci să sunăm la nuș’ce caritate, că are ea grijă de oamenii ăștia. Ceea ce mi se pare extrem de condescendent. A cui e vina că a crescut cu 170% numărul oamenilor care dorm pe stradă, nu cumva a cetățenilor respectabili care votează cu conservatorii de 10 ani? Și chiar putem avea încredere 100% în organizațiile caritabile?

Dar în cazul alergătorilor caritabili nu e asta problema ci pur și simplu mă calcă pe nervi lăudăroșenia lor. Dacă aveai de gând să alergi oricum, că altă treabă n-ai, în ce constă isprava pentru care te-a „sponsorizat” lumea? Personal i-aș plăti pe acești atleți mai degrabă ca să NU alerge sau măcar să tacă din gură, necum să mă facă alergarea lor mai dornică să susțin UNICEF sau Greenpeace. Un ONG în “favoarea” căruia m-a frecat la cap un alergător devine instant unul pentru care nu aș dona niciodată. Iar cireașa pe tort a enervării sunt alergările „fun”, unde alergi caritabil îmbrăcat în varii costume cretine.

Acum niște ani, alcătuiam un newsletter intern pentru un job mai vechi și un angajat mi-a trimis o poză cu el în costum de pulă uriașă. Scuzați-mi franceza, chiar aia era, o pulă uriașă gonflabilă, iar el alergase în uichend îmbrăcat așa ca să strângă bani pentru suferinzii de cancere genitale masculine. “Putem să punem asta în newsletter?” Eu am rămas mască, știam că asta e soarta femeilor pe Internet, dar chiar nu mă așteptam să primesc poze cu puli la locul de muncă, fie ele și costume gonflabile de alergător. I-am răspuns cu blândețe că newsletterul e doar pentru realizările profesionale ale angajaților (și așa și era).

Nici măcar nu câștigase cursa sau ceva. Meh.

Atât deocamdată, oi mai fi zis despre chestiile astea și înainte, îmbătrânesc și-ncep să uit. O să mai zic și despre alte chestii. Blogul Nadiei, morocăneală garantată din 2007 încoace.

5 gânduri despre „Alte lucruri britanice care rămân de neînțeles”

  1. În ceea ce privește străzile și numerele poștale
    1. Și la noi e greu uneori pt că în același oraș pot să fie denumiri de străzi de tipul: strada Căcat Gheorghe și/sau bulevardul Căcat Gheorghe și/sau Aleea Căcat Gheorghe. Nu foarte des, dar suficient.
    2. La frate-meu în cartier (în București) există mai multe străduțe, un pic mai mult decât niște alei pietonale care au aceeași denumire, diferențiate printr-un număr roman atașat: alea x I, aleea x II…. aleea x VI.
    3. Am vizitat la un moment dat comună de pe lângă Brașov, numerotarea caselor începea de la 1 pe o parte, continua cu 2, 3 și tot așa pe aceeași parte până la capătul străzii; prima casă din celălalt capăt pe partea cealaltă avea numărul următor față de unde rămăseseră cu numarătoarea pe …. ăăă, prima parte a străzii. M-a încercat fugitiv curiozitatea ce fac dacă cineva vrea să-și construiască o casă în plus pe strada aia în capătul opus față de cel unde a început (și unde se termină, dar pe partea ailaltă 🙂 ) numărătoarea.
    4. Am citit undeva că în Budapesta sunt mai multe străzi, în cartiere diferite, care poartă numele poetului lor național. Explicația provenea din faptul că acele zone fuseseră inițial localități de sine stătătoare care, bineînțeles, aveau o stradă cu numele poetului național. Apoi acele localități au fost înglobate în Budapesta, dar nu au vrut să renunțe la strada „lor” cu numele poetului național.

    1. OK, admit că avem și noi faliții noștri. Dar măcar blocul Căcat Gheorghe nenumerotat nu cred că avem :))

      1. Nenumerotat nu. 🙂
        Chiar și blocurile/clădirile cu denumiri specifice în limbajul colectiv (blocul Dunărea, blocul Scala în București, de exemplu) au numere poștale și cred (dar nu garantez) că au și numere ca bloc, C2, de exemplu, ca orice bloc anonim din fundul Berceniului. 🙂

Comentariile sunt închise.