E OK, sunt nebună

-Copiii, ea e Nadia! Să stați la ceva distanță de ea, că are sifilis.

Așa m-a prezentat mai deunăzi progeniturilor sale un grădinar jovial cu șepcuță de sindicalist. Ne-am întâlnit cu familia lui pentru că e prieten cu Gogu, iar Gogu l-a avertizat că eu sunt dintre ciudații ăia care încă țin oamenii la distanță.

Probabil s-a văzut după moaca mea că nu mă coafează din cale-afară diagnosticul de sifilis, așa că grădinarul a adăugat împăciuitor:

-Nu, de fapt e îngrijorată că s-ar putea să avem Covid.

-Noi n-avem Covid! Au strigat copiii într-un glas, indignați (se știe, Covidul se lipește numai de copiii care nu și-au făcut toate temele și n-au păpat tot din farfurie).

În altă zi am făcut cunoștință cu alți prieteni ai lui Gogu, care m-au întâmpinat cu următorul salut:

-Bună, Nadia! Nu e nevoie să dăm mâna, ne-a explicat Gogu că ți-e frică de oameni.

Am sifilis. Mi-e frică de oameni. SUNT NEBUNĂ. Asta din urmă e scurtătura pe care o folosesc cu prietenii mei, când mă văd cu ei în aer liber dar fără să intrăm în cârciumi, fără să mergem în aceeași mașină, fără să ne luăm în brațe și să ne pupăm franțuzește. Fă-mi pe plac, OK? E OK să stăm afară la aer? E vară, nu? E frumos. E OK. Nu vorbesc despre pandemie decât dacă mă întreabă cineva, și atunci sunt foarte cuminte și autocritică. E OK, sunt nebună, mă cunoști deja. Se știe că cu nebunii nu e bine să te cerți. E o nebunie inofensivă, râdem și glumim cu toții, mai ales eu, nebuna en titre. Între timp, oamenii sănătoși la cap se bucură: pandemia s-a terminat.

De curând au început și oamenii de la muncă să facă zgomot vizavi de întoarcerea noastră la birouri, cât mai curând. Pe 21 iunie se ridică toate restricțiile în Marea Britanie, inclusiv distanțare și măști. Ce frumos o să fie să fim toți împreună din nou, să ne vedem la față, să vorbim în persoană! Toată lumea abia așteaptă, sau măcar se preface. Ce fericiți sunt șefii noștri că pandemia s-a terminat!

Pandemia s-a terminat?

În februarie/martie anul trecut aveam impresia că mă aflu într-un univers paralel: mie mi-era clar 100% că intrăm în căcat cu capul înainte și trebuie să ne schimbăm complet comportamentul, oamenii normali ziceau că e ANXIETATE BOALĂ PSIHICĂ MANIPULARE PANICĂ INTENȚIONATĂ RĂUTATE LIPSĂ DE OPTIMISM NEGATIVISM HUO să sugerezi așa ceva. Eu n-am reușit niciodată să scap din universul paralel, pare-se, pentru că uite ce văd în UK momentan:

1. Tulpina indiană (sau Delta), care e mai contagioasă și mai severă, a devenit tulpina dominantă. 2. Cazurile de Covidu’ vieții cresc iarăși foarte repede. Spitalizările cresc și ele, mai cu întârziere (ca de obicei), dar cresc. 3. 42% din populația țării e vaccinată anti-Covid cu 2 doze. Asta înseamnă că majoritatea populației nu e protejată de vaccin și nici nu va fi curând, pentru că distanța între doze în UK e 12 săptămâni. O singură doză de vaccin nu e folositoare împotriva tulpinii indiene. 4. Infectații sunt mai tineri acum, mai ales copii (pentru că ăia mai bătrâni au deja 2 doze de vaccin), așa că nu vor muri pe capete (probabil), dar dacă mulți au nevoie de spital în același timp sistemul va fi copleșit oricum. 5. 1 din 10 infectați suferă de efecte pe termen mediu sau lung, inclusiv din cei cu simptome ușoare. Un milion de oameni din țara asta au deja “Long Covid”.

Așadar…nu s-a terminat, nu? Situația se albăstrește din nou, parcă? Matematic vorbind așa se adună lucrurile, nu? Atunci de ce toată lumea se comportă ca și cum pandemia s-a terminat, gata, e un subiect plictisitor, mai expirat ca finalul serialului Game of Thrones? De ce trebuie să îmi cer scuze încontinuu, cu un surâs umil, că îmi pasă încă de Covidul mă-sii, că nu mi-e indiferent, că sunt o fricoasă care se teme de boli, suferință și probabilități statistice, că sunt nebună?

Sunt nebună?

Foarte posibil. În fond și la urma urmei, eu sunt una singură, iar oamenii sănătoși la cap și fericiți sunt mulți. Am știut mereu că pentru mine o să fie mai grea ieșirea din pandemie decât intrarea. E adevărat că îs ipohondră și că am fost speriată de multe boli la viața mea; sincer, dintre toate Dezastrele Globale posibile, ăsta e ăla pentru care sunt cel mai puțin rezistentă psihologic. Aș fi preferat o Invazie Extraterestră.

Mi-ar plăcea să pot trăi măcar o zi în capul unui cetățean sănătos la cap, să simt cum simte el viața. Cum o fi să fii optimist și fără frici? Cum o fi ca oamenii din jur să te trateze cu respect?

Și totuși.

3 gânduri despre „E OK, sunt nebună”

  1. La noi in Ontario, Canada, suntem inca in lockdown complet si Stay ar Home order din octombrie 2020. La noi nu se aude ca se termina pandemia, deci nu esti singura! Deja fac scenarii cu valul 4 datorata variantei delta, dar cand e vara se mai duc in jos numerele, deci posibil sa avem voie sa iesim din casa cateva saptamani, dar nu multe. Poti sa vii aici. Promit sa nu te invit la cafea ❤🤩

    1. Hahahaha, nu pot sa zic ca-mi doresc Stay at Home Order, e bine ca pot sa ma mai vad cu lume si asa mai departe, mai ales acu ca e vara si frumos. Doar ca fiecare are propria toleranta pentru risc si are dreptul sa-si seteze propriile limite, as vrea ca asta sa fie o idee acceptabila si chiar respectabila. Eu nu-mi petrec timpul mistocarind cand vorbesc cu oameni care au dat navala in carciumi fix in ziua cand s-au deschis (desi nu-i inteleg, ca doar erau deschise dup-aia si a 2-a zi, si a 3-a zi, etc…), poate si pentru ei ar fi de bun-simt sa nu faca misto de mine pe fata ca abordez altfel situatia.

Comentariile sunt închise.