Necrolog

A murit un om în vârstă de aproape 100 de ani care trăise aproximativ toată viața în puf și bogății imense și avusese parte de tot ce-i mai bun, inclusiv cele mai bune îngrijiri medicale posibile. Lucrurile astea erau ale lui pentru că și părinții lui trăiseră în același puf, la fel și părinții părinților lui, și tot așa până ce arborele genealogic se pierde în negura vremurilor și ajungem la ceva nobil feudal care poate s-a remarcat fiindcă storcea de vlagă mai mulți serfi decât alți nobili din cartier. Toți oamenii sunt egali, dar unii se nasc mai egali decât alții.

Acest deces a fost cu siguranță un eveniment trist pentru familia omului cu pricina. În general, când moare un om, e un lucru trist (chiar dacă la vârsta de 100 de ani moartea nu e doar o chestie previzibilă și naturală ci de-a dreptul iminentă). Mi-a părut și mie rău preț de vreo 5 minute când m-am gândit la soția lui de-o viață și cum o fi să rămâi fără cineva cu care ai trăit atâta vreme. Apoi nu mi-a mai părut rău, pentru că nu-l cunoșteam. Posibil să fiu psihopată, dar ținând cont că zilnic mor pe planetă sute de mii de oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, cei mai mulți dintre ei semnificativ mai tineri de 100 de ani și mai puțin bogați, pur și simplu timpul și resursele emoționale pentru o părere de rău nițeluș mai lungă în cazul de față s-au dovedit absente.

Imediat, toate canalele teve au început să emită instrucțiuni de părere de rău intensă către populație, ore în șir (sau instrucțiuni care să-i direcționeze înspre părerea de rău de pe alte canale). Cele mai zeloase au fost canalele 1 și 2 de televiziune publică care în mod inexplicabil și ilogic au transmis exact același lucru simultan. La cât de rău părea să le pară ai fi crezut că au măcar suficient material pentru 2 păreri de rău ușor diferite. Sau mă rog, așa am auzit, că le-a părut foarte, foarte rău. Eu personal n-am televizor.

Posturile de radio au întrerupt orice muzică săltăreață și bumți bumți, înlocuind-o cu imnul patriei, ordine de părere de rău și ocazional cu coveruri instrumentale după muzici mai puțin săltărețe decât de obicei, după gust. Ce nu înțeleg eu e de ce-au oprit-o pe Lana del Rey. Nimeni nu le zice mai bine despre bărbați bătrâni și păreri de rău decât Lana. Nici pe-asta n-am auzit-o live, nu ascult radio decât în mașină, așa că părerile mele de rău au rămas la același nivel inadecvat.

Niște oameni care plătiseră vreo șaișpe lire pe cap de vită ca să meargă la o grădină botanică cu copiii au fost imediat dați afară (ușor haotic și nedistanțat social, cică) și grădina s-a închis în semn de păreri de rău. Eu nu eram în grădină, nici treaba asta n-a ajuns la inima mea împietrită.

Conducerea rețelei de trenuri naționale s-a gândit că e posibil să nu le pară suficient de rău tuturor călătorilor, așa că, terifiată de gândul ăsta, și-a îmbrăcat repede site-ul în culori ilizibile. Inițiativa a avut succes, părerile de rău s-au răspândit rapid: nu doar pentru omul decedat ci și fiindcă unii nu mai vedeau acum cum să-și cumpere bilet. Eu n-am avut nevoie de vreun bilet de tren în ziua aia.

E MUSAI SĂ VĂ PARĂ RĂU! Au strigat inclusiv bannere în Piccadilly Circus. N-am mai trecut prin Piccadilly Circus de mult.

Parlamentarii țării au oprit tot ce făceau și timp de șapte ore au vorbit despre cât de rău le pare. Din fericire, plânsul în gura mare, tăvălitul pe jos, datul cu capul de pereți în semn de devotament au fost opționale. Tot din fericire, absolut nimic important nu se mai întâmpla în țară în același timp.

Da, păreri de rău au fost, și încă multe. Oameni aflați la vârsta senectuții au sunat la radio să povestească cu lacrimi în glas cel mai important eveniment din viața lor, o întâlnire de trei secunde și jumătate cu omul decedat, pe data de 16 august 1967 când s-a tăiat panglica la muzeul tigăilor al școlii de fete din orașul Boring-upon-Trent. Cât despre tineret, ajunge numai să priviți chipul desfigurat de durere al acestui tânăr în uniformă militară.

Totuși, zic unele guri rele, părerea de rău generală n-a cuprins pe toată lumea cu suficientă forță. De exemplu, mulți cetățeni rebeli au îndrăznit să se plângă că vor să mai vadă și altceva la televizor, ba chiar au închis televizorul de-a dreptul. Pentru următoarea ocazie de felul ăsta, e absolut necesară implementarea de televizoare și radiouri care se deschid singure și emit încontinuu păreri de rău. Viitorul e chipul unui om zdrobit de un ecran care emite singur.

Ce să mai vorbim de loaze ca mine, care au putut evita sentimentul de durere generală destul de ușor și au dat drumul la Netflix? Și de-aia, când am auzit pe unii zicând c-a fost ca în Korea de Nord, trebuie să spun că n-am fost de acord.

Au exagerat nițel.

Un gând despre „Necrolog”

  1. Orice țară care încă mai are regi și regine e încă în evul mediu. Să vezi ce tam- tam o să fie când moare baba. Să asculți God save the Queen de la Sex Pistols atunci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.